ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1642/2012

Asupra recursului de față, Analizând lucrările din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 1393/36/2011 inculpatul V.L. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 407/P din 10 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 497/118/2010. În motivarea cererii se arată de către contestator că a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar la data judecării recursului nu a fost legal citat, neavând cunoștință despre termenul de judecată, totodată aflându-se în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței, întrucât se afla la muncă în Spania. În drept, a invocat dispozițiile art. 386 lit. a), b), e) C. pr.

pen. Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul V.L., prin prisma cazurilor și motivelor invocate, curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă. S-a constatat că prin sentința penală nr. 470/din 30 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosar nr. 497/118/2010 s-a dispus: 1) în baza art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. si art. 76 lit. e) C. pen. condamnarea inculpatului C.D. la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art. 26 C. Pen. rap. la art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.D.

la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse stabilite inculpatului C.D. și a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare . În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe o durata de 4 ani termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului C.D. asupra disp. prev. de art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 71 alin. (4) C. pen.

pe durata suspendării executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. 2) În baza art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.L. la pedeapsa de 2 ani închisoare . În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. 2 C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.L. la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse aplicate inculpatului V.L. acesta executând în final pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen. a menținut liberarea condiționată privind restul de 1.067 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată inculpatului V.L. prin sentința penală nr. 2367/2003 a Judecătoriei Medgidia. 3) În baza art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul J.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul J.D. la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse stabilite inculpatului J.D. si a aplicat acestuia în final pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului J.D. prin sentința penală nr. 326 din 11 februarie 2003 a Judecătoriei Constanta, definitivă la 23 februarie 2003 și adaugă aceasta pedeapsă la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, inculpatul J.D. executând în final pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen. 4) În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.C.

la pedeapsa de 1 an închisoare . În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 .lit. e) C. pen. condamnă pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse aplicate inculpatului B.C. acesta executând in final pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare . În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen. În baza art. 61 C. pen. a menținut liberarea condiționată privind restul de 1.023 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.C.

prin sentința penală nr. 8166/2004 a Judecătoriei Mangalia. 5) în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.I. la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 .lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.I. la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse aplicate inculpatului P.I. acesta executând in final pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare . În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen. a menținut liberarea condiționată privind restul de 914 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului P.I. prin sentința penală nr. 944/1999 a Judecătoriei Constanta . A luat act ca B.C.R. nu s-a constituit parte civilă în cauză. A luat act ca B.C.R. Asigurări SA a renunțat la pretențiile civile formulate. În baza art. 118 lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpatul V.L. suma de 11.196,60 RON și de la inculpatul J.D. suma de 12.634,81 RON. Prin decizia penală nr. 562 din 15 decembrie 2010 a Tribunalului Constanța s-au dispus următoarele: În baza art. 379 pct. l lit. b) C. pr. pen; A respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții inculpați B.C., P.I., Șl C.D.

- împotriva sent. pen. nr. 470 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosar nr. 8141/212/2007. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. pr. pen.; A admis apelurile declarate de apelanții inculpați V.L. și J.D. împotriva sentinței penale nr. 470 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosar nr. 8141/212/2007. A desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând dispune: A redus cuantumul sumei confiscate de la inculpatul V.L. de la suma de 11.196,60 RON la suma de 10.000 RON. A redus cuantumul sumei confiscate de la inculpatul J.D. de la suma de 12634,81 RON la suma de 9.000 RON. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Obligă apelantul inculpat B.C.

la plata sumei de 512 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului din care suma de 400 RON. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile inculpaților V.L. și J.D.,rămân în sarcina statului (din care suma de 400 RON ptr. inculpatul V.L., reprezentând onorariu avocat din oficiu în favoarea Baroului Constanța av.M.S. -deleg.- nr. 601/2010 și suma de 150 RON ptr. inculpatul J.D., reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu în favoarea Baroului Constanța-av.P.A.-deleg.nr. 599/2010 se avansează din fondurile Min.Justiției). Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpații V.L., J.D., B.C. și P.I.. Prin decizia penală nr. 407/P din 10 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 497/118/2010 au fost respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații V.L., J.D., B.C.

