ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1937/2010

Asupra recursului de fată, retine

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

10150/95/2008 la Tribunalul Gorj, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe

pârâtul Automobil Clubul Român Tg-Jiu, pentru ca prin sentința ce se va

pronunța să se dispună obligarea acestuia să se pronunțe prin decizie sau

dispoziție motivată cu privire la restituirea în natură a imobilului situat în

Tg-Jiu, aflat în incinta A.C.R., respectiv terenul în suprafață de 680 mp.

A mai solicitat reclamantul obligarea pârâtului la plata unei amenzi

civile în cuantum de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere, până la

îndeplinirea obligației.

Î

n motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin notificarea

înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc P.I. sub nr. 66/N/2001 a

notificat pârâtul să-i restituie în natură sau prin echivalent terenul în

suprafață de 680 mp situat în Tg-Jiu, aflat în incinta ACR.

Mai arată că, în prezent pârâtul ca entitate deținătoare, nu s-a

pronunțat prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură și nu

a comunicat-o persoanei îndreptățite în termen de 10 zile de la data adoptării.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, art.

580

3

alin. (1) C. proc. civ., art. 1075 C. civ., iar pentru

dovedirea cererii a depus în copie notificarea nr. 66/N/2002 și decizia de

instituire a curatelei.

Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea

că a răspuns la notificarea formulată de reclamant și a comunicat răspunsul

persoanei îndreptățite la data de 08 octombrie 2001.

Prin decizia civilă nr. 175 din 30 septembrie 2008, pronunțată de

Tribunalul Gorj în dosarul nr. 10150/95/2008, s-a admis cererea formulată de

reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâtul Automobil Clubul Român.

A fost obligat pârâtul să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra

notificării reclamantului și să o comunice acestuia.

A mai fost obligat pârâtul la 50 lei pe

zi de întârziere, reprezentând amendă civilă, de la rămânerea definitivă a

sentinței până la îndeplinirea obligației.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că reclamantul a realizat

procedura notificării către pârât, conform Legii nr. 10/2001, iar acesta nu s-a

conformat dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, adresa nr. 119 din 5

octombrie 2001 nereprezentând dispoziție sau decizie motivată în sensul legii.

Prin apelul declarat de pârâtul A.C.R., Filiala Interjudețeană Gorj -

Mehedinți, hotărârea instanței de fond a fost criticată pentru netemeinicie și

nelegalitate.

Apelantul a susținut că dreptul la acțiune este prescris, raportat la

dispozițiile art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958 și art. 23 din Legea

nr. 10/2001.

Hotărârea a fost criticată și în ceea ce privește reținerea instanței că

adresa nr. 119 din 5 octombrie 2001 nu reprezintă dispoziție sau decizie

motivată, susținându-se că prin această adresă i s-a comunicat reclamantului că

nu i se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită și că acesta avea

posibilitatea să formuleze acțiune la instanță, obligația de a emite dispoziție

subzistând doar în situația în care se aprobă restituirea în natură sau se face

ofertă de restituire prin echivalent.

Prin decizia nr. 8 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția

I

și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul

A.C.R., Filiala Interjudețeană Gorj - Mehedinți, împotriva deciziei civile nr.

175 din 30 septembrie 2008 a Tribunalului Gorj, secția civilă, în

contradictoriu cu intimatul-reclamant C.C.

Instanța de apel a reținut în esență că, potrivit art. 23 alin. (1) și

art. 24 alin. (1), (2) și (7) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de

la data înregistrări notificării, unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în

natură, iar persoana îndreptățită poate ataca în justiție actul în termen de 30

de zile de la comunicare.

Potrivit art. 24 din aceeași lege, s-a arătat că pot fi atacate în

justiție numai dispozițiile (deciziile) motivate în sensul legii și prin care

s-a acordat acest drept părții.

S-a arătat că, în mod corect s-a reținut că adresa nr. 119/2001 nu

reprezintă o decizie (dispoziție) motivată în sensul legii, pe care partea să o

atace în justiție.

S-a reținut ca nefondată susținerea recurentului, potrivit căreia

obligația de a emite decizie subzistă doar în cazul în care se dispune

restituirea în natură sau se face ofertă de restituire prin echivalent,

dispozițiile art. 24 impunând obligația de a emite dispoziție în toate cazurile

în care se respinge notificarea, indiferent de cauză - lipsa calității de

persoană îndreptățită , lipsa dreptului, imposibilitatea restituirii în natură,

lipsa calității de unitate deținătoare, etc.

