ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 488/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc.

civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 335 din 15 februarie 2008,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea

reclamantei F.P., în contradictoriu cu pârâta P.O. Buftea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că

reclamanta s-a adresat pârâtei cu notificare, solicitând restituirea imobilului

situat în Buftea, ce a aparținut părinților săi, H.I. și H.M. Reclamantei i-au

fost solicitate de către pârâtă acte doveditoare ale dreptului de proprietate

asupra imobilului notificat, dar și cu privire la calitatea sa de moștenitor al

proprietarilor imobilului, deoarece a apreciat că din înscrisurile depuse nu se

poate reține existența imobilului în patrimoniul autorilor reclamantei.

Tribunalul a apreciat că din actele dosarului nu se poate reține că părinții

reclamantei au deținut în proprietate imobilul, că imobilul în compunerea

indicată de reclamantă a trecut în patrimoniul statului printr-o măsură abuzivă

sau că reclamanta are calitatea de moștenitoare a autorilor săi, din actele

civile rezultând doar că are vocație la succesiune.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a

declarat apel reclamanta. Prin decizia nr. 63/ A din 23 februarie 2010, Curtea

de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul, reținând că reclamanta nu a depus

titlul de proprietate în baza căruia autorii săi ar fi devenit proprietari ai

imobilului a cărui restituire o solicită și că nu a făcut dovada că acest

imobil ar fi fost expropriat de la autorii săi. Actele de proprietate depuse se

referă la imobilul situat în Buftea, str. Crișan, cu privire la care s-a făcut

dovada că H.I. și M. l-au înstrăinat fratelui reclamantei, iar acesta, la

rândul său, l-a vândut unor terți. Identificarea bunului în litigiu prin

expertiză a evidențiat faptul că imobilul imediat învecinat celui de la nr. x,

respectiv cel de la nr. z, aparține unei alte persoane, fiind dobândit prin

cumpărare de la alți vânzători decât autorii reclamantei, iar terenul indicat

de reclamantă cu ocazia expertizării nu corespunde ca suprafață cu cel care

apare în rolul fiscal al lui H.I. și nici cu descrierea făcută chiar de

reclamantă prin cererea introductivă. Curtea a constatat inaplicabilitatea

dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unui tidu de

proprietate din care să rezulte dreptul autorilor reclamantei.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei

decizii, solicitând casarea deciziei atacate, modificarea sentinței și, pe

fond, admiterea acțiunii. A invocat motivul prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

A susținut că în mod eronat instanța de apel a

analizat doar regimul juridic al imobilului situat în strada Crișan, deoarece a

amintit despre acesta cu intenția de a nu se face confuzie, deoarece atât acest

imobil, cât și cel situat la nr. z a aparținut părinților săi. Apreciază că

raportul de expertiză topografică a clarificat faptul că terenul notificat este

un teren arabil, liber de construcții, în suprafață de 1210 m.p., pe care s-a

aflat casa părinților săi, ce a fost demolată de autorități fără plata unei

despăgubiri și fără decret de expropriere.

Susține că terenul și construcția desființată se

încadrează în prevederile imperative ale art. 10 din Legea nr. 10/2001 și ale art.

1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, iar refuzul

instanțelor de a dispune restituirea terenului deținut tară titlu de orașul

Buftea și nesolicitat de altă persoană, poate intra sub incidența exigențelor art.

1 din Protocolul adițional la C.E.D.O. Dovada proprietății a fost făcută cu

înscrisurile furnizate de O.C.P.I. Ilfov și de administrația fiscală și, mai

ales, cu raportul de expertiză efectuat în cauză.

