ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 51/2010

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul C.I. sub aspectul admisibilității în principiu potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, legiuitorul enumerând expres și limitativ cazurile în care se poate ataca o hotărâre definitivă pe această cale. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.

„împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-i), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385/14 alin. (1 1 ) ori art. 385/16 alin. (1)." Verificând contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. b) și c) C. proc.

pen. prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă. Contestatorul a depus la dosar o adeverință medicală eliberată la 27 octombrie 2009, în ziua judecării cererii de recuzare, din care rezultă că „se recomandă repaus..." și „s-a eliberat pentru a-i servi la motivarea absențelor în perioada 7-31 octombrie 2009", iar cu ocazia judecării recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a soluționat cererea de recuzare, contestatorul a depus la dosar o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător. Întrucât contestatorul nu a făcut dovada imposibilității de prezentare la instanța de recurs și nici a imposibilității de a încunoștiința instanța despre această împiedicare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc.

pen., contestația în anulare întemeiată pe aceste dispoziții ale legii este inadmisibilă. Deși contestatorul a invocat și cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., susținerile sale nu se pot încadra în acest caz și nici nu a invocat alte critici care să poată fi încadrate în cazurile prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen. Pe de altă parte, întrucât încheierea prin care s-a soluționat cererea de recuzare formulată de contestator nu este supusă nici unei căi de atac, rezultă că orice cale de atac exercitată împotriva acesteia, inclusiv calea extraordinară de atac a contestației în anulare, este inadmisibilă. Fată de considerentele menționate, contestația în anulate formulată de contestatorul C.I.

este inadmisibilă și urmează a fi respinsă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin.(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva deciziei nr. 3765 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 8550/1/2009. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 12 ianuarie 2010.