ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 606/2010

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 149/D/P/2007 din

10 februarie 2009 al D.I.I.C.O.T. inculpata M.M.E. a fost trimisă în judecată,

în stare de libertate, alături de alți coinculpați.

Prin încheierea

din 5 iunie 2009, Tribunalul Timiș a respins „excepția privind neregulata

sesizare a instanței prin rechizitoriu” formulată de avocatul ales al

inculpatei M.M.E., constatând, în consecință, regularitatea rechizitoriului

conform art. 300 C. proc. pen.

Conform

motivării încheierii (pag. 3), pretinsa neregularitate a rechizitoriului se referea

la prenumele inculpatei M., precum și la pretinsa neverificare a

rechizitoriului de către procurorul șef serviciu, instanța de fond apreciind,

pe de o parte, că este o evidentă eroare materială care nu afectează

regularitatea rechizitoriului, iar pe de altă parte, constatând că actul de

sesizare are mențiunea verificării și semnătura procurorului șef de serviciu.

Împotriva

acestei încheieri, inculpata M.M.E. a declarat recurs, acesta fiind trimis spre

soluționare la Curtea de Apel Timișoara.

În cursul

soluționării recursului declarat împotriva încheierii din 5 iunie 2009 a

Tribunalului Timiș, la termenul din 21 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara

a examinat excepția de neconstituționalitate ridicată de inculpata M.M.E. cu

privire la art. 385

15

alin. (2) teza finală raportat la art. 385

15

alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și a dispus respingerea acesteia ca

inadmisibilă.

Împotriva

acestei ultime încheieri, inculpata M.M.E. a declarat prezentul recurs.

Recursul

inculpatei M.M.E. urmează a fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor

arăta.

Prealabil

examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- inculpata a

fost trimisă în judecată, în stare de libertate, alături de alți coinculpați,

prin rechizitoriul nr. 149/D/P/2007 din 10 februarie 2009 al D.I.I.C.O.T.;

- prin

încheierea din 5 iunie 2009, Tribunalul Timiș a respins „excepția privind

neregulata sesizare a instanței prin rechizitoriu” formulată de avocatul ales

al inculpatei M.M.E., constatând, în consecință, regularitatea rechizitoriului

conform art. 300 C. proc. pen.;

- împotriva

acestei încheieri, inculpata M.M.E. a declarat recurs, cauza fiind înaintată la

Curtea de Apel Timișoara pentru soluționarea recursului;

- în cursul

soluționării acestui recurs, inculpata M.M.E. a ridicat, în două rânduri,

excepții de neconstituționalitate, prima vizând O.U.G. nr. 137/2008, iar cea de

a doua vizând art. 385

15

alin. (2) teza finală raportat la art. 385

15

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., după cum urmează:

a) prima

excepția a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 15 iulie 2009 a

Curții de Apel Timișoara. Inculpata M.M.E. a declarat recurs, acesta fiind

soluționat prin respingerea ca nefondat (Decizia nr. 2736 din 31 iulie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală);

b) a doua

excepție a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 21 ianuarie 2010 a

Curții de Apel Timișoara. Împotriva încheierii inculpata M.M.E. a declarat

prezentul recurs.

Recurenta

inculpată a transmis Înaltei Curți, prin fax, înscrisuri prin care

suplimentează obiectul recursului, invocând excepția de neconstituționalitate a

art. 10 și art. 11 din O.U.G. nr. 114/2009, texte de lege care nu au legătură

cu soluționarea obiectului prezentului recurs.

Înalta Curte

constată însă că este învestită cu soluționarea recursului inculpatei împotriva

încheierii din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara prin care această

instanță a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. 385

15

alin. (2) teza finală raportat la art. 385

15

alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., astfel încât – potrivit principiului devoluțiunii în drept a cauzei –

asupra acestui aspect urmează să se pronunțe (obiect și limite ale învestirii).

Revenind la

obiectul prezentului recurs, Înalta Curte apreciază că, potrivit doctrinei și

jurisprudenței constante, înainte de examinarea oricăror chestiuni referitoare

la recurs este obligatorie examinarea acelor chestiuni de procedură care

primează și fac imposibilă examinarea altor chestiuni, fie de procedură, fie de

fond.

Astfel, în cazul

recursului este obligatorie examinarea prealabilă a chestiunilor de procedură

privind calitatea procesuală a persoanei care a exercitat calea de atac,

existența dreptului procesual de a ataca respectiva hotărâre, respectarea

termenului prevăzut de lege pentru atacarea hotărârii, etc.

Examinarea

prealabilă a acestor chestiuni prealabile este obligatorie întrucât numai în

măsura în care acestea sunt respectate se poate trece, legal, la examinarea

altor chestiuni (de procedură sau de fond).

De altfel,

potrivit C. proc. pen., orice instanță este datoare să verifice, înainte de

examinarea oricăror chestiuni de drept sau de fapt, legalitatea actului de

sesizare.

Curtea de Apel

Timișoara a avut obligația examinării prealabile a chestiunii de drept constând

în aceea de a statua dacă, potrivit C. proc. pen., este prevăzut sau nu dreptul

de recurs separat al inculpatei M.M.E. împotriva încheierii din 5 iunie 2009 a

Tribunalului Timiș (legalitatea actului de sesizare – declarația/cererea de

recurs).

Numai în

situația în care se ajungea la concluzia existenței legale a dreptului de

recurs separat împotriva respectivei încheieri, Curtea de Apel Timișoara se

putea considera legal învestită și, deci, competentă să examineze orice altă

excepție ori cerere formulată.

Curtea de apel a

făcut constatări cu privire la sesizare (pag. 2 a încheierii atacate), Înalta

Curte însușindu-și argumentele de drept expuse în partea expozitivă a

încheierii recurate.

Sub acest ultim

aspect, Înalta Curte apreciază ca discutabilă juridic exercitarea în interiorul

unui recurs – inadmisibil potrivit C. proc. pen. – a unor recursuri succesive,

eventual în fața unor instanțe cât mai înalte în ierarhia sistemului judiciar.

Dacă, potrivit legii, o cauză nu poate fi devoluată printr-o anumită cale de

atac la o instanță superioară, cu atât mai mult respectiva cauză nu poate fi

transmisă instanțelor superioare prin căi de atac exercitate succesiv pe

diferite niveluri de jurisdicție în cursul soluționării respectivei căi de atac

(curte de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Înalta

Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători).

Accesul la

justiție și, respectiv, exercitarea căilor de atac nu este nelimitată, nu este

asigurată prin accesul la toate instanțele din sistemul judiciar al unui stat

(judecătorie, tribunal, curte de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 9 judecători).

O opinie

contrară ar fi în contradicție chiar cu Constituția României care, potrivit art.

129, statuează că „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și M.P.

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Față de cele

reținute, Înalta Curte – în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C.

proc. pen. – va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata M.M.E.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata către stat a

cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpata M.M.E. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 953.5/30/2007.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16

februarie 2010.