ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1232/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 802 din 25 februarie 2009, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantele A. S.P.A. Italia, S.B. M.B.H. Austria, E. București, A.S.F. S.P.A. Italia și J.V. A.S.E.S. București, în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, având ca obiect anularea deciziei din 20 ianuarie 2009 a autorității contractante, prin care contractul de achiziție publică negociat a fost atribuit Asocierii A.Z.V.I. V.I.M.A.C. și suspendarea executării deciziei până la soluționarea irevocabilă a cererii.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că decizia contestată este rezultanta procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, demarată de pârât la data de 4 septembrie 2008, a contractului de achiziție publică având ca obiect Construcția infrastructurii rutiere și feroviare de acces la podul peste Dunăre de la Calafat – Vidin, prin publicarea anunțului de participare în Sistem Electronic de Achiziție Publică (S.E.A.P.). Instanța a mai reținut că, potrivit procesului verbal de deschidere a ofertelor, din data de 7 noiembrie 2008, niciunul din participanți, inclusiv reclamantele nu au înțeles să depună vreo contestație referitor la prevederile documentației de atribuire, în condițiile art. 272 alin. (1) din O.U.G.

nr. 347/2006, iar criticile de nelegalitate pe care reclamantele le aduc deciziei de atribuire a contractului de achiziție publică, adoptată de către minister în data de 20 octombrie 2009 sunt nefondate, reclamantele neindicând normele de drept care au fost încălcate de către Ministerul Transporturilor. În ceea ce privește modificarea prin actul adițional nr. 5, a criteriilor cuprinse la pct. 5.4.1 – Capacitate tehnică și profesională, secțiunea B – Componenta feroviară, s-a apreciat că este vorba de o completare adusă în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006. S-a mai reținut de către instanța de fond că răspunsul la clarificările solicitate se găsește în clarificările nr. 5 publicate în S.E.A.P.

la data de 20 octombrie 2008, iar clarificarea nr. 9 a fost la rândul ei publicată în S.E.A.P. la data de 5 noiembrie 2008, deci anterior datei limită de depunere a ofertelor, 7 noiembrie 2008 și evident cu mult înainte de data reluării procedurii prin negociere, 23 decembrie 2008, afirmațiile reclamantelor neverificându-se, cu atât mai mult cu cât, procedura de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare presupune prezentarea unei noi oferte tehnice și a unei noi propuneri financiare care să răspundă Documentației de Atribuire, în condițiile în care demararea ei impune anularea procedurii inițiale de licitație deschisă. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele A. S.P.A.

Italia, S.B. M.B.H. Austria, E.C. București, A.S.F. S.P.A. Italia, constituite în Asocierea J.V. A.S.E.S. București. Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., s-a arătat, în esență, că motivarea instanței de fond este contradictorie și confuză ca efect al redactării cu întârziere a hotărârii, judecătorul însușindu-și afirmațiile pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (M.T.I.) fără a cerceta și raporta analitic la obiectul litigios textele legale considerate a fi incidente – art. 180, art. 181 din O.U.G. nr. 34/2006, și fără a observa de fapt incidența în cauză a art. 190 alin. (3) din ordonanța de urgență precizată.

În opinia recurenților nemotivarea soluției echivalează cu necercetarea fondului și se sancționează conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ. cu casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare pentru evocarea fondului. În același timp, indicarea unor texte legale fără incidență cu raportul juridic litigios și total neanalizate la speță atrag, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul anulării deciziei de atribuire din 20 ianuarie 2008, pe baza argumentelor din cererea de chemare în judecată. Prin întâmpinare, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a răspuns punctual celor două motive de recurs, concluzionând că susținerile făcute de recurentele-reclamante nu pot conduce la schimbarea hotărârii Curții de Apel București.

