ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 192/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 192/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de

față;

Prin sentința penală nr. 290 din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

Arad, în baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr.

522/2004 cu aplicarea art.74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

inculpatul H.A. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de

introducere în țară de droguri de mare risc.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea an.74 alin. (2), art. 76 alin.

(1) lit. d) C. pen. același inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare pentru

infracțiunea de deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b)

C. pen. pedepsele aplicate inculpatului au fost contopite în pedeapsa cea mai

grea de 3 ani închisoare fără aplicarea vreunui spor.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71

C. pen. s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b) C. pen.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat

pedeapsa complementară privativă de drepturi și s-a făcut aplicarea art. 71 alin.

(5) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a

suspendat executarea pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea

Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Arad și în baza art. 86

2

C. pen.

s-a fixat acestuia un termen de

încercare de 5 ani.

În baza art. 86

3

alin. (1) C.

pen. inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se

prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul

Arad; să anunțe, în prealabil,orice schimbare de

reședință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și

întoarcerea; să

comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă; să comunice

informații de natură a putea fi

controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C.

pen.

În baza art. 17 alin.

(1) art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr.

522/2004 s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii cantitate a de 10 grame

cocaină ambalată și sigilată și predată la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. cu dovada la

data de 10 iunie 2008.

Pentru a pronunța

această sentință penală, prima instanță a

reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial

Arad nr. 28 D/P/2008 înregistrat la această instanță la data de 15 iulie 2008 a

fost trimis în judecată inculpatul H.A. pentru comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000. S-a reținut în sarcina acestuia prin actul de acuzare, că

la data de 23 iunie 2008 a intrat în țară prin P.C.I.F. Nădlac și la controlul

efectuat s-a găsit în autoturismul acestuia cantitatea de 10,6 grame cocaină,

droguri pe care

inculpatul Ie-a cumpărat

din Italia pentru consum propnu.

Atât în faza de urmărire penală cât și cu

prilejul audierii în fața instanței inculpatul a recunoscut că drogurile îi

aparțin și Ie-a cumpărat din Italia pentru consumul propriu.

Din ansamblul materialului probatoriu

administrat în cauză respectiv: proces verbal de constatare, adresă, raport de

constatare tehnico-științifică, dovadă de predare

droguri, declarația

martorului P.T. coroborate cu declarațiile

inculpatului instanța de fond a reținut în fapt că în ziua de 23 iunie 2008

inculpatul B.A. însoțit de martorul P.T. s-au prezentat la P.C.I.F. Nădlac, cu

intenția de a intra în țară, cu autoturismul marca B. Acest autoturism era

condus de către inculpat. La controlul

efectuat

de organele poliției de frontieră în autoturism, mai exact în

cotiera dintre scaunele din față s-a găsit un

pachet învelit în staniol în care era un ambalaj din plastic care conține a un

praf de culoare

albă. Inculpatul a recunoscut că a cumpărat din Italia

cocaină pentru consumul propriu și aceasta îi aparține.

Din

raportul de constatare tehnico-științifică din 27 iunie 2008 efectuat de B.C.C.O.

Cluj Napoca - Laboratorul de Analiză

și Profil al

Drogurilor, precursori a rezultat că proba înaintată și ridicată de la

inculpatul B.A. este constituită din 10,6 grame substanță care conține cocaină

în amestec cu fenacetină și lidocaină. Din proba înaintată în urma analizelor

chimice de laborator a rămas cantitatea de 10 grame substanță care conține

cocaină în amestec cu fenacetină și lidocaină și aceasta a fost ambalată și

sigilată și a fost predată

organului de

urmărire penală. Cocaina face parte din tabelul anexă

nr. II din Legea nr.

143/2000 modificată și completată prin Legea

nr.

522/2004, fiind inclusă în categoria drogurilor de mare risc.

Prima instanță a

apreciat că faptele inculpatului H.A.

de a introduce în

țară și de a deține pentru consum, droguri de mare risc, constatate cu același

prilej, la punctul de frontieră

constituie

infracțiunile distincte prevăzute în art. 3 alin. (2) și art. 4 alin. (

2)

din Legea nr. 143/2000.

