ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2157/2008

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, C.N. a solicitat cercetarea intimatei N.S., în prezent, judecător la Tribunalul Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual (art. 289 C. pen.), deoarece ar fi atestat unele împrejurări necorespunzătoare adevărului în sentința civilă nr. 15128 din 2 decembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 8478/2001 al Judecătoriei Brașov (dosar având ca obiect stabilirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, ieșire din indiviziune și împărțire de bunuri mobile și imobile). Prin Rezoluția nr. 524/P/2007 din 22 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov , s-a dispus, în baza art. 228 alin. (1), raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de intimata N.S. (pentru infracțiunea de fals intelectual art. 289 C. pen.), întrucât fapta nu există. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că fapta reclamată nu există, că judecătoarea N.S. și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu în strictă conformitate cu prevederile legale, că procurorul nu este îndrituit să cenzureze hotărâri judecătorești, acest atribut revenind doar instanței de control judecătoresc, și că simpla nemulțumire a unei părți în legătură cu modul de soluționare a unui litigiu nu dă dreptul acesteia de a cere cercetarea magistraților. Împotriva sus-identificatei rezoluții petiționarul a formulat, în termen legal, plângere conform art. 278 C. proc.

pen., plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin Rezoluția nr. 891/ II /2/2007 din 18 decembrie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov . Ca urmare, nemulțumit, petiționarul s-a adresat cu plângere instanței de judecată competente, în baza art. 278 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 4F din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că fapta reclamată nu există, sentința civilă nr. 15128/2002 pronunțată de judecătorul N.S.

bazându-se pe probele administrate în fața instanței, nefiind consemnate neadevăruri, că această hotărâre a fost supusă controlului judiciar al instanțelor ierarhic superioare, care au pronunțat în acest sens decizii definitive și irevocabile, și că simpla nemulțumire a petentului față de soluția pronunțată nu este de natură a conduce la concluzia că judecătorul a atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu atât mai mult cu cât hotărârea în discuție se bucură de autoritate de lucru judecat. Împotriva sentinței sus-menționate, petiționarul C.N. a declarat recursul de fată. Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată în raport cu motivele invocate în scris (f.22-24) și oral ( la dezbateri), precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimata N.S.

în prezent - judecător la Tribunalul Brașov - soluție adoptată prin Rezoluția nr. 524/P/2007, din 22 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și confirmată atât prin Rezoluția nr. 891/11/2/2007 din 18 decembrie 2007 a Procurorului General al aceluiași Parchet cât și de prima instanță , este temeinică și legală, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracțiunii prevăzute art. 289 C. pen., infracțiune ce ar fi fost săvârșită de aceasta. Interpretarea și evaluarea probelor administrate este atributul - stabilit prin lege - al completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate nelegale și netemeinice dispozițiile legale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul să exercite căile de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greșeli de judecată, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano, posibilitatea ca pronunțarea unei hotărâri judecătorești să poată fi considerată, prin ea însăși o infracțiune. Dacă s-ar admite ca împotriva magistraților care au pronunțat o hotărâre judecătorească se pot face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. Față de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinței instanței de fond și, pe cale de consecință, desființarea rezoluției procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. , va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul C.N. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.N. împotriva sentinței penale nr. 4 F din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2008.