ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3826/2010

Deliberând asupra

recursului civil de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 10 din 18 ianuarie 2001,

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamanta M.E.S. împotriva Sentinței civile nr. 413 din 04 iulie 2000,

pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 5802/1999.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Învestită cu

judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 03 februarie

2006, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca

urmare a neprezentării părților legal citate.

Cauza a stat în

nelucrare până la 20 aprilie 2010, când instanța a dispus, din oficiu,

repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen

la data de 18 iunie 2010.

La acest termen,

Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se

impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se

perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Astfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză

nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de

diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea

să o facă.

Aceasta este și situația

în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 03 februarie 2006, părțile

au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit

vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 03 februarie 2007, când

s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc.

civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în

vederea continuării judecății.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează

de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate

constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate

perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamanta M.E.S. împotriva Deciziei nr. 10 din 18

ianuarie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 iunie 2010.

Procesat

de GGC - NN