ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3531/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3531/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 682 din 24 iulie 2009 a

Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă ca inadmisibilă

cererea de revizuire a sentinței penale nr. 1457 din 14 decembrie 2006,

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, formulată de

condamnatul P.I.N.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

a fost obligat condamnatul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul

apărătorului din oficiu, potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din Protocolul privind

stabilirea onorariilor pentru avocații care acordă asistență juridică în

materie penală nr. 61573/2008, a fost avansat din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a II-a penală, la data de 30 iunie 2009,

petentul condamnat P.I.N. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 1457 din 14

decembrie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Din referatul nr. 842/111-6/2009 din data

de 25 iunie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, rezultă că

prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 3804/P/2004

din 09 februarie 2006, au fost trimiși în judecată, arestați în altă cauză,

inculpații M.M., S.T. și P.I.N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 20 raportat la art. 269 alin. (1) și (2) C. pen., iar față de inculpatul P.I.N.

s-a reținut și starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în noaptea de

10/11 iulie 2004, cei 4 inculpați, fiind încarcerați în arestul Secției 19

Poliție, au hotărât să evadeze, la inițiativa inculpaților M.M. și S.T., fapta

rămânând în faza de tentativă.

În ceea ce îl privește pe inculpatul P.I.N.,

instanța de fond - Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința

penală nr. 1457 din 14 decembrie 2006 (dosar nr. 6045/3/2006), în baza art. 20

raportat la art. 260 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., a fost condamnat inculpatul P.I.N. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 39 C. pen., au fost descontopite

pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 696 din 24 februarie 2004,

pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă definitivă prin

decizia penală nr. 726 din 03 mai 2004 a Curții de Apel București (dosar nr. 415/2004),

le-a repus în individualitatea lor în pedepsele de: 4 ani și 6 luni închisoare;

5 ani și 6 luni închisoare și 6 ani închisoare. Conform art. 34 lit. b) C. pen.,

a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată în speța respectivă, cu

pedepsele de mai sus, pedeapsa rezultantă fiind cea mai mare, de 6 ani

închisoare.

În baza art. 269 alin. (3) C. pen., s-a

adăugat pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată cu pedeapsa de 6 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 699 din 24 februarie 2004 pronunțată de

Judecătoria Sectorului 5 București în baza căreia a fost emis MEPI nr. 1191 din

06 mai 2004, în executarea căreia se află, pedeapsa finală dată spre executare

inculpatului fiind de 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) C. pen.

Conform art. 65 C. pen., s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă

de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a luat act că inculpatul este arestat

în altă cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost

obligați inculpații la câte 3.000.000 lei (vechi), fiecare, cheltuieli

judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 314 din 28

septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția l-a penală, s-au admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și apelanții

- inculpați M.M., S.T. și P.I.N., a fost desființată în parte sentința penală

apelată și rejudecând, în fond:

În baza art. 269 alin. (3) C. pen., s-a

adăugat pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză, la pedeapsa

de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 699 din 24 februarie

2004, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 - în executarea căreia se află,

urmând să execute 10 ani Închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În baza art. 65 C. pen., au fost

interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe

o perioadă de 3 ani.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale atacate.

Hotărârea pronunțată în apel a rămas

definitivă prin decizia penală nr. 1533 din 05 mai 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Audiat fiind revizuientul în procedura de

cercetare prevăzută de art. 397 -399 C. proc. pen. a declarat că înțelege să se

prevaleze de art. 394 alin. (1) lit. a C. proc. pen. - respectiv o împrejurare

de care nu a avut cunoștință instanța la soluționarea cauzei. Această

împrejurare nouă ar consta în solicitarea de a fi audiați supraveghetorii de

tură precum și un "băiat de la camera 1" - al cărui nume nu-I

cunoaște, dar despre care știe că este trecut în Rechizitoriu.

Spune însă doctrina juridică, ca și în

practică judiciară în materie că nu pot fi considerate "probe noi" în

sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în completarea probelor

administrate - bunăoară, propunerea unor martori noi, care ar cunoaște un fapt

discutat în fața instanței de fond" (Ion Neagu - Tratat de Drept Procesual

Penal ­București, ed. Global Lex 2002, pag.758).

Prin urmare, susținerile condamnatului

revizuient, deși formal, fac referire în mod expres la prevederile art. 394

alin. (1) lit. 3) C. proc. pen. - în realitate, tind spre prelungirea și

reaprecierea probatoriului - ceea ce excede motivelor de revizuire limitativ

expuse în cod, la art. 394 alin. (1) lit. a)-e).

Revizuientul a solicitat, în conformitate

cu dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., audierea

supraveghetorilor și a unui băiat de la camera 1 al cărui nume nu-I știe.

Prima instanța, în considerentele sentinței

a cărei revizuire s-a solicitat, a avut în vedere rapoartele întocmite de

agenții de pază a Arestului Secției 19 Politie - A.V. (f.17 dup), C.G. (f. 19

dup), I.N. (f.21 dup) și C.M. (f.23 dup), privind incidentul din noaptea de

10/11 iulie 2004 (f. 89 d. instanța fond), analizând amănunțit relatările

cuprinse în acestea.

Astfel, s-a considerat că se solicită o

nouă apreciere a probatoriului administrat și care a stat la baza sentinței

penale a cărei revizuire se solicită, ceea ce este inadmisibil și care nu se

încadrează în prev. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nefiind

împrejurări, fapte ce nu au fost cunoscute de instanța în soluționarea cauzei.

Cu privire la celalalt martor, de care face vorbire revizuientul, deși, susține

acesta, numele lui este inclus în citativul rechizitoriului, nu-I poate indica.

