ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2843/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 21 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c), alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I.V., la 4 (patru) ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 ani.

Pe durata și în condițiile prevăzută de art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de P robațiune de pe lângă Tribunalul Arad și, în baza art. 86 2 C. pen., s-a fixat un termen de încercare de 7 ani. În conformitate cu dispozițiile art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul R.I.V.

a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă; În baza art. 86 3 alin. (3) C. pen., instanța a impus inculpatului respectarea următoarelor obligații: - să nu schimbe domiciliul sau reședința avută ori să nu depășească limita teritorială stabilită, decât în condițiile fixate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad; - să urmeze un program de informare și intervenție cu privire la sfera consumului de droguri și a consecințelor acestuia.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 86 4 C. pen. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat, în vederea distrugerii, cantitatea de 0,5124 gr. cocaină, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada Seria D nr. 002106 din 24 aprilie 2007. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat suma de 160 Euro sau contravaloarea în lei la data executării. A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1100 lei cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, nr. 60 D/P/2006, înregistrat la Tribunalul Arad, la data de 1 octombrie 2006, a fost trimis în judecată inculpatul R.I.V.

pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzute de art. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. S-a reținut în sarcina acestuia că, în data de 13 februarie 2007, a vândut colaboratorului acoperit, cu nume de cod „P. C.”, 3 bucăți pastile tip „Ecstasy” cu suma de 100 lei, iar în data de 29 februarie 2007 a vândut aceleiași persoane cantitatea de 0,7754 grame Cocaină cu suma de 160 Euro. În faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut vânzarea doar a cantității de 2 grame cocaină dar nu și pe cea cu privire la vânzarea pastilelor „ecstasy”. În faza cercetării judecătorești s-a procedat la ascultarea inculpatului, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 322 și 323 C. proc.

pen. , ocazie cu care inculpatul a recunoscut fapta descrisă la pct. 2 din rechizitoriu, însă nu a recunoscut vânzarea pastilelor „ecstasy”. Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu, autorizații de folosire a investigatorului acoperit, a colaboratorului acoperit și de procurare de droguri, raport investigator acoperit, proces verbal de audiere colaborator acoperit, proces verbal de percheziție corporală colaborator acoperit, planșe foto, raport de constatare tehnico-științifică, proces verbal de cântărire, dovadă de predare, autorizație de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice, proces verbal de redare integrală în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate, declarațiile colaboratorului sub acoperire și investigatorului acoperit coroborate cu declarațiile inculpatului, tribunalul a reținut următoarele: Conform art. 1 C. proc.

pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în faza de urmărire penală cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Prin ascultarea colaboratorului sub acoperire și a investigatorului acoperit, în fața instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 86 1 alin. (7) C. proc. pen., raportat la art. 86 12 alin. (1) C. proc. pen., garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și a dispozițiilor art. 5 și 6 din C.E.D.O. în conformitate cu dispozițiile art. 86 1 alin. (6) C. proc. pen., declarațiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, actele încheiate de polițiștii și colaboratorii acestora, prevăzuți la art. 22 alin. (1) din aceeași lege, pot constitui mijloace de probă.

În urma unor informații primite din care rezulta că inculpatul se ocupă cu deținerea și comercializarea de droguri, s-a procedat la autorizarea folosirii investigatorului acoperit cu nume de cod M.A. și a colaboratorului acoperit cu nume de cod P.C., conform autorizațiilor nr. 1 și 2 din 14 ianuarie 2007, pe o perioadă de 60 zile (14 ianuarie 2007 - 15 martie 2007), în vederea descoperirii faptelor, identificării autorilor și obținerea mijloacelor de probă. Ulterior, autorizarea a fost prelungită succesiv, cu câte 30 zile. Prin încheierea din 12 februarie 2007 dată în dosarul nr. 7/l/2007 al Tribunalului Arad, s-a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate de către inculpat, fiind emisă autorizația nr. 12 din 12 martie 2007, pe o perioadă de 30 zile.

Conform convorbirilor telefonice, care au fost redate în proces verbal în baza dispozițiilor art. 91 3 C. proc. pen., inculpatul a stabilit să se întâlnească cu colaboratorul sub acoperire P.C. pentru a-i vinde droguri. în aceste condiții, în seara zilei de 29 martie 2007, în jurul orelor 19,30, cei doi s-au întâlnit în fața situat pe Calea Aurel Vlaicu din Arad, unde locuiește inculpatul. Cu această ocazie, inculpatul a vândut colaboratorului sub acoperire cantitatea de 0,7754 grame cocaină pentru suma de 160 Euro. Imediat după preluarea drogurilor colaboratorul sub acoperire Ie-a predat organelor de poliție, conform procesului verbal aflat la dosar urmărire penală.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 381088 din 5 aprilie 2007, întocmit de Laboratorul de analiză și profil ai drogurilor, precursori Cluj-Napoca rezultă că probele înaintate sunt constituite din: proba 1 - 0,3734 grame substanță care conține cocaină în amestec cu cofeină și proba 2 - 0.4020 grame substanță care conține cocaină în amestec cu fenacetină. Fapta inculpatului astfel cum a fost descrisă mai sus constituie infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În privința faptei din data de 13 februarie 2007 pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, tribunalul a reținut următoarele: Potrivit art. 86 1 alin. (6) C. proc.

