ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2843/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2843/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 21 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de

Tribunalul Arad, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c), alin. (2) C. pen. și art. 76 alin.

(1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I.V., la 4 (patru) ani

închisoare, pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi,

respectiv cele prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția

dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 ani.

Pe durata și în condițiile prevăzută de art. 71 C. pen., a fost

interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută  de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării

pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de P

robațiune de pe lângă Tribunalul Arad și, în baza

art. 86

2

C. pen., s-a

fixat un termen de încercare de 7 ani.

În conformitate cu dispozițiile art. 86

3

alin. (1) C. pen.,

pe durata termenului de încercare, inculpatul R.I.V. a fost obligat să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la

Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Arad;

- să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau

locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele lui

de existentă;

În baza art. 86

3

alin. (3) C. pen., instanța a impus

inculpatului respectarea următoarelor obligații:

- să nu schimbe domiciliul sau reședința avută ori să nu depășească

limita teritorială stabilită, decât în condițiile fixate de Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad;

-

să urmeze un program de informare

și intervenție cu privire la sfera

consumului de droguri și a

consecințelor acestuia.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 86

4

C.

pen.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

s-a confiscat, în vederea

distrugerii,

cantitatea de 0,5124 gr. cocaină, depusă la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu

dovada Seria D nr. 002106 din 24 aprilie 2007.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la

inculpat suma de 160 Euro sau contravaloarea în lei la data executării.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1100 lei

cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, nr. 60 D/P/2006, înregistrat

la Tribunalul Arad, la data de 1 octombrie 2006, a fost trimis în judecată

inculpatul R.I.V. pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic ilicit de

droguri de mare risc, prevăzute de art. art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a reținut în sarcina acestuia că, în data de

13 februarie 2007, a vândut colaboratorului acoperit, cu nume de cod „P.

C.”,

3 bucăți pastile tip „Ecstasy” cu suma de 100 lei, iar în data de 29 februarie 2007

a vândut aceleiași persoane cantitatea de 0,7754 grame Cocaină cu suma de 160

Euro.

În faza de urmărire penală inculpatul a

recunoscut vânzarea doar a

cantității de 2 grame cocaină

dar nu și pe cea cu privire la vânzarea pastilelor „ecstasy”.

În faza cercetării judecătorești s-a procedat la ascultarea

inculpatului, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 322 și 323 C.

proc. pen.

, ocazie cu care inculpatul a

recunoscut fapta descrisă la

pct. 2 din rechizitoriu, însă nu a

recunoscut vânzarea pastilelor „ecstasy”.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, respectiv:

proces verbal de sesizare din oficiu, autorizații de folosire a

investigatorului acoperit, a colaboratorului acoperit și de procurare de

droguri, raport investigator acoperit, proces verbal de audiere colaborator

acoperit, proces verbal de percheziție corporală colaborator acoperit, planșe

foto, raport de constatare tehnico-științifică, proces verbal de cântărire,

dovadă de predare, autorizație de interceptare și înregistrare a

convorbirilor telefonice, proces verbal de redare

integrală în formă scrisă a

convorbirilor telefonice interceptate și

înregistrate, declarațiile colaboratorului sub acoperire și investigatorului

acoperit coroborate cu declarațiile inculpatului, tribunalul a reținut

următoarele:

Conform art. 1 C. proc. pen., scopul procesului penal îl constituie

constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni,

astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită

potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la

răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la

apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea

infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii. Pentru

aceasta, procesul penal se desfășoară atât în faza de urmărire penală cât și în

cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. în desfășurarea

procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele

și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Prin ascultarea colaboratorului sub acoperire și a investigatorului

acoperit, în fața instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 86

1

alin. (7) C. proc. pen., raportat la art. 86

12

alin. (1) C. proc.

pen., garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din

perspectiva dreptului intern cât și a dispozițiilor art. 5 și 6 din C.E.D.O. în

conformitate cu dispozițiile art. 86

1

alin. (6) C. proc. pen., declarațiile

martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate pot servi la aflarea

adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce

rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Potrivit art. 22 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000, actele încheiate de polițiștii și colaboratorii

acestora, prevăzuți la art. 22 alin. (1) din aceeași lege, pot constitui

mijloace de probă.

