ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 427/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta C.O. a chemat în judecată A.N.R.P., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1583 euro, cu titlu de despăgubiri, și a sumei de 5000 lei, cu titlu de daune morale. În motivarea cererii reclamanta a arătat că pentru imobilul din comuna Negru–Vodă, județul Constanța, C.C.S.D., în baza raportului de evaluare întocmit de SC R.T., filiala București SRL la data de 7 februarie 2007, a emis Decizia nr. 1211/ F.F din data de 31 ianuarie 2008, care ține loc de titlu de despăgubire în valoare de 26.128 lei, echivalentul sumei de 7760 euro.

Reclamanta a mai susținut că, la data de 16 martie 2009, pârâta a emis titlu de plată, decizia nr. 529, și în data de 19 martie 2009 a virat în contul său suma de 26.128 lei, cu specificația despăgubiri la Legea nr. 247/2005, încălcând astfel dispozițiile art. 16 alin. (9) din acest act normativ. Pârâta A.N.R.P., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea contenciosului administrativ. Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 93/ F din 10 iunie 2009, a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă și a admis în parte acțiunea reclamantei C.O., obligând pârâta să-i plătească acesteia dobânda legală aferentă sumei de 26.128 lei pentru perioada 31 ianuarie 2008 – 19 martie 2009, cu titlu de despăgubiri, pentru achitarea cu întârziere a sumei datorate.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile că, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aceasta este neîntemeiată, întrucât cauza vizează o acțiune în despăgubiri iar nu una în anulare, modificare sau obligare la emiterea unui act administrativ, pentru care această procedură este obligatorie. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin modalitatea defectuoasă a pârâtei de a soluționa cererea reclamantei aceasta i-a cauzat un prejudiciu, care potrivit art. 1073 C. civ., trebuie recuperat integral. A mai reținut și că dată fiind natura obligației neexecutate și prevederile art. 1088 C. civ., pârâta trebuie să plătească reclamantei dobânda legală de la data de 31 ianuarie 2008 (data emiterii deciziei) și până la data de 19 martie 2009 (data efectuării plății).

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta A.N.R.P., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Reclamanta a adus, în esență, următoarele critici sentinței recurate: În mod greșit instanța de fond a dispus obligarea sa la plata dobânzii legale aferente sumei de 26.128 lei pentru perioada 31 ianuarie 2008 – 19 martie 2009, cu titlu de despăgubiri pentru achitarea cu întârziere a sumei datorate, deoarece actele normative incidente în cauză, respectiv H.G. nr. 128/2008, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007, H.G. nr. 1095/2005, nu cuprind dispoziții privind actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către C.C.S.D.

în raport de rata inflației, de cursul euro, etc. Prevederile legale incidente în speță cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu reglementează acordarea dobânzii legale calculată asupra sumelor stabilite cu titlu de despăgubire. Întrucât nu există neconcordanță între titlul de despăgubire și titlul de plată recurenta-pârâtă apreciază că nu are atribuții legale de actualizare a sumelor de bani stabilite definitiv prin deciziile emise de C.C. De asemenea, nu poate fi reținut vreun prejudiciu cauzat de A.N.R.P. pentru întârzierea emiterii titlului de plată și plata despăgubirilor în numerar deoarece a fost respectată ordinea cronologică a înregistrării cererilor de despăgubiri de către persoanele îndreptățite și a fost făcută plata în raport de existența disponibilităților financiare necesare achitării despăgubirilor în numerar.

Recurenta susține și faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut ca temei legal dispozițiile art. 1088 C. civ., pentru obligarea la plata daunelor interese fără a ține seama de natura juridică a raporturilor dintre părți. Referirile instanței de fond la jurisprudența C.E.D.O. nu prezintă relevanță în cauza dedusă judecății deoarece situațiile sunt diferite fiind evident că și tratamentul juridic este unul diferit. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Se precizează că a înțeles să conteste titlul de plată, decizia nr. 529 din 16 martie 2009, emisă de A.N.R.P. deoarece aceasta trebuia să cuprindă actualizarea sumei de 7760 euro cu indicele de inflație la care trebuia aplicată dobânda, sens în care se solicită și modificarea sentinței recurate precum și obligarea pârâtei la plata valorii neacoperite de 1583 euro respectiv 6630 lei.

