ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3880/2008

Asupra recursurilor de față; Î n baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele Prin sentința penală nr. 225 PI din 25 septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentele D.M.D. și S.C.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 280/P/2007. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că petentele au criticat rezoluția dată de parchet, pe care au considerat-o ca fiind o simplă apreciere a procurorilor, întrucât, în caz contrar, ar fi observat că notarul intimat a încălcat disp.

art. 45 par. 2 din Legea nr. 36/1995, nesolicitând documente justificative pentru întocmirea actelor, cum ar fi titlul de proprietate și extrasul de carte funciară, adeverință de achitare a debitelor către asociația de proprietari, în așa fel încât la întocmirea actului juridic incriminat și autentificat de intimată au lipsit nu mai puțin de 4 documente justificative, astfel încât actul este lovit de nulitate absolută. Se pretinde că notarul public a încălcat și disp. art. 66 și art. 70 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, dat fiind că în cererea de autentificare nu a indicat toate actele necesare, nu a arătat modul în care s-au calculat taxele de timbru și onorariul pe care intimata l-a încasat și nu a menționat, conform art. 7 din Legea nr. 36/1995 care sunt obligațiile notarului public în cuprinsul înscrisului autentificat.

Se arată că defunctul B.A. nu a avut probleme pecuniare până când a cunoscut-o pe intimată care, împreună cu B.S. a încercat să-1 deposedeze pe defunct de bunurile sale, în acest sens autentificând procura prin care B.S., în calitate de mandatar, dar și ca viitor cumpărător, s-a prezentat la Trezoreria Timișoara, de unde a ridicat o sumă mare de bani, anterior încheierii actului de vânzare-cumpărare. Se pretinde, în continuare, că semnătura defunctului de pe actul autentic nu corespunde cu cea care a fost prezentată pe certificatul de moștenitor și că defunctul era bolnav psihic, iar împrejurarea că în luna iulie, la ultima externare a acestuia, diagnosticul anterior nu a mai fost menționat, nu a însemnat că defunctul nu a mai prezentat boli psihice, ci doar că diagnosticul inițial nu a mai fost amintit, dat fiind că acesta se internase într-o secție de urologie, și nu într-una de psihiatrie.

Sub acest aspect, petentele au arătat că se află în posesia unui raport de expertiză psihiatrico-legală, care confirmă că defunctul suferea de grave afecțiuni psihice datorate bolilor și vârstei, și, în consecință, expertiza efectuată la data de 04 iulie 2007 este lovită de nulitate absolută. Se solicită a se constata că organele de cercetare penală au încălcat principiul rolului activ, neadministrând probele solicitate, astfel încât elementele constitutive ale infracțiunilor de care este învinuit notarul sunt întrunite.

Instanța de fond a constatat că la data de 10 ianuarie 2008, petentele au formulat plângere împotriva rezoluției dată la data de 03 decembrie 2007 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, iar prin sentința penală nr. 93/PI din 18 aprilie 2008, a fost admisă plângerea petentelor formulată împotriva rezoluției din data de 03 decembrie 2007, cauza fiind trimisă la procuror pentru a se pronunța unitar asupra tuturor infracțiunilor indicate de petente, respectiv cele prev. de art. 246 - 248 și art. 249 C. pen. Ulterior, la data de 17 iulie 2008, prin rezoluție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata notar public sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate.

Procurorul ierarhic superior a respins plângerea formulată de petente împotriva rezoluției procurorului de caz, prin rezoluția nr. 817/II/2/2008 din 29 august 2008. Instanța fondului a constatat că nemulțumirea petentelor vizează împrejurarea că notarul public a autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3031 din 14 septembrie 2004 încheiat între defunctul tată al acestora, B.A., în calitate de vânzător și fratele lor, B.S., în calitate de cumpărător, iar semnătura vânzătorului nu ar aparține defunctului lor autor. Cu privire la faptul că notarul public nu s-ar fi aflat, la momentul autentificării contractului, în posesia unor acte pe care petentele le considerau absolut necesare, instanța de fond a constatat că acest aspect nu poate fi considerat ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 246 - 248 și art. 249 C. pen.

Astfel, petentele invocă faptul că notarul public nu s-a aflat în momentul încheierii contractului, în posesia certificatului fiscal care ar fi atestat plata de către defunct a creanțelor către bugetul de stat. Pe acest aspect, prima instanță a constatat că legislația în vigoare nu a prevăzut existența certificatului fiscal sub sancțiunea nulității absolute a actului juridic civil încheiat în lipsa acestuia, punându-se problema, eventual a sancționării administrative a notarului public, deoarece valabilitatea actului juridic civil nu este afectată de existența sau inexistența certificatului fiscal, ci doar de dorința părților, în speță tată și fiu, ca B.S. să devină proprietarul apartamentului defunctului.

