ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1937/2010

Asupra recursului de fată, retine următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 10150/95/2008 la Tribunalul Gorj, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâtul Automobil Clubul Român Tg-Jiu, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată cu privire la restituirea în natură a imobilului situat în Tg-Jiu, aflat în incinta A.C.R., respectiv terenul în suprafață de 680 mp. A mai solicitat reclamantul obligarea pârâtului la plata unei amenzi civile în cuantum de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației. Î n motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc P.I.

sub nr. 66/N/2001 a notificat pârâtul să-i restituie în natură sau prin echivalent terenul în suprafață de 680 mp situat în Tg-Jiu, aflat în incinta ACR. Mai arată că, în prezent pârâtul ca entitate deținătoare, nu s-a pronunțat prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură și nu a comunicat-o persoanei îndreptățite în termen de 10 zile de la data adoptării. In drept, s-au invocat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, art. 580 3 alin. (1) C. proc. civ., art. 1075 C. civ., iar pentru dovedirea cererii a depus în copie notificarea nr. 66/N/2002 și decizia de instituire a curatelei.

Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că a răspuns la notificarea formulată de reclamant și a comunicat răspunsul persoanei îndreptățite la data de 08 octombrie 2001. Prin decizia civilă nr. 175 din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 10150/95/2008, s-a admis cererea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâtul Automobil Clubul Român. A fost obligat pârâtul să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării reclamantului și să o comunice acestuia. A mai fost obligat pârâtul la 50 lei pe zi de întârziere, reprezentând amendă civilă, de la rămânerea definitivă a sentinței până la îndeplinirea obligației.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că reclamantul a realizat procedura notificării către pârât, conform Legii nr. 10/2001, iar acesta nu s-a conformat dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, adresa nr. 119 din 5 octombrie 2001 nereprezentând dispoziție sau decizie motivată în sensul legii. Prin apelul declarat de pârâtul A.C.R., Filiala Interjudețeană Gorj - Mehedinți, hotărârea instanței de fond a fost criticată pentru netemeinicie și nelegalitate. Apelantul a susținut că dreptul la acțiune este prescris, raportat la dispozițiile art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958 și art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Hotărârea a fost criticată și în ceea ce privește reținerea instanței că adresa nr. 119 din 5 octombrie 2001 nu reprezintă dispoziție sau decizie motivată, susținându-se că prin această adresă i s-a comunicat reclamantului că nu i se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită și că acesta avea posibilitatea să formuleze acțiune la instanță, obligația de a emite dispoziție subzistând doar în situația în care se aprobă restituirea în natură sau se face ofertă de restituire prin echivalent. Prin decizia nr. 8 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul A.C.R., Filiala Interjudețeană Gorj - Mehedinți, împotriva deciziei civile nr. 175 din 30 septembrie 2008 a Tribunalului Gorj, secția civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.C.

Instanța de apel a reținut în esență că, potrivit art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (1), (2) și (7) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la data înregistrări notificării, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, iar persoana îndreptățită poate ataca în justiție actul în termen de 30 de zile de la comunicare. Potrivit art. 24 din aceeași lege, s-a arătat că pot fi atacate în justiție numai dispozițiile (deciziile) motivate în sensul legii și prin care s-a acordat acest drept părții. S-a arătat că, în mod corect s-a reținut că adresa nr. 119/2001 nu reprezintă o decizie (dispoziție) motivată în sensul legii, pe care partea să o atace în justiție.

