ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 800/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 800/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor penale

de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 90

din 28 martie 2007 a Tribunalului Suceava a fost condamnat inculpatul P.A., la

6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc

prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. c) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată perioada reținerii de o zi, respectiv de la 11 septembrie 2005 la 12

septembrie 2005.

În baza art. 71 C. pen.,

i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II a și b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a

fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de

încercare de 2 ani și 6 luni, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost

suspendată pedeapsa accesorie, pe durata aceluiași termen de încercare.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a menținut măsura

obligării de a nu părăsi România până la data rămânerii definitive a sentinței.

Inculpatul P.V.C. a fost

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., 74 lit. a) și c) și 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen.,

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a

și b) C. pen.

În baza arț.81 C. pen., a

fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de

încercare de 2 ani și 6 luni.

În baza art. 71 alin. (5) C.

pen., a fost suspendată pedeapsa accesorie, pe durata aceluiași termen de

încercare.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 17 din Legea nr.

143/2000 s-a dispus confiscarea următoarelor cantități de cannabis:

- de la inculpatul P.A.

cantitatea de 774,2 grame cannabis și

- de la inculpatul P.V.C.

cantitatea de 6,23 grame cannabis, ambele cantități aflându-se la dispoziția

organului de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Numita G.R., la începutul

anului 2005, a cumpărat semințe pentru canari, parte din ele aruncându-le în

grădina casei. Printre acele semințe s-au aflat și câteva de cânepă indiană din

care, ulterior, au răsărit plante. Potrivit declarației inculpatului P.A.,

bunica sa intenționa să facă din semințele acelei plante o prăjitură numită

„julfa", iar el cunoștea că acea cânepă este cannabis.

Pe de altă parte, în luna

august 2005, inculpatul P.V.C. din municipiul Iași a purtat discuții pe

„Internet” sub numele C. cu colaboratorul P., care inițial și-a atribuit

prenumele L., iar ulterior la cererea

învinuitului

P. și l-a schimbat în A. În aceste dialoguri, cei doi au discutat

și

despre droguri și astfel, inculpatul P.V.C. s-a oferit să-i procure

colaboratorului P. o mostră de cannabis contra sumei de 350.000 lei vechi.

Aceste informații au fost

furnizate de către colaborator organelor de poliție care au solicitat

autorizarea colaboratorului, în vederea infiltrării lui în anturajul

suspectului pentru a culege informații în legătură cu activitatea acestuia în

vederea descoperirii activității infracționale în săvârșirea infracțiunii de

trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În scopul mai sus-arătat,

inculpatul P.V.C. l-a sunat pe învinuitul A.M., cunoștință comună a celuilalt

învinuit și a inculpatului, și l-a întrebat dacă cunoaște pe cineva care deține

cannabis. Cum învinuitul A.M. văzuse în grădina inculpatului P.A. plantele de

cannabis și cunoștea că acestea sunt calificate ca fiind droguri, i-a dat inculpatului

P.V. numărul de telefon al inculpatului P.A. Cei doi au luat legătura și au

fost de acord cu tranzacția, după care, la data de 30 august 2005, l-au chemat

în municipiul Iași pe colaboratorul P. Astfel, la data mai sus-arătată, în

jurul orelor 23,00, în zona Podului Galata din municipiul Iași s-au deplasat cu

o mașină inculpatul P.V.C. și colaboratorul P. După ce au coborât au mers până

la punctul de întâlnire, unde P.A. i-a înmânat inculpatului P.V.C. o pungă din

material plastic cu fragmente vegetale, despre care l-a convins pe

colaboratorul P. că sunt de calitate superioară și astfel acesta le-a cumpărat

dându-i inculpatului suma de 350.000 lei vechi.

Deși din această tranzacție

inculpatul P.V.C. nu a primit vreo sumă de bani, acesta își crease obligații

față de colaboratorul P., întrucât anterior i-a spus că avea un proces pe rol

la instanțele din mun. Iași și că avea nevoie de bani pentru a plăti un

apărător, bani pe care i-a primit de la colaborator, deși în realitate

inculpatul nu era implicat în vreo cauză la vreo instanță.

Fragmentele vegetale

cumpărate de colaborator, la data de 30 august 2005, au fost cântărite,

rezultând 9,43 grame și ulterior au fost supuse analizei de laborator.

