ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1260/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1260/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, retine

următoarele:

Prin sentința penală nr. 174 din 27 octombrie

2006 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petentul A.G.,

în contradictoriu cu intimata B.D., împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale nr. 114/P/2005 din data de 24 noiembrie 2005, a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel lași și a rezoluției

nr.

1379/11/2/2006 din data de 16 ianuarie 2006, a aceluiași parchet.

S-a dispus desființarea ambelor rezoluții

atacate și s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria lași, pentru

completarea actelor de cercetare, în vederea începerii urmăririi penale.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

s-a dispus ca, cheltuielile judiciare rămână în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință prima

instanță a reținut următoarele:

Prin Rezoluția nr. 114/P/2005 din data de 24

noiembrie 2005, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași a dispus, în baza

art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de notarul public B.D., din cadrul C.N.P. lași, sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C.

pen. și neglijență în serviciu

prevăzută de art. 249 C. pen.; respingerea,

ca neîntemeiate, a pretențiilor de natură civilă pentru daune materiale și

morale, formulate de părțile vătămate A.G. și A.E.; respingerea cererilor

pentru luarea măsurii asigurătorii a sechestrului și anularea înscrisului

denumit „cerere de înscriere"; rămânerea în sarcina statului a

cheltuielilor judiciare avansate în cauză.

Pentru a dispune

astfel, procurorul a reținut, cu privire la infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen., că numitul C.P.T. s-a

adresat

Biroului Notarului Public D.B. pentru

efectuarea lucrărilor

de publicitate imobiliară pentru apartamentul

situat în municipiul lași, care a fost adjudecat urmare a licitației publice de

vânzare efectuate la data de 05 mai 2003 de către Guvernul României – A.V.A.B.,

fapt dovedit de cererea depusă și înregistrată la Biroul Notarial Public sub nr.

4685/4688.

Notarul public era obligat, conform

Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, adoptat prin Ordinul nr.

710/C/1995 al Ministerului Justiției, să întreprindă, în baza art. 45 din aceeași

lege, de îndată, în numele titularului dreptului imobiliar, în cazul actelor

supuse publicității imobiliare, demersurile necesare la biroul de publicitate

din circumscripția sa.

În baza solicitării numitului C.P.T., cât și

a obligațiilor de serviciu, notarul public B.D. a înaintat, la data de 19 mai 2003,

„cererea de înscriere” emisă în numele biroului său notarial, cu sediul în

municipiul lași, prin care ruga ca Judecătoria lași - Biroul de Carte Funciară

să dispună intabularea imobilului proprietatea sus-numitului, la cerere fiind

anexate actele depuse de acesta, respectiv: chitanța pentru creanțe ale

bugetelor locale

emisă de Primăria

Municipiului lași la data de 19 mai 2003;

certificatul nr. 164250 din 15

mai 2003 emis de D.F.P. lași;

procesul verbal

de licitație nr. 316 din 05 mai 2003 emis de Guvernul României -

A.V.A.B.;

planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate; fișa corpului de

proprietate; releveu construcție; desfășurătorul apartamentelor în cadrul

blocului din Strada Prof. A. Sesan; memoriul tehnic, ultimele înscrisuri fiind

întocmite de un reprezentant al O.J.C.G.C. lași.

Numitul C.P.T. a achitat taxele notariale cu

chitanța nr. 2642, la data adresării cererii.

Nu s-a putut constata faptul că notarul

public B.D., în realizarea atribuțiilor sale de serviciu, ar fi omis, cu

știință, să îndeplinească actul care a fost cerut de către solicitantul C.P.T. și

la care era obligat profesional iar, prin înaintarea „cererii de înscriere”, ar

fi procedat la o îndeplinire necorespunzătoare, abuzivă, a obligațiilor de

serviciu, chiar dacă înscrisul respectiv nu a fost datat și semnat, purtând

însă ștampila autentică a biroului notarial și reprezentând un formular tip,

uzitat în desfășurarea activității notariale.

