ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 886/2011

Asupra recursurilor penale de față constată: Prin Sentința penală nr. 311 din 23 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 15158/63/2007, s-a dispus: I. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) și 76 lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului S.D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) și 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului S.D., pe un termen de încercare de 6 ani. S-a prevăzut ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (3) lit. a) - d) C. pen. S-a atras atenția inculpatului S.D. asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. II. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul D.B.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și c) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepselor aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive, de la 15 august 2007 la 3 septembrie 2007. În baza art. 17 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităților de 52,63 grame și 5,10 grame rezină de cannabis, depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R.

DCJSEO, cu dovada seria D din 16 august 2007. Au fost obligați inculpați la câte 3.500 RON fiecare, cheltuieli judiciare statului, conform art. 191 C. proc. pen. Pentru a pronunțată această hotărâre, prima instanță a constatat - pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, că faptele inculpaților D.B.I. și S.D. constând în punerea în circulație de droguri de risc și, respectiv, introducerea în țară de droguri de risc constituie infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) din aceeași lege. Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de inculpați și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Ca motive de apel, procurorul a invocat greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate în cauză, criticându-se reținerea de circumstanțe atenuante în privința inculpatului S.D.

și modalitatea neprivativă de executare a pedepsei rezultante, precum și cuantumul redus al pedepsei principale și pedeapsa complementară pentru inculpatul D.B.I. Inculpatul D.B.I. a solicitat desființarea sentinței și, în rejudecare, achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. A invocat faptul că nu era probată niciuna dintre modalitățile alternative prevăzute în norma de incriminare. În subsidiar, a solicitat schimbarea de încadrare juridică prin reținerea infracțiunii de consum de droguri prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Inculpatul S.D. a contestat legalitatea mijloacelor de probă obținute în cursul urmăririi penale și a solicitat să se constate că nu a avut intenția de a comercializa droguri.

Prin Decizia penală nr. 71/A din 10 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara au fost admise apelurile declarate de parchet și de inculpatul D.B.I. și desființată în parte sentința primei instanțe numai în ceea ce privește individualizare modalității de executare a pedepsei principale și conținutul pedepsei complementare aplicate inculpatului D.B.I., iar în rejudecare: În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D.B.I. pe durata unui termen de încercare de 6 ani și a fost modificată pedeapsa complementară în sensul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins apelul S.D., ca nefondat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanță asupra existenței faptelor și vinovăției inculpaților au fost corect reținute de prima instanță, pe baza unei analize complete și coroborate a probelor administrate în cauză. De asemenea, s-a constatat că activitatea infracțională desfășurată de inculpați a fost corespunzător încadrată juridic, faptele reținute în sarcina inculpaților întrunind din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care au fost condamnați.

În considerentele deciziei pronunțate în apel au fost examinate criticile inculpaților invocate în susținerea cererilor de achitare și motivele pentru care nu au fost primite apărările formulate și menținută, sub aceste aspecte, hotărârea instanței de fond. În schimb, instanța de apel a constatat că prima instanță nu apreciase corespunzător periculozitatea socială și șansele de reintegrare socială ale inculpatului D.B.I. Ca temeiuri de aplicare a unui regim sancționator mai blând a fost menționată lipsa antecedentelor penale, biografia și situația actuală a inculpatului, elemente pe baza cărora s-a concluzionat că prevenția specială poate fi asigurată și fără executarea pedepsei în regim penitenciar.

De asemenea, s-a constatat că pedeapsa complementară nu se impunea a fi stabilită în condițiile art. 64 lit. c) C. pen., având în vedere că inculpatul era student al Institutului de Teatru la data comiterii faptelor și nu se folosise de această calitate în activitatea infracțională, dar și faptul că restrângerea dreptului de a alege conform art. 64 lit. a) teza II-a implica în mod necesar și interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. b) C. pen. Ca urmare, numai în aceste limite a fost desființată hotărârea primei instanțe. Și împotriva acestei decizii și în esență pentru aceleași motive, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul S.D.