Singurul martor audiat și de instanța din cuprinsul citativului rechizitoriului

este T.I.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel condamnatul revizuient, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

arătând că atunci când au fost constatate faptele (inculpatul a fost condamnat

pentru infracțiunea de evadare) era în pat și dormea așa cum au constatat atât

supraveghetorii cât și cei aflați în arest în camera 1.

Prin decizia penală nr. 189 din 26 august

2009 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins ca nefondat

apelul condamnatului.

A fost obligat apelantul la 300 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Analizând hotărârea apelată, Curtea de

Apel a reținut că hotărârile judecătorești pot fi supuse revizuirii atunci când

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, când un martor expert sau interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un

înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost

declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori

persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a comis o infracțiune în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, când două sau mai multe hotărâri

judecătorești nu se pot concilia.

Analizând admisibilitatea în principiu a

cererii de revizuire conform art. 403 C. proc. pen., instanța constată că

potrivit textului de lege se cer a fi verificate două aspecte:

l. dacă cererea de revizuire este făcută

în condițiile prevăzute de lege;

Il. dacă din admiterea în principiu

probele strânse în urma cercetării rezultă date suficiente pentru admiterea în

principiu.

Astfel:

I. Cu privire la condițiile prevăzute de

lege:

a) Hotărârea supusă revizuirii:

hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire

la latura penală cât și cu privire la latura civilă. Cerința legii are în

vedere ca o condiție prealabilă existența unei hotărâri judecătorești

definitive.

În prezenta cauză a fost formulată

cererea de revizuire cu privire la sentința penală nr. 1457 din 14 decembrie 2006

a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală

nr. 1533 din 5 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât

condiția prevăzută de art. 393 C. proc. pen. este îndeplinită.

b) Calitatea procesuală activă: poate

cere revizuirea oricare dintre părțile din proces, în limitele calității sale

procesuale. În cauza pendinte cererea a fost formulată de P.I.N., inculpat în

dosarul nr. 6045/3/2006 împotriva căruia s-a pronunțat sentința penală nr. 1457/2006

de condamnare, astfel încât cerința prevăzută de art. 396 C. proc. pen., este

îndeplinită.

c) Cererea de revizuire. Cererea de

revizuire a fost introdusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu

indicarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă

în dovedirea acestora. Cererea de revizuire a avut în vedere nevinovătia

condamnatului cu indicarea mijloacelor de probă noi, respectiv audierea ca

martori a supraveghetorilor si a celor încarcerați în camera nr. 1.

Având în vedere natura cererii, Curtea de

Apel a constatat că soluția pronunțată de instanțe este corectă. La dosarul de

urmărire penală există declarațiile și rapoartele întocmite de supraveghetorii

care au constatat deplasarea unei gratii la camera de arest fila 5-9, 17-18,

19-20, 21-22, 23, 24, 25, 26. Cazul de revizuire bazat pe reaudierea martorilor

nu se încadrează între cele prevăzute de lege. De asemenea, criticile privind

greșita apreciere a probelor din cererea condamnatului nu se încadrează în

niciunul dintre cazurile de revizuire enumerat de art. 394 C. proc. pen.

acestea putând fi invocate în căile ordinare de atac.

Revizuirea este o cale de atac

extraordinară, astfel încât apreciind că cererile condamnatului transformă

revizuirea într-un alt recurs, în mod corect instanțele au respins cererea

condamnatului, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs condamnatul care, fără a indica vreun caz de casare, a solicitat

admiterea recursului casarea ambelor hotărâri și pe fond admiterea cererii de

revizuire întrucât s-au descoperit fapte care nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei.

Examinând decizia atacată prin prisma

criticii formulate și a cazului de casare în care formal aceasta se încadrează,

respectiv art. 385/9 pct. 17/1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) și (2)

C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, fapte sau împrejurări pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia

hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Pentru a fi incident acest caz de

revizuire, cu referire la existența unei hotărâri de condamnare, este necesar

ca după rămânerea definitivă a acesteia să se fi descoperit elemente noi, de

natură a influența stabilirea situației de fapt și a vinovăției condamnatului, în

sensul că pe baza acestora se ajunge la o soluție diametral opusă (achitare în

loc de condamnare), înlăturându-se pe această cale eroarea judiciară existentă

în hotărârea rămasă definitivă.

În speță, Curtea constată că pe parcursul

soluționării cauzei finalizate cu condamnarea definitivă a revizuientului, instanțele

de fond, apel și recurs au analizat principala apărare a acestuia, potrivit

căreia el ar fi dormit și nu ar fi comis infracțiunea pentru care a fost găsit

vinovat.

Această susținere a fost reiterată de

către condamnat în motivarea cererii de revizuire, solicitându-se practic o

prelungire a probatoriului (prin audierea supraveghetorilor din secția de

poliție-ale căror rapoarte se află în dosarul de urmărire penală și au întemeiat

soluția de condamnare, a altor persoane în calitate de martori-inclusiv a

numitului T.I., care a fost citat de către instanța de fond, dar nu s-a

prezentat) cu privire la o împrejurare cunoscută de instanțele care au hotărât

în mod definitiv asupra vinovăției inculpatului

Or, acest lucru nu poate face obiectul

revizuirii, ca și cale extraordinară de atac, astfel încât în mod legal și

temeinic cererea condamnatului a fost respinsă.

În consecință, recursul condamnatului

este nefondat și va fi respins conform art. 385/15 pct. 1lit. b) C. proc. pen.,

cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul P.I.N. împotriva deciziei penale nr. 189 din 26 august

2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuient la plata

sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30

octombrie 2009.