În urma unor informații primite din care rezulta că inculpatul se ocupă

cu deținerea și comercializarea de droguri, s-a procedat la autorizarea

folosirii investigatorului acoperit cu nume de cod M.A. și a colaboratorului

acoperit cu nume de cod P.C., conform autorizațiilor nr. 1 și 2 din 14 ianuarie

2007, pe o perioadă de 60 zile (14 ianuarie 2007 - 15 martie 2007), în vederea

descoperirii faptelor, identificării autorilor și obținerea mijloacelor de

probă. Ulterior, autorizarea a fost prelungită succesiv, cu câte 30 zile.

Prin încheierea din 12 februarie 2007 dată în dosarul nr. 7/l/2007 al

Tribunalului Arad, s-a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor

telefonice efectuate de către inculpat, fiind emisă autorizația nr. 12 din 12

martie 2007, pe o perioadă de 30 zile.

Conform convorbirilor telefonice, care au

fost redate în proces verbal

în baza dispozițiilor art. 91

3

C. proc. pen., inculpatul a stabilit să

se

întâlnească cu colaboratorul sub acoperire P.C. pentru a-i

vinde

droguri. în aceste condiții, în seara zilei de 29 martie 2007, în jurul orelor

19,30, cei doi s-au întâlnit în fața situat pe Calea Aurel

Vlaicu din Arad, unde locuiește inculpatul. Cu

această ocazie, inculpatul a

vândut colaboratorului sub acoperire

cantitatea de 0,7754 grame cocaină

pentru

suma de 160 Euro. Imediat după preluarea drogurilor colaboratorul

sub

acoperire Ie-a predat organelor de poliție, conform procesului verbal aflat la

dosar urmărire penală.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 381088 din 5 aprilie

2007, întocmit de Laboratorul de analiză și profil ai drogurilor, precursori

Cluj-Napoca rezultă că probele înaintate sunt constituite din: proba 1 - 0,3734

grame substanță care conține cocaină în amestec cu cofeină și proba 2 - 0.4020

grame substanță care conține cocaină în amestec cu fenacetină.

Fapta inculpatului astfel cum a fost descrisă mai sus constituie

infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000.

În privința faptei din data de 13

februarie 2007 pentru care inculpatul a fost

trimis în

judecată, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 86

1

alin. (6) C. proc. pen., declarațiile

martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul verbal

al procurorului, precum și declarația martorului, consemnată în cursul

judecații și semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului

și de președintele completului de judecată pot servi la aflarea

adevărului numai în măsura în care sunt

coroborate cu fapte și împrejurări

ce rezultă din ansamblul probelor

existente în cauză. Această dispoziție legală nu satisface exigențele dreptului

la un proces echitabil impuse în jurisprudența Curții Europene, instanța nu

și-a putut întemeia, în mod exclusiv sau determinat, o hotărâre de condamnare

pe declarațiile martorilor protejați, astfel că a fost necesar ca acestea să se

coroboreze cu o parte importantă a celorlalte probe administrate în cauză.

Ori, în speță, declarațiile investigatorului sub acoperire și a

colaboratorului sub acoperire nu se coroborează cu nici o altă probă din

dosarul cauzei, în condițiile în care inculpatul nu a recunoscut comiterea

acestei fapte, nu există înregistrarea vreunei convorbiri telefonice între cei

doi cu privire la traficul de droguri, nu au fost găsite droguri asupra

inculpatului sau la locuința acestuia ori orice altă probă. Ca atare,

tribunalul, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe

inculpatul R.I.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 (fapta din 13 februarie 2007).

Referitor la solicitarea apărătorului inculpatului privind anularea

probelor de la dosar urmărire penală, tribunalul

a reținut că principiul legalității presupune administrarea numai a mijloacelor

de probă

strict și limitativ prevăzute de lege și în condițiile

prevăzute de Codul de

procedură penală, a

legislației speciale și a jurisprudenței Curții Europene.

Principiul loialității în administrarea probelor interzice utilizarea

oricărei strategii sau manopere ce are ca scop administrarea, cu rea

credință, a unui mijloc de probă sau care are ca

efect provocarea comiterii unei infracțiuni în vederea obținerii unui mijloc de

probă, dacă prin aceste

mijloace se aduce atingere dreptului persoanei

la un proces echitabil sau la viață privată.

