ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1265/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 07 noiembrie 2007, sub nr. 21044/299/2007, reclamanta Z.R. a chemat în judecată pârâții C.M. și C.A.C., solicitând obligarea acestora să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul situat în București, sect. 1. Prin sentința civilă nr. 1319 din 30 ianuarie 2008, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 10473/3/2008.

Prin sentința civilă nr. 2151 din 20 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, prescripției dreptului material la acțiune și prematurității acțiunii; a admis acțiunea; a obligat pe pârâți să-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, sector 1; a obligat pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții. Prin încheierea din 27 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea de suspendare formulată de apelanții-pârâți și a dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect pretenții, aflată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, Dosar nr. 33285/3/2014.

Pentru a decide astfel, curtea a apreciat că cererea de suspendare este întemeiată, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora „instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive: 1. Măsura suspendării judecării apelului este nelegală, deoarece nu sunt incidente dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Intimații (apelanții-pârâți) au formulat cerere de suspendare a judecării apelului în acțiunea în revendicare care fusese suspendată din 2007 până în 2014, susținând că judecarea apelului în acțiunea în revendicare depinde de soluția ce se va da în acțiunea ce face obiectul Dosarului nr. 33285/3/2014.

Prin această nouă acțiune, întemeiată pe art. 48 din Legea nr. 10/2001, intimații (apelanții-pârâți) au solicitat obligarea reclamantei din prezenta cauză la plata de despăgubiri pentru pretinse îmbunătățiri pe care le-ar fi făcut în timp asupra imobilului în litigiu. Or, nu există nicio legătură între cele două acțiuni și dreptul ce se va dezlega în procesul de despăgubiri nu va avea niciun efect asupra acțiunii în revendicare. Astfel, prin Decizia nr. 843 din 08 iunie 2010 a Tribunalului București, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 6053 din 05 octombrie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, s-a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu de Statul Român; în egală măsură, contractul de vânzare-cumpărare al apelanților a fost declarat nul absolut.

La data de 27 mai 2013 s-a emis dispoziția de primar general, iar la 27 iulie 2013 s-a încheiat cu A.F.I. procesul de predare-primire a imobilului, fără însă ca reclamanta să aibă posesia. Intimații (apelanții-pârâți) nu mai dețin un titlu de proprietate, contractul lor de vânzare-cumpărare fiind constatat nul absolut prin decizie definitivă și irevocabilă, nu justifică noțiunea de bun și nu pot susține valabil în favoarea lor principiul securității raporturilor juridice. De cealaltă parte, reclamanta și-a văzut titlul vechi de proprietate confirmat prin faptul că s-a constatat preluarea nevalabilă a imobilului de către stat. Toată această situație de fapt constituie esența acțiunii în revendicare ce face obiectul apelului.

În procesul ce face obiectul Dosarului nr. 33285/3/2014 aflat pe rolul Tribunalului București se urmărește valorificarea unui pretins drept de creanță. Intimații nu au însă, legitimare procesuală activă în raport de o acțiune întemeiată pe art. 48 din Legea nr. 10/2001. Calea juridică pe care au promovat-o nu le este deschisă potrivit legii. Nu au nici interes, de vreme ce au deschisă calea pentru a obține, în baza art. 50 alin. (1) 2 din Legea nr. 10/2001, prețul de piață sau prețul actualizat. În acest sens, intimații au pe rolul Judecătoriei sector 5 și Dosarul nr. 26495/302/2014, prin care au cerut despăgubiri în contradictoriu cu M.F.P. pentru imobilul pierdut. Acțiunea întemeiată pe art. 48 din Legea nr. 10/2001 este deschisă exclusiv chiriașului care a pierdut imobilul prin restituire pe cale administrativă.

Or, intimații nu au calitate de chiriași, pierzând această calitate la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în 29 noiembrie 1996. Acțiunea în revendicare este acțiunea reală prin care reclamanta care a pierdut posesia bunului în litigiu cere restituirea acestui bun de la intimații care îl dețin fără niciun titlu și fără nici un drept. Acțiunea în revendicare se întemeiază pe însuși dreptul de proprietate și urmărește protecția acestui drept, în timp ce acțiunea în despăgubiri are ca temei un drept de creanță și este o acțiune personală care nu are nicio înrâurire asupra prezentului proces de revendicare. 2. Încheierea nu este motivată, în sensul de a se argumenta pentru care motive s-a dispus suspendarea.

Încheierea este o tot hotărâre judecătorească (art. 255 alin. (2) C. proc. civ.), care, la rândul ei, trebuie să fie motivată în sensul de a se prezenta argumentele pentru care instanța a dispus măsura suspendării. Instanța, în cazul de față, nu a motivat deloc soluția. S-a rezumat să citeze dispoziția legală, fără să motiveze în ce mod dreptul de creanță dedus judecații în procesul de despăgubiri are legătură cu dreptul de proprietate dedus judecații în prezenta acțiune în revendicare. 3. Măsura dispusă de instanță încalcă art. 6 alin. (1) din Convenția europeană, cu privire la termenul rezonabil. Acțiunea în revendicare a fost introdusă în 2007 și a fost suspendată până în 2014. Motivul suspendării a fost o acțiune în contestarea unui testament.

Cu privire la modul în care intimații înțeleg să exercite drepturile lor procesuale, este de menționat că la data de 08 ianuarie 2004 au formulat o acțiune care a avut ca obiect nulitatea testamentului din 1975 și a certificatului de moștenitor din 1991 prin care reclamanta din prezenta cauză își legitima calitatea procesuală activă în procesele purtate între părți. Procesul având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost suspendat în raport de acest ultim dosar. Acest proces a avut două cicluri procesuale. Acțiunea a fost respinsă în fond, prin sentința nr. 5453 din 27 iunie 2007 a Judecătoriei sectorului 2. Apelul a fost respins prin decizia Tribunalului București din 19 martie 2008. Recursul judecat de Curtea de Apel București la 26 noiambrie 2008 s-a respins ca fiind nul.

La data de 10 noiembrie 2009, intimații (apelanții-pârâți) din prezentul proces au formulat o altă acțiune având ca obiect tot contestarea testamentului reclamantei și care a făcut obiectul Dosarului nr. 22273/300/2009 al Judecătoriei sector 2, devenit prin declinare Dosar nr. 49547/3/2010 la Tribunalul București. Acțiunea a fost respinsă în fond prin sentința nr. 261 din 10 februarie 2012. Apelul, judecat de Curtea de Apel București, a fost respins la 1 februarie 2013, prin Decizia nr. 24/A. Recursul judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins prin Decizia 1728 din 16 mai 2014. Prezenta acțiune în revendicare a fost suspendată șapte ani, iar acum curtea de apel dispune din nou măsura suspendării, care trebuie desființată.

Intimații și-au făcut o modalitate de apărare din a promova procese vădit netemeinice, cu scopul de a tergiversa judecata pe fond a acțiunilor care vizează preluarea posesiei imobilului. Instanța are obligația de a analiza temeinicia drepturilor invocate și de a nu încuraja abuzul de drept procesual. Intimații-pârâți au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Înalta Curte constată că recursul este fondat, în raport de motivul vizând nemotivarea încheierii atacate, potrivit celor ce se vor arăta în continuare: Recurenta a invocat nemotivarea încheierii atacate, motiv ce se încadrează în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce permit reformarea unei hotărâri (prin hotărâre înțelegându-se și încheierile, conform art. 255 alin. (2) C. proc.

civ.) atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.” În accepțiunea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să răspundă în fapt și în drept pretențiilor formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Numai o astfel de motivare constituie pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac. În speță, este de observat că în considerentele încheierii recurate se regăsește doar o afirmație generică privind temeinicia cererii de suspendare, în raport de dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Astfel, instanța de apel a dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect pretenții, aflată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, Dosar nr. 33285/3/2014, reținând în considerentele încheierii pronunțate că „în urma analizării cererii de suspendare formulată de apărătorul apelanților-pârâți, o apreciază ca fiind întemeiată, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., potrivit cărora instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți”. Concluzia instanței de apel privind temeinicia cererii de suspendare este pur formală și nu reprezintă o motivare care să răspundă exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu se bazează pe o analiză efectivă a condițiilor suspendării prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ceea ce ar fi presupus argumentarea, de către instanță, a relației de dependență dintre pricina pendinte și cea în raport de care s-a cerut suspendarea, prin arătarea motivelor pentru care dezlegarea pricinii pendinte ar atârna, în tot sau în parte, de dreptul care face obiectul judecății în Dosarul nr. 33285/3/2014 al Tribunalului București.

Limitându-se să rețină că cererea de suspendare este întemeiată, fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu redarea conținutului textului de lege, fără analizarea condițiilor acestuia prin raportare la situația concretă din speță, instanța de apel a pronunțat o încheiere supusă casării în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Motivele de fapt și de drept la care se referă art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la soluția cuprinsă în dispozitiv, astfel că instanța de apel trebuia să arate în considerentele încheierii pronunțate motivele pentru care a ajuns la concluzia că sunt întrunite cerințele art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., în temeiul căruia a dispus suspendarea judecății. Neprocedând în acest mod, curtea de apel a pronunțat o încheiere cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce face operant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cum o astfel de încheiere face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității soluției pronunțate pe cererea de suspendare, nemotivarea încheierii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului cererii de suspendare, ceea ce impune soluția casării cu trimitere, criticile vizând nelegalitatea soluției de admitere a cererii de suspendare nu pot fi analizate de prezenta instanță, urmând a fi avute în vedere de instanța de trimitere.

În concluzie, reținând că, prin nemotivarea încheierii recurate, curtea de apel nu a intrat în cercetarea fondului cererii de suspendare, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) și (5) cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pe temeiul cărora va admite recursul reclamantei, va casa încheierea recurată și va trimite cauza pentru rejudecarea cererii de suspendare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Z.R. împotriva încheierii din 27 februarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 10473/3/2008 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează încheierea recurată și trimite cauza pentru rejudecarea cererii de suspendare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2015.