Decizia nr. 469/2009 — ÎCCJ, Secția penală — recurs

Petiționarul D.I., în calitate de avocat, în numele persoanelor cărora le-a acordat asistență juridică, S.K. și S.G., a formulat plângere penală împotriva intimaților V.M., L.S. și E.P., judecători la secția civilă a Tribunalului Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz contra intereselor persoanelor.

În motivarea plângerii, s-a susținut că judecătorii menționați, investiți cu soluționarea dosarului civil nr. 7215/197/2006 (recurs) au refuzat, în mod abuziv și contrar obligațiilor prevăzute de lege, să admită o cerere a recurenților prin care s-a solicitat evaluarea obiectului cauzei pe cale de expertiză, cu mențiunea că se contestă valoarea indicată în acțiunea introductivă de instanță. S-a mai învederat că, din cauza acestui refuz, cauza nu a mai parcurs cu un triplu grad de jurisdicție (fond, apel, recurs) ci numai un dublu grad de jurisdicție (fond și recurs).

În urma cercetărilor efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, prin rezoluția din 5 septembrie 2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei trei judecători sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., apreciindu-se că activitatea desfășurată de magistrați nu este contrară legii, iar faptul că dispozițiile acesteia au nemulțumit una din părți, nu conturează săvârșirea unei infracțiuni.

Împotriva acestei rezoluții s-a formulat plângere de către avocatul D.I. la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, plângerea vizând numai pe judecătorii M.V. și P.E. Prin rezoluția din 3 octombrie 2008, plângerea a fost respinsă ca nefondată.

Petentul D.I., în calitate de avocat și ca reprezentant al clienților săi, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., a formulat plângere la Curtea de Apel Brașov, solicitând desființarea rezoluției date de procuror și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.

Curtea de Apel Brașov, prin sentința penală nr. 116/ F din 25 noiembrie 2008, a respins, ca nefondată, plângerea și a menținut rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, la 5 septembrie 2008, în dosarul nr. 45/P/2008. În motivarea sentinței penale, instanța de fond a reținut că, în speță, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., din probele administrate nu rezultă că judecătorii M.V. și P.E. ar fi săvârșit acte prin care să fi adus o vătămare intereselor legale ale petiționarului D.I., ca avocat, și numiților S.K. și S.G., ca părți în dosarul civil nr. 7215/197/2006, aflat pe rolul Tribunalului Brașov.

Împotriva acestei sentințe, petiționarul D.I. a declarat recurs prin care a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Rezultă, așadar, că prin „abuz în serviciu” se înțelege acea comportare sau atitudine ilegală, incorectă a unui funcționar public sau a oricărui alt funcționar, care constă în încălcarea intenționată a atribuțiilor sau îndatoririlor de serviciu, fie prin neîndeplinirea lor, fie prin îndeplinirea lor abuzivă, săvârșită în timpul sau cu ocazia exercitării serviciului, încălcare prin care se aduce o vătămare unei persoane. În speță, soluționarea cauzei civile având ca obiect o acțiune în constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului înscris în C.F. Brașov, și în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între S.K., S.G. și SC R. SRL, a ridicat problema de drept a competenței materiale a tribunalului în litigiile civile cu o valoare mai mare de 2 miliarde de lei, aspect sub care judecătorii cauzei s-au pronunțat. De menționat că, în privința determinării competenței materiale referitoare la litigiile evaluabile în bani a existat o practică neunitară, soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție printr-un recurs în interesul legii. Criticile, care se referă la modul de soluționare a cauzei de către intimații judecători, nu pot constitui un motiv de tragere la răspundere penală a acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii reclamate de petent, hotărârile judecătorești pronunțate putând fi atacate doar prin intermediul căilor legale de atac. Activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și a celui procedural. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu în sensul legii penale, cu atât mai mult cu cât, în materia dedusă judecății nu exista o interpretare unitară a problemei de drept dedusă judecății. În consecință, întrucât din actele premergătoare efectuate de procuror nu au rezultat indicii privind comiterea unei fapte penale de către judecătorii M.V. și P.E., instanța de fond, justificat, a respins plângerea formulată împotriva rezoluției din 5 septembrie 2008, dată în dosarul penal nr. 45/P/2008, motiv pentru care recursul declarat de petiționar va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;