Probatoriul administrat în cauză nu a putut

dovedi că notarul public B.D., în mod voit și conștient, a urmărit să nu

îndeplinească actul cerut de solicitantul C.P.T. ori să

realizeze în mod necorespunzător obligațiile de serviciu sau în mod

abuziv

demersurile necesare la Biroul de Publicitate Imobiliară, pentru

înscrierea dreptului de proprietate al sus-numitului și, prin aceasta, să

cauzeze o vătămare intereselor legale ale autorilor plângerii penale, A.G. și A.E.

Cererea privind efectuarea intabulării

proprietății lui C.P.T. putea fi depusă în mod legal, prin intermediul unui

birou notarial public, în conformitate cu prevederile art. 43 din Regulamentul

de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor,

aprobat prin Ordinul nr. 2371/C/1997 al Ministerului Justiției, în vigoare la

data solicitării dispunerii intabulării.

Cât privește infracțiunea prevăzută de art. 249

C. pen., procurorul a reținut, urmare a aprecierii coroborate a probelor

administrate în cauză, că nu s-a putut dovedi că notarul public B.D. și-ar fi

încălcat vreo îndatorire de serviciu sau că ar fi îndeplinit defectuos

obligația de transmitere a cererii de înscriere pentru intabularea proprietății

numitului C.P.T. la Judecătoria lași - Biroul de Carte Funciară.

Notarul public era obligat, la solicitarea

adresată de sus-numitul, să transmită „cererea de înscriere” către Biroul de

Carte Funciară din

circumscripția

teritorială unde funcționa biroul notarial pe care îl reprezenta.

Nu s-a constatat realizarea vreuneia dintre

urmările expres și imperativ prevăzute în art. 249 C. pen., pentru a fi

realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii.

Dacă părțile vătămate A.G. și A.E. ar fi fost

vătămate în interesele lor legale prin admiterea intabulării dreptului de

proprietate al numitului C.P.T. asupra apartamentului în discuție, prin

încheierea nr. 8576 din 23 mai 2003 a judecătorului delegat din cadrul

Judecătoriei lași - Biroul de Carte Funciară, acest fapt nu este rezultatul

vreunei acțiuni săvârșite cu intenție sau din culpă de către notarul public B.D.

iar, în prezenta cauză, nu s-a dovedit existența vreunei legături de

cauzalitate între o astfel de consecință și actul îndeplinit de notarul public.

Notarul public B.D. nu a fost în culpă când a

emis „cererea de înscriere” către Judecătoriei lași - Biroul de Carte Funciară,

deoarece activitatea efectuată a fost în conformitate cu dispozițiile legale.

Au fost respinse pretențiile civile formulate

de părțile vătămate, cu motivarea că acțiunea penală nu poate fi pusă în

mișcare, nefiind posibil a se dovedi vinovăția notarului public și a se asigura

tragerea acestuia la răspundere penală pentru infracțiunile sesizate.

S-a apreciat că nu poate fi dispusă măsura

asiguratorie a sechestrului judiciar, nefiind îndeplinite condițiile imperative

prevăzute de art. 163 C. proc. pen., întrucât nu s-a constatat săvârșirea

vreunei infracțiuni de către notarul public și acesta nu are calitatea de

învinuit sau inculpat, nefiind începută urmărirea

penală ori pusă în mișcare

acțiunea penală împotriva sa.

Nu a fost admisă nici cererea de anulare a

înscrisului denumit „cerere de înscriere”, cu motivarea că, pe de o parte, nu

s-a constatat caracterul fals, în întregime sau în parte, al acestuia iar, pe

de altă parte,

procurorul, în calitatea sa

de organ de urmărire penală, nu are asigurat prin

dispoziții legale

procedural penale instrumentul juridic de a se pronunța în sensul dispunerii

anulării unui înscris, aceasta fiind atributul exclusiv al instanței de

judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 445 C. proc. pen.

Prin  Rezoluția nr. 1379/11/2/2006

din data de 16 ianuarie 2006, a

procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, s-a

respins, ca neîntemeiată, potrivit dispozițiilor art.

275 – art. 278 C. proc. pen., plângerea formulată de petentul A.G. împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față

de notarul public B.D.

împotriva ambelor

rezoluții, a formulat plângere în termenul legal (la

data de 06 februarie 2006), conform dispozițiilor art.