Prin recursul procurorului au fost reiterate criticile referitoare la greșita stabilire în cuantum a pedepselor aplicate inculpatului S.D. prin reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, precum și cu privire la modalitatea neprivativă de executare a pedepselor pentru ambii inculpați. Critica parchetului a fost susținută în raport de gravitatea deosebită a infracțiunilor și atitudinea oscilantă a inculpatului S.D. din cursul judecății La rândul său, inculpatul S.D. a invocat insuficiența probelor în acuzare și în cadrul acestei critici o serie de neregularități vizând administrarea probelor în cursul urmăririi penale. S-a arătat că o parte însemnată a actelor de urmărire penală au fost efectuate de polițiștii din cadrul B.C.C.O.

Craiova, fiind încălcate dispozițiile imperative prevăzute de art. 12 alin. (2), art. 9 și art. 27 din Legea nr. 508/2004. Potrivit textelor de lege invocate, actele de urmărire penală se efectuează de procuror și nu lucrători ai poliției judiciare. Procurorul avea obligația să organizeze în mod nemijlocit flagrantul și să nu delege aceste atribuții organelor de cercetare penală. În acest context, a fost menționat procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dar și raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză din dispoziția lucrătorilor de poliție. Totodată, s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 107 alin. (1) și (4) C. proc. pen., invocându-se faptul că la efectuarea percheziției corporale din 15 august 2007 nu ar fi fost respectate cerințele impuse de textul invocat.

Obiectele ridicate nu au fost însemnate spre neschimbare și nici etichetate sau sigilate, probele pentru analiză nu au fost luate în dublu exemplar. Sub aspectul infracțiunii de trafic de droguri, apărarea a susținut că la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte intenția inculpatului de a comercializa droguri. Ca atare, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., apărarea a solicitat achitarea inculpatului pe temeiul prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. Examinând cauza în raport de criticile formulate și de cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează: Din probele administrate în cauză se reține că inculpatul S.D.

a introdus în țară cantitatea de aproximativ 75 grame hașiș, pe care a cumpărat-o din Maroc cu suma de 150 euro trimisă în acest scop de inculpatul D.B. În ziua revenirii în țară, la data de 15 august 2007, având asupra sa cantitatea de drog achiziționată din Maroc, inculpatul S.D. s-a întâlnit cu D.B. în orașul Craiova, unde amândoi locuiau, în vederea stabilirii modalității de comercializare a drogurilor și, în acest fel, stingerea datoriei față de inculpatul D.B.. În timpul negocierilor, cei doi inculpați au fost prinși în flagrant de către lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. În momentul efectuării percheziției corporale, asupra inculpatului S.D. a fost găsită o cantitate de 60 grame hașiș, iar asupra inculpatului D.B., 46 pachete ce conțineau droguri.

Susținând că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de droguri, inculpatul S.D. invocă inexistența intenției de comercializare a drogurilor găsite asupra sa, precum și nulitatea actelor de urmărire penală pe care se întemeiază formularea acuzației în cauză. Înalta Curte constată însă materialul probator administrat în cauză susține în întregime vinovăția inculpatului, iar neregularitățile invocate nu afectează valabilitatea actelor de urmărire penală întocmite în cursul anchetei penale. Astfel, din declarațiile inculpaților, dar și din notele de redare a convorbirilor telefonice interceptate, rezultă că cei doi inculpați au purtat discuții în legătură cu achiziționarea de droguri din Maroc, inculpatul S.D.

- aflat în acea țară, cerându-i inculpatul D.B. să îi trimită suma de 300 euro, prin contul martorului G.A., necesară efectuării respective cumpărări. La revenirea în țară, cei doi inculpați au discutat despre posibilitatea vinderii drogurilor către un anume P. și în această modalitate să fie acoperită suma de bani împrumutată de inculpatul S.D. Conform declarației inculpatului D.B., coinculpatul în cauză formulase propunerea ca în schimbul sumei de bani împrumutate să fie predată o anume cantitate din drogurile aduse în țară. Aspectele relatate de inculpatul D.B. conturează intenția celor doi inculpați de a comercializa drogurile și implicit demonstrează deținerea de droguri - ca variantă alternativă prevăzută în norma de incriminare - în vederea comercializării.

Semnificative, sub aspectul infracțiunii de trafic de droguri, sunt procesele-verbale întocmite în faza de urmărire penală în care sunt redate mesajele celor doi inculpați, telefoanele mobile fiind ridicate în momentul în care inculpații au fost prinși în flagrant. Conform înțelegerii anterioare, inculpații S.D. și D.B. s-au întâlnit la 15 august 2007 pentru a decide asupra modalității de valorificare a drogurilor introduse în țară de inculpatul S.D., dar și stingerea datoriei pe care acesta o avea față de inculpatul D.B.. Anterior acestei întâlniri, inculpatul D.B., potrivit înțelegerii cu inculpatul S.D., a încercat găsirea altor persoane cărora urma să le vândă droguri, făcând vorbire în discuțiile telefonice de posibilitatea obținerii a 6 euro/gram.