Excluderea probelor este o sancțiune procesuală specifică, aplicabilă

în materia probelor administrate cu încălcarea principiului legalității,

loialității precum și în cazul în care au fost încălcate drepturile și

libertățile fundamentale garantate de Convenția Europeană, prin aceasta

garantându-se dreptul persoanei la un proces echitabil. în privința încălcării

prevederilor Codului de procedură penală român sau ale legislației speciale ce

reglementează administrarea probelor, numai o încălcare esențială a acestor

dispoziții legale, ce aduce atingere unui

drept

garantat de Convenția Europeană inculpatului, sau care poate ridica

un

dubiu serios cu privire la credibilitatea acestui mijloc de probă, este de

natură a duce la excluderea mijlocului de probă

nelegal administrat. Ori, în

speță, împrejurarea că autorizațiile de

prelungire a folosirii colaboratorului sub acoperire și ale investigatorului

sub acoperire, precum și a procurării de droguri au aceeași dată cu ale

autorizațiilor inițiale, reprezintă o eroare materială, astfel că s-a apreciat

legalitatea administrării acestora, nefiind nici un temei pentru excluderea

lor.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, prima

instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de

pericol social concret al

faptei comise precum și persoana inculpatului.

în acest proces, nu trebuie să se scape nici un moment din vedere inculpatul cu

toate datele ce caracterizează persoana lui, orice supralicitare a elementelor

obiective cu neglijarea celor subiective, punând în pericol corectitudinea

adaptării tratamentului penal la cazul și persoanele în cauză. O anumită

severitate ce trebuie să se manifeste față de infracțiunile grave, nu trebuie

să așeze tratamentul penal în afara imperativelor definite de echilibru și

rațiune. Într-un stat de drept caracterul echilibrat și rațional al represiunii

penale trebuie să domine peisajul practicii judiciare.

Față de împrejurarea că inculpatul nu

este cunoscut cu antecedente

penale, este încadrat în

muncă și conform caracterizărilor de la dosar la locul de muncă a dat dovadă de

seriozitate, hărnicie, fiind priceput în meseria sa, un bun coleg, are oportunitatea

încheierii unui contract de muncă pe trei ani în Anglia, are o bună relație cu

fiica sa, cu fosta soție, are sprijinul părinților cu care locuiește, a avut o

comportare sinceră, prezentându-se în fața instanței și recunoscând comiterea

uneia dintre fapte, tribunalul a apreciat că se justifică reținerea în favoarea

acestuia a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și

c) C. pen.

În limitele legale ale pedepselor, prima instanța l-a condamnat pe

inculpatul R.I.V., la 4 ani închisoare, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art.

76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Pornind de la concluziile referatului de evaluare nr. 3631 din 23

noiembrie 2007 întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad,

din care

rezultă că inculpatul prezintă

perspective mari de reintegrare socială și un

risc mic de reiterare a

comportamentului infracțional, instanța a apreciat că scopul pedepsei, astfel

cum este definit de art. 52 C. pen., va putea fi atins în cazul acestuia și

fără executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate. Așa fiind, tribunalul

în baza art. 86

1

C. pen., a suspendat executarea pedepsei aplicate

inculpatului sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Arad iar în baza art. 86

2

C. pen., a fixat un termen de încercare de

7 ani.

B. Împotriva sentinței penale nr. 21 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de

Tribunalul Arad, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și

inculpatul R.I.V.

Parchetul a criticat hotărârea în privința achitării, în baza art. 11 pct.

2, lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a

inculpatului R.I.V.

pentru infracțiunea

prevăzută de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și

pentru

cuantumul pedepsei aplicate, precum și a

modalității de executare a acesteia.

Inculpatul a solicitat achitarea sa, pentru ambele infracțiuni,

deoarece acestea nu sunt dovedite.

Prin decizia penală nr. 62/ A din 07 aprilie 2008 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală, s-au admis respins, ca nefondate, apelurile

declarate de parchet și de inculpat,

apreciindu-se că sentința instanței de

fond este legală și temeinică.

