ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1265/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1265/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 07 noiembrie 2007, sub nr.

21044/299/2007, reclamanta Z.R. a chemat în judecată pârâții

C.M. și C.A.C.,

solicitând obligarea acestora să îi lase în deplină

proprietate și liniștită posesie terenul situat în București, sect. 1.

Prin sentința

civilă nr. 1319 din 30 ianuarie 2008, Judecătoria sectorului 1 București a

admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Urmare a

declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

V-a civilă, sub nr. 10473/3/2008.

Prin

sentința civilă nr. 2151 din 20 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a

V-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale

active a reclamantei, prescripției dreptului material la acțiune și

prematurității acțiunii; a admis acțiunea; a obligat pe pârâți să-i lase

reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București,

sector 1; a obligat pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 5.000 lei,

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel pârâții.

Prin

încheierea din 27 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea de suspendare

formulată de apelanții-pârâți și a dispus suspendarea judecării apelului până

la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect pretenții, aflată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, Dosar nr. 33285/3/2014.

Pentru

a decide astfel, curtea a apreciat că cererea de suspendare este

întemeiată, fiind

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit

cărora „instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în

totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul

unei alte judecăți.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, criticând-o

pentru următoarele motive:

suspendării judecării apelului este nelegală, deoarece nu sunt incidente

dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Intimații

(apelanții-pârâți) au formulat cerere de suspendare a judecării apelului în

acțiunea în revendicare care fusese suspendată din 2007 până în 2014, susținând

că judecarea apelului în acțiunea în revendicare depinde de soluția ce se va da

în acțiunea ce face obiectul Dosarului nr. 33285/3/2014. Prin această nouă

acțiune, întemeiată pe art. 48 din Legea nr. 10/2001, intimații

(apelanții-pârâți) au solicitat obligarea reclamantei din prezenta cauză la

plata de despăgubiri pentru pretinse îmbunătățiri pe care le-ar fi făcut în

timp asupra imobilului în litigiu.

Or, nu există nicio

legătură între cele două acțiuni și dreptul ce se va dezlega în procesul de despăgubiri

nu va avea niciun efect asupra acțiunii în revendicare.

Astfel,

prin Decizia nr. 843 din 08 iunie 2010 a Tribunalului București, rămasă

irevocabilă prin Decizia nr. 6053 din 05 octombrie 2012 a Înaltei Curții

de Casație și Justiție, s-a reținut că imobilul în litigiu a

fost preluat fără titlu de Statul Român; în egală măsură, contractul de vânzare-cumpărare

al apelanților a fost declarat nul absolut.

La

data de 27 mai 2013 s-a emis dispoziția de primar general, iar la 27 iulie 2013

s-a încheiat cu A.F.I. procesul de predare-primire a imobilului, fără însă ca reclamanta

să aibă posesia.

Intimații

(apelanții-pârâți) nu mai dețin un titlu de proprietate, contractul lor de

vânzare-cumpărare fiind constatat nul absolut prin decizie definitivă și irevocabilă,

nu justifică noțiunea de bun și nu pot susține valabil în favoarea lor principiul

securității raporturilor juridice. De cealaltă parte, reclamanta și-a văzut

titlul vechi de proprietate confirmat prin faptul că s-a constatat preluarea

nevalabilă a imobilului de către stat. Toată această situație de fapt

constituie esența acțiunii în revendicare ce face obiectul apelului.

În

procesul ce face obiectul Dosarului nr. 33285/3/2014 aflat pe rolul

Tribunalului București se urmărește valorificarea unui pretins drept de

creanță.

Intimații

nu au însă, legitimare procesuală activă în raport de o acțiune întemeiată pe art.

