ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8926/2009

HOTĂRÂRE
03.11.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8926/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia 6304 din 20 octombrie 2007, E.I. –

Întreprinderea Profesională Unipersonală cu Răspundere Limitată, continuatoarea

și succesoarea SC E.M. SRL, în calitate de lichidator desemnat pentru

falimentul SC M. SA – Sighetu Marmației a respins notificările formulate de H.M.

și H.M., vizând restituirea în natură a imobilului (casă de locuit și teren, în

suprafață de 20.516 mp) situat în str. Topliței, Sighetu Marmației, cu

motivarea că bunurile societăților aflate în procedura de lichidare se

valorifică în cadrul acestei proceduri în vederea acoperirii creanțelor către

creditorii care au depus declarațiile de creanță la dosar, creditori care, în

Adunarea Generală din 10 octombrie 2007, s-au pronunțat în sensul respingerii cererii

de restituire în natură.

La 16 noiembrie 2007,

persoanele îndreptățite au contestat această decizie, solicitând admiterea

notificărilor și restituirea în natură a imobilului, trecut abuziv și fără

plata nici unei despăgubiri în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr.

223/1974.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Maramureș, secția civilă, prin sentința nr. 549 din 25 aprilie 2008,

a admis contestația și a modificat decizia atacată, în sensul că în locul

propunerii plății despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

a dispus restituirea în natură a imobilului constând în casă de locuit și

anexe, precum și teren în suprafață de 10.256 m.p, (aferent numărului

topografic 2853/2 din CF 8240 Sighetu Marmației) și 3419 m.p. (aferent numărului

topografic 2853/3 din C.F. 5959 Sighetu Marmației) trecut în proprietatea

Statului Român în temeiul Legii nr. 59/1974, conform Deciziei administrative nr.

55 din 25 ianuarie 1988.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut în esență că în cazul societăților comerciale aflate

în procedura falimentului, decizia de restituire în natură sau, după caz, în

echivalent, revine entităților care conduc activitatea debitorului aflat în

încetare de plăți și anume lichidatorului, iar nu Adunării Generale a Creditorilor,

controlul asupra activității acestuia exercitându-se de către judecătorul

sindic.

În speță, se mai arată, nu

ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 18 din Legea nr. 10/2001, pentru ca

măsurile reparatorii să fie stabilite numai în echivalent și să fie înlăturată

de la aplicare măsura restituirii în natură a imobilului notificat.

Soluția a fost menținută de

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie care, prin Decizia nr. 241/A din 26 septembrie 2008, în

esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat apelul pârâtei.

În cauză, a declarat recurs

în termen legal pârâta E.I. – Întreprindere Profesională Unipersonală cu

Răspundere Limitată care, invocând temeiurile prev. de art. 304 pct. 6 și 7 C.

proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul că în mod greșit a

confirmat soluția primei instanțe, de restituire în natură a imobilului, în condițiile

în care proprietarul SC M. SA – a făcut importante investiții, pentru a-l

transforma într-un complex turistic (motel și restaurant) situație ce generează

îmbogățirea fără justă cauză a notificatorilor.

Aceștia, de altfel, au

solicitat doar restituirea în natură a casei de locuit, confiscată în anul

1988, instanțele – prin restituirea întregului Complex Toplița – acordând mai

mult decât s-a cerut.

Recursul se privește ca

nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 9

din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate în mod abuziv,

indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură, în starea în care se

găsesc la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Textul instituie regula

principală a restituirii în natură a imobilelor ce intră în sfera de incidență

a legii, modalitatea de restituire prin echivalent fiind doar o măsură cu

caracter secundar din paleta amplă instituită de legiuitor, menită să asigure,

pe cât posibil, repararea prejudiciului suferit de persoana îndreptățită.

Astfel, din întreaga

economie a legii rezultă că măsurile reparatorii în echivalent se propun doar

dacă restituirea în natură nu este posibilă.

În speță, în mod corect au

reținut instanțele că nu ne aflăm în ipotezele reglementate prin dispozițiile art.

18 din Legea nr. 10/2001, pentru ca imobilul în legătură cu care s-a formulat

notificarea să nu poată fi restituit în natură.

Împrejurarea că imobilul în

litigiu a fost solicitat de reclamanți și în baza Legii nr. 112/1995 solicitare

în urma căreia au obținut despăgubiri neîncasate (a se vedea Hotărârea nr. 228/1996

a Comisie Județene Maramureș) nu împiedică persoanele îndreptățite să ceară

restituirea în natură, concludente în acest sens fiind și prevederile art. 47

din lege.

Din perspectiva art. 9 din

lege, nici faptul că asupra imobilului notificat s-ar fi făcut importante

investiții, nu împiedică restituirea în natură, această apărare fiind invocată

de altfel de intimată, pentru prima dată, în recurs.

Nefondată este și critica

încadrată în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că,

prin hotărârea atacată, instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut.

Astfel, din probele administrate

rezultă fără echivoc că cererea de restituire formulată în baza Legii nr. 10/2001

a purtat asupra întregului imobil situat în Sighetu Marmației, respectiv casă

de locuit cu anexele aferente și teren în suprafață de 20.516 m.p. (a se vedea

f. 34 și 35 – Dos. 5703/100/2007 al Tribunalului Maramureș, secția civilă).

Ca atare, sunt fără suport

susținerile recurentei în sensul că prin notificare s-ar fi cerut doar

restituirea construcției.

Așa fiind, în considerarea

celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta E.I. lichidator cu SC M. SA Sighetu Marmației împotriva Deciziei

nr. 241/A/26 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8393/2011
recursul pârâtului trebuia admis în considerarea regimului juridic al imobilului atribuit în compensare. Astfel, în speță, este necontestată calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituire, potrivit art. 4 alin. (2) raportat
ÎCCJ 2008-10-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5779/2008
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 30 mai 2003, Tribunalul Maramureș a pronunțat sentința civilă nr. 425 în dosarul nr. 5426/2001 prin care s-a admis plângerea formula
ÎCCJ 2010-07-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4217/2010
față de situația sa actuală. În al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1033 din 28 septembrie 2007, Tribunalul Maramureș, secția civilă, a admis cererea petentului A.Y., a anulat dispoziția nr. 635 emisă de intimat la data de 1
ÎCCJ 2009-11-30
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9727/2009
i de restituire în natură a terenului, în condițiile în care această cerere nu a făcut obiectul notificării formulate conform Legii nr. 10/2001, iar formularea unei cereri diferite la momentul actual, peste cuprinsul notificării, este tardi
ÎCCJ 2011-02-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1155/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fi
Sursă