Conform raportului de

constatare tehnico-științifică nr. S/294576 din 13 octombrie 2005, în

cantitatea de 3,2 grame cannabis supusă analizei s-a pus în evidență

tetrahidrocannbinol (T.H.C.), substanță psihotropă, biosintetizată din planta

de cannabis și care face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 243/2000.

Ulterior, la data de 04

septembrie 2005, tot urmare discuțiilor purtate pe „Internet” între colaborator

și inculpatul P.V.C., acesta din urmă i-a procurat primului contra sumei de

2.000.000 lei vechi, cinci pastile despre care a afirmat că sunt ecstasy. În

urma analizei acestor tablete, s-a constatat că ele nu conțineau substanțe

stupefiante conform aceluiași raport de constatare tehnico-științifică.

În paralel, inculpatul P.A.

a discutat pe telefonul mobil cu colaboratorul P. și a promis acestuia că-i va

vinde o cantitate mai mare de cannabis, provenind din aceleași plante din

curtea casei sale, pretinzând suma de 1.000.000 lei vechi/suta de grame cannabis.

Drept urmare, la data de 11 septembrie 2005, cei doi au stabilit să se

întâlnească în parcarea restaurantului C. din comuna Vadu Moldovei, județul

Suceava pentru a efectua tranzacția. în jurul orelor 15,00, a venit la punctul

de întâlnire inculpatul P.A. cu autoturismul marca „Dacia 1310”, de culoare gri

metalizat

, proprietatea numitului S.N.

C.,

acesta fiind însoțit de prietena sa, respectiv S.M.C.

Șoferul a asigurat transportul inculpatului contra sumei de 1.000.000

lei vechi.

După ce inculpatul P.A. a

purtat discuții cu colaboratorul P., la cererea primului, mașina a fost parcată

în spatele restaurantului și în momentul în care inculpatul scotea din

portbagaj o pungă din plastic în care se aflau fragmente vegetale, a fost

surprins în flagrant de către organele de poliție, activitatea fiind

înregistrată audio-video în baza ordonanței de autorizare provizorie a

înregistrărilor audio-video nr. 166D/P/2005 din 11 septembrie 2005 a

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Suceava, care la data de 12 septembrie 2005,

prin încheierea nr. 45/1 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2165/P/2005

a fost confirmată.

În punga de material plastic

aflată în portbagajul mașinii, inculpatul adusese spre vânzare, fără știrea

șoferului și a însoțitoarei acestuia, cantitatea de 749,42 grame cannabis

neuscat, din care au fost înaintate spre analiză 303,7 grame. Conform raportului

de constatare tehnico-științifică nr. 291551/1 din 12 octombrie 2005 în proba

înaintată spre analiză s-a pus în evidență tetrahidrocarmabinol (T.H.C.),

substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis și care se regăsește în

tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000. Cantitatea de 278,3 grame cannabis

rămasă după efectuarea analizelor de laborator și sigilată cu sigiliu tip M.I. nr.

11735 a fost predată organelor de poliție.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și inculpatul P.V.C.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava arată că în mod greșit s-a dispus în

ceea ce-l privește pe inculpatul P.A. menținerea obligării de a nu părăsi

România până la data rămânerii definitive a sentinței, această măsură fiind

expirată. De asemenea, greșit s-a dispus condamnarea inculpatului P.V.C. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

reținând prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere că acest

inculpat a fost trimis în judecată pentru această

infracțiune fără reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., iar

în cauză nu s-a solicitat

sau dispus schimbarea încadrării juridice.

Mai susține parchetul că în

mod nelegal s-a dispus confiscarea de la cei doi inculpați a cantității de

774,2 gr. cannabis, respectiv 6,23 gr. cannabis. Astfel, cu privire la prima

cantitate rezultă că s-a restituit organelor de poliție doar 278,3 grame

cannabis, restul fiind consumat în procesul analizelor de laborator, iar cu

privire la cea de-a doua cantitate, aceasta a fost consumată în totalitate în

cadrul procesul analizelor de laborator.

Totodată, în urma

percheziției domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului P.A., de la

acesta s-a ridicat cantitatea de 64,2 gr. fragmente vegetale verzi, care după

uscare au fost de 57,8 gr. S-a restituit organului de cercetare penală

cantitatea de 50,2 gr. cannabis, rămasă din proba în litigiu, după efectuarea

analizelor de laborator, cantitate ce se impunea a fi confiscată de la

inculpatul P.A.

