ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3490/2010

(nr.

vechi 4418/2003)

Deliberând asupra recursului civil de

față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

decizia nr. 371/A din 17 iunie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă,

a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții l.D., l.E. și l.Ed.

împotriva sentinței civile nr. 92 din 10 februarie 2003, pronunțată de

Tribunalului Sibiu în Dosarul nr. 1812/2001.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

pârâții, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Învestită cu judecarea recursului,

Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 03 decembrie 2004, suspendarea judecății

în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal

citate.

Cauza a stat în nelucrare până la 21

ianuarie 2010, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării

perimării, fixând în acest scop termen la data de 04 iunie 2010.

La acest termen, Înalta Curte a reținut

cauza în pronunțare pe excepția de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele

motive:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire

și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva

incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie

civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea

în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie

să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare

să se datoreze culpei părții.

Astfel spus, perimarea operează cu condiția

ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea

judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat

în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță unde,

după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., măsură

dispusă la termenul din 03 decembrie 2004, părțile au lăsat să treacă un interval

de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea

reluării judecății cererii de recurs.

Astfel, din verificarea actelor dosarului

reiese că până la data de 03 decembrie 2005, când s-a împlinit termenul de perimare,

calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părți nu a înregistrat

cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză a

condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată,

că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit

art. 252 alin. (1) teza

I

C. proc. civ. ea se poate

constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat

recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâții

I.D., I.E. și I.Ed. împotriva deciziei nr. 371 A din 17 iunie 2003 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04

iunie 2010.