ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 626/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava la 23 ianuarie 2006, reclamantul B.M., prin mandatar B.M. a chemat în judecată pe pârâții SNP P. SA București - Sucursala PECO Suceava și Municipiul Câmpulung Moldovenesc prin primar, solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a suprafeței de 259 mp. din terenul în suprafață totală de 1.368 mp., situat în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, fostă Str. 11 Iunie nr. 7 - 9, dobândit prin moștenire de la părinții săi și preluat abuziv în anul 1972. Prin Sentința civilă nr. 1.708 din 30 octombrie 2006, Tribunalul Suceava a respins excepția necompetenței materiale și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Z.P.

Suceava, a admis acțiunea reclamantului și a constatat că acesta este îndreptățit la restituirea în natură a suprafeței de teren de 259 mp., identică cu parcela 1901/3 din CF 400 a Comisiei Cadastrale Câmpulung Moldovenesc, astfel cum a fost identificată prin planul de situație anexă la raportul de expertiză. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel SC P. SA București, susținând că litigiul era de competența Tribunalului București, întrucât sediul acesteia este în București. Prin Decizia civilă nr. 16 din 1 februarie 2007, Curtea de Apel Suceava a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC P. SA București, recurs ce a fost admis prin Decizia nr. 5.059 din 20 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, reținându-se aplicabilitatea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar nu a dispozițiilor art. 13 C. proc. civ. Prin Sentința civilă nr. 583 din 21 martie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, reținând că pârâta este deținătoarea terenului în litigiu. Prin aceeași hotărâre s-a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, constatându-se că terenul ce se solicită a fi restituit este cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat pârâtei.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanții B.M., M.M., B.A.S. și B.M.L., în calitate de moștenitori ai defunctului B.M. Prin Decizia civilă nr. 76 P din 1 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, analizându-se apelul nemotivat în condițiile art. 297 C. proc. civ., a fost respins ca nefondat. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamanții, recurs ce a fost admis prin Decizia civilă nr. 1.784 din 1 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, fiind casată decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că decizia instanței de apel este nelegală, întrucât nu s-a verificat, în cadrul procesual al litigiului, circumscris Legii nr. 10/2001, conform statuărilor din decizia de casare pronunțată la 20 iunie 2007, dacă terenul în discuție este sau nu deținut de intimata SC P. și nici situația juridică a acestei societăți. Ca atare, s-a apreciat că se impune ca, pentru identificarea deținătorului real al suprafeței de teren în litigiu, să se administreze probe suplimentare, respectiv o expertiză tehnică judiciară, care să aibă în vedere și celelalte suprafețe din terenul inițial ce a aparținut autorului reclamantului și pentru care s-au emis deja dispoziții în temeiul Legii nr. 10/2001.

Raportat la modalitatea de preluare a terenului în discuție, s-a indicat să se stabilească, având în vedere și momentul la care a fost privatizată societatea pârâtă, în eventualitatea în care se va constata că aceasta este deținătoarea bunului și că s-a solicitat restituirea în natură prin notificare conform Legii nr. 10/2001, dacă sunt sau nu incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) (art. 21 alin. (1)) din Legea nr. 10/2001. În rejudecarea apelului, prin Încheierea din 27 octombrie 2011, având în vedere dispozițiile art. 315 C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a încuviințat efectuarea unei expertize topografice, având ca obiective identificarea terenului în litigiu, stabilirea afectării de utilități și a posibilității restituirii în natură, indicarea deținătorului actual și a categoriei terenului, intravilan sau extravilan.

De asemenea, față de dispozițiile deciziei de casare, curtea de apel a pus în vedere apelanților-reclamanți să depună la dosar notificarea adresată intimatei pârâte în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la restituirea terenului în litigiu în suprafață de 259 mp., acte din care să rezulte că pârâta a fost notificată în termen legal, dispozițiile pe care le dețin cu privire la alte suprafețe de teren din totalul de 1.368 mp., orice alte înscrisuri pe care le consideră relevante pentru efectuarea expertizei judiciare. Apelanții reclamanți au fost citați cu mențiunea de a depune înscrisurile menționate, precum și dovada plății onorariului de expert în cuantum de 1.500 RON. S-a dispus efectuarea expertizei prin comisie rogatorie, după depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate apelanților reclamanți și a dovezii privind achitarea onorariului de expert.

Prin Încheierea din data de 17 noiembrie 2011, curtea de apel a dispus revenirea cu citarea apelanților reclamanți ca în precedent, cu mențiunea aplicării sancțiunii suspendării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 1.551 C. proc. civ. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2012, având în vedere că apelanții reclamanți nu s-au conformat celor dispuse de instanță și constatând că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina acestora prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina lor, în cursul judecății, curtea de apel a dispus suspendarea judecății apelului conform art. 1.551 C. proc. civ. La data de 26 aprilie 2013, intimata SC OMV P. SA a formulat o cerere de constatare a intervenirii perimării conform art. 248 alin. (1) și art. 252 C. proc.

civ., cauza fiind repusă pe rol în vederea discutării acestei excepții. Prin Decizia civilă nr. 201 A din 6 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, a constatat perimat apelul declarat de reclamanți, reținând, în esență, că de la data de 26 ianuarie 2012, când s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 1551 C. proc. civ. a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de apel incumbă apelanților reclamanți. S-a constatat că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, în sensul art. 249 - 251 C. proc. civ., astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 248 C. proc.