278

1

C. proc. pen., petentul A.G., care Ie-a criticat ca fiind

nelegale și netemeinice în raport de actele dosarului, solicitând desființarea

acestora și tragerea la răspundere penală a intimatei B.D. pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și neglijență

în serviciu.

Petentul a arătat, în esență, că procurorii

care au emis cele două rezoluții atacate nu au ținut seama de faptul că notarul

public a încălcat dispozițiile art. 6 din Legea nr. 36/1995, întrucât nu a

verificat îndeplinirea condițiilor de valabilitate a procesului verbal de

licitație, a transmis Biroului de Carte Funciară o cerere de înscriere a

proprietății, pe numele C.P.T., în lipsa unei solicitări exprese din partea

acestuia, cererea respectivă nu purta număr, dată și semnătură iar intabularea

dreptului de proprietate în favoarea sus-numitului s-a efectuat în mod nelegal

și abuziv, în detrimentul drepturilor sale, de adevărat proprietar al

imobilului.

Plângerea petentului a fost înregistrată

inițial pe rolul Curții de Apel lași, instanța competentă să o judece conform

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., însă, prin

încheierea nr. 2951 din data de 09 mai 2006, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a dispus, la cererea petentului, strămutarea judecării

cauzei la Curtea de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții, la

data de 30 mai 2006, pe parcursul judecății petentul depunând la dosar

înscrisuri, conform dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului,

Curtea a constatat că plângerea petentului A.G. este întemeiată, întrucât

procurorii care au dispus măsura de neîncepere a urmăririi penale și respectiv

au confirmat această măsură, prin respingerea plângerii petentului, și-au

întemeiat soluțiile, în mod vădit contrar actelor dosarului, pe constatarea

eronată că numitul C.P.T. s-ar fi adresat notarului public B.D. cu o cerere de

transmitere spre intabulare a documentației privind proprietatea asupra

imobilului situat în municipiul lași, și respectiv că notarul ar fi procedat la

înaintarea cererii de înscriere a dreptului de proprietate al sus-numitului

către Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria lași, în temeiul

obligațiilor sale legale de serviciu.

În fapt însă, la o dată neprecizată în cuprinsul

cererii sale, numitul C.P.T. s-a adresat Biroului Notarului Public B.D. cu

solicitarea exclusivă de legalizare a patru copii de pe procesul-verbal de

licitație nr. 316 din 05 mai 2003, cu motivarea că acestea îi sunt necesare

„pentru intabulare și executor judecătoresc”.

Curtea a mai reținut că în pofida obiectului

cererii cu care a fost

învestit, Biroul

Notarului Public B.D. a transmis, la data de

19 mai 2003, către

judecătorul delegat al Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei lași însăși

cererea de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilului anterior

menționat, pe numele C.P.T. deși cererea respectivă nu poartă nici un număr de

înregistrare la Biroul Notarului Public și nici data la care a fost emisă și,

în plus, nu este semnată de notar, având aplicată doar ștampila biroului

notarial. în plus, în cuprinsul său, deși există o rubrică specială în acest

sens, nu se menționează actul juridic care justifică cererea de înscriere a

proprietății.

Curtea a reținut că în cauză nu sunt

incidente, astfel cum în mod greșit s-a reținut în rezoluțiile atacate,

dispozițiile art. 45 din Legea nr. 36/1995 si art. 43 din O.M.J. nr. 2371/C/1997,

întrucât notarul public nu a întocmit el însuși actul de proprietate de care

s-a prevalat numitul C.P.T. și nici nu a fost mandatat anume

de acesta în sensul îndeplinirii formalităților

legale de publicitate imobiliară, fiind solicitat doar a proceda la legalizarea

unor copii de pe actul prezentat.

În aceste condiții, Curtea a constatat că,

acțiunea notarului public de a înainta cererea de înscriere a dreptului de

proprietate în Cartea funciară,

a numitului

C.P.T. este de natură a vătăma interesele legale

ale petentului, care

revendică proprietatea imobilului, obținând deja întoarcerea executării

realizate în baza titlului invocat de numitul C.P.T. (conform sentinței civile nr.

2945 din 06 aprilie 2005 a Judecătoriei lași, definitivă prin decizia civilă nr.

