ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6470/2009

Asupra recursului de față, constată: Cu notificarea nr. 35 din 23 iulie 2001, notificatoarea P.E., în calitate de legatar cu titlu universal a defunctei B.M., a cerut Primarului com. Mateești să îi restituie în natură o suprafață totală de 85.533 mp teren (dispusă în 14 trupuri de teren situate pe raza localității) precum și o construcție existentă și terenul în suprafață de 1780 mp pe care este edificată, situate în pct. „Acasă", susținând că au fost preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1982, fără plata unei despăgubiri, invocând drept temei dispozițiile art. 2 lit. b) și art. 4, art. 9 și art. 11 din Legea nr. 10/2001. Prin dispoziția nr. 3 din 7 iulie 2005, Primând com.

Mateesti a respins cererea de restituire în natură a construcției, casă de locuit, întrucât a fost casată conform deciziei nr. 11 din 4 mai 1987 (art. 1), a terenului în suprafață de 5820 mp, întrucât aparține domeniului public al localității fiind afectat desfășurării activității unui târg săptămânal (art. 2), a terenului în suprafață de 1780 mp, întrucât a făcut obiectul de reglementare al legilor funciare, fiind emis titlu de proprietate numitului V.M. (art. 3) și a stabilit că notificatoarea este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilele imposibil de restituit în natură, până la concurența sumei de 30000 RON, pentru construcții și de 20.000 RON pentru terenul de 5820 mp (art. 4). Prin contestația înregistrată la data de 20 iulie 2005, reclamanta P.E.

a cerut anularea dispozițiilor art. 1, art. 2 și art. 3 din dispoziția menționată și obligarea pârâtului să îi restituie în natură construcția - casă de locuit și terenul aferent acesteia, precum și suprafața de 5820 mp teren. In motivarea cererii reclamanta a susținut că imobilul casă de locuit nu a fost demolat și că acesta există și prezent pe terenul în suprafață de 1780 mp, pentru care s-a reconstituit, în mod nelegal, dreptul de proprietate în favoarea numitului V.M., cu mențiunea că nu i se pot opune dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care se referă la imposibilitatea de restituire a construcțiilor demolate, total sau parțial.

Așa fiind, în aplicarea principiul priorității restituirii în natură, instituit prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat admiterea cererii de restituire în natură a construcțiilor și terenului evidențiate la pct. 1 și 3, precum și a terenului în suprafață de 5820 mp, evidențiat la pct. 2 din dispoziție, pentru care, în mod nelegal i s-a refuzat restituirea sub motiv că ar aparține domeniului public al localității. Prin sentința civilă nr. 699 din 28 septembrie 2006, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis, în parte, contestația și a anulat, în parte, dispoziția în sensul că a dispus restituirea în natură a imobilelor casă de locuit și teren aferent acesteia în suprafață de 1226,70 mp (identificate de expertiza de la fila 60 dosar, pct. 2) și a menținut dispoziția de respingere a cererii de restituire a terenul în suprafață de 5800 mp.

Prin aceiași sentință a fost respinsă cererea de intervenție formulată de V.M. și V.C. In motivarea sentinței s-a reținut că reclamanta a probat că este succesoarea cu titlu universal a autoarei B.M., precum și faptul că autoarea sa a avut în proprietate imobilele pentru care a formulat notificare, imobile ce au fost preluate în anul 1949 prin expropriere, în temeiul Deciziei nr. 83/1949. Instanța a reținut că se impune, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, restituirea construcției - casă de locuit întrucât aceasta există și în prezent, nefiind demolată.

Instanța a reținut că nu constituie un impediment la restituire împrejurarea că această construcție apare în evidențele Primăriei comunei Mateești numai până în anul 1987, când a fost casată, întrucât potrivit probatoriului administrat, rezultă că autorul intervenienților, S.P., care a fost chiriaș în această clădire, a cumpărat și plătit în anul 1987 doar materialele de construcție care urmau să rezulte din demolarea clădirii și nu însăși clădirea, caz în care nu pot pretinde un drept de proprietate asupra acesteia. Instanța a reținut că această concluzie se impune chiar dacă în anul 1989 intervenienții au obținut o autorizație de construcție și reparație a locuinței, adăugirea unei camere de locuit, tencuieli, văruieli, vopsitorie.

