ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4513/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2693 din 15

octombrie 2008 respingând excepțiile necompetenței materiale și a

prematurității acțiunii a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D.L.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice, a anulat Ordinul nr.

994 din 27 mai 2008 emis de pârât, privind revocarea reclamantei din funcția de

manager al Spitalului Municipal Râmnicu Sărat și, în consecință a constatat

dreptul reclamantei de a-și continua activitatea ca manager al spitalului.

Totodată, a respins ca inadmisibile

pretențiile reclamantei privind anularea „celorlalte acte subsecvente” și a

obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 18 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

apel, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii

următoarele:

În ceea ce privește excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel București, instanța a constatat că

este competentă să judece această cauză având în vedere că un contract de

management este un contract de administrare, în speță, a unui spital, adică a

unui stabiliment public, ce prestează servicii publice (medicale), având ca

finalitate realizarea unui interes public.

În ceea ce privește excepția

prematurității, excepția invocată de pârât, derivând din lipsa plângerii

prealabile, instanța a constatat că, prin înaintarea ministrului sănătății a

contestației înregistrate sub nr. 2882 din 28 mai 2008 a fost îndeplinită cerința privind obligativitatea procedurii prealabile.

În ceea ce privește fondul cauzei

instanța de apel a arătat că potrivit art. VIII lit. l) din contractul de

management, constituie temei al revocării managerului spitalului, printre

altele, și „constatarea unor abateri de la legislația în vigoare de către

organele de control și instituțiile abilitate conform legii”. Ordinul emis de

pârât nu indică în mod concret care sunt acele „prevederi ale legislației în

vigoare” și cum le-a încălcat nemijlocit reclamanta, pentru a fi incident cazul

de revocare.

A mai arătat instanța că, deși există o

multitudine de aspecte imputate reclamantei (raportul de evaluare nr. 3567 din

22 mai 2008, Raportul de control privind concluziile comisiei de analiză

constituită prin OMSP nr. 959 din 26 mai 2008 și adresa de răspuns nr. 3825 din

29 mai 2008 a DSP Buzău), însă nu se prevăd niciunde care sunt faptele

reclamantei iar nu ale altei persoane care încalcă legislația în vigoare și

care anume prevederi legislative au fost încălcate.

Concluzionând, instanța a constata

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 54/2004,

iar, în ceea ce privește pretențiile reclamantei în sensul anulării actelor

subsecvente, le-a respins ca inadmisibile prin neindicarea acestora.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății Publice

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

S-a criticat sentința fondului întrucât

prima instanță a interpretat eronat actele depuse și dispozițiile legale în

materie, apreciind că nicăieri nu se prevăd care sunt faptele reclamantei care

ar încălca legea și care anume prevederi legale au fost încălcate.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Examinând actele dosarului și cererea de

recurs în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin sentința civilă recurată, Curtea de

Apel a anulat Ordinul nr. 994/2008 emis de pârât privind revocarea din funcție

a reclamantului și a constatat dreptul acesteia de a-și continua activitatea ca

manager de al spitalului.

S-a apreciat că actul administrativ în

litigiu este nelegal întrucât nu au fost arătate cu claritate abaterile pe care

le-a provocat reclamantul și mai ales în ce au constatat, cu atât mai mult cu

cât acesteia i s-a reproșat încălcarea legii, fără a se motiva în vreun fel

pertinent în ce a constatat greșeala.

S-a reținut că managerul nu și-a

îndeplinit atribuțiile prevăzute în contractul de management și nu a urmărit

atribuțiile medicilor și șefilor de secție, sugerându-se astfel o culpă a

intimatei-reclamante desprinsă din rapoartele de evaluare și control din anul

2008.

Temeiul reținut a fost acela de „abateri

de la legislația în vigoare”, însă din probatoriul existent la dosar, nu

rezultă care sunt faptele intimatei pe larg și concret descrise, care să

conducă fără dubiu instanța la această concluzie, mai mult incriminându-se fapte

ale altor persoane decât cea a intimatei.

De asemenea, actul administrativ în

litigiu nu precizează prevederile legislative încălcate, răspunderea fiind una

personală și nu generală. Ordinul emis nici măcar nu este motivat în fapt și în

drept pentru ca instanța să poată evalua legalitatea măsurii extreme care a

fost luată față de intimată, neindicând concret care sunt prevederile legale și

modul cum aceasta le-a încălcat.

Față de toate aceste considerente Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța fondului a apreciat corect

asupra anulării Ordin nr. 994/2008 și a respins ca inadmisibile pretențiile subsecvente

ale intimatei-reclamante, referitoare la anularea celorlalte acte atâta vreme

cât nu au fost individualizate, nu au fost enumerate și nu se cunoaște ce anume

vizau ele.

Așa fiind se va respinge recursul

declarat de Ministerul Sănătății Publice ca nefondat, apreciindu-se legală și

temeinică hotărârea judecătorească atacată.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

Ministerul Sănătății Publice împotriva sentinței civile nr. 2693 din 15

octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 1000

lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22

octombrie 2009.