pen., declarațiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul verbal al procurorului, precum și declarația martorului, consemnată în cursul judecații și semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și de președintele completului de judecată pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Această dispoziție legală nu satisface exigențele dreptului la un proces echitabil impuse în jurisprudența Curții Europene, instanța nu și-a putut întemeia, în mod exclusiv sau determinat, o hotărâre de condamnare pe declarațiile martorilor protejați, astfel că a fost necesar ca acestea să se coroboreze cu o parte importantă a celorlalte probe administrate în cauză.

Ori, în speță, declarațiile investigatorului sub acoperire și a colaboratorului sub acoperire nu se coroborează cu nici o altă probă din dosarul cauzei, în condițiile în care inculpatul nu a recunoscut comiterea acestei fapte, nu există înregistrarea vreunei convorbiri telefonice între cei doi cu privire la traficul de droguri, nu au fost găsite droguri asupra inculpatului sau la locuința acestuia ori orice altă probă. Ca atare, tribunalul, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul R.I.V.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (fapta din 13 februarie 2007). Referitor la solicitarea apărătorului inculpatului privind anularea probelor de la dosar urmărire penală, tribunalul a reținut că principiul legalității presupune administrarea numai a mijloacelor de probă strict și limitativ prevăzute de lege și în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală, a legislației speciale și a jurisprudenței Curții Europene. Principiul loialității în administrarea probelor interzice utilizarea oricărei strategii sau manopere ce are ca scop administrarea, cu rea credință, a unui mijloc de probă sau care are ca efect provocarea comiterii unei infracțiuni în vederea obținerii unui mijloc de probă, dacă prin aceste mijloace se aduce atingere dreptului persoanei la un proces echitabil sau la viață privată.

Excluderea probelor este o sancțiune procesuală specifică, aplicabilă în materia probelor administrate cu încălcarea principiului legalității, loialității precum și în cazul în care au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale garantate de Convenția Europeană, prin aceasta garantându-se dreptul persoanei la un proces echitabil. în privința încălcării prevederilor Codului de procedură penală român sau ale legislației speciale ce reglementează administrarea probelor, numai o încălcare esențială a acestor dispoziții legale, ce aduce atingere unui drept garantat de Convenția Europeană inculpatului, sau care poate ridica un dubiu serios cu privire la credibilitatea acestui mijloc de probă, este de natură a duce la excluderea mijlocului de probă nelegal administrat.

Ori, în speță, împrejurarea că autorizațiile de prelungire a folosirii colaboratorului sub acoperire și ale investigatorului sub acoperire, precum și a procurării de droguri au aceeași dată cu ale autorizațiilor inițiale, reprezintă o eroare materială, astfel că s-a apreciat legalitatea administrării acestora, nefiind nici un temei pentru excluderea lor. La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise precum și persoana inculpatului. în acest proces, nu trebuie să se scape nici un moment din vedere inculpatul cu toate datele ce caracterizează persoana lui, orice supralicitare a elementelor obiective cu neglijarea celor subiective, punând în pericol corectitudinea adaptării tratamentului penal la cazul și persoanele în cauză.

O anumită severitate ce trebuie să se manifeste față de infracțiunile grave, nu trebuie să așeze tratamentul penal în afara imperativelor definite de echilibru și rațiune. Într-un stat de drept caracterul echilibrat și rațional al represiunii penale trebuie să domine peisajul practicii judiciare. Față de împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este încadrat în muncă și conform caracterizărilor de la dosar la locul de muncă a dat dovadă de seriozitate, hărnicie, fiind priceput în meseria sa, un bun coleg, are oportunitatea încheierii unui contract de muncă pe trei ani în Anglia, are o bună relație cu fiica sa, cu fosta soție, are sprijinul părinților cu care locuiește, a avut o comportare sinceră, prezentându-se în fața instanței și recunoscând comiterea uneia dintre fapte, tribunalul a apreciat că se justifică reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

În limitele legale ale pedepselor, prima instanța l-a condamnat pe inculpatul R.I.V., la 4 ani închisoare, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. Pornind de la concluziile referatului de evaluare nr. 3631 din 23 noiembrie 2007 întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, din care rezultă că inculpatul prezintă perspective mari de reintegrare socială și un risc mic de reiterare a comportamentului infracțional, instanța a apreciat că scopul pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., va putea fi atins în cazul acestuia și fără executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate.

