ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1224/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 martie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta A.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.V.V., obligarea acesteia la restituirea imobilului situat în București, str. A.P.C., sector 1. Acțiunea civilă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. din C. civ. Prin Sentința nr. 960 din 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A.R., în contradictoriu cu pârâta C.V.V. Prin Decizia nr. 540 A din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de reclamanta A.R.

împotriva sentinței mai sus menționate, care a fost schimbată în tot, în sensul că a fost admisă acțiunea, pârâta fiind obligată sa lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. A.P.C., sector 1. Prin Decizia nr. 6165 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 20 septembrie 2011, a fost admisă excepția nulității recursului invocată de reclamanta A.R. și s-a constatat nul recursul declarat de pârâta C.V.V. împotriva Deciziei nr. 540 A din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. În motivare, s-a reținut că recurenta nu a indicat explicit, în cererea de recurs, motivele prevăzute limitativ de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 din C. proc.

civ., iar dezvoltarea criticilor formulate nu au permis încadrarea acestora în cazurile de casare sau de modificare prevăzute de textul legal menționat. Astfel motivele de recurs au vizat modul în care instanța a interpretat probatoriul administrat în cauză și nevalabilitatea titlului reclamantei asupra imobilului, fără ca pârâta să indice dispozițiile legale aplicate greșit de instanță, care a soluționat acțiunea civilă prin compararea titlurilor, nefiind sesizată cu cereri privind anularea acestora. Prin urmare, Înalta Curte a reținut că motivele invocate nu au corespondență cu hotărârea atacată în sensul obiectului judecății acesteia, situație în care a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 306 alin. (1) lit. c) din C. proc.

civ., care sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului. Împotriva acestei decizii, la data de 29 noiembrie 2013, pârâta C.V.V. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe prevederile art. 317 și 318 din C. proc. civ. Prin argumentele expuse, contestatoarea a arătat, sub un prim aspect, că hotărârea atacată a fost pronunțată fără ca procedura de citare cu aceasta, pentru ziua când s-a judecat pricina, să fie îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. Astfel, în opinia sa, instanța de recurs a încălcat dispozițiile art. 303 alin. (5) din actul normativ mai sus menționat, întrucât nu i-a pus în vedere să indice criticile aduse hotărârii recurate, precum și textele legale pretins încălcate sau greșit aplicate de Curtea de Apel, aspect care a condus la nerespectarea dreptului său la apărare.

Sub un al doilea aspect, contestatoarea a susținut că instanța de recurs a pronunțat hotărârea atacată omițând să supună analizei excepția puterii lucrului judecat, invocată încă de la debutul litigiului și reiterată în recurs. În sensul arătat, această excepție reprezintă un motiv de ordine publică constând într-o nelegalitate săvârșită de instanțele de fond și materializată în ignorarea hotărârilor judecătorești anterioare, prin care au fost dezlegate irevocabil, chestiuni litigioase esențiale pentru soluționarea pricinii. De asemenea, în motivarea contestației în anulare s-a arătat că instanța de recurs a pronunțat hotărârea atacată omițând să cerceteze motivul ce a vizat inexistența unui titlu de proprietate al reclamantei asupra imobilului, reprezentat de un legat privind proprietatea și de o declarație de acceptare a succesiunii sub beneficiu de inventar, tardiv formulată, reclamanta nefinalizând procedura succesorală și nefiind pusă în posesie.

Examinând contestația în anulare sub aspectul excepției tardivității a cărei analiză este prioritară, în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Conform prevederilor art. 319 alin. (2) din C. proc. civ., contestația în anulare se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului definit de art. 401 alin. (1) lit. b) sau c) din același act normativ. Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când aceasta a rămas irevocabilă.

În speță, obiectul contestației în anulare deduse judecății îl constituie Decizia nr. 6165 din 20 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care a fost constatat nul recursul declarat de pârâta C.V.V. împotriva Deciziei nr. 540 A pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la 6 octombrie 2010. Din perspectiva celor statuate prin decizia supusă contestației în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu este susceptibilă de executare silită. În contextul arătat, în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., care stipulează că, în această ipoteză, termenul în care trebuie formulată contestația în anulare este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărârea pe care o atacă, dar nu mai târziu de un an de la data la care a rămas irevocabilă.

Textul legal citat instituie două termene în interiorul cărora poate fi promovată contestația în anulare, și anume 15 zile, calculate de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre și, respectiv 1 an, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a acesteia. În raport de aspectele mai sus menționate, decizia supusă contestației în anulare a fost pronunțată și a dobândit caracter irevocabil la 20 septembrie 2011, iar calea extraordinară de atac a fost promovată de contestatoare la 29 noiembrie 2013, fiind înregistrată pe rolul instanței supreme la 3 decembrie 2013. Prin prisma dispozițiilor reglementate de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., termenul în care putea fi introdusă cel mai târziu contestația în anulare s-a împlinit la 20 septembrie 2012. Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 103 alin. (1) din C. proc.

civ., care sancționează cu decăderea neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal și, în raport de aceste constatări, reținând că termenul definit de lege pentru promovarea contestației în anulare a fost depășit, fără a se face dovada că partea a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa de a împlini actul procedural, va admite excepția tardivității și va respinge contestația în anulare ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatoarea C.V.V. împotriva Deciziei nr. 6165 din 20 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2014. Procesat de GGC - AS