civ. În ceea ce privește cererea de continuare a judecății formulată de apelanta reclamantă B.M., curtea a constatat că aceasta nu poate fi avută în vedere, deoarece a fost depusă după reținerea cauzei în pronunțare. Pe de altă parte, s-a apreciat că motivele invocate (faptul că partea a fost plecată în străinătate pentru a o îngriji pe fiica sa și a avut buletinul expirat, ceea ce a necesitat efectuarea unor formalități la consulat pentru eliberarea titlului de călătorie) nu reprezintă împrejurări mai presus de voința părții din cauza cărora aceasta a fost împiedicată să stăruie în judecată, pentru a fi incidente dispozițiile art. 250 alin. (3) C. proc. civ. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta B.M.

criticând-o ca nelegală pentru greșita perimare și solicitând continuarea judecării apelului. Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a arătat că a fost împiedicată să stăruie în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa, în aceeași situație aflându-se și fiii săi coreclamanți, plecați să lucreze în Italia. S-a solicitat, astfel, să se constate incidența art. 250 alin. ultim C. proc. civ. Recurenta a învederat că în anul 2012 a plecat în Italia pentru a o îngriji pe fiica sa, care suferă de o afecțiune psihică și care se afla în imposibilitate de a supraviețui fără supraveghere permanentă și tratament. Recurenta a invocat în susținerea motivului de recurs și o altă împrejurare care a împiedicat-o să-și îndeplinească obligațiile procesuale, respectiv expirarea buletinului de identitate la 24 decembrie 2012, situație care a pus-o în imposibilitate să se întoarcă în țară, până la eliberarea de către consulat a unui titlu de călătorie.

Recurenta a precizat în finalul motivelor de recurs că deține înscrisurile solicitate, pe care se obligă să le depună la primul termen de judecată. În dovedirea motivelor de recurs, reclamanta B.M. a depus la dosar acte medicale privind starea sănătății fiicei sale, B.A.S., precum și titlul de călătorie eliberat pentru o singură călătorie, de la 21 mai 2013 la 21 iunie 2013. Intimata SC O.P. S.A. a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, care nu a fost motivat și semnat, iar pe fond solicitând respingerea acestuia. În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi. Examinând cu prioritate excepția de procedură a nulității recursului, conform art. 137 C. proc.

civ., Curtea va constata că aceasta este nefondată. Conform art. 306 alin. ultim C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, fără a indica expres vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenta a invocat greșita interpretare și aplicare a art. 250 C. proc. civ., critică ce se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care recursul va fi examinat. Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Conform art. 250 alin. (1) C. proc.

civ., cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244 C. proc. civ., precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. De asemenea, conform art. 250 alin. (3) C. proc. civ., perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa. Din modul de dezvoltare a criticilor aduse de recurentă deciziei recurate, rezultă că aceasta a înțeles să invoce existența unor împrejurări mai presus de voința sa, care ar fi împiedicat-o să stăruie în judecată, împrejurări ce se circumscriu ipotezei avute în vedere de dispozițiile alin. (3) al art. 250 C. proc.

civ. Stabilirea naturii împiedicării de a stărui în judecată, respectiv dacă aceasta era sau nu susceptibilă să constituie un impediment care să suspende perimarea reprezintă o chestiune de fapt lăsată la aprecierea instanței. Având în vedere motivele invocate de reclamanta B.M., care ar fi împiedicat-o să stăruie în judecată, respectiv faptul că aceasta a fost plecată în străinătate pentru a o îngriji pe fiica sa și a avut buletinul expirat, ceea ce a necesitat efectuarea unor formalități la consulat pentru eliberarea titlului de călătorie, instanța de apel a apreciat că acestea nu reprezintă împrejurări mai presus de voința părții, pentru a fi incidente dispozițiile art. 250 alin. (3) C. proc.

civ. Reaprecierea împrejurărilor menționate în sensul că ar fi de natură să atragă suspendarea cursului perimării nu mai poate face obiect de analiză în recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ. De asemenea, Curtea va reține că reclamanta recurentă B.M. nu poate invoca împiedicarea celorlalți reclamanți de a stărui în judecată (întrucât sunt plecați în străinătate), câtă vreme aceștia nu au exercitat calea de atac împotriva deciziei instanței de apel. Mai mult, Curtea va constata că, având în vedere temeiul care a condus la suspendarea cauzei, respectiv art. 1551 C. proc.

civ., precum și faptul că în cuprinsul Încheierii din 27 octombrie 2011 s-au stabilit obligațiile a căror respectare incumbă reclamanților, reclamanta avea posibilitatea de a înainta prin poștă la dosar actele necesar a fi depuse, respectiv notificarea adresată intimatei pârâte în sensul Legii nr. 10/2001 cu privire la terenul în litigiu în suprafață de 259 mp, precum și orice alte înscrisuri relevante pentru efectuarea expertizei judiciare, fără a fi necesară prezența sa în fața instanței. De altfel, nici odată cu formularea cererii de repunere pe rol înaintate prin fax instanței de apel și nici în faza procesuală a recursului, reclamanta B.M. nu a depus actele solicitate, pe care a arătat că le deține.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamantei nu este fondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva Deciziei nr. 201/A din 06 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2014. Procesat de GGC - AM