ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1260/2007

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, retine următoarele: Prin sentința penală nr. 174 din 27 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petentul A.G., în contradictoriu cu intimata B.D., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 114/P/2005 din data de 24 noiembrie 2005, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași și a rezoluției nr. 1379/11/2/2006 din data de 16 ianuarie 2006, a aceluiași parchet. S-a dispus desființarea ambelor rezoluții atacate și s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria lași, pentru completarea actelor de cercetare, în vederea începerii urmăririi penale.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca, cheltuielile judiciare rămână în sarcina statului. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 114/P/2005 din data de 24 noiembrie 2005, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public B.D., din cadrul C.N.P. lași, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. și neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen.; respingerea, ca neîntemeiate, a pretențiilor de natură civilă pentru daune materiale și morale, formulate de părțile vătămate A.G.

și A.E.; respingerea cererilor pentru luarea măsurii asigurătorii a sechestrului și anularea înscrisului denumit „cerere de înscriere"; rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate în cauză. Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut, cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., că numitul C.P.T. s-a adresat Biroului Notarului Public D.B. pentru efectuarea lucrărilor de publicitate imobiliară pentru apartamentul situat în municipiul lași, care a fost adjudecat urmare a licitației publice de vânzare efectuate la data de 05 mai 2003 de către Guvernul României – A.V.A.B., fapt dovedit de cererea depusă și înregistrată la Biroul Notarial Public sub nr. 4685/4688.

Notarul public era obligat, conform Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, adoptat prin Ordinul nr. 710/C/1995 al Ministerului Justiției, să întreprindă, în baza art. 45 din aceeași lege, de îndată, în numele titularului dreptului imobiliar, în cazul actelor supuse publicității imobiliare, demersurile necesare la biroul de publicitate din circumscripția sa. În baza solicitării numitului C.P.T., cât și a obligațiilor de serviciu, notarul public B.D. a înaintat, la data de 19 mai 2003, „cererea de înscriere” emisă în numele biroului său notarial, cu sediul în municipiul lași, prin care ruga ca Judecătoria lași - Biroul de Carte Funciară să dispună intabularea imobilului proprietatea sus-numitului, la cerere fiind anexate actele depuse de acesta, respectiv: chitanța pentru creanțe ale bugetelor locale emisă de Primăria Municipiului lași la data de 19 mai 2003; certificatul nr. 164250 din 15 mai 2003 emis de D.F.P.

lași; procesul verbal de licitație nr. 316 din 05 mai 2003 emis de Guvernul României - A.V.A.B.; planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate; fișa corpului de proprietate; releveu construcție; desfășurătorul apartamentelor în cadrul blocului din Strada Prof. A. Sesan; memoriul tehnic, ultimele înscrisuri fiind întocmite de un reprezentant al O.J.C.G.C. lași. Numitul C.P.T. a achitat taxele notariale cu chitanța nr. 2642, la data adresării cererii. Nu s-a putut constata faptul că notarul public B.D., în realizarea atribuțiilor sale de serviciu, ar fi omis, cu știință, să îndeplinească actul care a fost cerut de către solicitantul C.P.T.

și la care era obligat profesional iar, prin înaintarea „cererii de înscriere”, ar fi procedat la o îndeplinire necorespunzătoare, abuzivă, a obligațiilor de serviciu, chiar dacă înscrisul respectiv nu a fost datat și semnat, purtând însă ștampila autentică a biroului notarial și reprezentând un formular tip, uzitat în desfășurarea activității notariale. Probatoriul administrat în cauză nu a putut dovedi că notarul public B.D., în mod voit și conștient, a urmărit să nu îndeplinească actul cerut de solicitantul C.P.T. ori să realizeze în mod necorespunzător obligațiile de serviciu sau în mod abuziv demersurile necesare la Biroul de Publicitate Imobiliară, pentru înscrierea dreptului de proprietate al sus-numitului și, prin aceasta, să cauzeze o vătămare intereselor legale ale autorilor plângerii penale, A.G.

și A.E. Cererea privind efectuarea intabulării proprietății lui C.P.T. putea fi depusă în mod legal, prin intermediul unui birou notarial public, în conformitate cu prevederile art. 43 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor, aprobat prin Ordinul nr. 2371/C/1997 al Ministerului Justiției, în vigoare la data solicitării dispunerii intabulării. Cât privește infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen., procurorul a reținut, urmare a aprecierii coroborate a probelor administrate în cauză, că nu s-a putut dovedi că notarul public B.D. și-ar fi încălcat vreo îndatorire de serviciu sau că ar fi îndeplinit defectuos obligația de transmitere a cererii de înscriere pentru intabularea proprietății numitului C.P.T.