În ceea ce privește

netemeinicia sentinței penale atacate, apreciază parchetul că pedepsele

aplicate pentru inculpați, în condițiile în care executarea acestora a fost

suspendată condiționat, sunt prea blânde în raport cu faptele reținute în

sarcina acestora, impunându-se aplicarea unor pedepse mai mari sau dispunerea

executării pedepsei aplicate în regim de penitenciar.

Inculpatul P.V.C., în

motivarea apelului, arată că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a

probatoriului și există contradicții între considerentele hotărârii și

dispozitivul acesteia cu privire la condamnarea sa și greșit s-a dispus

confiscarea cantității de 6,23 grame cannabis, în condițiile în care nu a fost

niciodată deținătorul sau traficantul acestui produs.

Susține inculpatul P.V.C. că

„autorizarea” colaboratorului în fapt nu a existat la momentul acționării lui,

ci s-a încercat ulterior să se acopere de documente obținute de la procuror,

care le-a dat cu ușurință și mai ales cu încălcarea legii (atât a dispozițiilor

art. 224 și următoarele C. proc. pen., cât și a dispozițiilor art. 21 – art. 23

din Legea nr. 143/2000).

Pentru toate motivele

expuse, inculpatul P.V.C. a solicitat admiterea apelului, desființarea

sentinței și, în rejudecare, achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art.

2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În subsidiar a solicitat a i se aplica

același tratament de care a beneficiat și martorul A.M., respectiv aplicarea

unei sancțiuni administrative.

Prin decizia penală nr. 103

din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel Suceava s-au admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și inculpatul P.V.C.

S-a desființat în parte

sentința apelată și rejudecând a fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului

P.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76

lit. c) C. pen., de la 6 luni la 2 ani închisoare, dispunându-se suspendarea

condiționată a acesteia pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza dispozițiilor art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul P.V.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc

prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

S-a înlăturat dispoziția de

menținere față de inculpatul P.A. a măsurii obligării de a nu părăsi țara.

În baza art. 17 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul P.A. cantitatea de 278,3

grame cannabis (în loc de 774,2 grame

cannabis)

și cantitatea de 50,2 grame cannabis aflate la camera de corpuri delicte

din

cadrul I.G.P.R. – D.G.C.J.E.O.

În baza art. l7 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul P.A. suma de 35 lei.

S-a înlăturat din sentință

dispoziția de obligare a inculpatului P.V.C. la plata către stat a sumei de 250

lei cu titlu de cheltuieli judiciare din primă instanță, cheltuieli ce rămân în

sarcina statului.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Instanța de apel a reținut

că nu există nicio dovadă că hotărârea inculpatului P.V.C., legată de vânzarea

drogurilor, era luată mai înainte ca acesta să poarte acele discuții cu

colaboratorul P., activitatea acestuia din urmă nelimitându-se la a cerceta și

ține sub observație activitatea infracțională a inculpatului apelant într-o

manieră pasivă, ci a exercitat o influență ce a rezultat în instigarea la

comiterea infracțiunii. Această activitate intră sub incidența art. 68 alin.

(2) C. proc. pen.

Amploarea pe care traficul

de droguri a cunoscut-o în ultimul timp,

justifică

luarea unor măsuri adecvate, însă cerințele unui proces echitabil interzic

folosirea

unor probe obținute ca urmare a instigării de către colaborator/investigator la

săvârșirea sau continuarea săvârșirii unei fapte penale, în acest caz fiind

aplicabile dispozițiile mai sus menționate. De altfel, atât jurisprudența

internă, cât și jurisprudența C.E.D.O., au statuat că nu se justifică în niciun

fel acest gen de comportament provocator, aducându-se atingere astfel dreptului

la apărare și la un proces echitabil, de care orice persoană acuzată de

săvârșirea unei infracțiuni trebuie să beneficieze.

Față de cele mai sus,

constatând că, în speță, sunt îndeplinite dispozițiile art. 68 alin. (2) C.

proc. pen. (instigarea exercitată de către colaborator fiind cea care a inițiat

în mintea inculpatului P.V.C. ideea de a săvârși infracțiunea), s-a procedat la

achitarea inculpatului P.V.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000 în temeiul

art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefîind

întrunite, sub aspect subiectiv, elementele ei constitutive.