661 din 03 octombrie 2005 a Tribunalului lași), fără a reintra însă în posesia

bunului respectiv, în sensul art. 246 C. pen., care incriminează infracțiunea

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Întrucât cererea de înscriere este informă,

lipsesc numărul de înregistrare, data emiterii și semnătura olografă a

notarului, Curtea a apreciat că se impune completarea actelor de cercetare

penală, pentru a se stabili dacă și în ce măsură fapta este direct imputabilă

intimatei B.D., pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale.

În acest sens, s-a stabilit că este necesară

audierea intimatei B.D. (fapt omis de organele de urmărire penală sesizate de

petent), a personalului care lucrează în cadrul biroului său notarial, precum

și a numitului C.P.T., pentru a se stabili persoana care a completat cererea de

înscriere, în ce împrejurări, cine și pe ce temei

a dispus întocmirea și înaintarea acesteia către Biroul de Carte

Funciară de

pe lângă Judecătoria lași, cum s-a realizat în fapt

transmiterea ei către

biroul respectiv. De

asemenea, s-a considerat că este utilă efectuarea unei

expertize

grafologice asupra scrisului olograf din cuprinsul cererii originale de

înscriere pentru a se stabili persoana căreia îi aparține acel scris, precum și

efectuarea de verificări cu privire la data când numitul C.P.T. a solicitat

notarului public legalizarea unor copii de pe procesul verbal de licitație,

invocat ca titlu de

proprietate asupra

imobilului, solicitându-se prezentarea chitanței nr. 2642,

prin care se

pretinde a fi fost achitate taxele notariale aferente acestei operațiuni.

Pentru aceste

considerente, Curtea a dispus desființarea celor două

rezoluții și trimiterea cauzei la Parchetul de pe

lângă Judecătoria lași, pentru completarea actelor de cercetare, în vederea

începerii urmăririi penale.

Împotriva sentinței Curții, în termen legal,

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și petentul A.G.

susținut că soluția pronunțată de instanța de judecată este nelegală în raport

cu art. 278

1

alin. (8) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., raportat

la art. 273 alin. (1

1

) C. proc. pen., întrucât potrivit acestor

dispoziții legale instanța trimite cauza procurorului în vederea începerii sau

redeschiderii urmăririi penale, după caz, iar nu pentru suplimentarea actelor

premergătoare, așa cum s-a procedat. Totodată în mod greșit s-a desființat și

rezoluția procurorului general, deoarece conform art. 278 C. proc. pen., se

poate face plângere doar împotriva rezoluției procurorului prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale nu și împotriva rezoluției procurorului general.

susținut că în minută și dispozitivul hotărârii nu au fost indicate faptele și

împrejurările ce urmează a fi constatate de către organul de urmărire penală,

așa cum prevede art. 278

1

alin. (8) lit. b) teza finală C. proc.

pen.

greșit a fost admisă plângerea petentului, întrucât din actele dosarului

rezultă că petentul a pierdut proprietatea imobilului nu datorită cererii de

întabulare depusă de către intimată la biroul de carte funciară, și datorită

scoaterii la licitație publică a imobilului în care petentul locuia, de către

creditor. S-a mai arătat că nu este necesar să se efectueze cercetările

indicate de instanța, întrucât intimata nu a negat niciodată depunerea cererii

la biroul de carte funciară.

În motivele de recurs formulate de petent

s-a solicitat admiterea recursului și

modificarea sentinței în sensul reținerii cauzei spre soluționare potrivit art.

278

1

alin. lit. c) C. proc. pen.

Examinând sentința Curții în raport de

motivele de recurs formulate care vor fi analizate potrivit. Art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte

constată că recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel

București și de petent nu sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta.

