ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 427/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 427/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.O. a chemat în
judecată A.N.R.P., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța
să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1583 euro, cu titlu de
despăgubiri, și a sumei de 5000 lei, cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii
reclamanta a arătat că pentru imobilul din comuna Negru–Vodă, județul
Constanța, C.C.S.D., în baza raportului de evaluare întocmit de SC R.T.,
filiala București SRL la data de 7 februarie 2007, a emis Decizia nr. 1211/ F.F din data de 31 ianuarie 2008, care ține loc de titlu de
despăgubire în valoare de 26.128 lei, echivalentul sumei de 7760 euro.
Reclamanta a mai susținut că,
la data de 16 martie 2009, pârâta a emis titlu de plată, decizia nr. 529, și în
data de 19 martie 2009 a virat în contul său suma de 26.128 lei, cu
specificația despăgubiri la Legea nr. 247/2005, încălcând astfel dispozițiile art.
16 alin. (9) din acest act normativ.
Pârâta A.N.R.P., prin
întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, prevăzute
de art. 7 din Legea contenciosului administrativ.
Curtea de Apel Brașov, secția
de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 93/ F din 10
iunie 2009, a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă și
a admis în parte acțiunea reclamantei C.O., obligând pârâta să-i plătească
acesteia dobânda legală aferentă sumei de 26.128 lei pentru perioada 31
ianuarie 2008 – 19 martie 2009, cu titlu de despăgubiri, pentru achitarea cu
întârziere a sumei datorate.
Pentru a pronunța această
sentință, instanța a reținut cu privire la excepția lipsei procedurii
prealabile că, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aceasta este
neîntemeiată, întrucât cauza vizează o acțiune în despăgubiri iar nu una în
anulare, modificare sau obligare la emiterea unui act administrativ, pentru
care această procedură este obligatorie.
Pe fondul cauzei, instanța a
reținut că prin modalitatea defectuoasă a pârâtei de a soluționa cererea
reclamantei aceasta i-a cauzat un prejudiciu, care potrivit art. 1073 C. civ.,
trebuie recuperat integral.
A mai reținut și că dată
fiind natura obligației neexecutate și prevederile art. 1088 C. civ., pârâta trebuie
să plătească reclamantei dobânda legală de la data de 31 ianuarie 2008 (data
emiterii deciziei) și până la data de 19 martie 2009 (data efectuării plății).
Împotriva acestei sentințe
considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta A.N.R.P., invocând
dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
Reclamanta a adus, în
esență, următoarele critici sentinței recurate:
În mod greșit instanța de
fond a dispus obligarea sa la plata dobânzii legale aferente sumei de 26.128
lei pentru perioada 31 ianuarie 2008 – 19 martie 2009, cu titlu de despăgubiri
pentru achitarea cu întârziere a sumei datorate, deoarece actele normative
incidente în cauză, respectiv H.G. nr. 128/2008, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr.
81/2007, H.G. nr. 1095/2005, nu cuprind dispoziții privind actualizarea sumelor
de bani stabilite prin deciziile emise de către C.C.S.D. în raport de rata
inflației, de cursul euro, etc.
Prevederile legale incidente
în speță cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu reglementează
acordarea dobânzii legale calculată asupra sumelor stabilite cu titlu de
despăgubire.
Întrucât nu există neconcordanță
între titlul de despăgubire și titlul de plată recurenta-pârâtă apreciază că nu
are atribuții legale de actualizare a sumelor de bani stabilite definitiv prin
deciziile emise de C.C.
De asemenea, nu poate fi
reținut vreun prejudiciu cauzat de A.N.R.P. pentru întârzierea emiterii
titlului de plată și plata despăgubirilor în numerar deoarece a fost respectată
ordinea cronologică a înregistrării cererilor de despăgubiri de către
persoanele îndreptățite și a fost făcută plata în raport de existența disponibilităților
financiare necesare achitării despăgubirilor în numerar.
Recurenta susține și faptul
că în mod greșit instanța de fond a reținut ca temei legal dispozițiile art. 1088
C. civ., pentru obligarea la plata daunelor interese fără a ține seama de
natura juridică a raporturilor dintre părți.
Referirile instanței de fond
la jurisprudența C.E.D.O. nu prezintă relevanță în cauza dedusă judecății
deoarece situațiile sunt diferite fiind evident că și tratamentul juridic este
unul diferit.