și P.I. împotriva deciziei penale nr. 562 din 15 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul penal nr. 497/118/2010. Prin decizia penală nr. 39/P din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în baza art. 391 alin. (1) C. pr. pen. respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul - inculpat V.L. împotriva deciziei penale nr. 407/P din 10 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 497/118/2010. Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că potrivit art. 391 alin. (2) C. pr. pen. contestația în anulare este admisibilă atunci când este făcută în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Motivele pentru care se poate formula contestație în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, regăsindu-se în conținutul art. 386 C. pr. pen.

Conform acestor prevederi se poate formula contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d)când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâridefinitive pentru aceeași faptă; e)când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultare a acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). În cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art. 391 C. proc.

pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, atunci când este întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-c) și e) C. proc. pen. Prin urmare, în această fază prealabilă, instanța se limitează, fără citarea părților, numai la verificarea cererii de contestație în anulare sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor legale folosire a acestei căi de atac extraordinare, judecata fiind una de admisibilitate în principiu. În cauza de față, deși contestația în anulare a fost introdusă în termenul prevăzut în art. 388 alin. (1) C. proc. pen., s-au invocat unele din cazurile prev. de art. 386 C. pr. pen., însă s-a reținut că nu este îndeplinită și cerința existenței unor probe care să susțină cazurile invocate.

Contestatorul a motivat incidența a două cazuri de contestație în anulare privind nelegala citare la data judecării recursului, respectiv imposibilitatea de a se prezenta sau de a încunoștința instanța despre această împiedicare, însă a făcut trimitere la dispozițiile art. 386 lit. a), b) și e) C. proc. pen., care reglementează 3 cazuri de contestație în anulare, context în care curtea va analiza toate cele 3 motive regăsite în dispozițiile legale invocate de contestator. Referitor la primul motiv inovat curtea a constatat că în Dosarul nr. 497/118/2010 al Curții de Apel Constanța primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 22 februarie 2011, termen pentru care contestatorul V.L.

a fost citat la adresa pe care chiar acesta a indicat-o în declarația de recurs, respectiv com. Mereni, jud. Constanța, iar citația pentru termenul din 22 februarie 2011 a fost primită personal de inculpat. Potrivit art. 291 alin. (3) C. pr. pen. „partea prezentă personal la un termen, prin reprezentant, prin avocat ales ori prin avocat din oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătură cu partea reprezentată, la un termen, precum și partea căreia, personal, prin reprezentant sau apărător ales sau prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, i s-a înmânat în mod legal citația pentru un termen de judecată nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene cu excepția situațiilor în care prezența acestora este obligatorie potrivit legii". În condițiile în care contestatorul V.L.

a primit personal citația pentru termenul din 22 februarie 2011, acesta a dobândit termen în cunoștință, astfel că nu mai era obligatorie citarea acestuia de către instanța de recurs pentru celelalte termene de judecată. Cu toate acestea, la următoarele 2 termene din datele de 22 martie 2011 și 12 aprilie 2011 contestatorul a mai fost citat la aceeași adresă, citațiile fiind primite de părinții săi, conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare. Pentru ultimul termen de judecată din data de 10 mai 2011, când au și fost judecate recursurile, contestatorul nu a mai fost citat, instanța de recurs constatând la termenul anterior din 12 aprilie 2011 că acesta are termen în cunoștință, potrivit art. 291 alin. (3) C. pr.

pen. Astfel, s-a constatat că pentru termenul când a fost judecat recursul contestatorului V.L., procedura de citare era legal îndeplinită cu acesta, având termen în cunoștință, în temeiul art. 291 alin. (3) C. pr. pen., întrucât pentru termenul din 22 februarie 2011 acesta a primit personal citația, împrejurarea că ulterior datei de 22 februarie 2011 a plecat din țară fiind lipsită de relevanță din punct de vedere al procedurii de citare a contestatorului. Referitor la al doilea temei invocat s-a observat că nu subzistă cazul prevăzut în art. 386 lit. b) C. pr. pen., deoarece, conform încheierii de dezbateri din data de 10 mai 2011 nici inculpatul V.L. și nici apărătorul desemnat din oficiu, nu au solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, astfel că nu rezultă îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legiuitor.

