ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 886/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 886/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

penale de față constată:

Prin Sentința penală nr. 311 din 23 noiembrie

2009 pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 15158/63/2007, s-a dispus:

I. În baza art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) și 76 lit. c)

C. pen., condamnarea inculpatului S.D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) și 76 lit. a) C.

pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 33 lit.

a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în

pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

închisorii aplicate inculpatului S.D., pe un termen de încercare de 6 ani.

S-a prevăzut ca, pe

durata termenului de încercare, inculpatul să se supună măsurilor de

supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin. (3) lit. a) - d) C. pen.

S-a atras atenția

inculpatului S.D. asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5)

C. pen.

II. În baza art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul D.B.I. la pedeapsa

de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc.

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza II-a și c) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. s-a scăzut din durata pedepselor aplicate inculpaților, durata reținerii

și arestării preventive, de la 15 august 2007 la 3 septembrie 2007.

În baza art. 17 alin.

(1) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea

cantităților de 52,63 grame și 5,10 grame rezină de cannabis, depusă la Camera

de Corpuri Delicte a I.G.P.R. DCJSEO, cu dovada seria D din 16 august 2007.

Au fost obligați

inculpați la câte 3.500 RON fiecare, cheltuieli judiciare statului, conform

art. 191 C. proc. pen.

Pentru a pronunțată

această hotărâre, prima instanță a constatat - pe baza probatoriului

administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești,

că faptele inculpaților D.B.I. și S.D. constând în punerea în circulație de

droguri de risc și, respectiv, introducerea în țară de droguri de risc

constituie infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

și art. 3 alin. (1) din aceeași lege.

Hotărârea pronunțată

în cauză a fost atacată cu apel de inculpați și Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad.

Ca motive de apel,

procurorul a invocat greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate în

cauză, criticându-se reținerea de circumstanțe atenuante în privința

inculpatului S.D. și modalitatea neprivativă de executare a pedepsei

rezultante, precum și cuantumul redus al pedepsei principale și pedeapsa

complementară pentru inculpatul D.B.I.

Inculpatul D.B.I. a

solicitat desființarea sentinței și, în rejudecare, achitarea sa în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

A invocat faptul că

nu era probată niciuna dintre modalitățile alternative prevăzute în norma de

incriminare.

În subsidiar, a

solicitat schimbarea de încadrare juridică prin reținerea infracțiunii de

consum de droguri prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Inculpatul S.D. a

contestat legalitatea mijloacelor de probă obținute în cursul urmăririi penale

și a solicitat să se constate că nu a avut intenția de a comercializa droguri.

Prin Decizia penală

nr. 71/A din 10 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara au fost admise apelurile

declarate de parchet și de inculpatul D.B.I. și desființată în parte sentința

primei instanțe numai în ceea ce privește individualizare modalității de

executare a pedepsei principale și conținutul pedepsei complementare aplicate

inculpatului D.B.I., iar în rejudecare:

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani

închisoare aplicată inculpatului D.B.I. pe durata unui termen de încercare de 6

ani și a fost modificată pedeapsa complementară în sensul interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost respins apelul

S.D., ca nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanță asupra

existenței faptelor și vinovăției inculpaților au fost corect reținute de prima

instanță, pe baza unei analize complete și coroborate a probelor administrate

în cauză.

De asemenea, s-a

constatat că activitatea infracțională desfășurată de inculpați a fost corespunzător

încadrată juridic, faptele reținute în sarcina inculpaților întrunind din punct

de vedere obiectiv cât și subiectiv conținutul constitutiv al infracțiunilor

pentru care au fost condamnați.

În considerentele

deciziei pronunțate în apel au fost examinate criticile inculpaților invocate

în susținerea cererilor de achitare și motivele pentru care nu au fost primite

apărările formulate și menținută, sub aceste aspecte, hotărârea instanței de

fond.

În schimb, instanța

de apel a constatat că prima instanță nu apreciase corespunzător

periculozitatea socială și șansele de reintegrare socială ale inculpatului

D.B.I.

Ca temeiuri de

aplicare a unui regim sancționator mai blând a fost menționată lipsa

antecedentelor penale, biografia și situația actuală a inculpatului, elemente

pe baza cărora s-a concluzionat că prevenția specială poate fi asigurată și

fără executarea pedepsei în regim penitenciar.

De asemenea, s-a

constatat că pedeapsa complementară nu se impunea a fi stabilită în condițiile

art. 64 lit. c) C. pen., având în vedere că inculpatul era student al

Institutului de Teatru la data comiterii faptelor și nu se folosise de această

calitate în activitatea infracțională, dar și faptul că restrângerea dreptului

de a alege conform art. 64 lit. a) teza II-a implica în mod necesar și

interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. b) C. pen.

Ca urmare, numai în

aceste limite a fost desființată hotărârea primei instanțe.

Și împotriva acestei

decizii și în esență pentru aceleași motive, în termen legal, au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul S.D.