În privința

individualizării judiciare a pedepselor, sub aspectul

cuantumului,

tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor

prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale de

pedeapsă, gradul ridicat de

pericol social

al faptelor penale, care rezultă atât din efectele grave

ale traficului

de droguri asupra stării de sănătate a populației, în special a tinerilor cât

și din cantitate a mică de cocaină găsită în

autoturismul

inculpatului și persoana acestuia. Astfel, inculpatul, în

vârstă de 24

ani la data săvârșirii infracțiunilor are un nivel scăzut de instruire școlară,

ca absolvent a 8 clase primare, este căsătorit cu o persoană de cetățenie

română, este încadrat în muncă în Italia din luna iulie 2007, reluându-și

această activitate după încetarea măsurii preventive dispusă de procuror și

anume -obligarea de a nu părăsi țara - nu are antecedente penale și deși

lucrează în străinătate s-a prezentat în fața instanței. Aceste împrejurări au

determinat reținerea de către instanța de fond a circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv buna conduită înainte de

comiterea infracțiunilor, atitudine a procesuală sinceră pe întreg parcursul

desfășurării procesului penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul

H.A., apel înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 22 octombrie 2008.

Prin Decizia penală nr. 114/ A din 29 octombrie

2009 a Curții

de Apel Timișoara, secția

penală,

a fost respins ca nefondat

apelul

inculpatului.

A fost obligat apelantul la 300 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Analizând legalitate a și temeinicia

sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel precum și din oficiu

conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că hotărârea

pronunțată de prima instanță este legală în privința modului în care instanța

de fond a soluționat problema aplicării pedepsei

accesorii și a celei

complementare.

Starea de fapt reținută de prima instanță este

corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi

penale și în faza de judecată, respectiv depozițiile martorilor, buletin de

analiză toxicologică, adrese din care se desprinde concluzia că inculpatul a

introdus droguri de mare risc în țară pentru consum

propriu, faptă ce întrunește elementele constitutive ale celor două

infractiuni

pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de către prima

instanță, respectiv infraqiunea

prevăzută

de art. 3 alin. (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 243/2000.

Critica adusă de inculpatul H.A. vizează

greșita condamnare pentru cele două infracțiuni deoarece infracțiunea prevăzută

la art. 3 din Legea nr. 143/2000 este o variantă agravantă a infracțiunii

prevăzute la art. 2, cele două excluzându-se, astfel că intenția legiuitorului

nu a fost să sancționeze mai aspru consumatorul care pătrunde în țară având

asupra lui droguri

destinate consumului

propriu decât persoana care în interiorul țării

face trafic cu aceste

droguri.

Elementul material al laturii obiective

a infracțiunii prev. de art. 3 din Legea nr. 143/2000 constă în săvârșirea

alternativă, fără drept, a uneia dintre următoarele activități: introducerea în

țară, scoaterea din țară, importul sau exportul de droguri de risc sau mare

risc, supuse controlului național. Instanța supremă, prin Decizia penală nr. 6652/2005

a precizat că infracțiune a prevăzută la art. 3 din Legea nr. 143/2000 este o

infracțiune de sine stătătoare prevăzută și sancționată distinct, al cărei

conținut nu se regăsește în dispozițiile art. 4 din același act normativ.

Niciuna dintre

modalitățile normative

prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 nu se

referă la acțiunea ce

caracterizează elementul material al infractiunii prevăzute la art. 3 din lege,

astfel că susținerea apărării în sensul că infracțiune a prevăzută la art. 3

din Legea nr. 143/2000 ar fi absorbită în conținutul infraqiunii prev. de art. 4

nu poate fi primită. în același sens s-a pronunțat instanța supremă și prin Decizia

penală nr. 4769 din 24 octombrie 2003 consacrând autonomia celor două

infracțiuni, cu motivarea că fapta inculpatului de a introduce în țară droguri

de mare risc constituie infracțiune a de trafic internațional de droguri, chiar

dacă aceste droguri au fost introduse pentru consum propriu. Întrucât această infracțiune

subzistă atâta timp cât introducerea în țară s-a făcut în mod clandestin, fără

aprobarea prealabilă și fără declararea la vamă a drogului. Prin urmare, în mod

corect prima instanță a reținut, în concurs cele două infracțiuni în sarcina

inculpatului, acesta recunoscând starea de fapt, recunoaștere ce se coroborează

cu procesul verbal de constatare, de poziția martorului, raport de constatare

tehnico-științifică.

