ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3880/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3880/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de față;
Î
n baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele
Prin sentința penală nr. 225 PI din 25 septembrie 2008,
Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca nefondată plângerea
formulată de petentele D.M.D. și S.C.M.
împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi
penale dată de Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar
nr. 280/P/2007.
Pentru a pronunța această sentință, prima
instanță a reținut că petentele au criticat rezoluția dată de parchet, pe care
au considerat-o ca fiind o simplă apreciere a procurorilor, întrucât, în caz
contrar, ar fi observat că notarul intimat a încălcat
disp. art. 45
par. 2 din Legea nr. 36/1995, nesolicitând documente
justificative pentru întocmirea actelor, cum ar fi titlul de proprietate
și extrasul de carte funciară, adeverință de
achitare a debitelor către asociația de proprietari, în așa fel încât la
întocmirea actului juridic incriminat și autentificat de intimată au lipsit nu
mai puțin de 4 documente justificative, astfel încât actul
este lovit de
nulitate absolută.
Se pretinde că notarul public a încălcat și
disp. art. 66
și art. 70 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995,
dat fiind că în cererea de
autentificare nu
a indicat toate actele necesare, nu a arătat modul în care s-au
calculat
taxele de timbru și onorariul pe care intimata l-a încasat și nu a menționat,
conform art. 7 din Legea nr. 36/1995 care sunt obligațiile notarului public în
cuprinsul înscrisului autentificat.
Se arată că defunctul B.A.
nu a avut probleme pecuniare până când a cunoscut-o pe intimată care, împreună
cu B.S. a încercat să-1 deposedeze pe defunct de bunurile sale, în acest sens
autentificând procura prin
care B.S.,
în calitate de mandatar, dar și ca viitor cumpărător, s-a prezentat la
Trezoreria Timișoara, de unde a ridicat o sumă mare de bani, anterior
încheierii actului de vânzare-cumpărare.
Se pretinde, în continuare, că semnătura
defunctului de pe actul autentic nu corespunde cu cea care a fost prezentată pe
certificatul de moștenitor și că
defunctul
era bolnav psihic, iar împrejurarea că în luna iulie, la ultima externare
a
acestuia, diagnosticul anterior nu a mai fost menționat, nu a însemnat că
defunctul nu a mai prezentat boli psihice, ci doar că diagnosticul inițial nu a
mai fost amintit, dat fiind că acesta se
internase într-o secție de urologie, și nu într-una de psihiatrie. Sub acest
aspect, petentele au arătat că se află în posesia
unui raport de
expertiză psihiatrico-legală, care confirmă că defunctul suferea
de grave afecțiuni psihice datorate bolilor și
vârstei, și, în consecință, expertiza
efectuată la data de 04 iulie 2007
este lovită de nulitate absolută.
Se solicită a se constata că organele de
cercetare penală au încălcat principiul rolului activ, neadministrând probele
solicitate, astfel încât elementele constitutive ale infracțiunilor de care
este învinuit notarul sunt întrunite.
Instanța de fond a constatat că la data de 10
ianuarie 2008, petentele au formulat plângere împotriva rezoluției dată la data
de 03 decembrie 2007 de Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel
Timișoara, iar prin sentința penală nr. 93/PI din 18 aprilie 2008, a fost
admisă plângerea petentelor formulată împotriva rezoluției din data de 03
decembrie 2007, cauza fiind trimisă la procuror pentru a se pronunța unitar
asupra tuturor infracțiunilor indicate de petente, respectiv cele
prev. de
art. 246 - 248 și art. 249 C. pen.
Ulterior, la data de 17 iulie 2008, prin
rezoluție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea
urmăririi penale față de intimata notar public sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor reclamate.
Procurorul ierarhic superior a respins
plângerea formulată de petente împotriva rezoluției procurorului de caz, prin
rezoluția nr. 817/II/2/2008 din 29 august 2008.
Instanța fondului a constatat că nemulțumirea
petentelor vizează împrejurarea că notarul public a autentificat contractul de
vânzare-cumpărare nr. 3031 din 14 septembrie 2004 încheiat între defunctul tată
al acestora, B.A., în calitate de vânzător și fratele lor, B.S., în calitate de
cumpărător, iar semnătura vânzătorului nu ar aparține defunctului lor autor.
