ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2525/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Contestatorul S.A.A. a solicitat

Tribunalului Vrancea, instanța pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub

nr. 445/C/2006, în contradictoriu cu Primăria comunei Măicănești, anularea

dispoziției nr. 21 din 8 februarie 2006 prin care i-a fost respinsă notificarea

privind restituirea în natură a imobilului, teren în suprafață de 330 ha,

situat în comuna Măicănești, județul Vrancea.

În motivarea cererii, contestatorul

a arătat că a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de

330 ha teren, în calitate de moștenitor al defunctei B.B. Ulterior, în baza

Legii nr. 169/1997 și a Legii nr. 1/2000, i-a fost reconstituit dreptul de

proprietate pentru 48,5 ha teren arabil, astfel încât obiectul notificării

nr.302/2001 se restrânge la diferența de 281,5 ha.

S-a mai susținut că dispoziția de

respingerea este nelegală, nefiind aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, pentru că suprafața de 281,5 ha, trecută în proprietatea

statului în urma aplicării Legii nr. 187/1945, nu a făcut obiectul legilor

fondului funciar.

Tribunalul Vrancea, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 246 din 13 aprilie 2006 a respins contestația ca

neîntemeiată reținând că terenul solicitat este în extravilan, regimul său

juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991 (art. 38) și Legea nr. 1/2000

(art. 22), astfel că potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră sub

incidența acestei legi.

Sentința a rămas definitivă prin

respingerea ca nefondat a apelului declarat de contestator, potrivit deciziei

civile nr. 231/A din 28 iunie 2006 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de apel a reținut că instanța de fond a apreciat corect probele

administrate, la care a făcut o justă aplicare a dispozițiilor în materie,

terenul neintrând sub incidența Legii 10/2001.

Motivul de apel referitor la faptul

că în preambulul hotărârii este menționat că terenul a fost preluat de stat în

baza Legii nr. 187/1995 în loc de Legea nr. 187/1945, a fost înlăturat cu

argumentul că această greșeală materială poate fi îndreptată potrivit art. 281

C. proc. civ.

Referitor la susținerea apelantului

că art. 8 din Legea nr. 10/2001 ar contraveni unor dispoziții constituționale

s-a reținut că apelantul nu a cerut exercitarea controlului de constituționalitate

de către Curtea Constituțională.

De asemenea, s-a apreciat că,

folosindu-se de prevederile Legii 10/2001, neaplicabile în speță, reclamantul a

încercat să eludeze prevederile Legii fondului funciar, care limita

reconstituirea dreptului de proprietate până la limita suprafeței de 50 ha

teren arabil.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs reclamantul S.A.A.

Cererea de recurs, întemeiată pe

prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., cuprinde următoarele motive:

instanțe se arată că terenul solicitat a fost preluat în baza Legii 187/1995,

în realitate terenul fiind abuziv preluat în baza Legii 187/1945, această

motivare fiind străină de natura pricinii, iar aserțiunea instanței de apel

prin care consideră că eroarea materială cuprinsă în preambulul sentinței nu a

avut nici o influență asupra sentinței „este cel puțin discutabilă”.

respingerea celui de-al doilea motiv de apel prin faptul că art. 2 alin. (1)

lit. h), din Legea nr. 10/2001 nu face referire la imobilele constând în

terenuri agricole extravilane, dar nu arată faptul că textul respectiv nu face

referire decât la imobile, fără a arăta categoria de folosință a acestora sau

locul în care sunt situate. Aprecierea instanței de fond, în sensul că imobilul

nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 2 din Legea nr.

10/2001 este nelegală, imobilul expropriat fără o justă și prealabilă

despăgubire fiind preluat abuziv conform art. 2 lit. h).

motivul 3 de apel, reținând numai faptul că reclamantul nu a cerut exercitarea

controlului de constituționalitate, dar face aprecieri jignitoare și abuzive,

considerând că acesta a încercat să eludeze legea prin formularea unei cereri

de restituire a unei proprietăți confiscată abuziv de statul comunist, care nu

putea fi formulată în baza Legii fondului funciar.

Fără a analiza dispozițiile art. 1

alin. (1) și ale art. 6 alin. (1) invocate în temeiul contestației, instanța de

fond face vorbire de art. 8 din Legea 10/2001, care restrânge discriminator

dreptul de proprietate, încălcând în acest fel art. 1 din protocolul adițional

la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,

prin care se garantează dreptul de proprietate, art. 6 din Convenție, precum și

dispoziții constituționale (art. 20, art. 42, art. 49, art. 54, art. 150).

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat.

1) Consemnarea în considerentele

sentinței a actului normativ în baza căruia a fost preluat imobilul din

patrimoniul autoarei reclamantului, ca fiind Legea nr. 187/1995 în loc de Legea

nr. 185/1945, este în mod evident rezultatul unei greșeli materiale, pentru îndreptarea

căreia legiuitorul a reglementat procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ.

Înlăturând ca atare primul motiv de

apel, cu mențiunea că această greșeală materială nu are nici o influență asupra

considerentelor ce au stat la baza sentinței, decizia curții de apel nu este

susceptibilă de a fi modificată în baza cazului prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., inaplicabil în cauză.

Faptul că instanța de fond a avut în

vedere că terenul în litigiu a fost preluat prin aplicarea Legii nr. 187/1945,

rezultă din trimiterea pe care o face, în motivarea soluției de respingere a

contestației, la dispozițiile art. 38 din Legea nr. 18/1991 și la dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 1/2000, prevederi legale care reglementează tocmai

regimul juridic al terenurilor expropriate prin Legea nr. 187/1945.

2-3 Suplimentând parțial motivarea

instanțelor anterioare, Curtea constată că terenul solicitat nu intră sub

incidența Legii nr. 10/2001.

Este adevărat că art. 2 din lege,

definind și enumerând categoriile de imobile considerate a fi „preluate în mod

abuziv” nu face distincție între imobilele situate în intravilanul sau

extravilanul localităților, după cum această distincție nu se regăsește nici în

prevederile art. 1 și art. 6 din lege.

Cu toate acestea, soluția adoptată

de instanțele anterioare este rezultatul aplicării și interpretării corecte a

legii, respectiv a art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform căruia nu intră sub

incidența acestei legi: „terenurile situate în extravilanul localităților la

data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim

juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 (…) și prin

Legea nr. 1/2000 (…)”.

Regula de interpretare sistematică a

actelor normative civile impune coroborarea prevederilor cuprinse în legea

analizată și, din această perspectivă, caracterul generic al art. 1, art. 2 și

art. 6 din Legea nr. 10/2001 (invocate în susținerea contestației) nu justifică

soluția preconizată de recurent, exceptarea de la beneficiul legii speciale de

reparație operând în baza art. 8 alin. (1).

Astfel, în prezenta cauză ipotezele

art. 8 alin. (1) se regăsesc concomitent; terenul agricol solicitat se află

situat în extravilanul localității (prima ipoteză, care ar fi putut opera

exceptarea prin ea însăși) și face obiectul de reglementare al Legii nr.

18/1991 și al Legii nr. 1/2000 (art. 38 și art. 22

1

).

Cercetarea judecătorească, în toate

fazele procesuale ale litigiului s-a impus a fi efectuată în raport de

dispozițiile legii în baza căreia a fost depusă notificarea soluționată prin

dispoziția contestată, lege specială de reparație, derogatorie de la dreptul

comun.

Legea specială, de principiu, este

aplicabilă exclusiv situațiilor și ipotezelor pe care le reglementează.

Contestația introductivă a fost

întemeiată pe prevederile acestei legi și, în condițiile în care bunul pretins

a trecut în proprietatea statului în baza unei legi adoptate în anul 1945, iar

recurentul contestator nu a susținut, pe calea dreptului comun, un drept actual

de proprietate pentru a se pune problema incidenței actualelor norme

constituționale și ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru

apărare drepturilor omului și libertăților fundamentale (invocate inadmisibil,

contrar prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. direct în apel), în baza

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. recursul urmează să fie respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul S.A.A. împotriva deciziei civile nr. 231/A din 28 iunie

2006 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 martie 2007.