In privința terenului aferent casei care, conform expertizei măsoară 1226,70 mp, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 2 raportat la art. 11 din Legea nr. 10/2001, cu mențiunea că este irelevantă reconstituirea dreptului de proprietate pentru parte de teren (867 mp), în baza art. 23 din Legea nr. 18/1991 în favoarea intervenienților, întrucât aceștia nu erau, pentru considerentele arătate proprietarii construcției și, ca atare, nu erau îndreptățiți la restituire. In privința terenului de 5820 mp însă, tribunalul a reținut că este dată situația de excepție prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât pentru acest teren reclamanta a formulat cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991, cerere admisă prin hotărârea 6215 din 15 august 2002 a Comisiei județene de fond funciar (anexa 39, poziția 62, pentru despăgubiri).

Prin decizia nr. 21 A din 22 ianuarie 2007, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și familie, a respins excepția inadmisibilitătii invocată de către intervenientii V.M. și V.C., precum și apelul declarat de către aceștia împotriva sentinței primei instanțe. In motivarea deciziei instanța a reținut că intervenientii nu au dobândit un drept de proprietate valabil cu privire la construcțiile în litigiu, pe care recunosc că le-au preluat fără a le demola, și nici asupra terenului aferent acestora, întrucât l-au dobândit de la un neproprietar. Instanța de apel a reținut că atâta timp cât autorul intervenienților a deținut imobilul cu chirie, în mod nelegal, s-a reconstituit în favoarea intervenientului V.M.

dreptul de proprietate pentru terenul aferent construcțiilor, deoarece nu puteau beneficia de prevederile art. 23 din Legea nr. 18/1991. Prin decizia civilă nr. 4688 din 8 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de intervenienți, a casat decizia menționată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea deciziei instanța a reținut că aspectele de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite și ca atare, nu au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii. Anume, instanța de recurs a statuat că, prin dispoziția contestată s-a respins cererea de restituire a terenului de 1780 mp, cu motivarea că pentru acesta s-a emis titlu de proprietate familiei V.M.

iar casa figurează ca fiind casată prin decizia nr. 11 din 4 mai 1987 în baza Decretului nr. 425/1986 (fila nr. 6 dosar de fond). Referitor la acest imobil, instanța a reținut că, în recurs, intervenienții au depus un înscris nou, intitulat „act de dare cu plată a locului de casă" , pentru o suprafață de 1250 mp pe care autorul lor a dobândit-o ca „loc de casă" în luna iulie 1989 (fila nr. 5 dosar de recurs). Instanța de recurs a mai statuat și faptul că recurenții s-au prevalat și de titlul de proprietate nr. 127/14171 emis de Comisia Județeană Vâlcea pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin care s-a constituit intervenientului dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 867 mp din terenul în litigiu.

In condițiile în care titlul de proprietate menționat nu a fost desființat iar instanțele nu au fost investite cu o asemenea cerere, care trebuie judecată în contradictoriu inclusiv cu organul emitent, instanța de recurs a statuat că nu se pot face aprecieri asupra valabilității acestui titlu în cadrul procesual al litigiului de față. In aceste condiții, s-a reținut că intervenienții justifică interes în cauză, cel puțin pentru terenul de 867 mp, pentru care s-a emis titlu de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, teren care nu mai este deținut în mod cert de Primăria comunei Mateești. Instanța de recurs a stabilit că situația de fapt nu este pe deplin stabilită în ceea ce privește restul de teren până la suprafața de 1250 mp, care rezultă din actul depus în dosarul de recurs, nici situația juridică a acestui teren după data emiterii actului de dare în plată până în prezent, și nici identitatea dintre acesta și terenul în litigiu.