Lipsa dispoziției (deciziei) motivate generată de o conduită imputabilă

persoanei notificate (din neglijență sau poate rea voință), nu poate să

afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să fie lipsite de

posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Neemiterea deciziei în termen de 60 de zile de la data sesizării, dă

dreptul persoanei îndreptățite să se adreseze instanței judecătorești

competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată să dea un

răspuns prin decizie motivată, îndatorire ce rezultă din lege și care face

parte dintr-o procedură administrativă-jurisdicțională prealabilă, instituită

în mod imperativ.

Termenul de 60 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii este

un termen de recomandare și depășirea lui poate fi sancționată prin obligarea

unității la despăgubiri, dacă se face dovada unui prejudiciu, astfel că în

cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958.

Î

mpotriva deciziei nr. 8 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, a declarat recurs în termen legal pârâtul A.C.R., Filiala

Interjudețeană Gorj – Mehedinți, care, invocând motivele prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., a criticat-o pentru nelegalitate, pentru următoarele

aspecte:

Într-o primă critică, recurentul susține că instanța de apel a

interpretat greșit adresa nr. 119 din 5 octombrie 2001 prin care i s-a

comunicat intimatului-reclamant că nu i se recunoaște calitatea de persoană

îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul dispozițiilor Legii

nr. 10/2001, recurentul susținând că adresa respectivă echivalează cu o decizie

motivată conform art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (1), (2) și (7) din lege.

Î

n drept, s-a invocat incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.

O a doua critică vizează aplicarea greșită a legii, recurentul susținând

că în mod greșit instanța de apel a reținut că nu a intervenit prescripția

dreptului de a solicita emiterea deciziei motivate, conform art. 3 și art. 7

alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, în condițiile în care termenul de 60 de

zile a expirat la 29 iulie 2001, și că prescripția de trei ani începe să curgă

de la această dată, fiind împlinit la 29 aprilie 2004, iar acțiunea introdusă

la 10 iulie 2008.

Mai arată recurentul că, în mod greșit instanța de apel a reținut că

termenul de 60 de zile este unul de recomandare, dar, și în raport de această

susținere, apreciază că nu putea fi depășit termenul de 3 ani, considerând de

fapt că dreptul la acțiune este prescris în intervalul de trei ani.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte îl

reține ca nefondat pentru motivele de mai jos.

Prin notificarea înregistrată sub nr. 66N/2001 reclamantul a solicitat

ca pârâtul să-i restituie în natură sau prin echivalent suprafața de 680 mp teren,

situat în Târgu-Jiu.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este

obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată,

asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la data

înregistrării notificării sau, după caz, după depunerea actelor doveditoare,

potrivit art. 23 din același act normativ.

Este adevărat că adresa nr. 119 din 5 ianuarie 2001 emisă de către pârât

nu reprezintă o dispoziție sau o decizie motivată prin care acesta să se fi

pronunțat asupra notificării reclamantului în raport cu dispoziția legală

enunțată mai sus.

Î

n această situație, corect a procedat instanța de fond prin obligarea

pârâtului să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării

reclamantului și să o comunice acestuia, soluție menținută de către instanța de

apel.

Este nefondată susținerea potrivit căreia obligația de a emite decizie

este justificată numai în cazul în care s-ar fi dispus restituirea în natură a

imobilului, ori s-ar fi făcut o ofertă de restituire prin echivalent.

Î

n același timp, lipsa dispoziției sau deciziei motivate generată de

conduita imputabilă a persoanei notificate nu trebuie să afecteze interesele

persoanei îndreptățite și nici să o priveze de posibilitatea de a-și apăra drepturile.

Susținerile recurentului conform cărora adresa nr. 119/2001 ar echivala

cu o decizie motivată, contravin dispozițiilor art. 23 și art. 24 din Legea nr.

10/2001.

Nefondat este și motivul privind invocarea prescripției cu privire la

dreptul de a solicita emiterea deciziei motivate, considerându-se că termenul

de 60 de zile este unul de prescripție și nu unul de recomandare, astfel cum

corect a reținut instanța de apel.

De fapt, prin criticile invocate recurentul nu arată în concret

aspectele de nelegalitate legate de neemiterea deciziei ca răspuns la

notificarea formulată de reclamant și nici cu privire la obligația stabilită de

către instanța de apel în sarcina recurentului-pârât de a emite decizie sau

dispoziție motivată.

Față de considerentele expuse, se reține că recursul recurentului este

nefondat, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul A.C.R., Filiala

Interjudețeană Gorj-Mehedinți, împotriva deciziei nr. 8 din 13 ianuarie 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2010.