ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 488/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 335 din 15 februarie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea reclamantei F.P., în contradictoriu cu pârâta P.O. Buftea. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta s-a adresat pârâtei cu notificare, solicitând restituirea imobilului situat în Buftea, ce a aparținut părinților săi, H.I. și H.M. Reclamantei i-au fost solicitate de către pârâtă acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului notificat, dar și cu privire la calitatea sa de moștenitor al proprietarilor imobilului, deoarece a apreciat că din înscrisurile depuse nu se poate reține existența imobilului în patrimoniul autorilor reclamantei.

Tribunalul a apreciat că din actele dosarului nu se poate reține că părinții reclamantei au deținut în proprietate imobilul, că imobilul în compunerea indicată de reclamantă a trecut în patrimoniul statului printr-o măsură abuzivă sau că reclamanta are calitatea de moștenitoare a autorilor săi, din actele civile rezultând doar că are vocație la succesiune. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta. Prin decizia nr. 63/ A din 23 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul, reținând că reclamanta nu a depus titlul de proprietate în baza căruia autorii săi ar fi devenit proprietari ai imobilului a cărui restituire o solicită și că nu a făcut dovada că acest imobil ar fi fost expropriat de la autorii săi.

Actele de proprietate depuse se referă la imobilul situat în Buftea, str. Crișan, cu privire la care s-a făcut dovada că H.I. și M. l-au înstrăinat fratelui reclamantei, iar acesta, la rândul său, l-a vândut unor terți. Identificarea bunului în litigiu prin expertiză a evidențiat faptul că imobilul imediat învecinat celui de la nr. x, respectiv cel de la nr. z, aparține unei alte persoane, fiind dobândit prin cumpărare de la alți vânzători decât autorii reclamantei, iar terenul indicat de reclamantă cu ocazia expertizării nu corespunde ca suprafață cu cel care apare în rolul fiscal al lui H.I. și nici cu descrierea făcută chiar de reclamantă prin cererea introductivă. Curtea a constatat inaplicabilitatea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unui tidu de proprietate din care să rezulte dreptul autorilor reclamantei.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea deciziei atacate, modificarea sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii. A invocat motivul prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A susținut că în mod eronat instanța de apel a analizat doar regimul juridic al imobilului situat în strada Crișan, deoarece a amintit despre acesta cu intenția de a nu se face confuzie, deoarece atât acest imobil, cât și cel situat la nr. z a aparținut părinților săi. Apreciază că raportul de expertiză topografică a clarificat faptul că terenul notificat este un teren arabil, liber de construcții, în suprafață de 1210 m.p., pe care s-a aflat casa părinților săi, ce a fost demolată de autorități fără plata unei despăgubiri și fără decret de expropriere.

Susține că terenul și construcția desființată se încadrează în prevederile imperative ale art. 10 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, iar refuzul instanțelor de a dispune restituirea terenului deținut tară titlu de orașul Buftea și nesolicitat de altă persoană, poate intra sub incidența exigențelor art. 1 din Protocolul adițional la C.E.D.O. Dovada proprietății a fost făcută cu înscrisurile furnizate de O.C.P.I. Ilfov și de administrația fiscală și, mai ales, cu raportul de expertiză efectuat în cauză. Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed: În cauză urmează a se stabili dacă recurenta-reclamantă a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra imobilului a cărui restituire o solicită, precum și dacă sunt incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. De remarcat, mai întâi, că există inadvertențe cu privire la identificarea imobilului notificat.

Dacă în cererea introductivă reclamanta solicită restituirea în natură a suprafeței de 1500 mp teren intravilan situat în orașul Buftea, str. Crișan, precizând învecinările acestuia, precum și faptul că este în prezent folosit de terțe persoane cu care pretinde că are o înțelegere de cumpărare în momentul în care va dobândi titlu, iar această amplasare este întărită prin declarația autentică nr. 991 din 12 martie 2003 și prin precizările de la dosar, în fața instanței de apel, prin motivele de recurs formulate în primul ciclu procesual face referire la imobilul situat la nr. z, iar în recursul de față susține că a menționat imobilul din Crișan în vedere evitării confuziei cu cel de-al doilea imobil ce a aparținut părinților săi și a cărui restituire o solicită.

Aceste inadvertențe depășesc simpla eroare cu privire la numărul poștal al imobilului, cu atât mai mult cu cât se fac apărări de fond în funcție de fiecare locație. Instanța va reține amplasamentul determinat de expertul M.C., necontestat de către părți. Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 prevăd: „(1) în absența unor probe contrare, existența si, după caz întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(2) în aplicarea prevederilor alin. (1) si în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.” Recurenta-reclamantă a precizat expres, la solicitarea pârâtei, că nu deține acte de proprietate asupra casei și terenului, dar terenul există, iar situația este cunoscută de primărie. Pentru a aplica prezumția stabilită prin textul de lege indicat este necesar a se identifica actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Recurenta-reclamantă susține că în cauză este vorba despre o expropriere realizată de autoritățile locale prin demolarea construcției, fără plata vreunei despăgubiri și fără existența vreunui decret de expropriere.

Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanei îndreptățite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare” făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă. Or, singurele acte doveditoare depuse în cauză, fac referire la imobilul situat pe strada Crișan, ce a fost înstrăinat de autorii reclamantei fratelui acesteia care, la rândul său, a vândut unor terți. În acest sens, la dosar fond se află decizia nr. 107 din 13 decembrie 1980 emisă de C.P.

al orașului Buftea — Biroul executiv, prin care se constată trecerea în proprietatea statului a terenului în suprafață de 250 m.p. situat în orașul Buftea, str. Crișan, ca efect al înstrăinării construcției prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Buftea sub nr. 1091 din 2 noiembrie 1979. De asemenea, expertiza dispusă în apel stabilește că imobilul din str. Crișan nu a aparținut autorilor reclamantei, fiind în prezent în proprietatea unui terț, care l-a dobândit prin cumpărare de la proprietarul inițial. Înscrierile din registrul agricol (foaia matricolă 1416) fac trimitere la o suprafață de 600 m.p. aflată în proprietatea familiei H., din care 250 m.p. clădiri și curte, iar 350 m.p.

teren neconstruibil și cultivat, prin notificare reclamanta solicită restituirea unui teren de 850 m.p., prin acțiune solicită 1500 m.p., iar expertiza identifică un teren de 1210 m.p., cu alte învecinări decât cele indicate. Nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că dovada concludentă a dreptului de proprietate al autorilor săi ar fi raportul de expertiză, atâta timp cât această probă nu poate fi circumscrisă sintagmei „acte doveditoare”, așa cum este ea definită de lege și de art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare. Așadar, se reține că nu există acte doveditoare ale dreptului de proprietate al autorilor H.I. și M., care să confere reclamantei calitatea de persoană îndreptățită, aspect de natură a înlătura aplicabilitatea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, cu consecința menținerii hotărârilor pronunțate în fond și apel. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta F.P. împotriva deciziei civile nr. 63/ A din 23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.