48 din Legea nr. 10/2001. Calea juridică pe care au promovat-o nu le este

deschisă potrivit legii. Nu au nici interes, de vreme ce au deschisă calea pentru

a obține, în baza art. 50 alin. (1)

2

din Legea nr. 10/2001, prețul

de piață sau prețul actualizat. În acest sens, intimații au pe rolul

Judecătoriei sector 5 și Dosarul nr. 26495/302/2014, prin care au cerut

despăgubiri în contradictoriu cu M.F.P. pentru imobilul pierdut.

Acțiunea

întemeiată pe art. 48 din Legea nr. 10/2001 este deschisă

exclusiv

chiriașului care a pierdut imobilul prin restituire pe cale

administrativă.

Or, intimații nu au

calitate de chiriași, pierzând această calitate la data încheierii contractului

de vânzare-cumpărare, în 29 noiembrie 1996.

Acțiunea

în revendicare este acțiunea reală prin care reclamanta care a pierdut posesia

bunului în litigiu cere restituirea acestui bun de la intimații care îl dețin

fără niciun titlu și fără nici un drept. Acțiunea în revendicare se întemeiază

pe însuși dreptul de proprietate și urmărește protecția acestui drept, în timp

ce acțiunea în despăgubiri are ca temei un drept de creanță și este o acțiune

personală care nu are nicio înrâurire asupra prezentului proces de revendicare.

motivată, în sensul de a se argumenta pentru care motive s-a dispus

suspendarea.

Încheierea

este o tot hotărâre judecătorească (art. 255 alin. (2) C. proc. civ.), care, la

rândul ei, trebuie să fie motivată în sensul de a se prezenta argumentele

pentru care instanța a dispus măsura suspendării. Instanța, în cazul de față,

nu a motivat deloc soluția. S-a rezumat să citeze dispoziția legală, fără să

motiveze în ce mod dreptul de creanță dedus judecații în procesul de despăgubiri

are legătură cu dreptul de proprietate dedus judecații în prezenta acțiune în

revendicare.

3.

Măsura dispusă de instanță încalcă art. 6 alin. (1) din Convenția europeană, cu

privire la termenul rezonabil.

Acțiunea

în revendicare a fost introdusă în 2007 și a fost suspendată până în 2014.

Motivul suspendării a fost o acțiune în contestarea unui testament.

Cu

privire la modul în care intimații înțeleg să exercite drepturile lor

procesuale, este de menționat că la data de 08 ianuarie 2004 au formulat o

acțiune care a avut ca obiect nulitatea testamentului din 1975 și a

certificatului de moștenitor din 1991 prin care reclamanta din prezenta cauză își

legitima calitatea procesuală activă în procesele purtate între părți. Procesul

având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost suspendat în

raport de acest ultim dosar. Acest proces a avut două cicluri procesuale.

Acțiunea a fost respinsă în fond, prin sentința nr. 5453 din 27 iunie 2007 a

Judecătoriei sectorului 2. Apelul a fost respins prin decizia Tribunalului

București din 19 martie 2008. Recursul judecat de Curtea de Apel București

la 26 noiambrie 2008 s-a respins ca fiind nul.

La data de 10

noiembrie 2009, intimații (apelanții-pârâți) din prezentul proces au formulat o

altă acțiune având ca obiect tot contestarea testamentului reclamantei și care

a făcut obiectul Dosarului nr. 22273/300/2009 al Judecătoriei sector 2, devenit

prin declinare Dosar nr. 49547/3/2010 la Tribunalul București. Acțiunea a fost

respinsă în fond prin sentința nr. 261 din 10 februarie 2012. Apelul, judecat

de Curtea de Apel București, a fost respins la 1 februarie 2013, prin Decizia

nr. 24/A. Recursul judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție

a fost respins prin Decizia 1728 din 16 mai 2014.

Prezenta acțiune în

revendicare a fost suspendată șapte ani, iar acum curtea de apel dispune din

nou măsura suspendării, care trebuie desființată.

