ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5025/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 5 din 12 ianuarie 2001 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta G.I.V. împotriva sentinței civile nr. 346 din 7 iunie 2000 a Tribunalului Cluj. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta-apelantă G.I.V. Prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2001, Înalta Curte a suspendat judecata cererii de recurs, având în vedere solicitarea reclamantei în acest sens, precum și dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 cu privire la regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. La data de 22 martie 2006, Înalta Curte a menținut măsura suspendării recursului iar la data de 1 noiembrie 2007, a repus cauza pe rol pentru verificare.

La data de 12 august 2010 , Înalta Curte, din oficiu a repus cauza pe rol pentru verificare dacă subzistă măsura suspendării față de dispoziția nr. 2908 din 28 iunie 2002 a Primarului Municipiului Cluj, incident procedural prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 243 pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de G.I.V. împotriva deciziei nr. 5 din 12 ianuarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.