C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs

parchetul și inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate și

netemeinicie. în motivarea recursului parchetului au fost reiterate criticile

din apel privind greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de trafic

de droguri de mare risc, fapta din 13 februarie 2007, precum și greșita

individualizare a pedepsei, ca efect al reținerii

circumstanțelor atenuante și

într-o modalitate de executare

necorespunzătoare.

De asemenea, recurentul - inculpat a reiterat motivele de apel,

solicitând achitarea sa și pentru fapta din 29 martie 2007, întrucât aceasta nu

este dovedită.

Examinând decizia recurată prin prisma

cazurilor de casare prevăzută de

art. 385

9

pct.

18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

1.

Recursul

parchetului ce vizează greșita achitare pentru infracțiunea de trafic de

droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, fapta din 13 februarie 2007, este

nefondat, instanțele de fond și apel

apreciind

în mod corect că probatoriul administrat în cauză este insuficient

pentru

a pronunța o hotărâre de condamnare pentru această faptă. În concret, în lipsa

altor probe, declarațiile investigatorului acoperit și ale colaboratorului sub

acoperire folosiți în cauză, ar fi determinante pentru pronunțarea unei

condamnări împotriva inculpatului, ceea ce contravine principiilor după care se

guvernează procesul penal și jurisprudenței comunitare.

n ceea ce

privește solicitarea inculpatului R.I.V., de a fi achitat și pentru fapta de

trafic de droguri din 29 martie 2007, întrucât probele sunt contradictorii și

neconcludente, Curtea constată că instanța de fond și cea de apel, cu

respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., au

stabilit corespunzător împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată

acesteia și vinovăția inculpatului, pe baza datelor ce rezultă din

interceptarea comunicațiilor telefonice purtate de inculpat cu colaboratorul

sub acoperire și alte persoane

interesate

de droguri, precum și a declarațiilor de recunoaștere parțială ale

inculpatului,

ce sunt în concordanță cu conținutul convorbirilor telefonice

legal înregistrate. Susținerea inculpatului în

sensul că a vândut droguri de

mare risc în data de 29 martie 2007 dar

unei alte persoane decât colaboratorul sub acoperire și în alte condiții decât

cele reținute de procuror, este doar o apărare prin care inculpatul a încercat

să dirijeze ancheta spre alte persoane, edificatoare în acest sens fiind

declarațiile sale, date în fața procurorului, în legătură cu alte fapte prevăzută

de art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000, săvârșite împreună cu alte persoane față

de care s-a dispus în final, în lipsa oricăror probe, neînceperea urmăririi

penale. Pe de altă parte, probele existente în cauză sunt specifice acestui gen

de infracțiuni, întrucât traficanții de droguri manifestă o vigilență sporită

în convorbirile telefonice, la stabilirea de întâlniri și la livrarea mărfii.

Celelalte susțineri din motivele de recurs ale inculpatului privind

nulitatea autorizațiilor emise de procuror în prezenta cauză, sunt de asemenea,

nefondate, lipsa datei emiterii la autorizațiile de prelungire nefiind de

natură a atrage nulitatea acestora, ci este vorba de o simplă omisiune, atâta

vreme cât din examinarea succesiunii acestora rezultă perioadele pentru care au

fost valabile.

individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că și acest

motiv este neîntemeiat.

Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază, în raport de datele personale

ale inculpatului și circumstanțele reale ale cauzei, că este justificată

reținerea circumstanțelor atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) și c)

C. pen., precum și că scopul preventiv și educativ al pedepsei, cerut de art. 52

C. pen., poate fi atins prin suspendarea sub supraveghere a pedepselor. Sub

acest ultim aspect, instanța de fond și cea de apel au făcut o corectă

apreciere a îndeplinirii condițiilor prevăzută de art. 86

1

C. pen.,

constatând că nu se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate, în

lipsa antecedentelor penale și a celorlalte date privind persoana inculpatului,

precum și a perspectivelor de reintegrare socială relevate de referatul de

evaluare efectuat în cauză.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu

există motive de casare care să fie luate în

considerare din oficiu, conform

dispozițiilor art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

parchet și de inculpat.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.,

recurentul - inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara și inculpatul R.I.V.

Împotriva deciziei penale nr. 62/ A din 07 aprilie 2008 a Curții de

Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2008.