ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2863/2007

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Adresându-se Tribunalului București,

la data de 20 ianuarie 2004, reclamanții O.A.F.C., O.F.C.A. și O.V.V. au

contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, decizia nr. 122 din 16 decembrie 2003

emisă de pârâta S.N.S. SA S. prin care a fost respinsă notificarea de acordare

a unor măsuri reparatorii, constând în despăgubiri bănești pentru terenul în

suprafață de 18 hectare situat în raza comunei Voineasa, județul Vâlcea.

Prin cererea de chemare în judecată

reclamanții au solicitat anularea deciziei emise de pârâtă, precum și

restituirea în natură a terenului, iar în subsidiar, acordarea unor despăgubiri

bănești. Terenul aflat în litigiu, se mai arată în cuprinsul acțiunii, a fost

naționalizat, în anul 1948, de la fostul proprietar A.O., ai cărui nepoții sunt

reclamanții.

Soluționând litigiul în primă

instanță, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 526 din

7 iunie 2004, a admis în parte acțiunea (contestația) formulată de reclamanți,

a anulat decizia nr. 122/2003 emisă de pârâtă, a respins capătul de cerere

privind restituirea în natură a terenului și a obligat pârâta să emită decizie

în favoarea reclamanților privind oferta de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii terenului în suprafață de 179.833,22 mp, situat în extravilanul

localității Voineasa.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în esență, că terenul în suprafață de 179.833,22 mp, deținut în

prezent de societatea pârâtă, a fost preluat de stat în mod abuziv, prin

naționalizare, conform Legii nr. 119/1948, iar reclamanții, în calitate de

moștenitori ai fostului proprietar sunt persoane îndreptățite, în înțelesul

Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât restituirea

în natură nu este posibilă, pe teren fiind situată o exploatare minieră de mică

albă și mică neagră.

Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin decizia nr. 38 A din 25 ianuarie 2006, a admis apelul declarat de pârâtă

și a schimbat în tot sentința Tribunalului București în sensul că a respins ca

neîntemeiată contestația formulată de reclamanți împotriva deciziei nr.

122/2003 emisă de pârâtă. În considerentele deciziei, curtea de apel a motivat

că terenul solicitat de reclamanți este situat în extravilan și ca atare nu

cade sub incidența Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-2 decembrie 1989.

Împotriva deciziei curții de apel au

declarat recurs reclamanții susținând că a fost dată cu aplicarea greșită a

legii, deoarece terenului aflat în litigiu, îi sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Recursul declarat este întemeiat.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost

reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989. în sensul acestei legii, prin imobile preluate

în mod abuziv se înțeleg, printre altele, imobilele naționalizate prin Legea

nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale bancare, de

asigurări, miniere ș.a.

Invocând dispozițiile Legii nr.

10/2001, reclamanții s-au adresat justiției considerându-se persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii.

Atât unitatea deținătoare a

imobilului, S.N.S.S., cât și instanța de apel au respins cererea reclamanților

cu motivarea că terenul aflat în litigiu este situat în extravilanul

localităților și în consecință, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră

sub incidența acestei legi.

Soluția instanței de apel și

motivarea ei sunt greșite.

Suprafața de teren aflată în litigiu

a fost preluată de la autorul reclamanților în mod abuziv, prin Legea nr.

119/1948 pentru naționalizarea, printre altele, a întreprinderilor miniere. În

anexa la Legea nr. 119/1948 a fost trecut și imobilul cerut de reclamanți,

deținut în prezent de societatea pârâtă.

Din adresa nr. 1050 din 25 februarie

2004 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 din cadrul Consiliului Local al

comunei Voineasa (fila 36 din dosarul instanței de apel) rezultă ă, în temeiul

Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, s-a reconstituit reclamanților și

autorilor lor dreptul de proprietate pentru alte suprafețe de teren decât cele

menționate în acțiunea formulată de reclamanți și anume pentru suprafețe aflate

în fondul forestier. Suprafața de teren care aparține SC S. , aflată în litigiu

în prezentul dosar, se arată în aceeași adresă, nu este cuprinsă în fondul

forestier.

S-a făcut, astfel, dovada, prin

adresa Consiliului Local al comunei Voineasa, că regimul juridic al terenului

revendicat nu este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin

Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și celor forestiere solicitate potrivit Legii nr. 18/1991

și Legii nr. 169/1997.

În atare situație, nu sunt

aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, ci dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

Cu actele depuse la dosar reclamanți

au făcut dovada că, în calitate de moștenitori ai fostului proprietar, sunt

îndreptățiși la măsuri reparatorii în înțelesul Legii nr. 10/2001, (filele

14-54 din dosarul primei instanțe).

Terenul pentru care s-au cerut

măsuri reparatorii este deținut de pârâtă și pe teren se află obiectivul

industrial „cariera cataracte Voineasa” destinat exploatării zăcământului de

pegmatit cu mică și foldspat (fila 15 din dosarul instanței de apel).

Restituirea în natură nu este, așadar, posibilă, iar reclamații sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 24 din Legea

nr. 10/2001, așa cum hotărât, corect, prima instanță.

Recursul declarat de reclamanții

fiind întemeiat urmează să fie admis, să fie casată decizia instanței de apel

și rejudecând procesul să fie respins apelul declarat de pârâtă împotriva

hotărârii primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții O.F.C., O.B.A. și O.V. împotriva deciziei nr. 38/A din 25 ianuarie

2006 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, pe care o casează.

Respinge

apelul declarat de pârâta S.N.S.S. împotriva sentinței nr. 526 din 7 iunie 2004

a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care o păstrează.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2007.