ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra plângerii de față;

Î

n baza

lucrărilor la dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 21 ianuarie 2009

dată în dosarul nr. 1651/1/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul

prevederilor art. 228 alin. (4) și ale art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de V.S.S., procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.

Pentru

a se dispune această soluție, s-a reținut că prin plângerea adresată Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

petiționarul C.N. a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului V.S.,

de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, susținând că acesta, prin

atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în cuprinsul

rezoluției din 24 noiembrie 2007 dispusă în soluționarea dosarului nr.

524/P/2007, ar comis infracțiunea de fals intelectual.

În

motivarea plângerii, petiționarul a susținut următoarele :

- în

motivarea rezoluției, intimatul procuror a consemnat că „(...) potrivit

expertizei, valoarea imobilului era de 1.973.958.430 lei (...)", în timp

ce, conform obiectivelor raportului de expertiză tehnică în construcții,

stabilite prin încheierile din 15 aprilie 2002 și 3 septembrie 200...

pronunțate de Judecătoria Brașov, precum și

declarației dată de expertul

în construcții, ing. F.T., evaluarea se

referă „numai la

apartamentul de la parter

și cel de la etajul construcției";

- în finalul rezoluției, se afirmă că „Atribuirea unei cote

ideale de

½ din imobil, pârâtei C.V., s-a realizat,

având în vedere, pe de o parte, relațiile tensionate dintre părți (...), iar

pârâta a solicitat instanței această modalitate de soluționare a cauzei",

or, potrivit întâmpinării depusă de „dna. C." și deciziei civile nr. 56/AP

din 27 ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov, aceasta a cerut atribuirea, în

natură, a întregului apartament.

Î

n urma actelor premergătoare efectuate în cauză,

a rezultat

următoarea situație de fapt:

Prin

rezoluția nr. 524/P/2007 din 22 noiembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Brașov, prin procuror S.V., a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.N.,

judecător la

Tribunalul Brașov, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen.

, împotriva căreia

a formulat plângere penală C.N., în legătură cu sentința civilă nr. 15128 din 2

decembrie 2002,

pronunțată în dosarul nr.

8478/2001 al Judecătoriei Brașov.

În

motivarea soluției sale, procurorul a reținut, printre altele, următoarele:

-

petiționarul a mai formulat două plângeri penale,

față de aceeași

judecătoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 246 și art. 289 C. pen., în legătură cu aceeași sentință civilă,

plângeri ce au format obiectul dosarelor nr. 14/P/2006 și nr. 5/P/2007, ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, soluționate cu neînceperea

urmăririi penale, soluții confirmate de procurorul ierarhic superior și de

instanțele judecătorești, în urma controlului exercitat în baza art. 278 - 278

1

C. proc. pen.;

- critica

petiționarului, în sensul că menționarea sumei de 986.979,215 lei, la fila 3 a

sentinței civile nr. 15128 din 2 decembrie 2002, ca fiind valoarea a ½ din

imobil, este un fals, nu poate fi primită, întrucât, potrivit expertizei

dispusă în cauză, valoarea imobilului era de 1.973.958.430 lei, cuantumul sus-amintit,

„reprezentând exact jumătate";

- la fila 9 din sentință, petentei C.V. i s-a

atribuit ½ din

imobilul în litigiu, în condițiile în care acesta

nu a fost dezmembrat și nu s-a dispus atribuirea unui lot cu număr topografic

nou, ci, a unei cote ideale;

- atribuirea

cotei sus-amintite, a anulat ieșirea din indiviziune asupra căreia pârâții

Cornea au fost de acord (fila 2 din sentință);

- potrivit probatoriului administrat, partajarea

în natură a imobilului

în litigiu, nu era posibilă, datorită

conformației construcției;

-

sistarea indiviziunii dintre C.V. și familia C., nu privește pe C.N., care,

prin atribuirea unei sulte, a devenit străin de un posibil litigiu având acest

obiect.

Soluția

a fost menținută prin rezoluția nr. 891/11/2/2007 din 18 decembrie 2007 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care a

respins plângerea împotriva acesteia, formulată de C.N., reținând, în esență,

că „actele premergătoare efectuate în cauză, au stabilit, fără echivoc, că

judecătoarea N.S.

și-a îndeplinit

îndatoririle de serviciu în strictă conformitate cu prevederile

legale

în materie".

Prin sentința penală nr. 4/F din 21 ianuarie 2008

pronunțată în dosarul

nr. 16/64/2008, Curtea de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori, a respins plângerea formulată de C.N. împotriva

rezoluției nr. 524/P/2007 din 22 noiembrie 2007, confirmată prin rezoluția nr.

891/11/2/2007 din 18 decembrie 2007, ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov.