Din examinarea textului legal rezultă că cele 2 condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ: a) partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta; b) partea să fi fost în imposibilitate de a încunoștința instanța despre această împiedicare. Fără a echivala, obligatoriu, cu forța majoră, „împiedicarea" trebuie să fie de neînvins, să fie nu numai obiectivă, dar și să nu fi putut fi prevăzută în mod normal, fiind incluse în această categorie de evenimente: o stare de război, o inundație, o înzăpezire, o epidemie - care a necesitat măsuri de carantină - sau un alt fapt neprevăzut ce a dus la întreruperea circulației între sediul instanței și locul unde se afla contestatorul. De asemenea, în această categorie de evenimente mai sunt incluse și alte situații: o boala gravă sau un accident, intervenite pe neașteptat și care l-au pus pe cel în cauza în situația de a nu putea suporta transportul pană la sediul instanței.

În cazul în care inculpatul V.L. s-ar fi găsit în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată, avea obligația să încunoștințeze instanța de recurs despre această împiedicare. Cu toate acestea nu a formulat vreo cerere, fiind reprezentat de apărătorul desemnat din oficiu. Sub aspectul împiedicării de încunoștința re a instanței de recurs, aceasta trebuie să fie datorată unor situații care au întrerupt nu numai posibilitățile de transport, dar și comunicările prin poșta, telegraf, fax, telefon etc, împiedicare care nu a fost însă invocată de contestator. În cele mai multe cazuri, mai ales în actualele condiții de dezvoltare a multiplelor sisteme de comunicații (telefonie fixă și mobilă, fax, telegraf, curierat rapid, internet etc), împrejurarea care face imposibilă prezentarea părții la proces nu afectează posibilitatea de a încunoștința instanța despre situația intervenită.

În raport cu cele menționate, s-a observat că susținerile contestatorului în sensul că la data soluționării recursului de afla la muncă în Spania nu constituie împrejurări de natură a-l pune într-o situație obiectivă de imposibilitate de prezentare la instanța de recurs, precum și în imposibilitatea de a încunoștința instanța despre această situație. Este evident că cel puțin sub aspectul încunoștințării instanței de recurs, contestatorul V.L. dispunea de suficiente mijloace de comunicare pentru a anunța instanța, chiar dacă se afla în Spania. Cu privire la cazul prevăzut în art. 386 lit. e) C. pr. pen., prin indicarea acestui temei, contestatorul a susținut că instanța de recurs ar fi trebuit să-l audieze personal.

Apreciind asupra motivului invocat, curtea a constatat că acesta nu subzistă în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. e) C. pr. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie, conform art. 385 14 alin. (11) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc. pen. În cauză, ascultarea inculpatului V.L. nu era obligatorie, având în vedere dispozițiile art. 385 14 alin. (11) teza a II-a C. pr. pen., audierea sa de instanțele de fond și soluția de condamnare la pedeapsa închisorii. Chiar și în ipoteza în care inculpatul ar fi fost achitat de instanțele de fond și nu ar fi fost audiat, în lipsa inculpatului V.L., curtea nu avea oricum posibilitatea efectivă a ascultării acestuia.

Ținând seama de considerentele expuse, curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 391 alin. (2) C. pr. pen. pentru admiterea în principiu a contestației în anulare, motiv pentru care a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul - inculpat V.L. împotriva deciziei penale nr. 407/P din 10 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 497/118/2010. Împotriva deciziei penale nr. 39/P din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a declarat recurs contestatorul V.L.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 1393/36/2011. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 alin. (1)) lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de către recurentul inculpat, este inadmisibil, având în vedere că decizia atacată cu prezentul recurs este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual. Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea. Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibile, recursul declarat de contestatorul V.L. împotriva deciziei penale nr. 39/P din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va obliga recurentul contestator la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul V.L. împotriva deciziei penale nr. 39/P din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 17 mai 2012