Intimata-reclamantă a
formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Se precizează că a înțeles
să conteste titlul de plată, decizia nr. 529 din 16 martie 2009, emisă de A.N.R.P.
deoarece aceasta trebuia să cuprindă actualizarea sumei de 7760 euro cu
indicele de inflație la care trebuia aplicată dobânda, sens în care se solicită
și modificarea sentinței recurate precum și obligarea pârâtei la plata valorii
neacoperite de 1583 euro respectiv 6630 lei.
Recurenta-pârâtă a formulat
și concluzii scrise în care a reiterat susținerile din cererea de recurs precum
și faptul că a efectuat plata cu prioritate în contul reclamantei.
Înalta Curte, analizând
sentința recurată în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există
la dosarul cauzei, de apărările intimatei-reclamante din întâmpinare, cât și
sub toate aspectele, potrivit art. 304
1
C. proc. civ., apreciază că
acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Prin decizia nr. 1211/2008 C.C.S.D.
a emis intimatei-reclamante titlul de despăgubire în cuantum 26128 lei ce nu a
fost contestat.
Ulterior, A.N.R.P., prin
decizia nr. 529 din 16 martie 2009, a emis titlu de plată în cuantum de 26128
lei în favoarea aceleiași reclamante, în temeiul art. 18 alin. (1) din Titlul
VII al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și
justiției, cu modificările și completările ulterioare.
Conform ordinului de plată nr.
652 din 18 martie 2009 A.N.R.P. a efectuat plata sumei de 26128 lei în contul
reclamantei deschis la B.R.D., cu prioritate, pentru cauze medicale deosebite.
După cum se constată din
actele și lucrările dosarului cererea reclamantei vizează actualizarea acestei
sume de bani, cu indicele de inflație, precum și dobânda aferentă, fapt de
altfel precizat și prin întâmpinarea formulată.
Titlul VII din Legea nr. 247/2005,
cu modificările și completările ulterioare reglementează „Regimul stabilirii
plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
În cauza dedusă judecății
incidente sunt dispozițiile acestei legi speciale care reglementează o
procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care
nu au putut fi restituite în natură, astfel că în mod greșit instanța de fond a
făcut aplicabilitatea art. 1073 și art. 1088 C. civ.
Potrivit art. 18
2
alin. (1) lit. a) din Titlul VII menționat, dacă titularul titlului de
despăgubire optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, aceasta
i se va transfera în cont în termen de 15 zile calendaristice de la data
existenței disponibilităților financiare.
Cum Decizia nr. 1211/2008 a
C.C.S.D. nu a fost contestată sub aspectul cuantumului, titlu de plată
materializat în decizia nr. 529/2009 emisă de recurenta-pârâtă nu putea fi emis
pentru o altă sumă.
În consecință, acțiunea
formulată de reclamantă a fost greșit admisă în condițiile în care nu există
temei legal în cuprinsul Titlului VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările și
completările ulterioare, pentru actualizarea valorii consemnate în titlul de
despăgubire, în mod definitiv, în baza căruia, ulterior, A.N.R.P. a emis titlu
de plată.
De asemenea, nu a fost
dovedită vreo culpă a A.N.R.P. pentru întârzierea emiterii titlului de plată și
plata despăgubirilor în numerar întrucât este necontestat faptul că aceasta a
virat în contul reclamantei la 18 martie 2009 suma cuprinsă în titlu de
despăgubire și de plată, cu respectarea prevederilor art. 18
2
alin.
(1) lit. a) din Titlul VII menționat.
Mai mult, dispozițiile art. 16
alin. (9) din Titlul VII, menționate ca temei al solicitărilor de către
reclamantă, nu sunt incidente în cauză întrucât se referă la o altă fază a
procedurii administrative prealabile și nu vizează titlu de plată, respectiv
executarea acestuia.
Pentru toate aceste
considerente, instanța de recurs apreciază ca fiind incidentă situația
prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință va casa sentința
recurată și pe fond se va respinge acțiunea formulată de reclamantă.
Apărările formulate de
intimata-reclamantă prin întâmpinarea formulată nu pot fi reținute având în
vedere considerentele expuse anterior.
Solicitările acesteia din
întâmpinare în sensul modificării sentinței recurate și acordării altor sume de
bani sunt apreciate ca fiind inadmisibile în raport de dispozițiile art. 316
coroborat cu art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în recurs, nu
se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face
alte cereri noi.
Mai mult intimata-reclamantă
nu a formulat recurs împotriva sentinței atacate nr. 95/2009.
Ținând seama de cele
reținute cât și de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc.
civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul
declarat de A.N.R.P., va casa sentința nr. 93/ F din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, și pe fond va respinge
acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
A.N.R.P. împotriva sentinței civile nr. 93/ F din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și
pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanta C.O., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 ianuarie 2010.