la Judecătoria lași - Biroul de Carte Funciară. Notarul public era obligat, la solicitarea adresată de sus-numitul, să transmită „cererea de înscriere” către Biroul de Carte Funciară din circumscripția teritorială unde funcționa biroul notarial pe care îl reprezenta. Nu s-a constatat realizarea vreuneia dintre urmările expres și imperativ prevăzute în art. 249 C. pen., pentru a fi realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii. Dacă părțile vătămate A.G. și A.E. ar fi fost vătămate în interesele lor legale prin admiterea intabulării dreptului de proprietate al numitului C.P.T. asupra apartamentului în discuție, prin încheierea nr. 8576 din 23 mai 2003 a judecătorului delegat din cadrul Judecătoriei lași - Biroul de Carte Funciară, acest fapt nu este rezultatul vreunei acțiuni săvârșite cu intenție sau din culpă de către notarul public B.D.

iar, în prezenta cauză, nu s-a dovedit existența vreunei legături de cauzalitate între o astfel de consecință și actul îndeplinit de notarul public. Notarul public B.D. nu a fost în culpă când a emis „cererea de înscriere” către Judecătoriei lași - Biroul de Carte Funciară, deoarece activitatea efectuată a fost în conformitate cu dispozițiile legale. Au fost respinse pretențiile civile formulate de părțile vătămate, cu motivarea că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, nefiind posibil a se dovedi vinovăția notarului public și a se asigura tragerea acestuia la răspundere penală pentru infracțiunile sesizate. S-a apreciat că nu poate fi dispusă măsura asiguratorie a sechestrului judiciar, nefiind îndeplinite condițiile imperative prevăzute de art. 163 C. proc.

pen., întrucât nu s-a constatat săvârșirea vreunei infracțiuni de către notarul public și acesta nu are calitatea de învinuit sau inculpat, nefiind începută urmărirea penală ori pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa. Nu a fost admisă nici cererea de anulare a înscrisului denumit „cerere de înscriere”, cu motivarea că, pe de o parte, nu s-a constatat caracterul fals, în întregime sau în parte, al acestuia iar, pe de altă parte, procurorul, în calitatea sa de organ de urmărire penală, nu are asigurat prin dispoziții legale procedural penale instrumentul juridic de a se pronunța în sensul dispunerii anulării unui înscris, aceasta fiind atributul exclusiv al instanței de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 445 C. proc.

pen. Prin Rezoluția nr. 1379/11/2/2006 din data de 16 ianuarie 2006, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, s-a respins, ca neîntemeiată, potrivit dispozițiilor art. 275 – art. 278 C. proc. pen., plângerea formulată de petentul A.G. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de notarul public B.D. împotriva ambelor rezoluții, a formulat plângere în termenul legal (la data de 06 februarie 2006), conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., petentul A.G., care Ie-a criticat ca fiind nelegale și netemeinice în raport de actele dosarului, solicitând desființarea acestora și tragerea la răspundere penală a intimatei B.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și neglijență în serviciu.

Petentul a arătat, în esență, că procurorii care au emis cele două rezoluții atacate nu au ținut seama de faptul că notarul public a încălcat dispozițiile art. 6 din Legea nr. 36/1995, întrucât nu a verificat îndeplinirea condițiilor de valabilitate a procesului verbal de licitație, a transmis Biroului de Carte Funciară o cerere de înscriere a proprietății, pe numele C.P.T., în lipsa unei solicitări exprese din partea acestuia, cererea respectivă nu purta număr, dată și semnătură iar intabularea dreptului de proprietate în favoarea sus-numitului s-a efectuat în mod nelegal și abuziv, în detrimentul drepturilor sale, de adevărat proprietar al imobilului. Plângerea petentului a fost înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel lași, instanța competentă să o judece conform dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., însă, prin încheierea nr. 2951 din data de 09 mai 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus, la cererea petentului, strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții, la data de 30 mai 2006, pe parcursul judecății petentul depunând la dosar înscrisuri, conform dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că plângerea petentului A.G. este întemeiată, întrucât procurorii care au dispus măsura de neîncepere a urmăririi penale și respectiv au confirmat această măsură, prin respingerea plângerii petentului, și-au întemeiat soluțiile, în mod vădit contrar actelor dosarului, pe constatarea eronată că numitul C.P.T.

s-ar fi adresat notarului public B.D. cu o cerere de transmitere spre intabulare a documentației privind proprietatea asupra imobilului situat în municipiul lași, și respectiv că notarul ar fi procedat la înaintarea cererii de înscriere a dreptului de proprietate al sus-numitului către Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria lași, în temeiul obligațiilor sale legale de serviciu. În fapt însă, la o dată neprecizată în cuprinsul cererii sale, numitul C.P.T. s-a adresat Biroului Notarului Public B.D. cu solicitarea exclusivă de legalizare a patru copii de pe procesul-verbal de licitație nr. 316 din 05 mai 2003, cu motivarea că acestea îi sunt necesare „pentru intabulare și executor judecătoresc”.

Curtea a mai reținut că în pofida obiectului cererii cu care a fost învestit, Biroul Notarului Public B.D. a transmis, la data de 19 mai 2003, către judecătorul delegat al Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei lași însăși cererea de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilului anterior menționat, pe numele C.P.T. deși cererea respectivă nu poartă nici un număr de înregistrare la Biroul Notarului Public și nici data la care a fost emisă și, în plus, nu este semnată de notar, având aplicată doar ștampila biroului notarial. în plus, în cuprinsul său, deși există o rubrică specială în acest sens, nu se menționează actul juridic care justifică cererea de înscriere a proprietății. Curtea a reținut că în cauză nu sunt incidente, astfel cum în mod greșit s-a reținut în rezoluțiile atacate, dispozițiile art. 45 din Legea nr. 36/1995 si art. 43 din O.M.J.

nr. 2371/C/1997, întrucât notarul public nu a întocmit el însuși actul de proprietate de care s-a prevalat numitul C.P.T. și nici nu a fost mandatat anume de acesta în sensul îndeplinirii formalităților legale de publicitate imobiliară, fiind solicitat doar a proceda la legalizarea unor copii de pe actul prezentat. În aceste condiții, Curtea a constatat că, acțiunea notarului public de a înainta cererea de înscriere a dreptului de proprietate în Cartea funciară, a numitului C.P.T. este de natură a vătăma interesele legale ale petentului, care revendică proprietatea imobilului, obținând deja întoarcerea executării realizate în baza titlului invocat de numitul C.P.T.

(conform sentinței civile nr. 2945 din 06 aprilie 2005 a Judecătoriei lași, definitivă prin decizia civilă nr. 661 din 03 octombrie 2005 a Tribunalului lași), fără a reintra însă în posesia bunului respectiv, în sensul art. 246 C. pen., care incriminează infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Întrucât cererea de înscriere este informă, lipsesc numărul de înregistrare, data emiterii și semnătura olografă a notarului, Curtea a apreciat că se impune completarea actelor de cercetare penală, pentru a se stabili dacă și în ce măsură fapta este direct imputabilă intimatei B.D., pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale. În acest sens, s-a stabilit că este necesară audierea intimatei B.D.

(fapt omis de organele de urmărire penală sesizate de petent), a personalului care lucrează în cadrul biroului său notarial, precum și a numitului C.P.T., pentru a se stabili persoana care a completat cererea de înscriere, în ce împrejurări, cine și pe ce temei a dispus întocmirea și înaintarea acesteia către Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria lași, cum s-a realizat în fapt transmiterea ei către biroul respectiv. De asemenea, s-a considerat că este utilă efectuarea unei expertize grafologice asupra scrisului olograf din cuprinsul cererii originale de înscriere pentru a se stabili persoana căreia îi aparține acel scris, precum și efectuarea de verificări cu privire la data când numitul C.P.T.

a solicitat notarului public legalizarea unor copii de pe procesul verbal de licitație, invocat ca titlu de proprietate asupra imobilului, solicitându-se prezentarea chitanței nr. 2642, prin care se pretinde a fi fost achitate taxele notariale aferente acestei operațiuni. Pentru aceste considerente, Curtea a dispus desființarea celor două rezoluții și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria lași, pentru completarea actelor de cercetare, în vederea începerii urmăririi penale. Împotriva sentinței Curții, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și petentul A.G. 1. motivele de recurs formulate de parchet s-a susținut că soluția pronunțată de instanța de judecată este nelegală în raport cu art. 278 1 alin. (8) lit. b) teza a II-a C. proc.

pen., raportat la art. 273 alin. (1 1 ) C. proc. pen., întrucât potrivit acestor dispoziții legale instanța trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz, iar nu pentru suplimentarea actelor premergătoare, așa cum s-a procedat. Totodată în mod greșit s-a desființat și rezoluția procurorului general, deoarece conform art. 278 C. proc. pen., se poate face plângere doar împotriva rezoluției procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale nu și împotriva rezoluției procurorului general. 2. în cel de al doilea motiv de recurs s-a susținut că în minută și dispozitivul hotărârii nu au fost indicate faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate de către organul de urmărire penală, așa cum prevede art. 278 1 alin. (8) lit. b) teza finală C. proc.

pen. 3. în ultimul motiv de recurs s-a susținut că greșit a fost admisă plângerea petentului, întrucât din actele dosarului rezultă că petentul a pierdut proprietatea imobilului nu datorită cererii de întabulare depusă de către intimată la biroul de carte funciară, și datorită scoaterii la licitație publică a imobilului în care petentul locuia, de către creditor. S-a mai arătat că nu este necesar să se efectueze cercetările indicate de instanța, întrucât intimata nu a negat niciodată depunerea cererii la biroul de carte funciară. În motivele de recurs formulate de petent s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul reținerii cauzei spre soluționare potrivit art. 278 1 alin. lit. c) C. proc.

pen. Examinând sentința Curții în raport de motivele de recurs formulate care vor fi analizate potrivit. Art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de petent nu sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta. Cu privire la recursul parchetului se rețin următoarele: 1. în ce privește primul motiv de recurs Înalta Curte reține că deși soluția pronunțată de Curte, de desființare a rezoluțiilor parchetului și de trimitere a cauzei la procuror pentru completarea actelor de cercetare, în vederea începerii urmăririi penale, nu se înscrie formal în soluția prevăzută de art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc.

pen., se apreciază, în spiritul principiului constituțional al liberului acces la justiție (art. 21 din Constituția României) și al dreptului la un proces echitabil (art. 6 din C.E.A.D.O.L.F.), că, la sesizarea persoanei nemulțumite de o soluție de netrimitere în judecată, instanța de judecată are dreptul și chiar obligația de a cenzura efectuarea de către parchet a unei cercetări penale formale și deficitare, cum este cazul și în speță, dispunând completarea corespunzătoare a acesteia, pentru a se putea aprecia, în mod temeinic, asupra necesității începerii urmăririi penale. De asemenea textul art. 278 1 C. proc.

pen., potrivit căruia după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției sau ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, se poate face plângere la instanța de judecată competentă, trebuie interpretat în sensul că odată cu atacarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale este atacată și rezoluția prin care s-a soluționat plângerea formulată în baza art. 278 C. proc. pen., în caz contrar s-ar ajunge la menținerea unor hotărâri contradictorii cu privire la aceeași rezoluție. 2. Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs se reține că, art. 278 1 alin. (8) lit. b) teza finală C. proc. pen., obligă instanța care a dispus trimiterea cauzei la procuror, să indice faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.

În condițiile în care, în text nu se face mențiunea că cele arătate urmează să fie trecute expres în dispozitivul hotărârii, Înalta Curte apreciază că nu ne aflăm în prezența nulității absolute prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care în considerentele hotărârii este îndeplinită această cerință. Or, din examinarea hotărârii recurate, rezultă că instanța de fond a indicat în considerentele hotărârii, pe larg și explicit, faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate de procuror și mijloace de probă prin care acestea urmează să fie constatate, astfel că nu există nici un dubiu cu privire la cele dispuse de instanță.

3. Nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat, întrucât obiectul cauzei nu îl formează condițiile în care petentul a pierdut proprietatea imobilului ci, dacă activitatea notarului sesizat cu o cerere de legalizare a patru copii de pe procesul-verbal de licitație nr. 316 din 05 mai 2003, formulată de C.P.T., cu motivarea că acestea îi sunt necesare „pentru intabulare și executor judecătoresc”, putea să se adreseze Biroului de Carte Funciară pentru înscrierea dreptului de proprietate de care se face vorbire în acest proces verbal de licitație, dacă această faptă îi este imputabilă notarului și dacă urmare acestei fapte, interesele legitime ale petentului au fost vătămate. Pentru că la dosar, nu sunt suficiente probe pentru lămurirea cauzei, instanța de fond a dispus trimiterea cauzei la procuror, indicând probele ce urmează a fi administrate, pentru ca în urma administrării lor, să se decidă dacă este sau nu cazul începerii urmăririi penale.

Cu privire la recursul petentului, Înalta Curte reține că soluția prevăzută de textul sus arătat, se aplică numai în cazul soluțiilor de scoatere de sub urmărire penală și de încetare a procesului penal nu și celor de neîncepere a urmăririi penale. Potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., instanța „admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare”. Prin urmare, sintagma conținută în acest text referitoare la suficiența probelor semnifică faptul că a fost realizat atât obiectul, cât și temeiul acțiunii penale care nu poate avea loc decât în faza de urmărire penală, nu și în aceea a actelor premergătoare.

Or, cum în cauză nu a fost începută urmărirea penală, cauza desfășurându-se în faza actelor premergătoare, reținerea cauzei la instanță după desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale ar fi nelegală. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală sub toate aspectele, și întrucât nu există nici un motiv de casare, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile de față ca nefondate. Având în vedere și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și petiționarul A.G. împotriva sentinței penale nr. 174 din 27 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2007.