ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2157/2008

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele

Prin plângerea

penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel

Brașov, C.N. a solicitat cercetarea intimatei N.S., în prezent, judecător la

Tribunalul Brașov,

pentru săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual (art. 289 C. pen.),

deoarece ar fi

atestat unele împrejurări necorespunzătoare adevărului în sentința civilă nr.

15128 din 2 decembrie 2002,

pronunțată în dosarul

nr. 8478/2001 al Judecătoriei Brașov (dosar

având ca obiect stabilirea

bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, ieșire din indiviziune și

împărțire de bunuri mobile și imobile).

Prin Rezoluția nr. 524/P/2007 din 22 noiembrie

2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov , s-a dispus, în

baza art. 228 alin. (1), raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de intimata N.S.

(pentru infracțiunea de fals intelectual art. 289

C. pen.), întrucât

fapta nu există.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că fapta reclamată nu există,

că

judecătoarea N.S. și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu în strictă

conformitate cu prevederile legale, că procurorul

nu este îndrituit să cenzureze hotărâri judecătorești, acest atribut

revenind

doar instanței de control judecătoresc, și că simpla

nemulțumire a unei părți în legătură cu modul de soluționare a unui

litigiu nu dă dreptul acesteia de a cere

cercetarea magistraților.

Împotriva sus-identificatei

rezoluții petiționarul a formulat, în

termen legal,

plângere conform art. 278 C. proc. pen., plângere care a fost respinsă, ca

nefondată, prin Rezoluția nr. 891/

II

/2/2007 din 18

decembrie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov .

Ca urmare,

nemulțumit, petiționarul s-a adresat cu plângere

instanței de judecată competente, în baza art.

278

1

C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 4F din 21 ianuarie

2008, Curtea de

Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea formulată de

petiționar împotriva rezoluției de

neîncepere

a urmăririi penale, cu motivarea că fapta reclamată nu

există, sentința

civilă nr. 15128/2002 pronunțată de judecătorul N.S. bazându-se pe probele

administrate în fața

instanței, nefiind

consemnate neadevăruri, că această hotărâre a fost

supusă controlului judiciar al instanțelor

ierarhic superioare, care au pronunțat în acest sens decizii definitive și

irevocabile, și că simpla nemulțumire a petentului față de soluția pronunțată

nu este de natură a conduce la concluzia că judecătorul a atestat fapte sau

împrejurări

necorespunzătoare

adevărului, cu atât mai mult cu cât hotărârea în

discuție se bucură de

autoritate de lucru judecat.

Împotriva

sentinței sus-menționate, petiționarul C.N.

a declarat

recursul de fată.

Recursul nu este fondat.

Examinând sentința atacată în raport cu

motivele invocate în

scris (f.22-24) și

oral ( la dezbateri), precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate

și temeinicie, Înalta Curte constată că soluția de neîncepere a urmăririi

penale față de intimata N.S.

în prezent - judecător la Tribunalul Brașov

- soluție adoptată prin

Rezoluția nr.

524/P/2007, din 22 noiembrie 2007 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Brașov și confirmată atât

prin Rezoluția nr.

891/11/2/2007 din 18 decembrie 2007 a Procurorului

General al aceluiași Parchet cât și de prima instanță , este temeinică și

legală,

din moment ce nu au putut fi

identificate elemente ale infracțiunii

prevăzute art. 289 C. pen.,

infracțiune ce ar fi fost săvârșită de aceasta.

Interpretarea și

evaluarea probelor administrate este atributul -

stabilit

prin lege - al completului de judecată, iar împotriva unor

hotărâri considerate nelegale și netemeinice

dispozițiile legale prevăd

posibilitatea

exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

Cu alte cuvinte,

legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul să

exercite

căile de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greșeli de

judecată, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce

exclude, de plano, posibilitatea ca pronunțarea unei hotărâri judecătorești să

poată fi

considerată, prin ea însăși o infracțiune.

Dacă s-ar admite ca împotriva magistraților

care au pronunțat

o hotărâre judecătorească

se pot face plângeri penale, ar însemna

că s-ar institui noi căi de

atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Față de cele expuse, în cauză neconstatându-se

motive care să justifice casarea sentinței instanței de fond și, pe cale de

consecință, desființarea rezoluției procurorului, Înalta

Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, va respinge

ca nefondat recursul declarat de

petiționarul C.N.

În temeiul art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul C.N.

împotriva sentinței penale nr. 4 F din 21 ianuarie 2008 a

Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de

cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 13 iunie 2008.