Prin recursul

procurorului au fost reiterate criticile referitoare la greșita stabilire în

cuantum a pedepselor aplicate inculpatului S.D. prin reținerea de circumstanțe

atenuante judiciare, precum și cu privire la modalitatea neprivativă de

executare a pedepselor pentru ambii inculpați.

Critica parchetului a

fost susținută în raport de gravitatea deosebită a infracțiunilor și atitudinea

oscilantă a inculpatului S.D. din cursul judecății

La rândul său,

inculpatul S.D. a invocat insuficiența probelor în acuzare și în cadrul acestei

critici o serie de neregularități vizând administrarea probelor în cursul

urmăririi penale.

S-a arătat că o parte

însemnată a actelor de urmărire penală au fost efectuate de polițiștii din

cadrul B.C.C.O. Craiova, fiind încălcate dispozițiile imperative prevăzute de

art. 12 alin. (2), art. 9 și art. 27 din Legea nr. 508/2004.

Potrivit textelor de

lege invocate, actele de urmărire penală se efectuează de procuror și nu

lucrători ai poliției judiciare. Procurorul avea obligația să organizeze în mod

nemijlocit flagrantul și să nu delege aceste atribuții organelor de cercetare

penală.

În acest context, a

fost menționat procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dar și

raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză din dispoziția

lucrătorilor de poliție.

Totodată, s-a făcut

trimitere la dispozițiile art. 107 alin. (1) și (4) C. proc. pen., invocându-se

faptul că la efectuarea percheziției corporale din 15 august 2007 nu ar fi fost

respectate cerințele impuse de textul invocat. Obiectele ridicate nu au fost

însemnate spre neschimbare și nici etichetate sau sigilate, probele pentru

analiză nu au fost luate în dublu exemplar.

Sub aspectul infracțiunii

de trafic de droguri, apărarea a susținut că la dosarul cauzei nu există probe

din care să rezulte intenția inculpatului de a comercializa droguri.

Ca atare, în cadrul

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

apărarea a solicitat achitarea inculpatului pe temeiul prevederilor art. 10

lit. d) C. proc. pen.

Examinând cauza în

raport de criticile formulate și de cazurile de casare invocate, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele

ce urmează:

Din probele

administrate în cauză se reține că inculpatul S.D. a introdus în țară

cantitatea de aproximativ 75 grame hașiș, pe care a cumpărat-o din Maroc cu

suma de 150 euro trimisă în acest scop de inculpatul D.B.

În ziua revenirii în

țară, la data de 15 august 2007, având asupra sa cantitatea de drog

achiziționată din Maroc, inculpatul S.D. s-a întâlnit cu D.B. în orașul

Craiova, unde amândoi locuiau, în vederea stabilirii modalității de

comercializare a drogurilor și, în acest fel, stingerea datoriei față de

inculpatul D.B..

În timpul

negocierilor, cei doi inculpați au fost prinși în flagrant de către lucrătorii

de poliție din cadrul B.C.C.O.

În momentul

efectuării percheziției corporale, asupra inculpatului S.D. a fost găsită o

cantitate de 60 grame hașiș, iar asupra inculpatului D.B., 46 pachete ce

conțineau droguri.

Susținând că nu se

face vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de droguri, inculpatul S.D.

invocă inexistența intenției de comercializare a drogurilor găsite asupra sa,

precum și nulitatea actelor de urmărire penală pe care se întemeiază formularea

acuzației în cauză.

Înalta Curte constată

însă materialul probator administrat în cauză susține în întregime vinovăția

inculpatului, iar neregularitățile invocate nu afectează valabilitatea actelor

de urmărire penală întocmite în cursul anchetei penale.

Astfel, din

declarațiile inculpaților, dar și din notele de redare a convorbirilor

telefonice interceptate, rezultă că cei doi inculpați au purtat discuții în

legătură cu achiziționarea de droguri din Maroc, inculpatul S.D. - aflat în

acea țară, cerându-i inculpatul D.B. să îi trimită suma de 300 euro, prin

contul martorului G.A., necesară efectuării respective cumpărări. La revenirea

în țară, cei doi inculpați au discutat despre posibilitatea vinderii drogurilor

către un anume P. și în această modalitate să fie acoperită suma de bani

împrumutată de inculpatul S.D.

Conform declarației

inculpatului D.B., coinculpatul în cauză formulase propunerea ca în schimbul

sumei de bani împrumutate să fie predată o anume cantitate din drogurile aduse

în țară.

Aspectele relatate de

inculpatul D.B. conturează intenția celor doi inculpați de a comercializa

drogurile și implicit demonstrează deținerea de droguri - ca variantă

alternativă prevăzută în norma de incriminare - în vederea comercializării.

Semnificative, sub

aspectul infracțiunii de trafic de droguri, sunt procesele-verbale întocmite în

faza de urmărire penală în care sunt redate mesajele celor doi inculpați,

telefoanele mobile fiind ridicate în momentul în care inculpații au fost prinși

în flagrant.

