ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 626/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 626/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Suceava la 23 ianuarie 2006, reclamantul B.M., prin mandatar B.M. a chemat în

judecată pe pârâții SNP P. SA București - Sucursala PECO Suceava și Municipiul

Câmpulung Moldovenesc prin primar, solicitând obligarea acestora la restituirea

în natură a suprafeței de 259 mp. din terenul în suprafață totală de 1.368 mp.,

situat în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, fostă Str. 11 Iunie nr. 7 - 9,

dobândit prin moștenire de la părinții săi și preluat abuziv în anul 1972.

Prin Sentința civilă

nr. 1.708 din 30 octombrie 2006, Tribunalul Suceava a respins excepția

necompetenței materiale și excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Z.P. Suceava, a admis acțiunea reclamantului și a constatat că acesta

este îndreptățit la restituirea în natură a suprafeței de teren de 259 mp.,

identică cu parcela 1901/3 din CF 400 a Comisiei Cadastrale Câmpulung

Moldovenesc, astfel cum a fost identificată prin planul de situație anexă la

raportul de expertiză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel SC P. SA București, susținând că litigiul era de

competența Tribunalului București, întrucât sediul acesteia este în București.

Prin Decizia civilă

nr. 16 din 1 februarie 2007, Curtea de Apel Suceava a respins apelul ca

nefondat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs SC P. SA București, recurs ce a fost admis prin

Decizia nr. 5.059 din 20 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a casat

decizia atacată și s-a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București,

reținându-se aplicabilitatea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, iar nu a dispozițiilor art. 13 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 583 din 21 martie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive, reținând că pârâta este

deținătoarea terenului în litigiu.

Prin aceeași hotărâre

s-a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, constatându-se că terenul ce

se solicită a fi restituit este cuprins în certificatul de atestare a dreptului

de proprietate eliberat pârâtei.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel reclamanții B.M., M.M., B.A.S. și B.M.L., în

calitate de moștenitori ai defunctului B.M.

Prin Decizia civilă

nr. 76 P din 1 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, analizându-se apelul nemotivat în condițiile art. 297 C. proc.

civ., a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs reclamanții, recurs ce a fost admis prin Decizia

civilă nr. 1.784 din 1 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, fiind casată decizia recurată cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că decizia

instanței de apel este nelegală, întrucât nu s-a verificat, în cadrul procesual

al litigiului, circumscris Legii nr. 10/2001, conform statuărilor din decizia

de casare pronunțată la 20 iunie 2007, dacă terenul în discuție este sau nu

deținut de intimata SC P. și nici situația juridică a acestei societăți.

Ca atare, s-a

apreciat că se impune ca, pentru identificarea deținătorului real al suprafeței

de teren în litigiu, să se administreze probe suplimentare, respectiv o

expertiză tehnică judiciară, care să aibă în vedere și celelalte suprafețe din

terenul inițial ce a aparținut autorului reclamantului și pentru care s-au emis

deja dispoziții în temeiul Legii nr. 10/2001.

Raportat la

modalitatea de preluare a terenului în discuție, s-a indicat să se stabilească,

având în vedere și momentul la care a fost privatizată societatea pârâtă, în

eventualitatea în care se va constata că aceasta este deținătoarea bunului și

că s-a solicitat restituirea în natură prin notificare conform Legii nr. 10/2001,

dacă sunt sau nu incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) (art. 21 alin. (1))

din Legea nr. 10/2001.

În rejudecarea

apelului, prin Încheierea din 27 octombrie 2011, având în vedere dispozițiile

art. 315 C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

încuviințat efectuarea unei expertize topografice, având ca obiective

identificarea terenului în litigiu, stabilirea afectării de utilități și a

posibilității restituirii în natură, indicarea deținătorului actual și a

categoriei terenului, intravilan sau extravilan.

