ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3526/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3526/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 128 / A 12 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții G.P. și G.I. împotriva deciziei nr. 306/ A din 22 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu intimații Statul Român, prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, și Primarul municipiului Cluj-Napoca. Împotriva acestei decizii au formulat recurs revizuenții G.P. și G.I. Prin încheierea de ședință din data de 18 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei atacate, formulată de revizuenți, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., constatând că, la strigarea cauzei, nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 2 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și aceasta să fie cauzată de culpa părților.
Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării litigiului, situație determinată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 18 februarie 2011, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății procesului. Din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 20 februarie 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc.
civ., părțile nu au înregistrat nici o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I din C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu, de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de revizuenții G.P. și G.I. împotriva deciziei nr. 128/ A din 12 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.