ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1224/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1224/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând asupra
cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată la data de 28 martie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția
a V-a civilă, reclamanta A.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.V.V.,
obligarea acesteia la restituirea imobilului situat în București, str. A.P.C.,
sector 1. Acțiunea civilă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm.
din C. civ.
Prin Sentința nr. 960
din 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a
fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A.R., în
contradictoriu cu pârâta C.V.V.
Prin Decizia nr. 540
A din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de
reclamanta A.R. împotriva sentinței mai sus menționate, care a fost schimbată
în tot, în sensul că a fost admisă acțiunea, pârâta fiind obligată sa lase
reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în
București, str. A.P.C., sector 1.
Prin Decizia nr. 6165
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală, la data de 20 septembrie 2011, a fost admisă excepția
nulității recursului invocată de reclamanta A.R. și s-a constatat nul recursul
declarat de pârâta C.V.V. împotriva Deciziei nr. 540 A din 6 octombrie 2010 a
Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie.
În motivare, s-a
reținut că recurenta nu a indicat explicit, în cererea de recurs, motivele
prevăzute limitativ de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 din C. proc. civ., iar
dezvoltarea criticilor formulate nu au permis încadrarea acestora în cazurile
de casare sau de modificare prevăzute de textul legal menționat.
Astfel motivele de
recurs au vizat modul în care instanța a interpretat probatoriul administrat în
cauză și nevalabilitatea titlului reclamantei asupra imobilului, fără ca pârâta
să indice dispozițiile legale aplicate greșit de instanță, care a soluționat
acțiunea civilă prin compararea titlurilor, nefiind sesizată cu cereri privind
anularea acestora.
Prin urmare, Înalta
Curte a reținut că motivele invocate nu au corespondență cu hotărârea atacată
în sensul obiectului judecății acesteia, situație în care a făcut
aplicabilitatea dispozițiilor art. 306 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.,
care sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului.
Împotriva acestei
decizii, la data de 29 noiembrie 2013, pârâta C.V.V. a formulat contestație în
anulare, întemeiată pe prevederile art. 317 și 318 din C. proc. civ.
Prin argumentele
expuse, contestatoarea a arătat, sub un prim aspect, că hotărârea atacată a
fost pronunțată fără ca procedura de citare cu aceasta, pentru ziua când s-a
judecat pricina, să fie îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 317
alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
Astfel, în opinia sa,
instanța de recurs a încălcat dispozițiile art. 303 alin. (5) din actul
normativ mai sus menționat, întrucât nu i-a pus în vedere să indice criticile
aduse hotărârii recurate, precum și textele legale pretins încălcate sau greșit
aplicate de Curtea de Apel, aspect care a condus la nerespectarea dreptului său
la apărare.
Sub un al doilea
aspect, contestatoarea a susținut că instanța de recurs a pronunțat hotărârea
atacată omițând să supună analizei excepția puterii lucrului judecat, invocată
încă de la debutul litigiului și reiterată în recurs.
În sensul arătat,
această excepție reprezintă un motiv de ordine publică constând într-o
nelegalitate săvârșită de instanțele de fond și materializată în ignorarea
hotărârilor judecătorești anterioare, prin care au fost dezlegate irevocabil,
chestiuni litigioase esențiale pentru soluționarea pricinii.
De asemenea, în
motivarea contestației în anulare s-a arătat că instanța de recurs a pronunțat
hotărârea atacată omițând să cerceteze motivul ce a vizat inexistența unui
titlu de proprietate al reclamantei asupra imobilului, reprezentat de un legat
privind proprietatea și de o declarație de acceptare a succesiunii sub
beneficiu de inventar, tardiv formulată, reclamanta nefinalizând procedura
succesorală și nefiind pusă în posesie.
Examinând contestația
în anulare sub aspectul excepției tardivității a cărei analiză este prioritară,
în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte
constată următoarele:
Conform prevederilor
art. 319 alin. (2) din C. proc. civ., contestația în anulare se poate face
oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la
împlinirea termenului definit de art. 401 alin. (1) lit. b) sau c) din același
act normativ. Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire
pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15
zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai
târziu de un an de la data când aceasta a rămas irevocabilă.
În speță, obiectul
contestației în anulare deduse judecății îl constituie Decizia nr. 6165 din 20
septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală, prin care a fost constatat nul recursul declarat de pârâta
C.V.V. împotriva Deciziei nr. 540 A pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la 6 octombrie
2010.
Din perspectiva celor
statuate prin decizia supusă contestației în anulare, Înalta Curte constată că
aceasta nu este susceptibilă de executare silită.
În contextul arătat,
în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 319 alin. (2) teza a II-a
C. proc. civ., care stipulează că, în această ipoteză, termenul în care trebuie
formulată contestația în anulare este de 15 zile de la data când contestatorul
a luat cunoștință de hotărârea pe care o atacă, dar nu mai târziu de un an de
la data la care a rămas irevocabilă.
Textul legal citat
instituie două termene în interiorul cărora poate fi promovată contestația în
anulare, și anume 15 zile, calculate de la data la care contestatorul a luat
cunoștință de hotărâre și, respectiv 1 an, care începe să curgă de la data
rămânerii definitive a acesteia.
În raport de
aspectele mai sus menționate, decizia supusă contestației în anulare a fost
pronunțată și a dobândit caracter irevocabil la 20 septembrie 2011, iar calea
extraordinară de atac a fost promovată de contestatoare la 29 noiembrie 2013,
fiind înregistrată pe rolul instanței supreme la 3 decembrie 2013.
Prin prisma
dispozițiilor reglementate de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.,
termenul în care putea fi introdusă cel mai târziu contestația în anulare s-a
împlinit la 20 septembrie 2012.
Înalta Curte are în
vedere și dispozițiile art. 103 alin. (1) din C. proc. civ., care sancționează
cu decăderea neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal și, în raport
de aceste constatări, reținând că termenul definit de lege pentru promovarea
contestației în anulare a fost depășit, fără a se face dovada că partea a fost
împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa de a împlini actul
procedural, va admite excepția tardivității și va respinge contestația în
anulare ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă,
contestația în anulare formulată de contestatoarea C.V.V. împotriva Deciziei
nr. 6165 din 20 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
civilă și de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 10 aprilie 2014.
Procesat de GGC - AS