ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3051/2010

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 34 din 11 martie 2010, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta S.A.I., prin reprezentantul său legal D.M., împotriva ordonanței nr. 476/P/2009 din 17 decembrie 2009 și rezoluției nr. 1/II/2/2010 din 20 ianuarie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin ordonanța nr. 476/P/2009 din 17 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38, art. 45 combinat cu art. 42 C. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații S.L.

și L.I., magistrați în cadrul Tribunalului Prahova, cercetați sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248, art. 289 și art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există. De asemenea, s-a disjuns cauza față de jandarmul de serviciu de la Tribunalul Prahova din data de 12 mai 2009 în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reținut că faptele sesizate de petentă nu există. La data de 12 mai 2009 se aflau pe rolul Tribunalului Prahova trei cauze civile, respectiv dosarele nr. 1105/105/2009, nr. 381/105/2009 și nr. 7455/105/2009 în care petenta avea calitatea de reclamantă. În timp ce reprezentantul acesteia studia dosarul nr. 381/105/2009, grefierul de ședință a făcut apelul în dosarul nr. 6688/105/2007 în care părțile erau Curtea de Conturi a României și Consiliul Local Colceag, în calitate de reclamanți și E.M.

și E.N., pârâți și fără nicio calitate procesuală petentul D.M. a intervenit și s-a manifestat gălăgios, deși avea cunoștință că cererea de intervenție în interes propriu fusese respinsă prin încheierea de ședință din data de 17 februarie 2009. Intimatul magistrat S.L. i-a solicitat petentului să se comporte civilizat, dar acesta a continuat să tulbure ședința și atunci i-a cerut să părăsească sala de judecată și, la refuzul acestuia, magistratul i-a aplicat amendă judiciară în cuantum de 400 RON, indicându-i și modalitatea de atac. Întrucât petentul a continuat să se manifeste gălăgios, ședința de judecată a fost suspendată și după reluare D.M. nu s-a mai prezentat în cele trei cauze civile, recuzând completul de judecată prin cererile formulate și depuse la registratură.

Pentru soluționarea acestor cereri a fost învestit magistratul L.I. și, după verificarea și analizarea lor, prin încheierile de ședință din camera de consiliu acestea au fost respinse, fie ca neîntemeiate, fie au fost anulate pentru netimbrare. Față de actele premergătoare efectuate în cauză și de situația de fapt s-a reținut că faptele sesizate de petent nu există, întrucât intimații magistrați au respectat normele de procedură civilă și măsurile dispuse de președintele completului de judecată au fost legale, iar soluțiile pe care judecătorul L.I. le-a pronunțat cu ocazia soluționării cererilor de recuzare formulate de petent au natura unor hotărâri judecătorești și nu pot fi incriminate ca fapte penale, petentul având posibilitatea să exercite căile de atac prevăzute de lege.

Împotriva hotărârilor judecătorești persoana vătămată are posibilitatea să exercite căile de atac prevăzute de lege. Plângerea formulată de petent împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 1/II/2/2010 din 20 ianuarie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu motivarea că magistrații cercetați au acționat în limitele cadrului legal existent și în baza autorității conferite de exercitarea funcției. Din actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale a intimaților magistrați este corectă, întrucât faptele reclamate de petent nu există în materialitatea lor. Potrivit art. 122 C. proc.

civ., președintele completului de judecată exercită poliția ședinței, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii și bunei cuviințe prin îndepărtarea din sala de ședință a persoanelor care tulbură solemnitatea ședinței și potrivit alin. (6), la nevoie, dă ordin ca tulburătorul să fie scos din sală. Este cert că la data de 12 mai 2009 S.A.I. prin reprezentantul său D.M. avea pe rolul Tribunalului Prahova trei cauze civile, dosarele nr. 1105/105/2009, nr. 381/105/2009 și nr. 7455/105/2009 și în momentul în care s-a făcut apelul în dosarul nr. 6688/105/2007, fără nicio calitate procesuală, petentul a intervenit, s-a manifestat necuviincios, a tulburat dezbaterile și deși președintele de complet, magistratul S.L., i-a atras atenția să se comporte civilizat, acesta a continuat să se manifeste gălăgios, a refuzat să părăsească sala de ședință, fiind amendat conform normelor de procedură civilă, intimata indicându-i și modalitatea de contestare a acestei sancțiuni.

Așa fiind, curtea a constatat că intimații-magistrați au acționat în limitele cadrului legal existent și în baza autorității conferite de exercitarea funcției, astfel că în mod legal procurorul a constatat că faptele sesizate de petentă nu există, pronunțarea unei hotărâri în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, partea nemulțumită având dreptul să exercite căile de atac prevăzute de lege. Nemulțumirea petentei cu privire la respingerea cererilor de recuzare prin încheierile pronunțate de magistratul L.I. nu înseamnă că aceasta și-a îndeplinit abuziv îndatoririle de serviciu, petenta are posibilitatea să exercite calea de atac prevăzută de lege și să arate toate motivele pentru care consideră că aceste încheieri sunt nelegale și netemeinice.

A admite teza contrară ar însemna încălcarea principiului prevăzut de art. 123 alin. (2) din Constituția României, potrivit căruia judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs petiționara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a arăta însă care sunt motivele pe care se întemeiază recursul. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Petiționara S.A.I., prin reprezentantul său legal D.M., a criticat ordonanța nr. 476/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații S.L.

și L.I. – judecători în cadrul Tribunalului Prahova, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 249, art. 289 și art. 291 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există. Petiționara, prin reprezentantul său, a susținut că intimatele au favorizat „infractorii” de la Inotești, au folosit „forțele armate” pentru a-l îndepărta din sală, „au falsificat” dosarele ce le-au fost repartizate și în care petiționara avea calitatea de parte. Prima instanță a concluzionat corect că soluția de neîncepere a urmăririi este temeinică și legală, dispunând respingerea plângerii formulată, având în vedere că faptele reclamate nu există. Astfel, magistrații judecători și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, iar faptul că petiționara este nemulțumită de măsurile și soluțiile dispuse nu poate duce la antrenarea răspunderii penale a judecătorilor.

În cauză nu există nici măcar indicii că intimatele ar fi comis infracțiunile reclamate sau vreo altă infracțiune cu prilejul soluționării cauzelor c e le-au fost repartizate. Magistratul S.L. – președintele completului de judecată – a procedat conform dispozițiilor art. 122 C. proc. pen., potrivit cărora președintele completului exercită poliția ședinței, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinei și bunei cuviințe, prin îndepărtarea din sala de ședință a persoanelor care tulbură solemnitatea ședinței. Aplicarea amenzii judiciare este, de asemenea, un atribut al președintelui completului de judecată conferit de legiuitor, ce are menirea de a asigura buna desfășurare a ședinței de judecată. În ceea ce o privește pe intimata L.I., pronunțarea unor hotărârii judecătorești nu poate atrage răspunderea penală, împotriva acestora putând fi exercitate căile de atac prevăzute de lege.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționară, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara S.A.I. prin reprezentant legal D.M. împotriva sentinței penale nr. 34 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2010.