Cu privire la faptul că notarul public nu
s-ar fi aflat, la momentul autentificării contractului, în posesia unor acte pe
care petentele le considerau absolut necesare, instanța de fond a constatat că
acest aspect nu poate fi considerat ca întrunind elementele constitutive ale
infracțiunilor
prev. de
art. 246 - 248 și art. 249 C. pen.
Astfel, petentele invocă faptul că notarul
public nu s-a aflat în momentul încheierii contractului, în posesia
certificatului fiscal care ar fi atestat plata de către defunct a creanțelor
către bugetul de stat. Pe acest aspect, prima instanță a constatat că
legislația în vigoare nu a prevăzut existența certificatului fiscal sub
sancțiunea nulității absolute a actului juridic civil încheiat în lipsa
acestuia, punându-se problema, eventual a sancționării administrative a
notarului public, deoarece valabilitatea actului juridic civil nu este afectată
de existența sau inexistența certificatului fiscal, ci doar de dorința
părților, în speță tată și fiu, ca B.S. să devină proprietarul apartamentului
defunctului.
Se critică de către petente și faptul că
notarul public nu a depus un minimum de diligente pentru a verifica la momentul
încheierii tranzacției dacă vânzătorul se afla în deplinătatea facultăților
mintale, însă instanța de fond a constatat faptul că anterior încheierii
actului, defunctul autor al petentelor s-a prezentat la biroul notarial pentru
a obține lămuriri cu privire la modalitatea în care poate înstrăina imobilul,
fapt care i-a permis intimatei să concluzioneze că partea avea cunoștință
despre efectele înstrăinării, cu atât mai mult cu cât notarul public mai
încheiase și anterior acte la solicitarea defunctului B.A., care i-a și
specificat faptul că prin vânzarea apartamentului dorește să obțină o sumă de
bani care să-i permită să-și achite datoriile efectuate ca urmare a unui
accident de circulație din anul 2004.
Ca urmare a acestei atitudini a vânzătorului,
intimata nu a pus nici un moment la îndoială deplinătatea facultăților mintale
ale defunctului.
Nu în ultimul rând, pe acest aspect, instanța
de fond a constatat că anterior încheierii tranzacției, defunctul fusese trimis
în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni la legea circulației,
împrejurare care permitea intimatei să concluzioneze că acesta are
discernământul necesar pentru încheierea actului juridic civil, vârsta
înaintată a defunctului neconstituind în sine o premisă a unei eventuale lipse
a discernământului, cu atât mai mult cu cât art. 30 din Legea nr. 17/2000 prevede
obligația sesizării Autorității Tutelare numai în cazul în care se încheie acte
în scopul întreținerii și îngrijirii persoanelor vârstnice, și nu în cazul în
care se înstrăinează nuda proprietate a unui imobil.
Cu privire la lipsa semnăturii defunctului la
rubrica vânzător, invocată de petente ca fiind o cauză de nulitate absolută a
actului de vânzare-cumpărare, instanța de fond a constatat că concluziile
raportului de expertiză întocmit în cauză la data de 04 iulie 2007 au fost în
sensul că atât cererea de autentificare, cât și actul de vânzare-cumpărare au
fost semnate de defunctul B.A.
Î
n atare condiții, nici unul dintre elementele
constitutive ale infracțiunilor reclamate, respectiv cele prevăzute de art. 246
- 249 C. pen. nu sunt întrunite în cauză, motiv pentru care instanța fondului a
reținut că intimata nu se face vinovată de săvârșirea nici uneia dintre
infracțiunile reclamate, menținând în consecință, rezoluțiile date de Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Î
mpotriva hotărârii au formulat recurs
petentele, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie ale soluției
instanței de fond.
Se apreciază că instanța de fond nu s-a
pronunțat asupra unor cereri de noi probatorii solicitate de petente, de natură
a influența soluționarea cauzei și nici nu s-a pronunțat asupra unei fapte
pentru care petentele au formulat plângere penală.