Susține inculpatul apelant

că „autorizarea” colaboratorului nu a existat la momentul acționării acestuia

și că s-a încercat ulterior să se acopere prin

documente obținute de la procuror care le-a dat cu încălcarea legii,

probele astfel

obținute nefiind așadar legale.

Potrivit art. 22 din Legea nr.

143/2000 colaboratorii pot procura droguri, substanțe chimice, esențiale și

precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului, în vederea descoperirii

activităților infracționale și a identificării persoanelor implicate în astfel

de activități.

Este permisă așadar

folosirea colaboratorului în vederea strângerii de date și informații privind

săvârșirea sau pregătirea unor infracțiuni, ori pentru identificarea

persoanelor implicate în activitățile infracționale monitorizate, fără a fi

necesară o autorizare prealabilă a procurorului, limitele în care acesta poate

acționa fiind pe larg anterior dezbătute. Autorizarea devine necesară în

momentul în care colaboratorul procură droguri, condiție îndeplinită în speță,

motiv pentru care de altfel instanța de apel, reținând legalitatea probelor

existente la dosarul cauzei, le-a analizat și interpretat în sensul celor de

mai sus.

Cu privire la motivele

invocate de parchet, referitor la măsura menținută față de inculpatul P.A.,

cantitățile de droguri ce au fost confiscate, precum și la

cuantumul/individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei

aplicată inculpatului P.A., acestea sunt întemeiate.

Astfel, măsura obligării de

a nu părăsi țara luată față de inculpatul P.A. a încetat de drept la data de 9

noiembrie 2005, în condițiile în care procurorul nu a mai solicitat prelungirea

acesteia.

În ceea ce privește

confiscarea cantităților respective de cannabis, în camera de corpuri delicte

au fost introduse cantitățile de 278,3 gr., respectiv 50,2 gr. cannabis,

cantității ce se impuneau a fi confiscate de la inculpatul P.A.

De asemenea, în temeiul art.

17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 se impunea a

fi confiscată de la

inculpatul P.A. suma de 35 RON obținută de acesta de la colaboratorul P. pentru

cantitatea de 9,53 grame cannabis.

Cât privește pedeapsa

aplicată inculpatului P.A., instanța de apel a constatat că aceasta nu a fost

judicios individualizată.

Având în vedere natura

infracțiunii ce a făcut obiectul condamnării la prima instanță, vânzarea

repetată de droguri în scopul obținerii facile a unor beneficii materiale,

sfidând gravele efecte pe care consumul de droguri le implică, limitele de

pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, curtea a apreciat că

pedeapsa aplicată inculpatului P.A. se impune a fi majorată la pedeapsa de 2

(doi) ani închisoare, acest cuantum, chiar în condițiile suspendării

condiționate a executării, fiind necesar, dar totodată și suficient pentru a-și

atinge scopul educativ-preventiv.

Împotriva deciziei penale nr.

103 din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, în termen legal au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și inculpatul P.A.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Suceava critică hotărârea instanței de apel pentru netemeinicie sub

aspectul achitării inculpatului P.V.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 întrucât acesta nu a acționat ca

urmare a unor promisiuni venite din partea colaboratorului P.

În motivarea recursului se

arată de către parchet că instanța de judecată în mod greșit a apreciat că sunt

aplicabile dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., aceasta deoarece în

cauză nu este vorba de constatările unor investigatori sub acoperire desemnați

pentru culegerea de date privind săvârșirea unor infracțiuni sancționate de

Legea nr. 143/2000, ci de valorificarea informațiilor care au fost furnizate

organelor de poliție, de un colaborator.

În recursul său, inculpatul

P.A. a solicitat menținerea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată de instanța

de fond, întrucât a recunoscut și regretat sincer faptele, nu au antecedente

penale, este student și a comis infracțiunea fiind provocat de către colaboratorul

poliției.

Examinând recursurile

declarate în cauză prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 și 18

C. proc. pen., Înalta Curte reține că acestea sunt întemeiate pentru

considerentele ce se vor arăta:

Referitor la recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Înalta Curte constată

că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt ce a avut drept consecință

pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului P.V.C. pentru

infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, impunându-se casarea acesteia în baza dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Din probele administrate în

cauză rezultă indubitabil că, după discuțiile prealabile pe internet purtate cu

colaboratorul P., inculpatul P.V.C., la data de 30 august 2005, i-a procurat

acestuia, prin intermediul martorului A.M., de la inculpatul P.A., cantitatea de

9,42 grame de cannabis contra sumei de 350.000 lei.