Așa fiind, cum actul de dare în plată de care prevalează recurenții nu a fost cunoscut instanței de apel, instanța de recurs a statuat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecate, ocazie cu care urmează a fi lămurită și calitatea de persoană juridică deținătoare a imobilului, în accepțiunea Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă 2446/A din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Pitești, reinvestită cu judecata cauzei, a admis apelul declarat de mtervenienți și a schimbat, în parte sentința, în sensul că a restituit în natură reclamantei casa de locuit și terenul aferent în suprafață de 362 mp, astfel cum s-a identificat prin raportul de expertiză.

In motivarea deciziei, referitor la împrejurările de fapt ale cauzei, instanța a reținut că intervenienții s-au prevalat de faptul că autorul lor, S.P., ar fi cumpărat de la cooperativa agricolă de producție (CAP) o suprafață de 1200 mp teren pentru care sunt îndreptățiți să li se reconstituie dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, caz în care acest imobil este exceptat de la restituire către fostul proprietar prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Instanța a mai reținut că prin raportului de expertiză efectuat în cauză s-a identificat suprafața totală de 1229 mp teren stăpânită de apelanți și suprafață de 867 mp teren pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, care au fost interpretate greșit de prima instanță.

Anume, instanța de apel reține că dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991 sunt incidente numai în cazul în care se referă la terenurile atribuite în vederea edificăm de locuințe și anexe gospodărești și nu a terenurilor aferente construcțiilor deja edificate. Pornind de la aceste constatări de fapt, instanța a reținut, fără a argumenta, că face obiectul situației de excepție instituită prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, suprafața de 867 mp teren care este distinctă de o suprafață de 362 mp teren cu construcții care se impune a fi retrocedată reclamantei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs mtervenienții, invocând incidența motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ. In motivarea recursului intervenienții susțin că instanța de rejudecare nu s-a conformat deciziei de casare, în ceea ce privește stabilirea situației juridice a terenului asupra căruia au pretins un drept de proprietate în baza actului de dare în plată, depus în recurs, indicație care, conform art. 315 alin. (1) și 3 C. proc. civ., era obligatorie. Totodată, intervenienții susțin că instanța de trimitere nu a analizat dreptul lor de proprietate asupra suprafeței de până la 1200 mp teren, primit de autorul lor în locul unui alt teren expropriat, și nici asupra construcțiilor noi (grajduri, magazii, cotețe) pe care le-au edificat odată cu refacerea vechii construcții, și nici criticile formulate prin primul apel și recurs cu privire la soluția pronunțată cu privire la casa de locuit, astfel cum s-a statuat prin decizia de casare și trimitere spre rejudecare.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: In drept, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. Casând hotărârea recurată, cu trimiterea cauzei pentru completarea probatoriilor, Înalta Curte statuează în sarcina judecătorului fondului obligativitatea de a stabili motivat care sunt împrejurările de fapt ale pricinii, știut fiind că, potrivit art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție poate hotărî asupra fondului pricinii numai în cazurile în care acestea sunt pe deplin stabilite, în sensul că sunt lămurite. Necesitatea motivării în fapt a hotărârii presupune ca judecătorul să răspundă clar și complet cu privire la faptele deduse judecății prin prisma probatoriului administrat și nu prin simple afirmații, adică printr-o motivare formală sau insuficientă, care face imposibilă exercitarea controlului judiciar. În cauza supusă analizei, împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite iar motivarea deciziei recurate referitoare la situația de fapt și de drept a terenului și a construcțiilor în litigiu se dovedește a fi una formală, întrucât instanța nu analizează și nu răspunde criticilor de nelegalitate aduse sentinței primei instanțe prin declarația de apel și, respectiv, prin cea de recurs, astfel cum s-a statuat prin decizia de casare.

Astfel, prin decizia de casare, instanța de recurs a trimis cauza spre rejudecare pentru ca instanța de trimitere să stabilească motivat în fapt și în drept considerentele pentru care apreciază că pentru imobilele în litigiu are calitatea de entitate deținătoare pârâta Primăria com. Mateești și, pe cale de consecință, aceasta are obligația de a dispune cu privire la solicitarea de restituire în natură formulată de reclamantă. Soluția s-a impus în raport de faptul că pentru parte din aceste imobile, anume pentru casa de locuit și anexe gospodărești, precum și suprafața de 867 mp teren aferent acestora, intervenienții V.M. și V.C., au pretins că sunt titularii unui drept de proprietate și că nu le incumbă obligația de a le restitui reclamantei în procedura Legii nr. 10/2001.

