ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1642/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1642/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față,

Analizând

lucrările din dosar constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată

pe

rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 1393/36/2011 inculpatul V.L. a formulat

contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 407/P din 10 mai 2011

pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 497/118/2010.

În

motivarea cererii se arată de către contestator că a fost condamnat la pedeapsa

de 2 ani închisoare, iar la data judecării recursului nu a fost legal citat,

neavând cunoștință despre termenul de judecată, totodată aflându-se în

imposibilitate de a se prezenta în fața instanței, întrucât se afla la muncă în

Spania.

În

drept, a invocat dispozițiile art. 386 lit. a), b), e) C. pr. pen.

Analizând

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de

contestatorul V.L., prin prisma cazurilor și motivelor invocate, curtea a constatat

că aceasta este inadmisibilă.

S-a

constatat că prin sentința penală nr. 470/din 30 aprilie 2008 pronunțată de

Judecătoria Constanța în dosar nr. 497/118/2010 s-a dispus: 1) în baza art. 290

C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen.

si art. 76 lit. e) C. pen. condamnarea inculpatului C.D. la pedeapsa de 2 luni

închisoare.

În baza

art. 26 C. Pen. rap. la art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic., art. 41

alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. a

condamnat pe inculpatul C.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza

art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse

stabilite inculpatului C.D. și a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea de 2

ani închisoare .

În baza

art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante de 2 ani

închisoare pe o durata de 4 ani termen de încercare stabilit în condițiile art.

82 C. pen.

În baza

art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului C.D. asupra disp. prev. de

art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza

art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza

art. 71 alin. (4) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei închisorii

s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

2) În

baza art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art.

74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.L.

la pedeapsa de 2 ani închisoare .

În baza

art. 291 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. 2 C. pen. și

art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.L. la pedeapsa de 2 luni

închisoare.

În baza

art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse

aplicate inculpatului V.L. acesta executând în final pedeapsa cea mai grea de 2

ani închisoare.

În baza

art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza

art. 61 C. pen. a menținut liberarea condiționată privind restul de 1.067 de

zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată

inculpatului V.L. prin sentința penală nr. 2367/2003 a Judecătoriei Medgidia.

3) În

baza art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. și

art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul J.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza

art. 291 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen.

a condamnat pe inculpatul J.D. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza

art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse

stabilite inculpatului J.D. si a aplicat acestuia în final pedeapsa cea mai

grea de 2 ani închisoare.

În baza

art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6

luni închisoare aplicată inculpatului J.D. prin sentința penală nr. 326

din 11 februarie 2003 a Judecătoriei Constanta, definitivă la 23 februarie 2003

și adaugă aceasta pedeapsă la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare,

inculpatul J.D. executând în final pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare. În

baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen.

4) În

baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic. art.

37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. a

condamnat pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 1 an închisoare .

În baza

art. 291 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și

art. 76 .lit. e) C. pen. condamnă pe inculpatul B.C. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza

art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse

aplicate inculpatului B.C. acesta executând in final pedeapsa cea mai grea de 1

an închisoare .

În baza

art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen.

În baza

art. 61 C. pen. a menținut liberarea condiționată privind restul de 1.023 de

zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare

aplicată inculpatului B.C. prin sentința penală nr. 8166/2004 a

Judecătoriei Mangalia.

5) în

baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1),(2),(3) C. pen. cu aplic. art.

37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. a

condamnat pe inculpatul P.I. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza

art. 291 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. art. 74 alin. (2) C. pen. și

art. 76 .lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.I. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza

art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele 2 pedepse

aplicate inculpatului P.I. acesta executând in final pedeapsa cea mai grea de 1

an închisoare .

În baza

art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza

art. 61 C. pen. a menținut liberarea condiționată privind restul de 914 de zile

închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată

inculpatului P.I. prin sentința penală nr. 944/1999 a Judecătoriei

Constanta .

