ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 606/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 149/D/P/2007 din 10 februarie 2009 al D.I.I.C.O.T. inculpata M.M.E. a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, alături de alți coinculpați. Prin încheierea din 5 iunie 2009, Tribunalul Timiș a respins „excepția privind neregulata sesizare a instanței prin rechizitoriu” formulată de avocatul ales al inculpatei M.M.E., constatând, în consecință, regularitatea rechizitoriului conform art. 300 C. proc. pen. Conform motivării încheierii (pag. 3), pretinsa neregularitate a rechizitoriului se referea la prenumele inculpatei M., precum și la pretinsa neverificare a rechizitoriului de către procurorul șef serviciu, instanța de fond apreciind, pe de o parte, că este o evidentă eroare materială care nu afectează regularitatea rechizitoriului, iar pe de altă parte, constatând că actul de sesizare are mențiunea verificării și semnătura procurorului șef de serviciu.

Împotriva acestei încheieri, inculpata M.M.E. a declarat recurs, acesta fiind trimis spre soluționare la Curtea de Apel Timișoara. În cursul soluționării recursului declarat împotriva încheierii din 5 iunie 2009 a Tribunalului Timiș, la termenul din 21 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara a examinat excepția de neconstituționalitate ridicată de inculpata M.M.E. cu privire la art. 385 15 alin. (2) teza finală raportat la art. 385 15 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă. Împotriva acestei ultime încheieri, inculpata M.M.E. a declarat prezentul recurs. Recursul inculpatei M.M.E. urmează a fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele: - inculpata a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, alături de alți coinculpați, prin rechizitoriul nr. 149/D/P/2007 din 10 februarie 2009 al D.I.I.C.O.T.; - prin încheierea din 5 iunie 2009, Tribunalul Timiș a respins „excepția privind neregulata sesizare a instanței prin rechizitoriu” formulată de avocatul ales al inculpatei M.M.E., constatând, în consecință, regularitatea rechizitoriului conform art. 300 C. proc. pen.; - împotriva acestei încheieri, inculpata M.M.E. a declarat recurs, cauza fiind înaintată la Curtea de Apel Timișoara pentru soluționarea recursului; - în cursul soluționării acestui recurs, inculpata M.M.E.

a ridicat, în două rânduri, excepții de neconstituționalitate, prima vizând O.U.G. nr. 137/2008, iar cea de a doua vizând art. 385 15 alin. (2) teza finală raportat la art. 385 15 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., după cum urmează: a) prima excepția a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 15 iulie 2009 a Curții de Apel Timișoara. Inculpata M.M.E. a declarat recurs, acesta fiind soluționat prin respingerea ca nefondat (Decizia nr. 2736 din 31 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală); b) a doua excepție a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara. Împotriva încheierii inculpata M.M.E. a declarat prezentul recurs.

Recurenta inculpată a transmis Înaltei Curți, prin fax, înscrisuri prin care suplimentează obiectul recursului, invocând excepția de neconstituționalitate a art. 10 și art. 11 din O.U.G. nr. 114/2009, texte de lege care nu au legătură cu soluționarea obiectului prezentului recurs. Înalta Curte constată însă că este învestită cu soluționarea recursului inculpatei împotriva încheierii din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara prin care această instanță a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. 385 15 alin. (2) teza finală raportat la art. 385 15 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât – potrivit principiului devoluțiunii în drept a cauzei – asupra acestui aspect urmează să se pronunțe (obiect și limite ale învestirii).

Revenind la obiectul prezentului recurs, Înalta Curte apreciază că, potrivit doctrinei și jurisprudenței constante, înainte de examinarea oricăror chestiuni referitoare la recurs este obligatorie examinarea acelor chestiuni de procedură care primează și fac imposibilă examinarea altor chestiuni, fie de procedură, fie de fond. Astfel, în cazul recursului este obligatorie examinarea prealabilă a chestiunilor de procedură privind calitatea procesuală a persoanei care a exercitat calea de atac, existența dreptului procesual de a ataca respectiva hotărâre, respectarea termenului prevăzut de lege pentru atacarea hotărârii, etc. Examinarea prealabilă a acestor chestiuni prealabile este obligatorie întrucât numai în măsura în care acestea sunt respectate se poate trece, legal, la examinarea altor chestiuni (de procedură sau de fond).

De altfel, potrivit C. proc. pen., orice instanță este datoare să verifice, înainte de examinarea oricăror chestiuni de drept sau de fapt, legalitatea actului de sesizare. Curtea de Apel Timișoara a avut obligația examinării prealabile a chestiunii de drept constând în aceea de a statua dacă, potrivit C. proc. pen., este prevăzut sau nu dreptul de recurs separat al inculpatei M.M.E. împotriva încheierii din 5 iunie 2009 a Tribunalului Timiș (legalitatea actului de sesizare – declarația/cererea de recurs). Numai în situația în care se ajungea la concluzia existenței legale a dreptului de recurs separat împotriva respectivei încheieri, Curtea de Apel Timișoara se putea considera legal învestită și, deci, competentă să examineze orice altă excepție ori cerere formulată.

Curtea de apel a făcut constatări cu privire la sesizare (pag. 2 a încheierii atacate), Înalta Curte însușindu-și argumentele de drept expuse în partea expozitivă a încheierii recurate. Sub acest ultim aspect, Înalta Curte apreciază ca discutabilă juridic exercitarea în interiorul unui recurs – inadmisibil potrivit C. proc. pen. – a unor recursuri succesive, eventual în fața unor instanțe cât mai înalte în ierarhia sistemului judiciar. Dacă, potrivit legii, o cauză nu poate fi devoluată printr-o anumită cale de atac la o instanță superioară, cu atât mai mult respectiva cauză nu poate fi transmisă instanțelor superioare prin căi de atac exercitate succesiv pe diferite niveluri de jurisdicție în cursul soluționării respectivei căi de atac (curte de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători).

Accesul la justiție și, respectiv, exercitarea căilor de atac nu este nelimitată, nu este asigurată prin accesul la toate instanțele din sistemul judiciar al unui stat (judecătorie, tribunal, curte de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 9 judecători). O opinie contrară ar fi în contradicție chiar cu Constituția României care, potrivit art. 129, statuează că „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și M.P. pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Față de cele reținute, Înalta Curte – în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. – va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata M.M.E.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.M.E. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 953.5/30/2007. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 februarie 2010.