ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3077/2010

Asupra recursului penal de

față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Prin încheierea de ședință din 25

august 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 3347/30/2010, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

h

C. proc. pen. s-a menținut

starea de arest a inculpatului minor F.I., legalitatea și temeinicia

acesteia fiind verificate în termenul legal de 30 zile.

S-a reținut cu privire la

starea de arest a inculpatului F.I., în temeiul art. 300

2

C. proc.

pen. raportat la art. 160

h

C. proc. pen., instanța a

menținut starea de arest a inculpatului minor F.I., constatând ca

temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă,

ca și pericolul social concret pentru ordinea publică pe care-l

prezintă lăsarea inculpatului în libertate. În acest sens se

reține că pedeapsa închisorii prevăzută de lege pentru

infracțiunea de care inculpatul este acuzat și pentru care

există presupunerea rezonabilă că ar fi fost comisă de

acesta, este mai mare de 4 ani.

În ceea ce privește

menținerea temeiurilor, se reține și faptul că împotriva

inculpatului, prima instanță a pronunțat o hotărâre de

condamnare prin sentința penală nr. 316 din 17 iunie 2010 a

Tribunalului Timiș, iar potrivit dispozițiilor art. 681, art. 139

și art. 160

b

C. proc. pen., măsurile preventive

necesită existența presupunerii rezonabile privind

săvârșirea faptelor imputate inculpatului. Totodată, s-au

menținut probele că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura

infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată,

circumstanțele reale reținute drept cadrul al comiterii faptei în

actul de sesizare al instanței, împrejurarea că fapta este din

categoria celor care atrag obligația statului de a lua măsurile

necesare pentru protecția cetățenilor împotriva comiterii de

infracțiuni grave.

Față de cele

reținute, se consideră că lăsarea inculpatului în libertate

ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul

de sesizare a instanței atât de către inculpat, cât și de

către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a

făptuitorului ca pe o lipsă de reacție corespunzătoare a

autorităților.

Pentru aceleași considerente

care vizează menținerea arestării preventive, se apreciază

că această măsură procesuală nu poate fi revocată

sau înlocuită cu altă măsura preventivă.

II. Împotriva acestei încheieri de

ședință a declarat recurs inculpatul F.I. criticând-o ca

netemeinică solicitând casarea încheierii recurate, revocarea măsurii

arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate,

considerând că acesta nu poate influența cursul judecării

cauzei, solicitând ca instanța să aibă în vedere faptul că

până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,

inculpatul poate fi judecat în stare de libertate.

Examinând actele și

lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de

critică invocate cât și din oficiu sub toate aspectele, așa cum

prevâd dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte, are în vedere că recursul de față de privește ca

nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât instanța de

apel investită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul F.I. împotriva

sentinței penale nr. 316/PI din 17 iunie 2010 a Tribunalului Timiș

prin care pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211

alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (2

1

) lit. a) și alin. (3) C.

pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. i-a fost aplicată pedeapsa de 8 ani

închisoare în mod corespunzător a făcut o judicioasă

aplicație a dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

h

C. proc. pen. dispunând prin încheierea atacată menținerea

stării de arest a acestuia.

În mod justificat s-a constatat

menținerea temeiurilor de fapt datorat gravității faptei

imputate constând în esență în aceea că în seara zilei de 15/6

octombrie 2009, cei trei inculpați au hotărât, fără a se

putea stabili exact cui a aparținut inițiativa, să sustragă

bunuri dintr-un bar situat în localitatea Alioș, pe partea stângă, în

sensul de mers Mașloc-Zăbranim, într-un imobil în care se mai

găsește un magazin mixt și are, drept anexe, o terasă

și o grădină.

Se mai arată că, în scopul

anterior arătat, pe timp de noapte cei trei s-au deplasat la locația

indicată unde, prin imobilizarea paznicului M.C., care a fost lovit, târât

în grădina imobilului și legat de mâini și de picioare, au

sustras mai multe bunuri din incinta barului pe care ulterior le-au

împărțit între ei și comercializat, respectiv, consumat în

interes personal.

Se mai arată în cuprinsul

actului de inculpare că urmare loviturilor primite și a faptului

că a fost imobilizat M.C. a decedat, fiind descoperit în grădină

în dimineața zilei următoare.

Concomitent, se mențin în

cauză și temeiurile de drept ale aceleiași măsuri a

arestării preventive relative la cazul de arestare preventivă prev.

de art. 148 lit. f) C. proc. pen. existând probe că lăsarea în

libertate a recurentului inculpat F.I. prezintă pericol concret pentru

ordinea publică manifestat prin aceea că ar genera un acut sentiment

de insecuritate în comunitatea locală ce ar percepe aceasta ca o

lipsă de reacție a autorităților judiciare competente.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul F.I. împotriva încheierii de

ședință din 25 august 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3347/30/2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 08 septembrie 2010.