A luat

act ca B.C.R. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A luat

act ca B.C.R. Asigurări SA a renunțat la pretențiile civile formulate. În baza

art. 118 lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpatul V.L. suma de 11.196,60 RON

și de la inculpatul J.D. suma de 12.634,81 RON.

Prin

decizia penală

nr.

562 din 15 decembrie 2010 a Tribunalului Constanța s-au dispus următoarele:

În baza

art. 379 pct. l lit. b) C. pr. pen;

A

respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții inculpați B.C., P.I., Șl

C.D. - împotriva sent.  pen. nr. 470 din 30 aprilie 2008 pronunțată de

Judecătoria Constanța în dosar nr. 8141/212/2007.

În baza

art. 379 pct. 2 lit. a) C. pr. pen.;

A admis

apelurile declarate de apelanții inculpați V.L. și J.D. împotriva sentinței

penale nr. 470 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosar

nr. 8141/212/2007.

A

desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând dispune: A redus

cuantumul sumei confiscate de la inculpatul V.L. de la suma de 11.196,60 RON la

suma de 10.000 RON.

A redus

cuantumul sumei confiscate de la inculpatul J.D. de la suma de 12634,81 RON la

suma de 9.000 RON.

A

menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Obligă

apelantul inculpat B.C. la plata sumei de 512 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare în folosul statului din care suma de 400 RON.

Cheltuielile

judiciare avansate de stat în apelurile inculpaților V.L. și J.D.,rămân în

sarcina statului (din care suma de 400 RON ptr. inculpatul V.L., reprezentând

onorariu avocat din oficiu în favoarea Baroului Constanța av.M.S. -deleg.- nr.

601/2010 și suma de 150 RON ptr. inculpatul J.D., reprezentând onorariu parțial

avocat din oficiu în favoarea Baroului Constanța-av.P.A.-deleg.nr. 599/2010 se

avansează din fondurile Min.Justiției).

Împotriva

acestor hotărâri au declarat recurs inculpații V.L., J.D., B.C. și P.I..

Prin

decizia penală

nr.

407/P din 10 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr.

497/118/2010 au fost respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații V.L.,

J.D., B.C. și P.I. împotriva deciziei penale nr. 562 din 15 decembrie 2010,

pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul penal nr. 497/118/2010.

Prin

decizia penală

nr.

39/P din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie în baza art. 391 alin. (1) C. pr. pen.

respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul -

inculpat V.L. împotriva deciziei penale nr. 407/P din 10 mai 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 497/118/2010.

Pentru a

se hotărî astfel s-a reținut că potrivit art. 391 alin. (2) C. pr. pen.

contestația în anulare este admisibilă atunci când este făcută în termenul

prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele

prevăzute în art. 386 și în sprijinul contestației se depun ori se invocă

dovezi care sunt la dosar.

Motivele

pentru care se poate formula contestație în anulare sunt expres și limitativ

prevăzute de lege, regăsindu-se în conținutul art. 386 C. pr. pen. Conform

acestor prevederi se poate formula contestație în anulare în următoarele cazuri:

a)

când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b)

când partea dovedește

că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c)

când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d)când

împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâridefinitive pentru aceeași

faptă;

e)când,

la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs,

inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultare a acestuia este

obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

În

cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare, instanța este

obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen., să examineze mai întâi

admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, atunci când este

întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-c) și e) C.

proc. pen.

Prin

urmare, în această fază prealabilă, instanța se limitează, fără citarea

părților, numai la verificarea cererii de contestație în anulare sub aspectul

regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor legale folosire a

acestei căi de atac extraordinare, judecata fiind una de admisibilitate în

principiu.

În cauza

de față, deși contestația în anulare a fost introdusă în termenul prevăzut în

art. 388 alin. (1) C. proc. pen., s-au invocat unele din cazurile prev. de art.

386 C. pr. pen., însă s-a reținut că nu este îndeplinită și cerința existenței

unor probe care să susțină cazurile invocate.