Așa fiind, tribunalul în baza art. 86 1 C. pen., a suspendat executarea pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad iar în baza art. 86 2 C. pen., a fixat un termen de încercare de 7 ani. B. Împotriva sentinței penale nr. 21 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul R.I.V. Parchetul a criticat hotărârea în privința achitării, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a inculpatului R.I.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și pentru cuantumul pedepsei aplicate, precum și a modalității de executare a acesteia.

Inculpatul a solicitat achitarea sa, pentru ambele infracțiuni, deoarece acestea nu sunt dovedite. Prin decizia penală nr. 62/ A din 07 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-au admis respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet și de inculpat, apreciindu-se că sentința instanței de fond este legală și temeinică. C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs parchetul și inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate și netemeinicie. în motivarea recursului parchetului au fost reiterate criticile din apel privind greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, fapta din 13 februarie 2007, precum și greșita individualizare a pedepsei, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante și într-o modalitate de executare necorespunzătoare.

De asemenea, recurentul - inculpat a reiterat motivele de apel, solicitând achitarea sa și pentru fapta din 29 martie 2007, întrucât aceasta nu este dovedită. Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: 1. Recursul parchetului ce vizează greșita achitare pentru infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fapta din 13 februarie 2007, este nefondat, instanțele de fond și apel apreciind în mod corect că probatoriul administrat în cauză este insuficient pentru a pronunța o hotărâre de condamnare pentru această faptă. În concret, în lipsa altor probe, declarațiile investigatorului acoperit și ale colaboratorului sub acoperire folosiți în cauză, ar fi determinante pentru pronunțarea unei condamnări împotriva inculpatului, ceea ce contravine principiilor după care se guvernează procesul penal și jurisprudenței comunitare.

2. Î n ceea ce privește solicitarea inculpatului R.I.V., de a fi achitat și pentru fapta de trafic de droguri din 29 martie 2007, întrucât probele sunt contradictorii și neconcludente, Curtea constată că instanța de fond și cea de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., au stabilit corespunzător împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia și vinovăția inculpatului, pe baza datelor ce rezultă din interceptarea comunicațiilor telefonice purtate de inculpat cu colaboratorul sub acoperire și alte persoane interesate de droguri, precum și a declarațiilor de recunoaștere parțială ale inculpatului, ce sunt în concordanță cu conținutul convorbirilor telefonice legal înregistrate.

Susținerea inculpatului în sensul că a vândut droguri de mare risc în data de 29 martie 2007 dar unei alte persoane decât colaboratorul sub acoperire și în alte condiții decât cele reținute de procuror, este doar o apărare prin care inculpatul a încercat să dirijeze ancheta spre alte persoane, edificatoare în acest sens fiind declarațiile sale, date în fața procurorului, în legătură cu alte fapte prevăzută de art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000, săvârșite împreună cu alte persoane față de care s-a dispus în final, în lipsa oricăror probe, neînceperea urmăririi penale. Pe de altă parte, probele existente în cauză sunt specifice acestui gen de infracțiuni, întrucât traficanții de droguri manifestă o vigilență sporită în convorbirile telefonice, la stabilirea de întâlniri și la livrarea mărfii.

Celelalte susțineri din motivele de recurs ale inculpatului privind nulitatea autorizațiilor emise de procuror în prezenta cauză, sunt de asemenea, nefondate, lipsa datei emiterii la autorizațiile de prelungire nefiind de natură a atrage nulitatea acestora, ci este vorba de o simplă omisiune, atâta vreme cât din examinarea succesiunii acestora rezultă perioadele pentru care au fost valabile. 3. În ceea ce privește recursul parchetului, vizând greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că și acest motiv este neîntemeiat. Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază, în raport de datele personale ale inculpatului și circumstanțele reale ale cauzei, că este justificată reținerea circumstanțelor atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., precum și că scopul preventiv și educativ al pedepsei, cerut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin suspendarea sub supraveghere a pedepselor.

Sub acest ultim aspect, instanța de fond și cea de apel au făcut o corectă apreciere a îndeplinirii condițiilor prevăzută de art. 86 1 C. pen., constatând că nu se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate, în lipsa antecedentelor penale și a celorlalte date privind persoana inculpatului, precum și a perspectivelor de reintegrare socială relevate de referatul de evaluare efectuat în cauză. Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de parchet și de inculpat.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul - inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul R.I.V. Împotriva deciziei penale nr. 62/ A din 07 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2008.