De asemenea, față de

dispozițiile deciziei de casare, curtea de apel a pus în vedere

apelanților-reclamanți să depună la dosar notificarea adresată intimatei pârâte

în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la restituirea terenului în litigiu în

suprafață de 259 mp., acte din care să rezulte că pârâta a fost notificată în

termen legal, dispozițiile pe care le dețin cu privire la alte suprafețe de

teren din totalul de 1.368 mp., orice alte înscrisuri pe care le consideră

relevante pentru efectuarea expertizei judiciare.

Apelanții reclamanți

au fost citați cu mențiunea de a depune înscrisurile menționate, precum și

dovada plății onorariului de expert în cuantum de 1.500 RON.

S-a dispus efectuarea

expertizei prin comisie rogatorie, după depunerea la dosar a înscrisurilor

solicitate apelanților reclamanți și a dovezii privind achitarea onorariului de

expert.

Prin Încheierea din

data de 17 noiembrie 2011, curtea de apel a dispus revenirea cu citarea

apelanților reclamanți ca în precedent, cu mențiunea aplicării sancțiunii

suspendării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 1.551 C. proc. civ.

Prin Încheierea din

26 ianuarie 2012, având în vedere că apelanții reclamanți nu s-au conformat

celor dispuse de instanță și constatând că desfășurarea normală a procesului

este împiedicată din vina acestora prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite

în sarcina lor, în cursul judecății, curtea de apel a dispus suspendarea

judecății apelului conform art. 1.551 C. proc. civ.

La data de 26 aprilie

2013, intimata SC OMV P. SA a formulat o cerere de constatare a intervenirii

perimării conform art. 248 alin. (1) și art. 252 C. proc. civ., cauza fiind

repusă pe rol în vederea discutării acestei excepții.

Prin Decizia civilă

nr. 201 A din 6 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, a

constatat perimat apelul declarat de reclamanți, reținând, în esență, că de la

data de 26 ianuarie 2012, când s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în

conformitate cu dispozițiile art. 1551 C. proc. civ. a trecut mai mult de un

an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de apel incumbă

apelanților reclamanți. S-a constatat că nu se poate reține incidența vreunei

cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, în sensul art.

249 - 251 C. proc. civ., astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 248

C. proc. civ.

În ceea ce privește

cererea de continuare a judecății formulată de apelanta reclamantă B.M., curtea

a constatat că aceasta nu poate fi avută în vedere, deoarece a fost depusă după

reținerea cauzei în pronunțare.

Pe de altă parte, s-a

apreciat că motivele invocate (faptul că partea a fost plecată în străinătate

pentru a o îngriji pe fiica sa și a avut buletinul expirat, ceea ce a necesitat

efectuarea unor formalități la consulat pentru eliberarea titlului de

călătorie) nu reprezintă împrejurări mai presus de voința părții din cauza

cărora aceasta a fost împiedicată să stăruie în judecată, pentru a fi incidente

dispozițiile art. 250 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta B.M. criticând-o ca

nelegală pentru greșita perimare și solicitând continuarea judecării apelului.

Dezvoltând motivele

de recurs, reclamanta a arătat că a fost împiedicată să stăruie în judecată din

cauza unor împrejurări mai presus de voința sa, în aceeași situație aflându-se

și fiii săi coreclamanți, plecați să lucreze în Italia. S-a solicitat, astfel,

să se constate incidența art. 250 alin. ultim C. proc. civ.

Recurenta a învederat

că în anul 2012 a plecat în Italia pentru a o îngriji pe fiica sa, care suferă

de o afecțiune psihică și care se afla în imposibilitate de a supraviețui fără

supraveghere permanentă și tratament.

Recurenta a invocat

în susținerea motivului de recurs și o altă împrejurare care a împiedicat-o

să-și îndeplinească obligațiile procesuale, respectiv expirarea buletinului de

identitate la 24 decembrie 2012, situație care a pus-o în imposibilitate să se

întoarcă în țară, până la eliberarea de către consulat a unui titlu de

călătorie.