Cu privire la recursul parchetului se

rețin următoarele:

Curte reține că deși soluția

pronunțată de

Curte, de desființare a rezoluțiilor parchetului și de trimitere a

cauzei

la procuror pentru completarea actelor de cercetare, în vederea începerii

urmăririi penale, nu se înscrie formal în soluția prevăzută de art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., se apreciază, în spiritul principiului

constituțional al liberului acces la justiție (art. 21 din Constituția

României) și al dreptului la un proces echitabil (art. 6 din C.E.A.D.O.L.F.),

că, la sesizarea persoanei nemulțumite de o soluție de

netrimitere în judecată, instanța de judecată are dreptul și chiar

obligația de

a cenzura efectuarea de către parchet a unei cercetări

penale formale și deficitare, cum este cazul și în speță, dispunând completarea

corespunzătoare a acesteia, pentru a se putea aprecia, în mod temeinic, asupra

necesității începerii urmăririi penale.

De asemenea textul art.

278

1

C. proc. pen., potrivit căruia

după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art.

278 împotriva rezoluției sau ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, se

poate face plângere la instanța de judecată competentă, trebuie interpretat în

sensul că odată cu atacarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale este

atacată și rezoluția prin care s-a soluționat

plângerea formulată în baza art.

278 C. proc. pen., în caz contrar s-ar

ajunge la menținerea unor hotărâri contradictorii cu privire la aceeași

rezoluție.

2.

Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs se

reține că, art. 278

1

alin. (8) lit. b) teza finală C. proc. pen.,

obligă instanța care a dispus trimiterea cauzei la procuror, să indice faptele

și împrejurările ce

urmează a fi constatate

și prin care anume mijloace de probă.

În condițiile în care, în text nu se face

mențiunea că cele arătate urmează să fie trecute expres în dispozitivul

hotărârii, Înalta Curte apreciază că nu ne aflăm în prezența nulității absolute

prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care în

considerentele hotărârii este îndeplinită această cerință.

Or, din examinarea hotărârii recurate,

rezultă că instanța de fond a indicat în considerentele hotărârii, pe larg și

explicit, faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate de procuror și

mijloace de probă prin care acestea urmează să fie constatate, astfel că nu

există nici un dubiu cu privire la cele dispuse de instanță.

3.

Nici ultimul motiv de recurs nu este

întemeiat, întrucât obiectul cauzei nu îl formează condițiile în care petentul

a pierdut proprietatea imobilului ci, dacă activitatea notarului sesizat cu o

cerere de legalizare a patru copii de pe procesul-verbal de licitație nr. 316

din 05 mai 2003, formulată de C.P.T., cu motivarea că acestea îi sunt necesare

„pentru intabulare și executor judecătoresc”, putea să se adreseze Biroului de Carte

Funciară pentru înscrierea dreptului de proprietate de care se face vorbire în

acest proces verbal de licitație, dacă această faptă îi este imputabilă

notarului și dacă urmare acestei fapte, interesele legitime ale petentului au

fost vătămate.

Pentru că la dosar, nu sunt suficiente probe

pentru lămurirea cauzei, instanța de fond a dispus trimiterea cauzei la

procuror, indicând

probele ce urmează a fi

administrate, pentru ca în urma administrării lor, să

se decidă dacă

este sau nu cazul începerii urmăririi penale.

Cu privire la recursul petentului,

Înalta Curte reține că soluția prevăzută de

textul sus arătat, se aplică numai în cazul soluțiilor de scoatere de sub

urmărire penală și de încetare a procesului penal nu și celor de neîncepere a

urmăririi penale.

Potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. c)

C. proc. pen., instanța „admite plângerea, prin încheiere, desființează

rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt

suficiente, reține cauza spre judecare”. Prin urmare, sintagma conținută în

acest text referitoare la suficiența probelor semnifică faptul că a fost

realizat atât obiectul, cât și temeiul acțiunii penale care nu poate avea loc

decât în faza de urmărire penală, nu și în aceea a actelor premergătoare.

Or, cum în cauză nu a fost începută urmărirea

penală, cauza

desfășurându-se în faza

actelor premergătoare, reținerea cauzei la instanță

după desființarea

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale ar fi nelegală.

Față de aceste considerente, Înalta Curte

constată că sentința recurată este temeinică și legală sub toate aspectele, și

întrucât nu există nici un motiv de casare, în baza art. 385

15

pct. 2

lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile de față ca nefondate.

Având în vedere și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și petiționarul A.G. împotriva

sentinței penale nr. 174 din 27 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei

de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie

2007.