Se critică de către petente și faptul că notarul public nu a depus un minimum de diligente pentru a verifica la momentul încheierii tranzacției dacă vânzătorul se afla în deplinătatea facultăților mintale, însă instanța de fond a constatat faptul că anterior încheierii actului, defunctul autor al petentelor s-a prezentat la biroul notarial pentru a obține lămuriri cu privire la modalitatea în care poate înstrăina imobilul, fapt care i-a permis intimatei să concluzioneze că partea avea cunoștință despre efectele înstrăinării, cu atât mai mult cu cât notarul public mai încheiase și anterior acte la solicitarea defunctului B.A., care i-a și specificat faptul că prin vânzarea apartamentului dorește să obțină o sumă de bani care să-i permită să-și achite datoriile efectuate ca urmare a unui accident de circulație din anul 2004. Ca urmare a acestei atitudini a vânzătorului, intimata nu a pus nici un moment la îndoială deplinătatea facultăților mintale ale defunctului.

Nu în ultimul rând, pe acest aspect, instanța de fond a constatat că anterior încheierii tranzacției, defunctul fusese trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni la legea circulației, împrejurare care permitea intimatei să concluzioneze că acesta are discernământul necesar pentru încheierea actului juridic civil, vârsta înaintată a defunctului neconstituind în sine o premisă a unei eventuale lipse a discernământului, cu atât mai mult cu cât art. 30 din Legea nr. 17/2000 prevede obligația sesizării Autorității Tutelare numai în cazul în care se încheie acte în scopul întreținerii și îngrijirii persoanelor vârstnice, și nu în cazul în care se înstrăinează nuda proprietate a unui imobil.

Cu privire la lipsa semnăturii defunctului la rubrica vânzător, invocată de petente ca fiind o cauză de nulitate absolută a actului de vânzare-cumpărare, instanța de fond a constatat că concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză la data de 04 iulie 2007 au fost în sensul că atât cererea de autentificare, cât și actul de vânzare-cumpărare au fost semnate de defunctul B.A. Î n atare condiții, nici unul dintre elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, respectiv cele prevăzute de art. 246 - 249 C. pen. nu sunt întrunite în cauză, motiv pentru care instanța fondului a reținut că intimata nu se face vinovată de săvârșirea nici uneia dintre infracțiunile reclamate, menținând în consecință, rezoluțiile date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Î mpotriva hotărârii au formulat recurs petentele, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie ale soluției instanței de fond. Se apreciază că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor cereri de noi probatorii solicitate de petente, de natură a influența soluționarea cauzei și nici nu s-a pronunțat asupra unei fapte pentru care petentele au formulat plângere penală. Se arată că petentele au înțeles să solicite efectuarea de cercetări privind pe intimată și cu privire la săvârșirea de către aceasta a infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., ale cărei elemente constitutive se pretinde că ar fi întrunite în cauza de față. Pe situația de fapt, se invocă aceleași motive de nemulțumire ale celor două petente, ca și cele invocate în plângerea formulată la instanță, în temeiul disp.

art. 278 1 C. proc. pen. Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței, infirmarea rezoluției procurorului și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimată pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate. Examinând hotărârea în raport de criticile recurentelor, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Sub un prim aspect, este de observat că hotărârea primei instanțe răspunde cerințelor de legalitate, instanța de fond conformându-se obiectului judecății stabilit de rezoluția de netrimitere în judecată și limitelor de probațiune și analiză stabilite de art. 278 1 C. proc.

pen. Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată prin dispozițiile rezoluției poate face plângere la judecătorul căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența de soluționare a cauzei în primă instanță. În soluționarea plângerii, judecătorul verifică rezoluția atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Este de constatat că obiectul judecății în primă instanță l-a constituit exercitarea controlului judiciar asupra rezoluției de netrimitere în judecată nr. 280/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

In respectarea dispozițiilor legale amintite mai sus, controlul judiciar exercitat de instanța de fond a fost limitat la existenta acestei infracțiuni, instanța neputând aprecia cu privire la alte infracțiuni invocate de recurente. Totodată, în procedura de soluționare a plângerilor împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată sunt avute în vedere lucrările și actele cauzei, precum și orice alte înscrisuri depuse de părți, neputându-se administra alte probatorii. Sub aspectul temeiniciei hotărârii, Înalta Curte reține că în mod justificat s-a conformat rezoluția procurorului de netrimitere în judecată, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta, cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Din actele și lucrările dosarului, raportat la conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., se constată că la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3031 din 14 septembrie 2004, încheiat între B.A., în calitate de vânzător și B.S., în calitate de cumpărător, intimata nu și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu, respectând cerințele prevăzute de actele normative în vigoare la data încheierii contractului.

Comportamentul dovedit al vânzătorului, tatăl petentelor, nu impunea asistarea acestuia, mai ales că încheia un contract sinalagmatic, și nu un act cu titlu gratuit, tatăl petentelor urmărind să obțină o sumă de bani pentru executarea unor obligații derivate din răspunderea civilă delictuală, urmare a producerii unui accident de circulație, datorat culpei sale, pentru care fusese trimis în judecată. Existența unei acțiuni de tragere la răspundere penală a tatălui petentelor, coroborată cu lipsa unor documente care să ateste incapacitatea juridică de a încheia acte cu titlu oneros, sunt date care atestă că la data încheierii actului, tatăl petentelor avea discernământul necesar. Celelalte motive invocate de petente puteau constitui motive pentru declanșarea unei acțiuni civile care să vizeze valabilitatea contractului încheiat, și nicidecum motive de tragere la răspundere penală a intimatei.

În consecință, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarele D.M.D. și S.C.M. împotriva sentinței penale nr. 225/PI din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurentele petiționare să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2008.