Recurenta a precizat

în finalul motivelor de recurs că deține înscrisurile solicitate, pe care se

obligă să le depună la primul termen de judecată.

În dovedirea

motivelor de recurs, reclamanta B.M. a depus la dosar acte medicale privind

starea sănătății fiicei sale, B.A.S., precum și titlul de călătorie eliberat

pentru o singură călătorie, de la 21 mai 2013 la 21 iunie 2013.

Intimata SC O.P. S.A.

a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, care nu a fost

motivat și semnat, iar pe fond solicitând respingerea acestuia.

În faza procesuală a

recursului nu s-au administrat probe noi.

Examinând cu

prioritate excepția de procedură a nulității recursului, conform art. 137 C.

proc. civ., Curtea va constata că aceasta este nefondată. Conform art. 306 alin.

ultim C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor

într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, fără a indica

expres vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., recurenta a invocat greșita interpretare și aplicare a art. 250 C. proc.

civ., critică ce se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în raport de care recursul va fi examinat.

Curtea va constata că

recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Conform art. 250

alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește

suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244

C. proc. civ., precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu

este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

De asemenea, conform

art. 250 alin. (3) C. proc. civ., perimarea se suspendă pe timpul cât partea

este împiedicată să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus

de voința sa.

Din modul de

dezvoltare a criticilor aduse de recurentă deciziei recurate, rezultă că

aceasta a înțeles să invoce existența unor împrejurări mai presus de voința sa,

care ar fi împiedicat-o să stăruie în judecată, împrejurări ce se circumscriu

ipotezei avute în vedere de dispozițiile alin. (3) al art. 250 C. proc. civ.

Stabilirea naturii

împiedicării de a stărui în judecată, respectiv dacă aceasta era sau nu

susceptibilă să constituie un impediment care să suspende perimarea reprezintă

o chestiune de fapt lăsată la aprecierea instanței.

Având în vedere

motivele invocate de reclamanta B.M., care ar fi împiedicat-o să stăruie în

judecată, respectiv faptul că aceasta a fost plecată în străinătate pentru a o

îngriji pe fiica sa și a avut buletinul expirat, ceea ce a necesitat efectuarea

unor formalități la consulat pentru eliberarea titlului de călătorie, instanța

de apel a apreciat că acestea nu reprezintă împrejurări mai presus de voința

părții, pentru a fi incidente dispozițiile art. 250 alin. (3) C. proc. civ.

Reaprecierea

împrejurărilor menționate în sensul că ar fi de natură să atragă suspendarea

cursului perimării nu mai poate face obiect de analiză în recurs în actuala

reglementare a art. 304 C. proc. civ.

De asemenea, Curtea

va reține că reclamanta recurentă B.M. nu poate invoca împiedicarea celorlalți

reclamanți de a stărui în judecată (întrucât sunt plecați în străinătate), câtă

vreme aceștia nu au exercitat calea de atac împotriva deciziei instanței de

apel.

Mai mult, Curtea va

constata că, având în vedere temeiul care a condus la suspendarea cauzei,

respectiv art. 1551 C. proc. civ., precum și faptul că în cuprinsul Încheierii

din 27 octombrie 2011 s-au stabilit obligațiile a căror respectare incumbă

reclamanților, reclamanta avea posibilitatea de a înainta prin poștă la dosar

actele necesar a fi depuse, respectiv notificarea adresată intimatei pârâte în

sensul Legii nr. 10/2001 cu privire la terenul în litigiu în suprafață de 259

mp, precum și orice alte înscrisuri relevante pentru efectuarea expertizei

judiciare, fără a fi necesară prezența sa în fața instanței.

De altfel, nici odată

cu formularea cererii de repunere pe rol înaintate prin fax instanței de apel

și nici în faza procesuală a recursului, reclamanta B.M. nu a depus actele

solicitate, pe care a arătat că le deține.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea va constata că recursul reclamantei nu este fondat și, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva Deciziei nr. 201/A din

06 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM