ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4688/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4688/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 699 din 28

septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, s-a admis, în

parte, contestația formulată de reclamanta P.E. în contradictoriu cu pârâții

Primăria comunei Mateești și primarul comunei Mateești. S-a anulat, în parte,

dispoziția nr. 73 din 7 iulie 2005 emisă de primarul comunei Mateești. S-a

dispus restituirea în natură a imobilelor casă de locuit și teren aferent

acesteia în suprafață de 1226,70 mp (identificate de expertiza de la fila 60

dosar, pct. 2).

S-a menținut Dispoziția nr. 73 din 7

iulie 2005 în privința pct.3 din cerere cu privire la restituirea în echivalent

pentru terenul de 5800 mp.

S-a respins cererea de intervenție

formulată de V.M. și V.C..

Au fost obligați pârâții Primăria

comunei Mateești și primarul comunei Mateești la 850 RON cheltuieli de judecată

către reclamantă și pe intervenienții V.M. și V.C. la 600 RON cheltuieli de

judecată către reclamantă.

La soluționarea cauzei s-au avut în

vedere actele dosarului, față de care s-au reținut următoarele:

Cu actele depuse în dosar reclamanta

a probat că este succesoarea cu titlu universal a autoarei B.M.

Reclamanta a probat cu inventarul și

evidențele de rol că autoarea sa a avut în proprietate imobilele pentru care a

formulat notificări, imobile ce au fost preluate în anul 1949 prin expropriere,

în temeiul Deciziei nr. 83/1949.

Casa apare în evidențele Primăriei

comunei Mateești până în anul 1987.

Actele depuse de intervenienți fac

dovada că pentru această casă primăria a încheiat cu autorul intervenienților

S.P. un contract de închiriere. Chiar dacă în contract nu este menționat

termenul pentru care imobilul se închiriază, potrivit chitanțelor, cel puțin

până în anul 1986 convenția a produs efecte.

În anul 1987 intervenienții achită

contravaloarea materialelor rezultate din demolarea clădirii „L.B.”, iar în

anul 1989 obțin o autorizație de construcție și reparație a locuinței

proprietate a intimaților, adăugirea unei camere de locuit, tencuieli,

văruieli, vopsitorie.

Cum rezultă din conținutul

autorizației, coroborat cu susținerile părților, declarația martorului și

constatările expertului, imobilul nu a fost demolat în realitate, fiind locuit

în continuare de intervenienți. La acest imobil nu au fost aduse îmbunătățiri

de natură a duce la transformarea sa într-un alt imobil.

Chiar dacă în evidențele primăriei

construcția figurează casată, ea există în materialitatea ei, așa cum a fost

preluată de la autoarea reclamantei (cu mici modificări și îmbunătățiri).

Intervenienții nu pot pretinde

întemeiat că sunt proprietarii acestui imobil pentru că nu au cumpărat

niciodată de la primărie casa fostă proprietate B. Aceștia au cumpărat în anul

1988 doar materiale de construcție rezultate din demolarea acestei case, ceea

ce este cu totul altceva decât o înstrăinare a imobilului.

În aceste condiții, intimații nu pot

pretinde întemeiat că sunt proprietarii imobilului casă, iar primăria greșit a

respins cererea de restituire în natură câtă vreme casa există în

materialitatea ei, așa cum a fost preluată de la autoarea reclamantei, cu mici

modificări și îmbunătățiri.

În privința terenului aferent casei,

tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 2 raportat la art.

11 din Legea nr. 10/2001.

Față de suprafața ce a făcut

obiectul notificării și cererii de restituire, expertul a determinat în teren

ca fiind aferentă locuinței suprafața de 1226,70 mp.

Pentru o parte din acest teren,

respectiv suprafața de 867 mp, a fost emis titlu de proprietate intervenienului

V.M. în temeiul Legii nr. 18/1991.

Acest titlu atestă însă constituirea

dreptului de proprietate pentru terenul aferent casei, în baza art. 23 din

Legea nr. 18/1991, casă care nu era proprietatea intervenienților, deci terenul

nu intră sub incidența prevederilor inserate în art. 11 alin. (1) „dacă nu au

fost înstrăinate cu respectarea prevederilor legale”. Câtă vreme intimații nu

erau proprietarii imobilului ci proprietarii unor materiale de construcție, au

fost aplicate greșit prevederile art. 23 din Legea nr. 18/1991.

Terenul aferent casei este liber, în

accepțiunea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, este în intravilan și

în consecință este posibilă restituirea lui în natură, în limitele a 1226,70 mp

așa cum a fost determinat de expert.

În privința terenului de 5820 mp însă,

tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru

restituirea în natură.

Din probatoriul administrat în

dosar, s-a reținut că reclamanta a formulat cerere de reconstituire în temeiul

Legii nr. 18/1991 iar pentru terenul acesta a fost admisă prin Hotărârea 6215

din 15 august 2002, în anexa 39, poziția 62, pentru despăgubiri.

În condițiile în care terenul intră

sub incidența dispozițiilor Legii nr. 18/1991, se aplică dispozițiile art. 8

teza II din Legea nr. 10/2001, acesta neintrând sub incidența Legii nr.

10/2001.

Prin decizia nr. 21 A din 22

ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de

muncă și asigurări sociale, minori și familie, s-au respins excepția

inadmisibilității invocată de către apelanții-intervenienți V.M. și V.C.,

precum și apelul declarat de către aceștia împotriva sentinței primei instanțe,

pentru următoarele motive:

Apelanții au susținut că sunt

proprietarii imobilului, însă nu au făcut dovada dreptului de proprietate

asupra casei cu privire la care recunosc, chiar prin motivele de apel, că nu a

fost demolată. Proprietarul trebuie să dovedească nu numai că este în posesia

unui titlu de proprietate, dar și împrejurarea că persoana de la care a

dobândit bunul era proprietară, aceasta la rândul ei dobândind de la un

proprietar.

Aceștia nu și-au dovedit dreptul de

proprietate asupra imobilului, care a fost atribuit cu chirie autorului lor,

calitatea acestuia fiind de detentor precar. Precaritatea este un viciu al

posesiei, potrivit dispozițiilor art. 1853 C. civ., și o eventuală intervertire

a precarității pentru a se transforma în posesie utilă nu a operat în cauză. În

consecință, se poate concluziona că aceștia nu puteau beneficia de prevederile

art. 23 din Legea nr. 18/1991.

Susținerea că imobilul casă a fost

demolat este contrazisă chiar de către apărările apelanților, precum și de

către celelalte probe administrate în cauză, astfel că, în mod corect prima

instanță a dispus restituirea în natură, casa existând în materialitatea ei.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, imobilele preluate în mod abuziv de

către stat se restituie în natură, aceasta constituind regula.

Această dispoziție legală este

statuată și de art. 7 alin. (1) din lege, iar alin. (2) prevede că dacă

restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru

măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de

această lege.

Ca urmare, numai în situațiile în

care această lege, prin dispoziții exprese, interzice restituirea în natură sau

prevede că se pot acorda numai măsuri reparatorii prin echivalent, nu are loc o

restituire în natură a imobilului.

S-a constatat că instanța de fond,

cu respectarea principiului restituirii în natură consacrat de Legea nr.

10/2001, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor acestui act normativ și a

constatat că solicitarea reclamantei pentru restituirea terenului în natură

este întemeiată, întrucât imobilul nu se găsește în nici una din situațiile

pentru care se poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent.

Având în vedere preluarea abuzivă a

imobilelor ce au aparținut autorilor reclamantei, este lipsită de relevanță

decizia de casare a primăriei, care de altfel nu a fost urmată de o demolare

efectivă. Pretinsa cumpărare a unor materiale dintr-un imobil are nu a fost

demolat nu duce la dobândirea dreptului de proprietate asupra acestuia, iar

emiterea unui titlu de proprietate pentru terenul aferent potrivit prevederilor

Legii nr. 18/1991 nu schimbă regimul juridic al imobilului, situația de fapt

fiind corect reținută de prima instanță, care atrage incidența dispozițiilor

reparatorii ale Legii nr. 10/2001 republicată.

În acest context, a privi ca

întemeiate criticile apelanților, ar presupune o încălcare a art. 1 din Primul

Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care statuează

că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor

sale, or este cert că intimata a suferit o atingere a dreptului de proprietate

recunoscut de stat prin aceste legi cu caracter reparatoriu.

Împotriva deciziei de apel au

declarat recurs apelanții-intervenienți, criticând-o pentru următoarele motive

ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce atrage caracterul

nefondat al excepției de nulitate a recursului invocată la termenul de judecată

de către intimata-reclamantă.

Autorul recurenților, respectiv

S.P., a cumpărat terenul ce face obiectul litigiului pentru construirea unei

locuințe de la C.A.P la data de 18 iulie 1989.