În

motivarea hotărârii sale, instanța a reținut că fapta reclamată

de petiționarul C.N., nu există, sentința civilă

nr. 15182/2002 -

definitivă și irevocabilă, în urma soluționării căilor

de atac promovate împotriva ei - pronunțată de judecătoarea N.S., bazându-se pe

probele administrate în fața instanței, astfel cum au fost apreciate de către

aceasta, nefiind consemnate neadevăruri.

Pentru

a se dispune neînceperea urmăririi penale, în rezoluția

din 21 ianuarie 2009 dată în dosarul nr. 1651/1/2007 al Parchetului de

pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală

și Criminalistică, s-a constatat că, din actele premergătoare începerii

urmăririi penale, nu au rezultat indicii de săvârșire, de către procurorul

V.S.S., a infracțiunii de fals intelectual,

prevăzută de art.

289 C. pen. în legătură cu soluția dispusă prin

rezoluția nr. 524/P/2007 din 22 noiembrie 2007.

S-a

reținut că, raportând definiția falsului intelectual, dată de art. 289 C. pen.

- „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către

un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor

fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea, cu

știință, de a însera unele date sau împrejurări" - la prevederile art. 228

C. proc. pen., apare că, înscrisul oficial ce ar fi fost falsificat, este

rezoluția de mai sus.

Or,

aceasta este un act procesual, o manifestare de voință, prin

care organul judiciar, respectiv procurorul, a

dispus, în limitele drepturilor

conferite de lege, cu privire la

neînceperea urmăririi penale, față de judecătoarea împotriva căreia s-a

formulat plângerea.

Î

n

aceste condiții, din conținutul constitutiv al infracțiunii de fals

intelectual, ce ar fi urmat să se stabilească

dacă s-a săvârșit, lipsește, pe

latura obiectivă, elementul material -

sub ambele sale modalități alternative - întrucât procurorul, nu a atestat

fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și, nici nu a omis, cu

știință, a însera unele date sau împrejurări.

Aceasta,

pentru că, rolul procurorului nu este de a cenzura și, de a încadra ca fapte

penale, considerentele pe baza cărora judecătorii - inamovibili, independenți

și, care se supun numai legii, potrivit art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr.

303/2004, republicată - pronunță o anumită

soluție,

ci, să constate dacă există indicii temeinice și concrete că soluția este

urmarea săvârșirii unei infracțiuni, ceea ce nu a fost cazul, în speță.

Mai

mult, procurorul reclamat, exercitându-și atribuțiile prevăzute de art. 63 lit.

a) din Legea nr. 304/2004, republicată, a dispus în cauză, printr-o rezoluție,

care îndeplinește cerințele art. 224 și, ale art. 228 alin. (4) C. proc. pen.

Soluția

de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în dosarul nr. 1651/1/2007 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică, a fost , ulterior, confirmată prin rezoluția

nr. 1245/801/11-2/2009 din 27 februarie 2009 a

procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din

cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar în temeiul

dispozițiilor art. 278 C. proc. pen.

Împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, în conformitate

cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul C.N. a

formulat plângere, solicitând, în esență, desființarea acesteia și restituirea

cauzei la parchet pentru reluarea cercetărilor fată de intimat.

Plângerea

este nefondată, pentru considerentele următoare:

Pentru

a se dispune începerea urmăririi penale sunt necesare două condiții.

Prima

condiție constă în existența unui minim de date care permit organului de

urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o

infracțiune. Organul de urmărire penală poate

deține informațiile fie direct

din sesizarea făcută, fie din actele

premergătoare efectuate ulterior sesizării.

Cea de

a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din prevederile

art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența vreunuia din cazurile de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute în art. 10 C.

proc. pen., cu excepția celui de la lit. b

1

).

În prezenta

cauză, Înalta Curte constată că, din analiza actelor

premergătoare

efectuate în dosarul nr. 1651/1/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, nu rezultă

niciun indiciu cu privire la săvârșirea de către

intimatul procuror V.S.S. a infracțiunii de fals intelectual,

reclamată

de petiționarul C.N.

Nemulțumirea

petiționarului cu privire la rezoluția nr. 524/P/2007 din

22

noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, nu poate

constitui temei pentru atragerea răspunderii penale

a intimatului procuror

V.S.S., întrucât acesta și-a exercitat în mod

corect atribuțiile de serviciu.

Astfel, soluția de neîncepere a urmăririi

penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.,

este legală și temeinică, iar temeiul de drept reținut, respectiv art. 10 lit.

a) C. proc. pen., corespunde situației de fapt rezultată din actele

premergătoare.

Pentru considerentele expuse, în conformitate

cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul C.N. împotriva

rezoluției din 21 ianuarie 2009 dispusă în dosarul nr. 1651/1/2007 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul

C.N. împotriva rezoluției din 21 ianuarie 2009 dispusă în dosarul nr. 1651/1/2007

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300

lei cheltuieli judiciare către

stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009.