Conform înțelegerii

anterioare, inculpații S.D. și D.B. s-au întâlnit la 15 august 2007 pentru a

decide asupra modalității de valorificare a drogurilor introduse în țară de

inculpatul S.D., dar și stingerea datoriei pe care acesta o avea față de

inculpatul D.B..

Anterior acestei

întâlniri, inculpatul D.B., potrivit înțelegerii cu inculpatul S.D., a încercat

găsirea altor persoane cărora urma să le vândă droguri, făcând vorbire în

discuțiile telefonice de posibilitatea obținerii a 6 euro/gram.

Întâlnirea dintre cei

doi inculpați a avut loc pe o terasă situată în Cartierul Bariera Vâlcii din

municipiul Craiova - în apropierea locuinței inculpatului S.D., împrejurare în

care inculpatul D.B. a verificat rezina de cannabis cumpărată din Maroc și i-a

propus inculpatului S.D. să vândă o parte din droguri.

În timpul acestor

negocieri, inculpații au fost prinși de către organele de poliție, găsindu-se

asupra fiecăruia droguri.

În consecință,

susținerea inculpatului S.D. privind grava eroare de fapt comisă de instanțe în

evaluarea probatoriului cu consecința greșitei sale condamnări sub aspectul

infracțiunii de trafic de droguri este nefondată.

Tot astfel se

constată că și celelalte aspecte invocate în susținerea cererii de constatare a

nulității actelor de urmărire penală, cu referire procesul-verbal de prindere

în flagrant și raportul de constatare tehnico-științific din 16 august 2007 nu

justifica valabil solicitarea formulată.

Se reține astfel că

prin Ordonanța din 14 august 2007 emisă de procurorul șef birou din cadrul

DIICOT - Biroul Teritorial Dolj s-a dispus efectuarea unor acte de cercetare

penală - inclusiv prinderea în flagrant de către ofițerii și agenții de poliție

judiciară.

Efectuarea actelor de

cercetare penală, în concret - organizarea flagrantului, este permisă de Legea

nr. 508/2004.

Potrivit art. 9 din

lege, ofițerii și agenții de poliție judiciară, desemnați în condițiile art.

27, efectuează acte de cercetare penală sub supravegherea și controlul

nemijlocit al procurorului.

Actele efectuate de

organul de poliție judiciară au avut ca temei dispoziția dată în acest sens de

procuror și, ca atare, nu poate fi invocată nulitatea absolută a

procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

În ceea ce privește

raportul de constatare tehnico-științifică, acesta a fost efectuat în baza

delegării exprese din partea procurorului consemnată în cuprinsul Ordonanței

din 14 august 2007, situație în care nu subzistă critica referitoare la

nelegala administrare a probei.

Potrivit

dispozițiilor art. 217 alin. (4) C. proc. pen., în cauzele în care urmărirea

penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de

cercetare să fie efectuate de organele poliției judiciare, cu excepțiile

prevăzute de art. 132 C. proc. pen. la care face trimitere art. 135 din același

cod, aplicabile prin analogie.

În acest context, se

constată că activitățile efectuate în cauză se înscriau între activitățile ce

puteau fi valabil delegate organului de cercetare penală.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpați, Înalta Curte constată

că aceasta s-a realizat cu observarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72

C. pen., neexistând temeiuri care să justifice aplicarea unui regim

sancționator mai sever, conform solicitării formulate de parchet.

În operațiunea de

individualizare a pedepsei gravitatea faptei și periculozitatea socială

constituie criterii deopotrivă egale, iar măsura răspunderii penale nu poate fi

angajată în afara șansei de reeducare pe care o prezintă cel căruia îi este

destinată pedeapsa.

Or, în cauză, datele

ce circumstanțiază persoana inculpaților justifică aplicarea unui regim

sancționator mai blând, împrejurările reținute în favoarea inculpatului S.D.

atrăgând valabil incidența prevederilor art. 74 lit. a) C. pen.

Și în aprecierea

Înaltei Curți, buna conduită a inculpaților înainte de săvârșirea faptelor,

dedusă din lipsa antecedentelor penale și atitudinea corespunzătoare în

relațiile de familie și în societate, gradul de instrucție și situația lor

actuală, evidențiate ca atare în referatele de evaluare întocmite în cauză,

caracterizează favorabil persoana inculpaților și indică o periculozitate

socială mai redusă și un potențial sporit de a reacționa pozitiv.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că nu se justifică nici înlăturarea circumstanțelor

judiciare și nici executarea pedepselor în regim privativ de libertate.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul S.D. împotriva Deciziei

penale nr. 71/A din 10 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin 2 și 3 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul S.D. împotriva

Deciziei penale nr. 71/A din 10 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

Obligă recurentul

inculpat S.D. la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Suma de 50 RON

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul

inculpat D.B.I., până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 martie 2011.