Întâlnirea dintre cei doi inculpați a avut loc pe o terasă situată în Cartierul Bariera Vâlcii din municipiul Craiova - în apropierea locuinței inculpatului S.D., împrejurare în care inculpatul D.B. a verificat rezina de cannabis cumpărată din Maroc și i-a propus inculpatului S.D. să vândă o parte din droguri. În timpul acestor negocieri, inculpații au fost prinși de către organele de poliție, găsindu-se asupra fiecăruia droguri. În consecință, susținerea inculpatului S.D. privind grava eroare de fapt comisă de instanțe în evaluarea probatoriului cu consecința greșitei sale condamnări sub aspectul infracțiunii de trafic de droguri este nefondată. Tot astfel se constată că și celelalte aspecte invocate în susținerea cererii de constatare a nulității actelor de urmărire penală, cu referire procesul-verbal de prindere în flagrant și raportul de constatare tehnico-științific din 16 august 2007 nu justifica valabil solicitarea formulată.

Se reține astfel că prin Ordonanța din 14 august 2007 emisă de procurorul șef birou din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Dolj s-a dispus efectuarea unor acte de cercetare penală - inclusiv prinderea în flagrant de către ofițerii și agenții de poliție judiciară. Efectuarea actelor de cercetare penală, în concret - organizarea flagrantului, este permisă de Legea nr. 508/2004. Potrivit art. 9 din lege, ofițerii și agenții de poliție judiciară, desemnați în condițiile art. 27, efectuează acte de cercetare penală sub supravegherea și controlul nemijlocit al procurorului. Actele efectuate de organul de poliție judiciară au avut ca temei dispoziția dată în acest sens de procuror și, ca atare, nu poate fi invocată nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

În ceea ce privește raportul de constatare tehnico-științifică, acesta a fost efectuat în baza delegării exprese din partea procurorului consemnată în cuprinsul Ordonanței din 14 august 2007, situație în care nu subzistă critica referitoare la nelegala administrare a probei. Potrivit dispozițiilor art. 217 alin. (4) C. proc. pen., în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de cercetare să fie efectuate de organele poliției judiciare, cu excepțiile prevăzute de art. 132 C. proc. pen. la care face trimitere art. 135 din același cod, aplicabile prin analogie. În acest context, se constată că activitățile efectuate în cauză se înscriau între activitățile ce puteau fi valabil delegate organului de cercetare penală.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpați, Înalta Curte constată că aceasta s-a realizat cu observarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., neexistând temeiuri care să justifice aplicarea unui regim sancționator mai sever, conform solicitării formulate de parchet. În operațiunea de individualizare a pedepsei gravitatea faptei și periculozitatea socială constituie criterii deopotrivă egale, iar măsura răspunderii penale nu poate fi angajată în afara șansei de reeducare pe care o prezintă cel căruia îi este destinată pedeapsa. Or, în cauză, datele ce circumstanțiază persoana inculpaților justifică aplicarea unui regim sancționator mai blând, împrejurările reținute în favoarea inculpatului S.D.

atrăgând valabil incidența prevederilor art. 74 lit. a) C. pen. Și în aprecierea Înaltei Curți, buna conduită a inculpaților înainte de săvârșirea faptelor, dedusă din lipsa antecedentelor penale și atitudinea corespunzătoare în relațiile de familie și în societate, gradul de instrucție și situația lor actuală, evidențiate ca atare în referatele de evaluare întocmite în cauză, caracterizează favorabil persoana inculpaților și indică o periculozitate socială mai redusă și un potențial sporit de a reacționa pozitiv. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că nu se justifică nici înlăturarea circumstanțelor judiciare și nici executarea pedepselor în regim privativ de libertate. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul S.D. împotriva Deciziei penale nr. 71/A din 10 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Văzând și dispozițiile art. 192 alin 2 și 3 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul S.D. împotriva Deciziei penale nr. 71/A din 10 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat S.D. la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.B.I., până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2011.