În conformitate cu dispozițiile art. 72

C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile

părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de

împrejurările care agravează sau atenuează

răspunderea penală.

Atingerea dublului scop preventiv și educativ al

pedepsei este

condiționată de caracterul

adecvat al acesteia, de asigurarea unei

reale evaluări între gravitate a

faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o pane și durata sancțiunii

și natura sa pe de altă pane.

Criteriile generale de individualizare

a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen.

și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și

aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care

duc la aplicarea acestora.

În mod corect instanța de fond a aplicat

circumstanțe atenuante inculpatului, care au dus la coborârea pedepsei sub

minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă, raportat la gradul de

pericol social al faptei comise, la urmările acesteia și ansamblul condițiilor

în care fapta a fost comisă, toate aceste coordonate coroborându-se cu

celelalte elemente de fapt desprinse din dosarul cauzei. Pedeapsa aplicată de

instanța de fond este rezultatul evaluării tuturor probelor administrate în

procesul penal și este în măsură să realizeze reeducarea

inculpatului și prevenirea săvârșirii de către

acesta a unor noi fapte

antisociale.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul .invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și solicitând reducerea pedepsei aplicate.ca urmare a

acordării unei mai mari eficiente circumstanțelor atenuante reținute în

favoarea

inculpatului și datelor sale

personale (a avut o atitudine procesuală

sinceră, are un nivel scăzut de

instruire și s-a prezentat în fața instanței, deși era încadrat în muncă în

Italia).

Examinând hotărârea atacată prin prisma

criticilor formulate și a cazului de casare sus-menționat, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Pe baza materialului probator

administrat în cauză (inclusiv procesul verbal de constatare a infracțiunii

flagrante și declarațiile inculpatului), s-a reținut în mod corect săvârșirea

cu vinovăție de către acesta a infracțiunilor pentru care a fost trimis în

judecată, faptele constând în aceea că la data de 23 iunie 2008 inculpatul a

introdus în țară droguri de mare risc, deținând totodată fără drept asemenea

droguri pentru consum propriu.

În privința individualizării pedepsei, Curtea

reține că limita minimă de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea cea

mai gravă (art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000) este de 15 ani

închisoare,iar potrivit art. 76 alin. (1) lit. a)

C. pen., când minimul special

este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se

coboară, ca efect al

reținerii de

circumstanțe atenuante,sub acest minim,dar nu mai jos

de 3 ani.

În speță, Curtea constată că în

favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțe atenuante judiciare pentru

ambele infracțiuni deduse judecății, astfel încât potrivit celor expuse

anterior pedeapsa pentru infracțiunea cea mai gravă nu putea fi mai mică

de 3 ani închisoare, adică exact cuantumul

stabilit de către instanța

de fond și menținut de instanța de apel.

Prin urmare, în condițiile în care prima

instanță a dat efecte maxime circumstanțelor atenuante judiciare reținute în

favoarea inculpatului, cel puțin în privința infracțiunii mai grave, orice

critici formulate sub aspectul individualizării pedepsei apar a fi lipsite de

obiect.

Această concluzie

își păstrează valabilitatea și în ce privește

infracțiunea

prev.de

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, având îri vedere că, chiar și în

situația în care pentru pedeapsa aplicată pentru această infracțiune s-ar da

efecte mai ample

circumstanțelor atenuante,

acest demers nu ar avea consecințe în

planul pedepsei rezultante, care

va rămâne cea de 3 ani închisoare, stabilită pentru cealalată infracțiune

dedusă judecății.

Chiar și așa, Curtea constată că în procesul de

individualizare a pedepsei aplicate pentru infracțiunea prev.

de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 au fost avute în vedere

toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv și mai ales

circumstanțele personale ale inculpatului, astfel încât criticile acestuia nu

sunt întemeiate.

În consecințăjn baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

inculpatului, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.A. împotriva Deciziei penale nr. 114/

A din 29 octombrie 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat,din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu se va avansa din fondul

M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică.azi 21 ianuarie 2010.