Intimații și-au făcut

o modalitate de apărare din a promova procese vădit netemeinice, cu scopul de a

tergiversa judecata pe fond a acțiunilor care vizează preluarea posesiei

imobilului. Instanța are obligația de a analiza temeinicia drepturilor invocate

și de a nu încuraja abuzul de drept procesual.

Intimații-pârâți au

depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta

Curte constată că recursul este fondat, în raport de motivul vizând nemotivarea

încheierii atacate, potrivit celor ce se vor arăta în continuare:

Recurenta

a invocat nemotivarea încheierii atacate, motiv ce se încadrează în drept în

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce permit reformarea unei hotărâri

(prin hotărâre înțelegându-se și încheierile, conform art. 255 alin. (2) C.

proc. civ.) atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Fundamentul

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în

nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit

cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților.”

În accepțiunea art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară,

precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să răspundă în

fapt și în drept pretențiilor formulate de părți, să conducă în mod logic și

convingător la soluția din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie

pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru

instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat

prin căile de atac.

În speță, este de

observat că în considerentele încheierii recurate se regăsește doar o afirmație

generică privind temeinicia cererii de suspendare, în raport de dispozițiile art.

244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, instanța de

apel a dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea definitivă a

cauzei având ca obiect pretenții, aflată pe rolul Tribunalului București, secția

a V-a civilă, Dosar nr. 33285/3/2014, reținând în considerentele încheierii

pronunțate că „în urma analizării cererii de suspendare formulată de apărătorul

apelanților-pârâți, o apreciază ca fiind întemeiată, fiind îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora

instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau

în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte

judecăți”.

Concluzia instanței

de apel privind temeinicia cererii de suspendare este pur formală și nu reprezintă

o motivare care să răspundă exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

întrucât nu se bazează pe o analiză efectivă a condițiilor suspendării

prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ceea ce ar fi presupus

argumentarea, de către instanță, a relației de dependență dintre pricina

pendinte și cea în raport de care s-a cerut suspendarea, prin arătarea motivelor

pentru care dezlegarea pricinii pendinte ar atârna, în tot sau în parte, de

dreptul care face obiectul judecății în Dosarul nr. 33285/3/2014 al

Tribunalului București.

Limitându-se să

rețină că cererea de suspendare este întemeiată, fiind întrunite cerințele

prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu redarea conținutului

textului de lege, fără analizarea condițiilor acestuia prin raportare la

situația concretă din speță, instanța de apel a pronunțat o încheiere supusă casării

în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Motivele de fapt și

de drept la care se referă art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt

elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus

instanța la soluția cuprinsă în dispozitiv, astfel că instanța de apel trebuia

să arate în considerentele încheierii pronunțate motivele pentru care a ajuns

la concluzia că sunt întrunite cerințele art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., în temeiul căruia a dispus suspendarea judecății.

Neprocedând în acest

mod, curtea de apel a pronunțat o încheiere cu încălcarea dispozițiilor art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce face operant cazul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cum o astfel de încheiere

face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității soluției

pronunțate pe cererea de suspendare, nemotivarea încheierii echivalând în fapt

cu o necercetare a fondului cererii de suspendare, ceea ce impune soluția

casării cu trimitere, criticile vizând nelegalitatea soluției de admitere a

cererii de suspendare nu pot fi analizate de prezenta instanță, urmând a fi

avute în vedere de instanța de trimitere.

În concluzie,

reținând că, prin nemotivarea încheierii recurate, curtea de apel nu a intrat

în cercetarea fondului cererii de suspendare, Înalta Curte urmează să facă

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) și (5) cu referire la art. 304 pct.

7 C. proc. civ., pe temeiul cărora va admite recursul reclamantei, va casa

încheierea recurată și va trimite cauza pentru rejudecarea cererii de

suspendare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta Z.R. împotriva încheierii din 27 februarie 2015

pronunțată în Dosarul nr. 10473/3/2008 de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează încheierea

recurată și trimite cauza pentru rejudecarea cererii de suspendare la aceeași

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2015.