Anume, intervenienții au susținut că autorul lor, S.P. a dobândit un drept de proprietate cu privire la suprafața de 1250 mp teren, situat în perimetrul construibil al localității Mateești, cu vecinătățile indicate, în baza actului de dare în plată încheiat la data de 18 iulie 1989 (fila 136 ap) cu C.A.P. Mateești, act emis în baza hotărârii adunării generale a membrilor cooperatori din data de 14 februarie 1989 (fila 136 ap) și care nu a fost desființat. Referitor la terenul aferent construcțiilor, totodată, intervenientul V.M. a arătat că i-a fost emis un titlu de proprietate, pentru suprafața de 867 mp în procedura Legii nr. 18/1991. Referitor la construcțiile edificate pe acest teren, casă de locuit și anexe gospodărești, intervenienții au susținut, de asemenea, că acestea sunt proprietatea lor și că acestea nu sunt proprietatea Primăriei com.

Mateești. Anume, intervenienții au susținut că autorul lor, S.P., a deținut construcțiile vechi în baza unui contract de închiriere (nr. 332 din 10 iulie 1983) și, că, urmare a deciziei nr. 11 din 4 mai 1987 a Primărie com. Mateești de a dispune, datorită vechimii, casarea acestora, a preluat în proprietate, prm cumpărare, materialele de construcții care urmau să rezulte în urma demolăm, cu mențiunea că, ulterior, după cumpărarea terenului aferent, nu le-a mai demolat ci le-a refăcut în proporție de 90%, edificând și construcții noi, conform autorizației 15 din 3 octombrie 1989 care a fost emisă intervenientului.

Ca atare, intervenienții au susținut că atâta timp cât autorul lor a cumpărat materiale rezultate din casarea construcției vechi în anul 1987 și, mai apoi, a cumpărat terenul pe care aceasta era edificată, cu act de dare în plată de la cooperativa agricolă de producție, aceste imobile ca și construcțiile edificate ulterior sunt proprietatea lor, fiind irelevant faptul demolării construcției vechi, cu mențiunea că acestea nu cad în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, fiind exceptate prin dispozițiile art. 8 din acest act normativ.

In raport de situația de fapt evidențiată, prin decizia de casare s-a solicitat instanței de trimitere să procedeze la o identificare a imobilelor în litigiu și să se statueze cu privire la natura juridică a drepturilor invocate de părțile litigante în raport cu înscrisurile prezentate, inclusiv în raport de mențiunile înscrisului nou, care fusese depus în recurs, anume de „actul de dare cu plată a locului de casă" în baza căruia autorul lor a cumpărat o suprafață de 1250 mp teren de la cooperativa agricolă de producție.

Prin hotărârea pronunțată, instanța de apel nu analizează în nici un fel la apărarea formulată de intervenienți cu privire la dobândirea de către autorul lor a unui drept de proprietate pentru suprafața de 1250 mp teren, identificat în actul de dare în plată, drept consolidat parțial prin emiterea și a unui titlu de proprietate, nr. 127/14171, în procedura Legii nr. 18/1991 de către Comisia Județeană Vâlcea pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Totodată, instanța nu răspunde în nici un mod criticilor formulate de intervenienți prin apel și care au fost reiterate prin recurs, privind greșita restituire a construcțiilor, casă de locuit si anexe gospodărești, și a terenului aferent acestora, care sunt în posesia lor și pretind că sunt proprietatea lor, fiind dobândite în modalitățile mai sus arătate.