Contestatorul

a motivat incidența a două cazuri de contestație în anulare privind nelegala

citare la data judecării recursului, respectiv imposibilitatea de a se prezenta

sau de a încunoștința instanța despre această împiedicare, însă a făcut

trimitere la dispozițiile art. 386 lit. a), b) și e) C. proc. pen., care

reglementează 3 cazuri de contestație în anulare, context în care curtea va

analiza toate cele 3 motive regăsite în dispozițiile legale invocate de

contestator.

Referitor

la primul motiv inovat curtea a constatat că în Dosarul nr. 497/118/2010 al

Curții de Apel Constanța primul termen de judecată a fost stabilit pentru data

de 22 februarie 2011, termen pentru care contestatorul V.L. a fost citat la

adresa pe care chiar acesta a indicat-o în declarația de recurs, respectiv com.

Mereni, jud. Constanța, iar citația pentru termenul din 22 februarie 2011 a

fost primită personal de inculpat.

Potrivit

art. 291 alin. (3) C. pr. pen. „partea prezentă personal la un termen, prin

reprezentant, prin avocat ales ori prin avocat din oficiu, dacă acesta din urmă

a luat legătură cu partea reprezentată, la un termen, precum și partea căreia,

personal, prin reprezentant sau apărător ales sau prin funcționarul sau

persoana însărcinată cu primirea corespondenței, i s-a înmânat în mod legal

citația pentru un termen de judecată nu mai sunt citate pentru termenele

ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene cu excepția

situațiilor în care prezența acestora este obligatorie potrivit legii".

În

condițiile în care contestatorul V.L. a primit personal citația pentru termenul

din 22 februarie 2011, acesta a dobândit termen în cunoștință, astfel că nu mai

era obligatorie citarea acestuia de către instanța de recurs pentru celelalte

termene de judecată.

Cu toate

acestea, la următoarele 2 termene din datele de 22 martie 2011 și 12 aprilie 2011

contestatorul a mai fost citat la aceeași adresă, citațiile fiind primite de

părinții săi, conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare.

Pentru

ultimul termen de judecată din data de 10 mai 2011, când au și fost judecate

recursurile, contestatorul nu a mai fost citat, instanța de recurs constatând

la termenul anterior din 12 aprilie 2011 că acesta are termen în cunoștință,

potrivit art. 291 alin. (3) C. pr. pen.

Astfel,

s-a constatat că pentru termenul când a fost judecat recursul contestatorului V.L.,

procedura de citare era legal îndeplinită cu acesta, având termen în

cunoștință, în temeiul art. 291 alin. (3) C. pr. pen., întrucât pentru termenul

din 22 februarie 2011 acesta a primit personal citația, împrejurarea că

ulterior datei de 22 februarie 2011 a plecat din țară fiind lipsită de relevanță

din punct de vedere al procedurii de citare a contestatorului.

Referitor

la al doilea temei invocat s-a observat că nu subzistă cazul prevăzut în art.

386 lit. b) C. pr. pen., deoarece, conform încheierii de dezbateri din data de

10 mai 2011 nici inculpatul V.L. și nici apărătorul desemnat din oficiu, nu au

solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, astfel că nu

rezultă îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legiuitor.

Din

examinarea textului legal rezultă că cele 2 condiții ce trebuie îndeplinite

cumulativ: a) partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta; b) partea

să fi fost în imposibilitate de a încunoștința instanța despre această

împiedicare.

Fără a

echivala, obligatoriu, cu forța majoră, „împiedicarea" trebuie să fie de

neînvins, să fie nu numai obiectivă, dar și să nu fi putut fi prevăzută în mod

normal, fiind incluse în această categorie de evenimente: o stare de război, o

inundație, o înzăpezire, o epidemie - care a necesitat măsuri de carantină - sau

un alt fapt neprevăzut ce a dus la întreruperea circulației între sediul

instanței și locul unde se afla contestatorul. De asemenea, în această

categorie de evenimente mai sunt incluse și alte situații: o boala gravă sau un

accident, intervenite pe neașteptat și care l-au pus pe cel în cauza în

situația de a nu putea suporta transportul pană la sediul instanței.

