ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 649/2010

Prin ordonanța nr. 539/P/2009 a procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, din data de 10 septembrie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 180 alin. (1) și art. 193 alin. (1) C. pen. față de avocat C.A., deoarece faptele nu există.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 193 C. pen., față de M.M., deoarece fapte pretins comise nu există și de asemenea s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea D.N.A - Serviciul Teritorial Ploiești pentru a fi efectuate cercetări față de ofițeri de poliție din cadrul I.P.J Prahova pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254 C. pen.

S-a reținut, în esență, că prin plângerea formulată, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei C.A.E., care la data 1 aprilie 2009 l-a agresat fizic, fiind însoțită de 10 persoane rămase neidentificate, iar la data de 15 iunie 2009, aceeași intimată, însoțită de o persoană identificată ulterior ca fii numitul M.M., s-a prezentat la locul de muncă unde l-au amenințat, situație care ar fi dus la desfacerea contractului de muncă.

În urma verificărilor, procurorul a reținut că petentul a cunoscut-o intimata C.A. pe site-ul

www.sentimente.ro.

în luna august 2008, iar la data 19 decembrie 2008 petentul a acceptat să se întâlnească cu intimata C.A., relația decurgând normal până la data de 1 aprilie 2009, când petentul L.F. a

reclamat faptul că intimata C.A.E. însoțită de alte 10

persoane rămase neidentificate ar fi procedat la agresarea sa fizică și verbală în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Ploiești. A constatat procurorul că, aspectele semnalate de petent sunt lipsite veridicitate, atât timp cât așa cum afirmă și petentul în declarație nu poate propune martori care să confirme agresiunea și nici nu s-a

prezentat la medicul legist în vederea obținerii unui certificat medico-

legal constatator al leziunilor suferite.

În legătură cu incidentul petrecut la 15 iunie 2009 la locul de muncă al petentului, s-a procedat la identificarea persoanei ce a însoțit-o pe făptuitoare, acesta fiind intimatul M.M. care a confirmat că împreună și în urma rugăminților celeilalte intimate

s-a deplasat la SC P. SA Ploiești, unde făptuitoarea a avut o

discuție cu petentul în condiții de decență și normalitate.

Declarația intimatului M.M. a fost apreciată ca

fiind credibilă deoarece discuția a avut loc la sediul acestei societăți comerciale, care dispune de agent de pază ce ar fi putut fi sesizai în

cazul în care s-ar fi produs vreun conflict.

Nici afirmația petentului, potrivit căruia în urma incidentului i-ar fi fost desfăcut contractul de muncă nu are corespondent în realitate, atâta timp cât s-a constat că încetarea contractului de

muncă este rezultatul restructurării postului. Referitor la amenințările

telefonice prin SMS și expediate prin e-mail, s-a apreciat că există

dubii de neînlăturat cu privire la expeditorul acestora, putând fi ticluit

pro-cauza de însăși petentul care este specializat în electronică și telecomunicații.

În acest sens, s-a apreciat ca relevantă atât declarația

intimatei, cât și actele depuse la dosar din care rezultă că intimatei îi

sunt adresate o serie de mesaje prin poștă electronică al căror conținut pare să îl aibă ca autor pe însăși petentul și în plus, intimatei i-a fost adresată o corespondență într-un plic timbrat, dar neștampilat, care nu prezintă credibilitate.

Coroborându-se aceste aspecte, cu solicitarea petentului ca prezenta cauză să fie instrumentată sub denumirea de

„B.J." s-a concluzionat lipsa de seriozitate și veridicitate a

celor reclamate, precum și împrejurarea că petentul nu s-a simțit

niciun moment amenințat din moment ce a calificat situația din dosar

ca fiind "o crimă pasională din gelozie".

Î

n temeiul art. 278/1 C. proc. pen., petentul a formulat plângere

la procurorul ierarhic superior, iar prin ordonanța nr. 1175/11/2/2009

din data de 06 octombrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a respins plângerea formulată de petentul L.F., apreciindu-se de procurorul general că soluția dispusă prin ordonanța atacată este temeinică și legală.

Î

n continuare petentul a înțeles a apela și la serviciile instanței de judecată, unde s-a reținut că, soluția dispusă de procuror s-a sprijinit în fapt pe lipsa de probațiune, aceasta deoarece petentul L.F. a pretins că a fost agresat fizic de intimata C.A.E.

, însoțită de alte 10 persoane la data de 01 aprilie 2009

iar la data de 15 iunie 2009 a fost amenințat la locul de muncă de aceeași intimată însoțită de intimatul M.M., însă nu a putut produce probe în acest sens.

S-a mai reținut faptul că amenințarea constituie infracțiune atunci când este de natură să alarmeze persoana amenințată și să creeze așadar în conștiința celui amenințat temerea reală și serioasă că fapta cu care se amenință s-ar putea realiza.

Astfel, coroborând lucrările dosarului, cu solicitarea petentului, în sensul că prezenta cauză să fie instrumentată sub denumirea

"B.J.", că însăși petentul califica situație din dosar ca fiind

o "crimă pasională din gelozie", vin să contrazică această temere reală și serioasă, cerută de norma incriminatoare.

S-a mai adăugat faptul că în cauză petentul a fost audiat de

către procuror iar probele pe care acestea Ie-a numit indubitabile au

fost depuse la dosarul cauzei, însă sunt irelevante.