Asocierea A.Z.V.I. , reprezentantă a asocierii constituite din societățile comerciale A.Z.V.I. S.A. și VIMAC S.A. a formulat cerere de intervenție în interesul intimatului-pârât M.T.I., justificându-și poziția de susținere a apărărilor acestuia din urmă și nu în ultimul rând de a preveni uzurparea dreptului legal dobândit, prin calitatea de titular al dreptului de a implementa proiectul privind podul peste Dunăre Calafat-Vidin. Prin încheierea de ședință din 21 ianuarie 2010, Înalta Curte a încuviințat în principiu această cerere de intervenție accesorie, în temeiul art. 52 alin. (1) raportat la art. 49 alin. (3) C. proc. civ., apreciind că Asocierea A.Z.V.I. justifică interesul procesual întrucât este beneficiara contractului de achiziție publică ce face obiectul prezentei cauze.

Examinând cauza prin prisma afirmațiilor enunțate în cererea de recurs și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate. Susținerile societăților recurente nu se subsumează unor critici concrete aduse sentinței civile nr. 802 din 25 februarie 2008 și, în final, nu se subsumează motivelor de nelegalitate indicate, respectiv, pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. Rolul instanței de control judiciar este acela de a raporta considerentele hotărârii de fond la situații de fapt și de drept rezultate din probatoriul administrat și de a stabili în ce măsură argumentele avute în adoptarea unei soluții își găsesc sau nu suport în actele dosarului, pornind desigur de la criticile avute în vedere atunci când s-a exercitat această cale extraordinară de atac a recursului.

Așa cum se poate lesne observa din expunerea rezumativă a motivelor de recurs, recurentele își exprimă nemulțumirea față de redactarea cu întârziere a sentinței depunând în acest sens și o anexă privind sancționarea disciplinară a judecătorului instanței de fond, afirmând că rezultatul acestei atitudini constă în motivarea „contradictorie și confuză a hotărârii. Nu se explică în ce constau în mod concret confuziile din raționamentul instanței fondului și acestea nu se combat cu argumente de fapt sau legale, recurentele recurgând doar la „citarea” unor pasaje din sentința atacată fără a demonstra în ce măsură pretinsele greșeli de judecată ar avea o înrâurire negativă asupra soluției finale. Înalta Curte constată că în abordarea primului motiv de nelegalitate invocat, pe de o parte sunt aduse în discuție probleme care exced cauzei (redactarea cu întârziere și Anexa I la recurs), iar pe de altă parte susținerile făcute sunt nepertinente și neconcludente.

În privința necercetării și neraportării analitice la obiectul pricinii a textelor legale aplicate de prima instanță (cel de-al doilea motiv de recurs), Înalta Curte constată că au fost respectate dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., fiind prezentate în considerentele sentinței atât susținerile părților cât și motivele de fapt și de drept care au format convingerea că acțiunea nu este întemeiată. De altfel, deși reproșează instanței fondului faptul că și-a însușit punctul de vedere al apărării, recurentele demonstrează ele însele inconsecvență, opinând că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, dar în același timp că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) teza I pentru motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., cu motivarea că Înalta Curte urmează să aibă în vedere la admiterea cererii de anulare a deciziei de atribuire din 20 ianuarie 2008 argumentele din acțiune. Altfel spus, deși este nepermis instanței de fond să își însușească argumentat punctul de vedere al părții pârâte, este permis ca instanța de control judiciar să își motiveze soluția prin simpla preluare a rațiunilor avute în vedere de reclamante la promovarea acțiunii. Aspectele punctate în cererea de recurs și simpla indicare a unor prevederi din O.U.G. nr. 34/2006 (privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările ulterioare) nu sunt de natură a răsturna soluția corectă a instanței fondului, aceasta fiind motivată atât în fapt cât și în drept, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată. Drept consecință, pentru aceleași rațiuni, va fi admisă cererea de intervenție accesorie formulată de Asocierea A.Z.V.I. menținându-se ca legală decizie din 20 ianuarie 2009 prin care intimatul-pârât M.T.I. a atribuit acestei interveniente contractul de achiziție publică „Construcția infrastructurii rutiere și feroviare de acces la podul peste Dunăre de la Calafat-Vidin”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația A.Z.V.I. Respinge recursul declarat de A. S.P.A. Italia, S.B. M.B.H. Austria, E.C. București, A.S.F. S.P.A. Italia și J.V. A.S.E.S. București împotriva sentinței civile nr. 802 din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.