Analizând recursul în limitele

criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal

în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că acesta

este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:

În cauză urmează a se stabili dacă

recurenta-reclamantă a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi

asupra imobilului a cărui restituire o solicită, precum și dacă sunt incidente

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

De remarcat, mai întâi, că există inadvertențe cu

privire la identificarea imobilului notificat. Dacă în cererea introductivă

reclamanta solicită restituirea în natură a suprafeței de 1500 mp teren

intravilan situat în orașul Buftea, str. Crișan, precizând învecinările

acestuia, precum și faptul că este în prezent folosit de terțe persoane cu care

pretinde că are o înțelegere de cumpărare în momentul în care va dobândi titlu,

iar această amplasare este întărită prin declarația autentică nr. 991 din 12

martie 2003 și prin precizările de la dosar, în fața instanței de apel, prin

motivele de recurs formulate în primul ciclu procesual face referire la

imobilul situat la nr. z, iar în recursul de față susține că a menționat

imobilul din Crișan în vedere evitării confuziei cu cel de-al doilea imobil ce

a aparținut părinților săi și a cărui restituire o solicită.

Aceste inadvertențe depășesc simpla eroare cu privire

la numărul poștal al imobilului, cu atât mai mult cu cât se fac apărări de fond

în funcție de fiecare locație.

Instanța va reține amplasamentul determinat de

expertul M.C., necontestat de către părți.

Dispozițiile art. 24 din Legea nr.

10/2001 prevăd: „(1) în absența unor

probe contrare, existența si, după caz întinderea

dreptului de proprietate, se

prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin

care s-a

dispus măsura preluării abuzive

sau s-a pus în executare măsura preluării

abuzive.

(2) în aplicarea prevederilor alin. (1) si în absența unor probe contrare,

persoana individualizată în actul normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus

sau, după caz s-a pus în executare

măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de

proprietar.”

Recurenta-reclamantă a precizat expres, la

solicitarea pârâtei, că nu deține acte de proprietate asupra casei și terenului,

dar terenul există, iar situația este cunoscută de primărie. Pentru a aplica

prezumția stabilită prin textul de lege indicat este necesar a se identifica

actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare

măsura preluării abuzive.

Recurenta-reclamantă susține că în cauză este vorba

despre o expropriere realizată de autoritățile locale prin demolarea

construcției, fără plata vreunei despăgubiri și fără existența vreunui decret

de expropriere.

Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001,

dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanei îndreptățite se

dovedesc cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare” făcând trimitere la orice

înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau

administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care

generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl

invocă.

Or, singurele acte doveditoare depuse în cauză, fac

referire la imobilul situat pe strada Crișan, ce a fost înstrăinat de autorii

reclamantei fratelui acesteia care, la rândul său, a vândut unor terți. În

acest sens, la dosar fond se află decizia nr. 107 din 13 decembrie 1980 emisă

de C.P. al orașului Buftea — Biroul executiv, prin care se constată trecerea în

proprietatea statului a terenului în suprafață de 250 m.p. situat în orașul

Buftea, str. Crișan, ca efect al înstrăinării construcției prin actul de

vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Buftea sub nr. 1091 din 2

noiembrie 1979.

De asemenea, expertiza dispusă în apel stabilește că

imobilul din str. Crișan nu a aparținut autorilor reclamantei, fiind în prezent

în proprietatea unui terț, care l-a dobândit prin cumpărare de la proprietarul

inițial.

Înscrierile din registrul agricol (foaia matricolă

1416) fac trimitere la o suprafață de 600 m.p. aflată în proprietatea familiei

H., din care 250 m.p. clădiri și curte, iar 350 m.p. teren neconstruibil și

cultivat, prin notificare reclamanta solicită restituirea unui teren de 850 m.p.,

prin acțiune solicită 1500 m.p., iar expertiza identifică un teren de 1210 m.p.,

cu alte învecinări decât cele indicate.

Nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul

că dovada concludentă a dreptului de proprietate al autorilor săi ar fi

raportul de expertiză, atâta timp cât această probă nu poate fi circumscrisă sintagmei

„acte doveditoare”, așa cum este ea definită de lege și de art. 23.1 din

Normele metodologice de aplicare.

Așadar, se reține că nu există acte doveditoare ale

dreptului de proprietate al autorilor H.I. și M., care să confere reclamantei

calitatea de persoană îndreptățită, aspect de natură a înlătura aplicabilitatea

dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

reclamantei, cu consecința menținerii hotărârilor pronunțate în fond și apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta F.P. împotriva deciziei civile nr. 63/ A din 23 februarie 2010 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie

2011.