Recurenta-pârâtă a formulat și concluzii scrise în care a reiterat susținerile din cererea de recurs precum și faptul că a efectuat plata cu prioritate în contul reclamantei. Înalta Curte, analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de apărările intimatei-reclamante din întâmpinare, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Prin decizia nr. 1211/2008 C.C.S.D. a emis intimatei-reclamante titlul de despăgubire în cuantum 26128 lei ce nu a fost contestat. Ulterior, A.N.R.P., prin decizia nr. 529 din 16 martie 2009, a emis titlu de plată în cuantum de 26128 lei în favoarea aceleiași reclamante, în temeiul art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, cu modificările și completările ulterioare.

Conform ordinului de plată nr. 652 din 18 martie 2009 A.N.R.P. a efectuat plata sumei de 26128 lei în contul reclamantei deschis la B.R.D., cu prioritate, pentru cauze medicale deosebite. După cum se constată din actele și lucrările dosarului cererea reclamantei vizează actualizarea acestei sume de bani, cu indicele de inflație, precum și dobânda aferentă, fapt de altfel precizat și prin întâmpinarea formulată. Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare reglementează „Regimul stabilirii plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”. În cauza dedusă judecății incidente sunt dispozițiile acestei legi speciale care reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu au putut fi restituite în natură, astfel că în mod greșit instanța de fond a făcut aplicabilitatea art. 1073 și art. 1088 C. civ.

Potrivit art. 18 2 alin. (1) lit. a) din Titlul VII menționat, dacă titularul titlului de despăgubire optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, aceasta i se va transfera în cont în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare. Cum Decizia nr. 1211/2008 a C.C.S.D. nu a fost contestată sub aspectul cuantumului, titlu de plată materializat în decizia nr. 529/2009 emisă de recurenta-pârâtă nu putea fi emis pentru o altă sumă. În consecință, acțiunea formulată de reclamantă a fost greșit admisă în condițiile în care nu există temei legal în cuprinsul Titlului VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, pentru actualizarea valorii consemnate în titlul de despăgubire, în mod definitiv, în baza căruia, ulterior, A.N.R.P.

a emis titlu de plată. De asemenea, nu a fost dovedită vreo culpă a A.N.R.P. pentru întârzierea emiterii titlului de plată și plata despăgubirilor în numerar întrucât este necontestat faptul că aceasta a virat în contul reclamantei la 18 martie 2009 suma cuprinsă în titlu de despăgubire și de plată, cu respectarea prevederilor art. 18 2 alin. (1) lit. a) din Titlul VII menționat. Mai mult, dispozițiile art. 16 alin. (9) din Titlul VII, menționate ca temei al solicitărilor de către reclamantă, nu sunt incidente în cauză întrucât se referă la o altă fază a procedurii administrative prealabile și nu vizează titlu de plată, respectiv executarea acestuia. Pentru toate aceste considerente, instanța de recurs apreciază ca fiind incidentă situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și în consecință va casa sentința recurată și pe fond se va respinge acțiunea formulată de reclamantă. Apărările formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinarea formulată nu pot fi reținute având în vedere considerentele expuse anterior. Solicitările acesteia din întâmpinare în sensul modificării sentinței recurate și acordării altor sume de bani sunt apreciate ca fiind inadmisibile în raport de dispozițiile art. 316 coroborat cu art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în recurs, nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Mai mult intimata-reclamantă nu a formulat recurs împotriva sentinței atacate nr. 95/2009. Ținând seama de cele reținute cât și de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de A.N.R.P., va casa sentința nr. 93/ F din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, și pe fond va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.R.P. împotriva sentinței civile nr. 93/ F din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanta C.O., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.