S-a reținut ca nefondată susținerea recurentului, potrivit căreia obligația de a emite decizie subzistă doar în cazul în care se dispune restituirea în natură sau se face ofertă de restituire prin echivalent, dispozițiile art. 24 impunând obligația de a emite dispoziție în toate cazurile în care se respinge notificarea, indiferent de cauză - lipsa calității de persoană îndreptățită , lipsa dreptului, imposibilitatea restituirii în natură, lipsa calității de unitate deținătoare, etc. Lipsa dispoziției (deciziei) motivate generată de o conduită imputabilă persoanei notificate (din neglijență sau poate rea voință), nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să fie lipsite de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Neemiterea deciziei în termen de 60 de zile de la data sesizării, dă dreptul persoanei îndreptățite să se adreseze instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată să dea un răspuns prin decizie motivată, îndatorire ce rezultă din lege și care face parte dintr-o procedură administrativă-jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ. Termenul de 60 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea cererii este un termen de recomandare și depășirea lui poate fi sancționată prin obligarea unității la despăgubiri, dacă se face dovada unui prejudiciu, astfel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958. Î mpotriva deciziei nr. 8 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a declarat recurs în termen legal pârâtul A.C.R., Filiala Interjudețeană Gorj – Mehedinți, care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., a criticat-o pentru nelegalitate, pentru următoarele aspecte: Într-o primă critică, recurentul susține că instanța de apel a interpretat greșit adresa nr. 119 din 5 octombrie 2001 prin care i s-a comunicat intimatului-reclamant că nu i se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, recurentul susținând că adresa respectivă echivalează cu o decizie motivată conform art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (1), (2) și (7) din lege. Î n drept, s-a invocat incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

O a doua critică vizează aplicarea greșită a legii, recurentul susținând că în mod greșit instanța de apel a reținut că nu a intervenit prescripția dreptului de a solicita emiterea deciziei motivate, conform art. 3 și art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, în condițiile în care termenul de 60 de zile a expirat la 29 iulie 2001, și că prescripția de trei ani începe să curgă de la această dată, fiind împlinit la 29 aprilie 2004, iar acțiunea introdusă la 10 iulie 2008. Mai arată recurentul că, în mod greșit instanța de apel a reținut că termenul de 60 de zile este unul de recomandare, dar, și în raport de această susținere, apreciază că nu putea fi depășit termenul de 3 ani, considerând de fapt că dreptul la acțiune este prescris în intervalul de trei ani.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte îl reține ca nefondat pentru motivele de mai jos. Prin notificarea înregistrată sub nr. 66N/2001 reclamantul a solicitat ca pârâtul să-i restituie în natură sau prin echivalent suprafața de 680 mp teren, situat în Târgu-Jiu. Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, după depunerea actelor doveditoare, potrivit art. 23 din același act normativ. Este adevărat că adresa nr. 119 din 5 ianuarie 2001 emisă de către pârât nu reprezintă o dispoziție sau o decizie motivată prin care acesta să se fi pronunțat asupra notificării reclamantului în raport cu dispoziția legală enunțată mai sus.

Î n această situație, corect a procedat instanța de fond prin obligarea pârâtului să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării reclamantului și să o comunice acestuia, soluție menținută de către instanța de apel. Este nefondată susținerea potrivit căreia obligația de a emite decizie este justificată numai în cazul în care s-ar fi dispus restituirea în natură a imobilului, ori s-ar fi făcut o ofertă de restituire prin echivalent. Î n același timp, lipsa dispoziției sau deciziei motivate generată de conduita imputabilă a persoanei notificate nu trebuie să afecteze interesele persoanei îndreptățite și nici să o priveze de posibilitatea de a-și apăra drepturile. Susținerile recurentului conform cărora adresa nr. 119/2001 ar echivala cu o decizie motivată, contravin dispozițiilor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Nefondat este și motivul privind invocarea prescripției cu privire la dreptul de a solicita emiterea deciziei motivate, considerându-se că termenul de 60 de zile este unul de prescripție și nu unul de recomandare, astfel cum corect a reținut instanța de apel. De fapt, prin criticile invocate recurentul nu arată în concret aspectele de nelegalitate legate de neemiterea deciziei ca răspuns la notificarea formulată de reclamant și nici cu privire la obligația stabilită de către instanța de apel în sarcina recurentului-pârât de a emite decizie sau dispoziție motivată. Față de considerentele expuse, se reține că recursul recurentului este nefondat, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul A.C.R., Filiala Interjudețeană Gorj-Mehedinți, împotriva deciziei nr. 8 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2010.