Din discuțiile purtate pe internet

de către inculpatul P.V.C. cu colaboratorul P., al căror conținut nu a fost

contestat de către inculpat, rezultă că acesta din urmă i-a propus inculpatului

să-i procure „2 țigări”, iar inculpatul a lăsat să se înțeleagă că poate să-i

procure cannabis și marihuana, deoarece „are un tovarăș”, care îi poate furniza

țigări de bună calitate, la un preț convenabil, discutând și despre prețul

acestora.

Ulterior, inculpatul P.V.C. l-a

contactat pe prietenul său, martorul A.M., pe care l-a întrebat dacă știe pe

cineva care are „marfă” de vânzare, respectiv orice fel de drog. Martorul a

fost cel care l-a pus în legătură pe inculpat cu inculpatul P.A., de la care a

procurat în final cannabisul pentru colaborator.

La data de 30 august 2005,

inculpatul P.V.C. s-a deplasat cu colaboratorul P. în municipiul Iași, unde

s-au întâlnit cu inculpatul P.A., în cadrul acestei întâlniri inculpatul P.V.C.

l-a convins pe colaborator că „marfa”, respectiv cannabisul este de bună

calitate, colaboratorul plătind pentru acesta suma de 350.000 ROL.

Față de cele arătate nu se

poate reține că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 68 alin. (2) C.

proc. pen., așa cum se susține de către instanța de apel.

Deși colaboratorul a fost

cel care i-a solicitat inculpatului P. să-i procure „2 țigări”, acesta a fost

cel care a luat practic hotărârea de a-i procura droguri, solicitându-i și

diferite sume de bani în acest sens, implicându-se ulterior în activitatea de

procurare și vânzare a cannabisului.

Inculpatul P.V.C. a susținut

că probele au fost obținute în mod ilegal, întrucât colaboratorul P. nu a fost

autorizat de către procuror pentru a se infiltra în anturajul său și a culege

informații, autorizația fiind obținută ulterior.

Susținerea inculpatului este

neîntemeiată.

Potrivit art. 21 din Legea nr.

143/2000 procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiți pentru

descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de

probă, în situațiile în care există indicii temeinice că a fost săvârșită sau

că se pregătește comiterea unei infracțiuni dintre cele prevăzute în prezenta

lege, iar în conformitate cu dispozițiile art. 22 din aceeași lege, polițiștii

care acționează ca investigatori acoperiți, precum și colaboratorii acestora pot

procura droguri, substanțe chimice esențiale și precursori, cu autorizarea

prealabilă a procurorului.

Din analiza dispozițiilor

legale invocate reiese că, în cazul colaboratorilor, autorizația procurorului

este necesară numai pentru procurarea drogurilor, în speță existând o astfel de

autorizație emisă de procuror la data de 30 august 2005.

În ceea ce privește recursul

declarat de inculpatul P.A., Înalta Curte constată că și acesta este întemeiat,

decizia recurată fiind supusă casării în baza dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă ficate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Având în vedere gradul de

pericol social concret al infracțiunii săvârșite, cantitatea de drog traficată,

precum și datele care circumstanțiază persoana inculpatului, Înalta Curte

apreciază că pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată de prima instanță în

condițiile art. 81 C. pen., este în măsură să corespundă scopului educativ și

preventiv al pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen.

Astfel, inculpatul P.A. are

21 de ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, este student, a recunoscut

și regretat faptele comise.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., va admite ambele recursuri, va casa în parte decizia penală recurată cu

privire la majorarea pedepsei aplicată inculpatului P.A. și la achitarea

inculpatului P.V.C. și va menține sentința penală nr. 90 din 28 martie 2007 a

Tribunalului Suceava cu privire la aceștia.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale deciziei penale recurate.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și inculpatul P.A. împotriva

deciziei penale nr. 103 din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Casează, în parte, decizia

penală recurată, cu privire la majorarea pedepsei aplicată inculpatului P.A. și

la achitarea inculpatului P.V.C.; menține sentința penală nr. 90 din 28 martie

2007 a Tribunalului Suceava, secția penală cu privire la aceștia.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei penale nr. 103 din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția

penală.

Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 04 martie 2008.