ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1346/2010

Asupra recursurilor penale de

față:

În baza actelor și lucrărilor

din dosar, constată:

Prin încheierea de ședință din data de 09 martie

2010, pronunțată în Dosarul nr. 666/109/2007, Curtea de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie a dispus, în baza art. 300

2

rap. La art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii

arestării preventive a inculpaților G.S.R., T.V. și I.M.G.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că cei trei inculpați au fost trimiși în

judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. 2/D/P/2007 din 6

martie 2009 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Argeș.

În sarcina

inculpatului G.S.R. s-a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, I.M.G. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și 37 alin. (1) lit. b) C. pen., T.V. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) și art. 13 alin. (1)

din Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen. și 37 alin. (1) lit.

a) C. pen.

În fapt, s-a reținut

că în perioada decembrie 2006 - ianuarie 2007, inculpații I.M.G., G.S.R. și T.V.,

împreună cu inculpatul F.V., aflat în stare de libertate, în diverse

împrejurări și forme de participație, prin răpire, le-au transportat pe părțile

vătămate S.A.M., B.I.E. cât și pe M.A.M., minoră, din localitățile de

domiciliu, în comuna Găneasa în scopul exploatării sexuale.

A reținut instanța de

apel că se mențin temeiurile inițiale ale arestării preventive, existând și la

acest moment bănuieli legitime privind comiterea infracțiunii pentru care sunt

cercetați, fiind incident și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. pr. pen.

În raport de gradul ridicat

de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților și de

necesitatea de a se asigura desfășurarea normală a procesului penal, se impune

a se menține detenția preventivă, având în vedere comportamentul acestora la

urmărirea penală și la cercetarea judecătorească.

A considerat instanța

de apel că la aprecierea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date

ce sunt legate de persoana inculpaților, ci și date referitoare la faptă, nu de

puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un

sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concurează la înfăptuirea

ei, nu acționează îndeajuns împotriva infractionalitătii.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs inculpații G.S.R. și I.M.G.

Inculpatul recurent G.S.R.

a criticat încheierea atacată ca nelegală, întrucât, în opinia sa nu este

motivată. A mai susținut inculpatul că măsura arestării preventive a depășit

termenul rezonabil, devenind o executare anticipată a pedepsei și că, pus în

libertate, nu va săvârși alte infracțiuni. O altă critică adusă de inculpat

este aceea că nu i s-a acordat ultimul cuvânt.

A solicitat admiterea

recursului, casarea încheierii și înlocuirea măsurii arestării preventive cu

obligarea de a nu părăsi localitatea.

Inculpatul recurent I.M.G.

a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, arătând că are un copil

minor în întreținere, că nu are antecedente penale și că pus în libertate va

avea posibilitatea să-și pregătească mai bine apărarea.

Examinând încheierea

recurată prin raportare la motivele invocate de către inculpații recurenți dar

și din oficiu, în condițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază că

recursurile nu sunt

fondate, pentru următoarele considerente:

Inculpații recurenți

au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță (inculpatul G.S.R. la

6 ani închisoare, inculpatul I.M.G. la 8 ani închisoare) pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001, pentru inculpatul I.M. reținându-se și aplic, art. 41 alin.

(2) C. pen. și 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

În prezent cauza se

află pe rolul Curții de Apel Pitești pentru soluționarea apelurilor declarate

de inculpați și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

În mod corect

instanța de apel a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. și că menținerea duratei

arestării preventive a inculpaților se justifică, având în vedere că temeiurile

de fapt și de drept care au determinat arestarea inițială - art. 143 și 148 lit.

f) C. proc. pen. - se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a

acestora.

Astfel, pe de o

parte, probele administrate până la acest moment procesual nu fac să înceteze

presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care au fost

trimiși în judecată, ci dimpotrivă, le-au confirmat, prima instanță pronunțând

o hotărâre de condamnare împotriva acestora iar, pe de altă parte, pedeapsa

prevăzută de lege pentru respectivele infracțiuni

este închisoarea mai mare de 4

ani și există probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

În aprecierea acestei

ultime condiții, Înalta Curte are în vedere, ca și instanța de apel, natura și

gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, împrejurările și

modalitatea în care se presupune că au acționat -mai multe persoane împreună,

prin răpire și exercitare de violențe, după un plan prestabilit, în scopul

obținerii de foloase materiale - aspecte ce pun în evidență potențialul

criminogen ridicat al inculpaților și lipsa respectului față de valorile

sociale apărate de lege.

Fapte de natura celor

pentru care sunt cercetați inculpații au o puternică rezonanță negativă în

conștiința opiniei publice iar lăsarea în libertate a acestora ar genera

neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la asemenea fenomene care

aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori apărate de lege cum este

libertatea de voință și acțiune a persoanei.

La aceste elemente de

apreciere legate de faptă se adaugă și datele privind persoana inculpaților,

care nu au vreo ocupație care să le asigure mijloacele materiale de

subzistență, astfel că pe fondul parazitismului social există riscul ca, puși

în libertate, aceștia să își reia activitatea infracțională. în plus,

inculpatul I.M. este recidivist ceea ce îndreptățește și mai mult temerea că

dacă ar fi pus în libertate ar comite alte fapte penale pentru a obține

veniturile necesare traiului.

În consecință, cum

temeiurile care au justificat arestarea preventivă a inculpaților G.S.R. și I.M.

nu au dispărut și nici nu s-au modificat, cererile inculpaților de revocare sau

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu localitatea se

privesc ca nefondate.

Critica formulată de

inculpatul G.S.R. în sensul nemotivării încheierii atacate nu se verifică,

instanța de apel făcând referire la subzistența temeiurilor inițiale ale

arestări, atât în ceea ce privește existența unei bănuieli legitime privind

comiterea infracțiunii cât și îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. cu arătarea elementelor avute în

vedere la aprecierea pericolului pentru ordinea publică.

Cu privire la pretinsa

depășire a termenului rezonabil al măsurii arestării preventive, Înalta Curte

reține că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., la calcularea acestui termen se

are în vedere perioada cuprinsă între data arestării și momentul pronunțării

unei hotărâri în primă instanță. Condamnarea inculpaților printr-o hotărâre,

chiar nedefinitivă, pronunțată de

o instanță competentă, potrivit jurisprudenței C.E.D.O.

este de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora în

condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția europeană.

Nici critica

referitoare la neacordarea ultimului cuvânt nu se confirmă, în practicaua

încheierii făcându-se mențiunea că „Inculpații G.S., I.M. și T.V., având pe

rând ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la starea

lor de arest"

Pentru considerentele

ce preced, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică, privarea

de libertate în continuare a celor doi inculpați fiind necesară pentru buna

desfășurare a procesului penal, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C

proc. pen. Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în

cauză.

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare

avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații G.S.R. și I.M.G. împotriva

încheierii din 9 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 666/109/2007.

Obligă pe recurentul

inculpat G.S.R. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma

de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă pe recurentul

inculpat I.M.G. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi, 8 aprilie 2010.