În cazul

în care inculpatul V.L. s-ar fi găsit în imposibilitate de a se prezenta la

termenul de judecată, avea obligația să încunoștințeze instanța de recurs

despre această împiedicare. Cu toate acestea nu a formulat vreo cerere, fiind

reprezentat de apărătorul desemnat din oficiu.

Sub

aspectul împiedicării de încunoștința re a instanței de recurs, aceasta trebuie

să fie datorată unor situații care au întrerupt nu numai posibilitățile de

transport, dar și comunicările prin poșta, telegraf, fax, telefon etc,

împiedicare care nu a fost însă invocată de contestator.

În cele

mai multe cazuri, mai ales în actualele condiții de dezvoltare a multiplelor sisteme

de comunicații (telefonie fixă și mobilă, fax, telegraf, curierat rapid,

internet etc), împrejurarea care face imposibilă prezentarea părții la proces

nu afectează posibilitatea de a încunoștința instanța despre situația

intervenită.

În

raport cu cele menționate, s-a observat că susținerile contestatorului în

sensul că la data soluționării recursului de afla la muncă în Spania nu

constituie împrejurări de natură a-l pune într-o situație obiectivă de

imposibilitate de prezentare la instanța de recurs, precum și în

imposibilitatea de a încunoștința instanța despre această situație. Este

evident că cel puțin sub aspectul încunoștințării instanței de recurs,

contestatorul V.L. dispunea de suficiente mijloace de comunicare pentru a

anunța instanța, chiar dacă se afla în Spania.

Cu

privire la cazul prevăzut în art. 386 lit. e) C. pr. pen., prin indicarea

acestui temei, contestatorul a susținut că instanța de recurs ar fi trebuit

să-l audieze personal.

Apreciind

asupra motivului invocat, curtea a constatat că acesta nu subzistă în cauză.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 lit. e) C. pr. pen., împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare când, la judecarea recursului

sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a

fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie, conform art. 385

14

alin. (11) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

În

cauză, ascultarea inculpatului V.L. nu era obligatorie, având în vedere

dispozițiile art. 385

14

alin. (11) teza a II-a C. pr. pen., audierea

sa de instanțele de fond și soluția de condamnare la pedeapsa închisorii. Chiar

și în ipoteza în care inculpatul ar fi fost achitat de instanțele de fond și nu

ar fi fost audiat, în lipsa inculpatului V.L., curtea nu avea oricum posibilitatea

efectivă a ascultării acestuia.

Ținând

seama de considerentele expuse, curtea a constatat că nu sunt îndeplinite

cerințele impuse de art. 391 alin. (2) C. pr. pen. pentru admiterea în

principiu a contestației în anulare, motiv pentru care a respins ca

inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul - inculpat V.L.

împotriva deciziei penale nr. 407/P din 10 mai 2011 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța în Dosarul nr. 497/118/2010.

Împotriva

deciziei penale nr. 39/P din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a declarat recurs

contestatorul V.L..

Cauza a

fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 1393/36/2011.

Examinând

hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art.

385 alin. (1)) lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat

de către recurentul inculpat, este inadmisibil, având în vedere că decizia

atacată cu prezentul recurs este definitivă.

Înalta

Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care

intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care

legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă

exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un

act neprocesual.

Dispozițiile

art. 385

1

C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile,

care pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Căile

ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual

penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a

condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

Astfel,

exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul

astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de

considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., va

respinge, ca inadmisibile, recursul declarat de contestatorul V.L. împotriva

deciziei penale nr. 39/P din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va

obliga recurentul contestator la cheltuieli judiciare conform dispozitivului

prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul V.L. împotriva deciziei penale

nr. 39/P din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședința publică, azi 17 mai 2012