ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1346/2010

Asupra recursurilor penale de față: În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată: Prin încheierea de ședință din data de 09 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 666/109/2007, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a dispus, în baza art. 300 2 rap. La art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților G.S.R., T.V. și I.M.G. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că cei trei inculpați au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. 2/D/P/2007 din 6 martie 2009 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Argeș. În sarcina inculpatului G.S.R. s-a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, I.M.G.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și 37 alin. (1) lit. b) C. pen., T.V. pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen. și 37 alin. (1) lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut că în perioada decembrie 2006 - ianuarie 2007, inculpații I.M.G., G.S.R. și T.V., împreună cu inculpatul F.V., aflat în stare de libertate, în diverse împrejurări și forme de participație, prin răpire, le-au transportat pe părțile vătămate S.A.M., B.I.E. cât și pe M.A.M., minoră, din localitățile de domiciliu, în comuna Găneasa în scopul exploatării sexuale.

A reținut instanța de apel că se mențin temeiurile inițiale ale arestării preventive, existând și la acest moment bănuieli legitime privind comiterea infracțiunii pentru care sunt cercetați, fiind incident și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. pr. pen. În raport de gradul ridicat de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților și de necesitatea de a se asigura desfășurarea normală a procesului penal, se impune a se menține detenția preventivă, având în vedere comportamentul acestora la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească. A considerat instanța de apel că la aprecierea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpaților, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infractionalitătii.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații G.S.R. și I.M.G. Inculpatul recurent G.S.R. a criticat încheierea atacată ca nelegală, întrucât, în opinia sa nu este motivată. A mai susținut inculpatul că măsura arestării preventive a depășit termenul rezonabil, devenind o executare anticipată a pedepsei și că, pus în libertate, nu va săvârși alte infracțiuni. O altă critică adusă de inculpat este aceea că nu i s-a acordat ultimul cuvânt. A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Inculpatul recurent I.M.G. a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, arătând că are un copil minor în întreținere, că nu are antecedente penale și că pus în libertate va avea posibilitatea să-și pregătească mai bine apărarea.

Examinând încheierea recurată prin raportare la motivele invocate de către inculpații recurenți dar și din oficiu, în condițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile nu sunt fondate, pentru următoarele considerente: Inculpații recurenți au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță (inculpatul G.S.R. la 6 ani închisoare, inculpatul I.M.G. la 8 ani închisoare) pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, pentru inculpatul I.M. reținându-se și aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și 37 alin. (1) lit. b) C. pen. În prezent cauza se află pe rolul Curții de Apel Pitești pentru soluționarea apelurilor declarate de inculpați și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

În mod corect instanța de apel a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. și că menținerea duratei arestării preventive a inculpaților se justifică, având în vedere că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea inițială - art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen. - se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a acestora. Astfel, pe de o parte, probele administrate până la acest moment procesual nu fac să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată, ci dimpotrivă, le-au confirmat, prima instanță pronunțând o hotărâre de condamnare împotriva acestora iar, pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru respectivele infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În aprecierea acestei ultime condiții, Înalta Curte are în vedere, ca și instanța de apel, natura și gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, împrejurările și modalitatea în care se presupune că au acționat -mai multe persoane împreună, prin răpire și exercitare de violențe, după un plan prestabilit, în scopul obținerii de foloase materiale - aspecte ce pun în evidență potențialul criminogen ridicat al inculpaților și lipsa respectului față de valorile sociale apărate de lege. Fapte de natura celor pentru care sunt cercetați inculpații au o puternică rezonanță negativă în conștiința opiniei publice iar lăsarea în libertate a acestora ar genera neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la asemenea fenomene care aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori apărate de lege cum este libertatea de voință și acțiune a persoanei.

La aceste elemente de apreciere legate de faptă se adaugă și datele privind persoana inculpaților, care nu au vreo ocupație care să le asigure mijloacele materiale de subzistență, astfel că pe fondul parazitismului social există riscul ca, puși în libertate, aceștia să își reia activitatea infracțională. în plus, inculpatul I.M. este recidivist ceea ce îndreptățește și mai mult temerea că dacă ar fi pus în libertate ar comite alte fapte penale pentru a obține veniturile necesare traiului. În consecință, cum temeiurile care au justificat arestarea preventivă a inculpaților G.S.R. și I.M. nu au dispărut și nici nu s-au modificat, cererile inculpaților de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu localitatea se privesc ca nefondate.

Critica formulată de inculpatul G.S.R. în sensul nemotivării încheierii atacate nu se verifică, instanța de apel făcând referire la subzistența temeiurilor inițiale ale arestări, atât în ceea ce privește existența unei bănuieli legitime privind comiterea infracțiunii cât și îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. cu arătarea elementelor avute în vedere la aprecierea pericolului pentru ordinea publică. Cu privire la pretinsa depășire a termenului rezonabil al măsurii arestării preventive, Înalta Curte reține că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., la calcularea acestui termen se are în vedere perioada cuprinsă între data arestării și momentul pronunțării unei hotărâri în primă instanță.

Condamnarea inculpaților printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, pronunțată de o instanță competentă, potrivit jurisprudenței C.E.D.O. este de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția europeană. Nici critica referitoare la neacordarea ultimului cuvânt nu se confirmă, în practicaua încheierii făcându-se mențiunea că „Inculpații G.S., I.M. și T.V., având pe rând ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la starea lor de arest" Pentru considerentele ce preced, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică, privarea de libertate în continuare a celor doi inculpați fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C proc.

pen. Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.S.R. și I.M.G. împotriva încheierii din 9 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 666/109/2007. Obligă pe recurentul inculpat G.S.R. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C. Obligă pe recurentul inculpat I.M.G. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 8 aprilie 2010.