În condițiile în care s-a cumpărat

terenul de sub casă și cel aferent, s-a renunțat la demolarea casei, care a

fost refăcută și consolidată în totalitate, adăugându-i-se alte două camere.

În baza Legii nr. 18/1991 li s-a

emis titlu de proprietate pentru suprafața de 867 mp, pe care o și stăpânesc.

În aceste condiții, în care titlul

le-a fost emis în mod legal, în speță sunt incidente dispozițiile art. 8 din

Legea nr. 10/2001, care exclud aceste terenuri de la restituirea în natură.

S-a formulat întâmpinare de către

reclamantă în care s-a invocat, pe lângă aspecte de fond, și lipsa de interes a

recurenților în condițiile în care nu au avut calitatea de proprietari ai

imobilelor ci numai de detentori precari.

Înalta Curte urmează să admită

recursul și să dispună casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță de apel, pentru următoarele motive, care duc și la lămurirea

deplină a interesului recurenților, aspect invocat de către reclamantă.

Reclamanta a formulat notificare în

temeiul Legii nr. 10/2001 către Primăria comunei Mateești, județul Vâlcea,

solicitând restituirea mai multor imobile, printre care și cel în suprafață de

1780 mp situat în comuna Mateești și casa de locuit, cu sublinierea că acestea

se află în posesia familiei V.M. (pag. nr. 24 dosar de fond).

Prin dispoziția contestată s-a

respins cererea de restituire a terenului de 1780 mp cu motivarea că pentru

acesta s-a emis titlu de proprietate familiei V.M. iar casa figurează ca fiind

casată prin decizia nr. 11 din 4 mai 1987 în baza Decretului nr. 425/1986 (fila

nr. 6 dosar de fond).

În dosarul de recurs s-a depus de

către recurenți „act de dare cu plată a locului de casă” pentru o suprafață de

1250 mp pe care autorii lor l-ar fi dobândit ca „loc de casă” în luna iulie

1989 (fila nr. 5 dosar de recurs).

Recurenții s-au mai prevalat în

dosar și de titlul de proprietate nr. 127/14171 emis de Comisia Județeană

Vâlcea pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin care

s-a constituit intervenienților dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de

teren de 867 mp din terenul în litigiu.

În condițiile în care titlul de

proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru 867 mp din terenul în

litigiu, identificat ca suprafață totală de expert ca fiind de 1226,70 mp, nu a

fost desființat iar instanțele nu au fost investite cu o asemenea cerere care

trebuie judecată în contradictoriu inclusiv cu organul emitent, nu se pot face

aprecieri asupra valabilității acestui titlu în cadrul procesual al litigiului

de față.

În aceste condiții, cel puțin pentru

terenul de 867 mp, recurenții își justifică în mod cert interesul în cauză.

Actul depus în dosarul de recurs de

care se prevalează recurenții nu a fost cunoscut instanței de apel iar în

aceste condiții situația de fapt nu este pe deplin stabilită pentru lămurirea

calității de persoană juridică deținătoare în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

Astfel, dacă suprafața pentru care

s-a emis titlu de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 în mod cert nu este

deținută de Primăria comunei Mateești, situația nu este pe deplin stabilită în

ceea ce privește restul până la suprafața de 1250 mp care rezultă din actul

depus în dosarul de recurs, în ceea ce privește situația juridică ulterior

datei emiterii acestui act, precum și identitatea dintre acesta și terenul în

litigiu.

Cu ocazia rejudecării cauzei urmează

a se analiza și celelalte apărări formulate în cauză de către recurenți,

inclusiv în ceea ce privește construcția obiect al litigiului.

Prin urmare, cauza va fi trimisă

pentru rejudecare la aceeași instanță de apel, care, după stabilirea

deținătorului restului de teren în accepțiunea Legii nr. 10/2001, urmează să

facă aplicarea dispozițiilor legale incidente.

Nu trebuie omis totodată faptul că

primăria, chiar dacă nu este „unitate deținătoare” a imobilelor preluate abuziv

de stat, este abilitată legal să soluționeze notificarea prin măsuri

reparatorii în echivalent.

În consecință, cu aplicarea și a

art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul formulat și să

caseze decizia de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

intervenienții V.M. și V.C. împotriva deciziei civile nr. 21 A din 22 ianuarie

2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Casează decizia și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

iunie 2007.