Instanța de trimitere se rezumă să dispună restituirea în natură către reclamantă a casei de locuit, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada demolării efective a construcției vechi și care a fost proprietatea autorilor reclamantei, fără a argumenta în vreun mod criteriile în raport cu care a stabilit că Primăria com. Mateesti ar avea calitatea de entitate deținătoare a acestui imobil, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Deși dispune restituirea în natură a construcției menționate, instanța constată că terenul aferent acestei construcții se impune a rămâne în proprietatea intervenienților V.M. și V.C., fără argumenta cum se justifică aplicarea a două acte normative de reparație distincte, anume Legea nr. 10/2001 pentru construcții (în favoarea reclamantei) și Legea nr. 18/1991 pentru terenul aferent construcțiilor (în favoarea intervenienților) deși, în mod necontestat, la data de 1 ianuarie 1990, construcțiile și terenul constituiau un singur imobil.

Totodată, instanța de trimitere dispune restituirea către reclamantă a unei suprafețe de suprafețe de 362 mp teren pe care însă se află edificate 2 grajduri C6 și C7 precum și magazia de lemne C8, fără clarifica situația juridică a construcțiilor edificate pe acest teren și, respectiv, fără a argumenta criteriile în raport cu care a statuat că Primăria com. Mateești ar avea calitatea de entitate deținătoare a acestor imobile. Așa fund, cum instanța de apel nu s-a conformat primei decizii de casare, în sensul că nu a procedat la stabilirea regimului juridic al terenului și al construcției care face obiectului prezentului litigiu, motivat în fapt, prin trimitere la dovezile invocate de părțile din proces și, în drept, prin trimitere la dispozițiile Legii nr. 10/2001, pe care le apreciază a fi incidente raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 7 și 9 coroborat cu art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., urmează a admite recursul, a casa decizia și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. In rejudecare, prin hotărârea pronunțată, instanța va răspunde de motivat în fapt, adică cu trimitere ia înscrisurile probatorii și după caz, rapoartele de expertiză si planurile de situație pe care le găsește a fi relevante, criticilor aduse de intervenienți soluției primei instanțe și, totodată, și apărărilor formulate de celelalte părți litigante.

Totodată, instanța va statua în mod explicit, astfel cum s-a dispus și prin prima decizia de casare, cu privire la natura dreptului dobândit de autorul intervemenților cu privire la suprafața de 1250 mp teren în baza actului de dare în plată, prin analiza dispozițiilor legale care reglementau această modalitate de transmitere a terenurilor agricole deținute de cooperativele agricole de producție precum și în raport de prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, inclusiv de mențiunile titlului de proprietate emis în favoarea intervenientului.

Totodată, instanța va statua motivat cu privire la efectele juridice ale operațiunii de casare a unei construcții, în baza Decretului nr. 425/1986, adică de scoaterea definitivă din folosința și din inventarul unități administrativ teritoriale care o deținea, în corelație cu faptul demolării sau nedemolării acesteia de către cumpărătorul materialelor de construcție rezultate ca urmare a casării, căruia i-a fost atribuit terenul aferent, cu plată, pentru construcția unei noi locuințe, precum și cu noțiunea de entitate deținătoare în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Cu privire la construcția - casă de locuit, instanța de trimitere are a stabili situația juridică a acesteia și în raport cu lucrări de reparație și de întreținere, inclusiv de a celor de adăugire efectuate de titularul autorizației de construire nr. 5 din 3 octombrie 1989, V.M., inclusiv a lucrărilor de reparații și adăugiri care s-ar fi efectuat în baza cererii nr. 762/1987, precum și în raport de situația celorlalte construcții - anexe gospodărești evidențiate la pct. 2-10 din expertiză. în raport de aspectele de fapt ale pricinii, instanța de trimitere va statua dacă actualele construcții și terenul aferent acestora cad în sfera de aplicare a Legii nr. 18/1991 sau, după caz, a Legii nr. 10/2001.

In ipoteza în care se apreciază că imobilul menționat cade în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, instanța va dispune cu privire la cererea de acordare de măsuri reparatorii formulată de reclamantă și, în mod explicit, cu privire la calitatea de entitate deținătoare a persoanei juridice căreia apreciază că îi incumbă obligațiile prevăzute de legea de reparație menționată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de intervenienții V.M. și V.C. împotriva deciziei nr. 246/A din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2009.