ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 192/2010

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 290 din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art.74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. inculpatul H.A. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de introducere în țară de droguri de mare risc. În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea an.74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. același inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.

pedepsele aplicate inculpatului au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare fără aplicarea vreunui spor. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi și s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad și în baza art. 86 2 C. pen. s-a fixat acestuia un termen de încercare de 5 ani. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen.

inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad; să anunțe, în prealabil,orice schimbare de reședință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 17 alin. (1) art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii cantitate a de 10 grame cocaină ambalată și sigilată și predată la I.G.P.R.

- D.C.J.S.E.O. cu dovada la data de 10 iunie 2008. Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad nr. 28 D/P/2008 înregistrat la această instanță la data de 15 iulie 2008 a fost trimis în judecată inculpatul H.A. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. S-a reținut în sarcina acestuia prin actul de acuzare, că la data de 23 iunie 2008 a intrat în țară prin P.C.I.F. Nădlac și la controlul efectuat s-a găsit în autoturismul acestuia cantitatea de 10,6 grame cocaină, droguri pe care inculpatul Ie-a cumpărat din Italia pentru consum propnu.

Atât în faza de urmărire penală cât și cu prilejul audierii în fața instanței inculpatul a recunoscut că drogurile îi aparțin și Ie-a cumpărat din Italia pentru consumul propriu. Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză respectiv: proces verbal de constatare, adresă, raport de constatare tehnico-științifică, dovadă de predare droguri, declarația martorului P.T. coroborate cu declarațiile inculpatului instanța de fond a reținut în fapt că în ziua de 23 iunie 2008 inculpatul B.A. însoțit de martorul P.T. s-au prezentat la P.C.I.F. Nădlac, cu intenția de a intra în țară, cu autoturismul marca B. Acest autoturism era condus de către inculpat. La controlul efectuat de organele poliției de frontieră în autoturism, mai exact în cotiera dintre scaunele din față s-a găsit un pachet învelit în staniol în care era un ambalaj din plastic care conține a un praf de culoare albă.

Inculpatul a recunoscut că a cumpărat din Italia cocaină pentru consumul propriu și aceasta îi aparține. Din raportul de constatare tehnico-științifică din 27 iunie 2008 efectuat de B.C.C.O. Cluj Napoca - Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor, precursori a rezultat că proba înaintată și ridicată de la inculpatul B.A. este constituită din 10,6 grame substanță care conține cocaină în amestec cu fenacetină și lidocaină. Din proba înaintată în urma analizelor chimice de laborator a rămas cantitatea de 10 grame substanță care conține cocaină în amestec cu fenacetină și lidocaină și aceasta a fost ambalată și sigilată și a fost predată organului de urmărire penală. Cocaina face parte din tabelul anexă nr. II din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, fiind inclusă în categoria drogurilor de mare risc.

Prima instanță a apreciat că faptele inculpatului H.A. de a introduce în țară și de a deține pentru consum, droguri de mare risc, constatate cu același prilej, la punctul de frontieră constituie infracțiunile distincte prevăzute în art. 3 alin. (2) și art. 4 alin. ( 2) din Legea nr. 143/2000. În privința individualizării judiciare a pedepselor, sub aspectul cuantumului, tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale de pedeapsă, gradul ridicat de pericol social al faptelor penale, care rezultă atât din efectele grave ale traficului de droguri asupra stării de sănătate a populației, în special a tinerilor cât și din cantitate a mică de cocaină găsită în autoturismul inculpatului și persoana acestuia.

Astfel, inculpatul, în vârstă de 24 ani la data săvârșirii infracțiunilor are un nivel scăzut de instruire școlară, ca absolvent a 8 clase primare, este căsătorit cu o persoană de cetățenie română, este încadrat în muncă în Italia din luna iulie 2007, reluându-și această activitate după încetarea măsurii preventive dispusă de procuror și anume -obligarea de a nu părăsi țara - nu are antecedente penale și deși lucrează în străinătate s-a prezentat în fața instanței. Aceste împrejurări au determinat reținerea de către instanța de fond a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv buna conduită înainte de comiterea infracțiunilor, atitudine a procesuală sinceră pe întreg parcursul desfășurării procesului penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul H.A., apel înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 22 octombrie 2008. Prin Decizia penală nr. 114/ A din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului. A fost obligat apelantul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Analizând legalitate a și temeinicia sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel precum și din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală în privința modului în care instanța de fond a soluționat problema aplicării pedepsei accesorii și a celei complementare.

Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, respectiv depozițiile martorilor, buletin de analiză toxicologică, adrese din care se desprinde concluzia că inculpatul a introdus droguri de mare risc în țară pentru consum propriu, faptă ce întrunește elementele constitutive ale celor două infractiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de către prima instanță, respectiv infraqiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 243/2000. Critica adusă de inculpatul H.A.

vizează greșita condamnare pentru cele două infracțiuni deoarece infracțiunea prevăzută la art. 3 din Legea nr. 143/2000 este o variantă agravantă a infracțiunii prevăzute la art. 2, cele două excluzându-se, astfel că intenția legiuitorului nu a fost să sancționeze mai aspru consumatorul care pătrunde în țară având asupra lui droguri destinate consumului propriu decât persoana care în interiorul țării face trafic cu aceste droguri. Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 3 din Legea nr. 143/2000 constă în săvârșirea alternativă, fără drept, a uneia dintre următoarele activități: introducerea în țară, scoaterea din țară, importul sau exportul de droguri de risc sau mare risc, supuse controlului național.

Instanța supremă, prin Decizia penală nr. 6652/2005 a precizat că infracțiune a prevăzută la art. 3 din Legea nr. 143/2000 este o infracțiune de sine stătătoare prevăzută și sancționată distinct, al cărei conținut nu se regăsește în dispozițiile art. 4 din același act normativ. Niciuna dintre modalitățile normative prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 nu se referă la acțiunea ce caracterizează elementul material al infractiunii prevăzute la art. 3 din lege, astfel că susținerea apărării în sensul că infracțiune a prevăzută la art. 3 din Legea nr. 143/2000 ar fi absorbită în conținutul infraqiunii prev. de art. 4 nu poate fi primită.

în același sens s-a pronunțat instanța supremă și prin Decizia penală nr. 4769 din 24 octombrie 2003 consacrând autonomia celor două infracțiuni, cu motivarea că fapta inculpatului de a introduce în țară droguri de mare risc constituie infracțiune a de trafic internațional de droguri, chiar dacă aceste droguri au fost introduse pentru consum propriu. Întrucât această infracțiune subzistă atâta timp cât introducerea în țară s-a făcut în mod clandestin, fără aprobarea prealabilă și fără declararea la vamă a drogului. Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut, în concurs cele două infracțiuni în sarcina inculpatului, acesta recunoscând starea de fapt, recunoaștere ce se coroborează cu procesul verbal de constatare, de poziția martorului, raport de constatare tehnico-științifică.

În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitate a faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o pane și durata sancțiunii și natura sa pe de altă pane. Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen.

și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora. În mod corect instanța de fond a aplicat circumstanțe atenuante inculpatului, care au dus la coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă, raportat la gradul de pericol social al faptei comise, la urmările acesteia și ansamblul condițiilor în care fapta a fost comisă, toate aceste coordonate coroborându-se cu celelalte elemente de fapt desprinse din dosarul cauzei. Pedeapsa aplicată de instanța de fond este rezultatul evaluării tuturor probelor administrate în procesul penal și este în măsură să realizeze reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de către acesta a unor noi fapte antisociale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul .invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și solicitând reducerea pedepsei aplicate.ca urmare a acordării unei mai mari eficiente circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului și datelor sale personale (a avut o atitudine procesuală sinceră, are un nivel scăzut de instruire și s-a prezentat în fața instanței, deși era încadrat în muncă în Italia). Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare sus-menționat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pe baza materialului probator administrat în cauză (inclusiv procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante și declarațiile inculpatului), s-a reținut în mod corect săvârșirea cu vinovăție de către acesta a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, faptele constând în aceea că la data de 23 iunie 2008 inculpatul a introdus în țară droguri de mare risc, deținând totodată fără drept asemenea droguri pentru consum propriu. În privința individualizării pedepsei, Curtea reține că limita minimă de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă (art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000) este de 15 ani închisoare,iar potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., când minimul special este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară, ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante,sub acest minim,dar nu mai jos de 3 ani.

În speță, Curtea constată că în favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțe atenuante judiciare pentru ambele infracțiuni deduse judecății, astfel încât potrivit celor expuse anterior pedeapsa pentru infracțiunea cea mai gravă nu putea fi mai mică de 3 ani închisoare, adică exact cuantumul stabilit de către instanța de fond și menținut de instanța de apel. Prin urmare, în condițiile în care prima instanță a dat efecte maxime circumstanțelor atenuante judiciare reținute în favoarea inculpatului, cel puțin în privința infracțiunii mai grave, orice critici formulate sub aspectul individualizării pedepsei apar a fi lipsite de obiect.

Această concluzie își păstrează valabilitatea și în ce privește infracțiunea prev.de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, având îri vedere că, chiar și în situația în care pentru pedeapsa aplicată pentru această infracțiune s-ar da efecte mai ample circumstanțelor atenuante, acest demers nu ar avea consecințe în planul pedepsei rezultante, care va rămâne cea de 3 ani închisoare, stabilită pentru cealalată infracțiune dedusă judecății. Chiar și așa, Curtea constată că în procesul de individualizare a pedepsei aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv și mai ales circumstanțele personale ale inculpatului, astfel încât criticile acestuia nu sunt întemeiate.

În consecințăjn baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.A. împotriva Deciziei penale nr. 114/ A din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică.azi 21 ianuarie 2010.