Se arată că petentele au înțeles să solicite
efectuarea de cercetări privind pe intimată și cu privire la săvârșirea de
către aceasta a infracțiunii
prev.
de
art. 289 C. pen.,
ale cărei elemente constitutive se pretinde că ar fi întrunite în cauza de față.
Pe situația
de fapt, se invocă aceleași motive de nemulțumire ale celor două petente, ca și
cele invocate în plângerea formulată la instanță, în temeiul disp. art. 278
1
C. proc. pen.
Se solicită
admiterea recursului, casarea sentinței, infirmarea rezoluției procurorului și
trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de
intimată pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate.
Examinând
hotărârea în raport de criticile recurentelor, ca și sub toate aspectele de
fapt și de drept, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte
constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune
în continuare:
Sub un prim
aspect, este de observat că hotărârea primei instanțe răspunde cerințelor de
legalitate, instanța de fond conformându-se obiectului
judecății
stabilit de rezoluția de netrimitere în judecată și limitelor de probațiune și
analiză stabilite de art. 278
1
C. proc. pen.
Potrivit art.
278
1
C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi
penale, persoana vătămată prin dispozițiile rezoluției poate face plângere la
judecătorul căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența de soluționare a
cauzei în primă instanță.
În
soluționarea plângerii, judecătorul verifică rezoluția atacată pe baza
lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi
prezentate.
Este de
constatat că obiectul judecății în primă instanță l-a constituit exercitarea
controlului judiciar asupra rezoluției de netrimitere în judecată nr. 280/P/2007
a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a dispus
neînceperea urmăririi penale față de intimată sub aspectul infracțiunii
prev. de
art. 246 C. pen.
In
respectarea dispozițiilor legale amintite mai sus, controlul judiciar exercitat
de instanța de fond a fost limitat la existenta acestei infracțiuni, instanța
neputând aprecia cu privire la alte infracțiuni invocate de recurente.
Totodată, în
procedura de soluționare a plângerilor împotriva rezoluțiilor procurorului de
netrimitere în judecată sunt avute în vedere lucrările și actele cauzei, precum
și orice alte înscrisuri depuse de părți, neputându-se administra alte
probatorii.
Sub aspectul
temeiniciei hotărârii, Înalta Curte reține că în mod justificat s-a conformat
rezoluția procurorului de netrimitere în judecată, întrucât în cauză sunt
incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., cauză care împiedică
punerea în mișcare a acțiunii penale.
Potrivit art.
246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de
serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod
defectuos și prin aceasta, cauzează o vătămare intereselor legale ale unei
persoane.
Din actele și
lucrările dosarului, raportat la conținutul constitutiv al infracțiunii
prev. de
art. 246 C. pen., se constată că la autentificarea
contractului de vânzare-cumpărare nr. 3031 din 14 septembrie 2004, încheiat
între B.A., în calitate de vânzător și B.S., în calitate de cumpărător,
intimata nu și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu, respectând cerințele
prevăzute de actele normative în vigoare la data încheierii contractului.
Comportamentul
dovedit al vânzătorului, tatăl petentelor, nu impunea asistarea acestuia, mai
ales că încheia un contract sinalagmatic, și nu un act cu titlu gratuit, tatăl
petentelor urmărind să obțină o sumă de bani pentru executarea unor obligații
derivate din răspunderea civilă delictuală, urmare a producerii unui accident
de circulație, datorat culpei sale, pentru care fusese trimis în judecată.
Existența unei acțiuni de tragere la răspundere penală a tatălui
petentelor,
coroborată cu lipsa
unor documente care să ateste incapacitatea juridică de a încheia acte cu titlu
oneros, sunt date care atestă că la data încheierii actului, tatăl petentelor
avea discernământul necesar.
Celelalte
motive invocate de petente puteau constitui motive pentru declanșarea unei
acțiuni civile care să vizeze valabilitatea contractului încheiat, și nicidecum
motive de tragere la răspundere penală a intimatei.
În
consecință, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică,
în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge
recursurile ca nefondate.
Văzând și
disp. art. 192
alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de petiționarele D.M.D. și S.C.M. împotriva
sentinței penale nr. 225/PI din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara.
Obligă recurentele
petiționare să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2008.