ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 51/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 51/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul C.I.
sub aspectul admisibilității în principiu potrivit dispozițiilor art. 391 C.
proc. pen.,
Înalta Curte de
Casație și Justiție constată că aceasta este inadmisibilă pentru
următoarele considerente:
Contestația
în anulare este o cale extraordinară de atac prin care pot fi
reparate erori de neînlăturat pe alte căi,
legiuitorul enumerând expres și limitativ
cazurile în care se poate ataca o hotărâre definitivă pe această cale.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.
pen. „împotriva hotărârilor
penale
definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru
termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost
îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat
cauza de către
instanța de recurs a fost în imposibilitate
de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare;
c)
când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra
unei cauze de încetare a
procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10
alin. (1) lit. f)-i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când
împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași
faptă;
e)
când, la judecarea recursului sau la rejudecarea
cauzei de către instanța de
recurs,
inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie
potrivit
art. 385/14 alin. (1
1
) ori art. 385/16 alin. (1)."
Verificând contestația în anulare întemeiată pe
dispozițiile art. 386 lit. b) și c)
C.
proc. pen. prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte
constată
că aceasta este inadmisibilă.
Contestatorul a depus la dosar o adeverință
medicală eliberată la 27 octombrie 2009,
în ziua judecării cererii de recuzare, din care rezultă că „se recomandă
repaus..." și
„s-a eliberat
pentru a-i servi la motivarea absențelor în perioada 7-31 octombrie 2009",
iar
cu ocazia judecării recursului
declarat împotriva încheierii prin care s-a soluționat
cererea de recuzare, contestatorul a depus la
dosar o cerere de amânare în vederea
angajării unui apărător.
Întrucât
contestatorul nu a făcut dovada imposibilității de prezentare la
instanța de recurs și nici a imposibilității de a
încunoștiința instanța despre această
împiedicare, astfel cum prevăd
dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., contestația
în anulare întemeiată pe aceste dispoziții ale
legii este inadmisibilă.
Deși contestatorul a invocat și cazul de
contestație în anulare prevăzut de
art.
386 lit. c) C. proc. pen., susținerile sale nu se pot încadra în acest caz și
nici nu a
invocat alte critici care
să poată fi încadrate în cazurile prevăzute de dispozițiile
art. 386 C.
proc. pen.
Pe de
altă parte, întrucât încheierea prin care s-a soluționat cererea de recuzare
formulată de contestator nu este supusă nici unei căi de atac, rezultă că
orice cale de atac exercitată împotriva acesteia,
inclusiv calea extraordinară de atac
a contestației în anulare, este
inadmisibilă.
Fată de considerentele menționate, contestația în
anulate formulată de
contestatorul C.I.
este inadmisibilă și urmează a fi respinsă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.(2) C. proc.
pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca
nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul
C.I. împotriva deciziei nr. 3765 din 12 noiembrie
2009 pronunțată de
Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 8550/1/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu
titlu de cheltuieli judiciare
către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 12 ianuarie
2010.