Așa fiind, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul L.F., împotriva Ordonanței nr. 539/P/2009 din 10 septembrie 2009 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a Ordonanței nr. 1175/11/2/2009 din 6 octombrie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu menținerea soluțiilor dispuse prin ordonanțele atacate, cu obligarea petentului la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Î

mpotriva sentinței petentul L.F. a formulat recurs

adresat instanței de judecată, susținând că ordonanțele atacate sunt

neconforme situației de fapt și că în mod greșit s-a dispus în cauză soluția de neurmărire penală. S-a mai susținut în esență că multiplele sesizări și reclamații ce au fost adresate diverselor instituții ale statului au la bază tot situația faptică care în mod greșit a fost reținută prin ordonanțele atacate, în realitate intimații făcându-se vinovați de comiterea faptelor pentru care s-a formulat plângere penală.

La dosar au fost depuse numeroase înscrisuri în susținerea recursului, fără o notă obiectivă a acestora, prin care petentul

recurent a încercat să dea o anumită amploare întregului conținut al

dosarului - cu solicitarea de a se interzice ca intimata să-și exercite profesia de avocat, luarea măsurii arestului preventiv, implicarea

D.N.A., testarea cu detectorul de minciuni, crimă ș.a.

Examinând recursul formulat, în raport de dispozițiile legal incidente în materie - art. 278/1 C. proc. pen., de actele premergătoare efectuate în cauză și de susținerile petentului, Înalta Curte constată că plângerea este nefondată, după cum s-a arătat, recursul fiind de respins ca nefondat.

Î

n mod corect soluțiile de neurmărire penală atacate au avut în

vedere inexistența faptelor reclamate, în cauză afirmațiile petentului nu se coroborează cu mijloace de probă certe și relevante, din care să rezulte fără putință tăgadă săvârșirea faptelor de către intimați.

Astfel, deși petentul a invocat existența unor acte de agresiune

împotriva la data de 1 aprilie 2009, pretins comise de către intimata C.A.E., împreună cu alte 10 persoane rămase

neidentificate, cu toate acestea, nu a prezentat un certificat medico-

legal constatator al leziunilor ce i-ar fi fost comise. în însăși conținutul numeroaselor și voluminoaselor memorii depuse, precum și în propria declarație petentul a precizat că nu poate propune

martori pentru a dovedi veridicitatea celor afirmate.

Nici cel de-al doilea incident invocat de către petent, acela desfășurat la 15 iunie 2009 nu reprezintă săvârșirea vreunei fapte prevăzută de legea penală, atâta vreme cât din mijloacele de probă

administrate pe parcursul efectuării actelor premergătoare a rezultat că la acea dată a avut loc o discuție a intimaților cu petentul, fără ca

prin aceasta să-i fie adresate amenințări petentului, de natură să-i

insufle acestuia o reală stare temere, așa cum este cerută de norma

incriminatoare. Că este așa o confirmă atât declarația intimaților, cât

și împrejurarea că la sediul societății comerciale la care și-a desfășurat activitatea petentul este asigurată paza cu agenți de pază care nu au fost sesizați despre intervenția unei situații conflictuale la acea dată.

Î

n plus, din înscrisul eliberat de SC P. SA Ploiești,

rezultă că încetarea raporturilor de muncă ale petentului au survenit în condițiile restructurării postului și nu datorită discuțiilor purtate în data de 15 iunie 2009. Mai mult decât atât, potrivit proceselor verbale încheiate la 07 septembrie, 03 septembrie 2009 și 28 august 2009 de către lucrători de poliție din cadrul IPI Prahova, au fost verificate aspectele semnalate de către petent în legătură cu memoria telefonului său mobil, precum și în legătură cu pretinsele distrugeri ale autoturismului său, despre care s-a susținut că a avut loc la 10 iulie 2009 în prezența mai multor persoane, constatându-se că aceste aspecte nu se confirmă.

Î

n privința forței probante a pretinselor mijloace de probă invocate de către petent, în mod judicios s-a apreciat că însăși afirmațiile petentului sunt lipsite credibilitate în condițiile în care a solicitat ca instrumentarea prezentei cauze să aibă loc sub o denumire care excede cadrului procesual în vigoare.

Î

n aceeași ordine de idei, se plasează și depoziția martorului G.L.T. din conținutul căreia reiese că însăși petentul i-a adresat amenințări în legătură cu postarea sa pe site-ul vizitat și de petent, împrejurare care este de natură să ofere argumente în legătură cu lipsa de credibilitate a petentului raportat la susținerile acestuia potrivit cărora ar fi fost supus unor acte de amenințare.

Î

n consecință în mod judicios s-a reținut de către prima instanță că în cauză există o cauză care împiedică punerea în

mișcare a acțiunii penale împotriva celor doi intimați, aceea prev. de

art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cursul derulării actelor premergătoare dar și din înscrisurile depuse de petent la instanța de judecată, rezultă fără putință de tăgadă inexistenta faptelor pentru care s-a formulat plângerea penală în cauză.

Î

n mod corect s-a apreciat de către instanța de fond, care a

menținut soluția procurorului, inexistența infracțiunilor pretins comise în raport de faptul că susținerile petentului, formulate atât cu prilejul plângerii depuse, dar și prin repetatele memorii înaintate atât în faza

de urmărire penală cât și instanței de judecată, nu sunt confirmate de mijloace de probă serioase și solide din care să se poată reține existența faptelor, calificarea lor ca infracțiune și săvârșirea lor de către cei doi intimați, pentru a se putea antrena răspunderea penală.

În consecință, cum rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, instanța statuând acest lucru pe calea unei hotărâri judecătorești, se

va respinge ca nefondat recursul formulat conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul L.F.

împotriva sentinței penale nr. 183 din 27 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2010.