ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1003/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1003/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 iulie 2008, pronunțată în Dosarul
nr. 3319/2/2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta D.L. în
contradictoriu cu M.S.P. și a suspendat executarea ordinului nr. 994 din 27 mai
2008 emis de pârât până la pronunțarea asupra fondului acțiunii în anulare a
aceluiași act administrativ unilateral.
Prin ordinul menționat mai
sus, ministrul sănătății publice a dispus revocarea reclamantei din funcția de
manager al Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, județul Buzău, precum și
încetarea contractului de management din 30 martie 2008, încheiat cu aceasta,
ca urmare a unor abateri de la legislația în vigoare, constatate de către organele
de control și instituțiile abilitate în condițiile legii.
Instanța a reținut că în
cauză sunt îndeplinite cumulativ, condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,
respectiv existența cazului bine justificat și necesitatea de a se preveni
producerea unei pagube iminente.
Că, prin aplicarea imediată
a ordinului contestat, reclamanta D.L. ar fi lipsită de îndemnizația de care
beneficiază în calitate de manager.
Pe de altă parte, nu poate
fi ignorată împrejurarea că în luna august 2008, urmează să înceteze
interimatul funcției și postul de manager să fie scos la concurs, în condițiile
în care reclamanta contestă însăși vacanța postului.
În sfârșit, curtea a
apreciat că multiplele aspecte invocate de reclamantă în apărare, sunt de
natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității măsurii a cărei
suspendare a fost cerută.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs pârâtul M.S.P.
Recurentul a susținut că în
mod greșit prima instanță s-a considerat competentă să soluționeze cererea de
suspendare formulată de reclamanta D.L., deoarece litigiul dintre părți nu
izvorăște dintr-un raport juridic administrativ ci dintr-un raport juridic
civil.
În opinia sa, ordinul
ministerial de revocare din funcția de manager a Spitalului Municipal Râmnicu
Sărat nu are natura unui act administrativ în sensul definit prin art. 2 lit.
c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ca atare, curtea de
apel trebuia să se dezinvestească în favoarea instanței de drept comun
competentă.
Pe de altă pate, instanța a
ignorat lipsa plângerii administrative prealabile, impusă de prevederile art. 7
alin. (1) a aceleiași legi organice și a reținut în mod netemeinic, că sunt
îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 14 din lege.
Criticile formulate de
recurent nu sunt întemeiate.
Suspendarea executării
ordinului nr. 994 din 17 mai 2008, emis de M.S.P. a fost solicitată de
reclamantă în cadrul acțiunii introduse pentru anularea actului administrativ
individual și instanța de fond investită a soluționat-o favorabil prin
încheierea din 9 iulie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3319/2/2008.
Actul normativ are natura
unui act administrativ unilateral, devreme ce emană de la o autoritate publică,
în regim de putere publică și în vederea exercitării competenței care i-a fost
conferită în acest scop, ministrului sănătății publice.
Ținând seama de această
calificare dată actului juridic și de obiectul acțiunii formulată de
reclamantă, era firesc ca instanța sesizată cu acțiunea în anulare să se
pronunțe, cu respectarea propriei competențe materiale și asupra capătului de
cerere având ca obiect suspendarea executării ordinului conform art. 14 din
Legea nr. 554/2004.
Ținând seama de această
calificare dată actului juridic și de obiectul acțiunii formulată de
reclamantă, era firesc ca instanța sesizată cu acțiunea în anulare să se
pronunțe, cu respectarea propriei competențe materiale și asupra capătului de
cerere având ca obiect suspendarea executării ordinului conform art. 14 din
Legea nr. 554/2004.
Contrar susținerilor din
recurs, probele cu înscrisuri care s-au administrat, justifică concluziile
instanței de fond referitoare la o anumită aparență de nelegalitate a ordinului
supus controlului jurisdicțional.
Este semnificativ și faptul
că ulterior, aceeași instanță de judecată a pronunțat sentința civilă nr. 2693
din 15 octombrie 2008, prin care a anulat actul revocator și a constatat
dreptul reclamantei de a-și continua activitatea ca manager al Spitalului
Municipal Râmnicu Sărat.
O atare soluție de fond prin
care s-au respins excepțiile pârâtului privind necompetența instanței și
prematuritatea acțiunii, nu face decât să confirme legalitatea și temeinicia
încheierii recurate.
Adăugând la argumentele
expuse în cele ce preced, împrejurarea consemnată în întâmpinare de către
intimată, că printr-un alt ordin ministerial aceasta a fost repusă în funcția
de manager, Înalta Curte apreciază că încheierea atacată trebuie menținută.
În consecință și având în
vedere inexistența unor motive de casare de ordine publică, care în sensul art.
306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge
recursul ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art.
274 din același cod, recurentul va fi obligat să plătească intimatei, suma de 1.000
lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.S.P. împotriva încheierii
din 9 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă pe recurent să
plătească intimatei
D.L. suma
de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 24 februarie 2009.