ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1227/2023

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată la data de 02.03.2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. S.A., C., D., E., F., G., H. și I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei B. S.A la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie către reclamant și către pârâții persoane fizice a imobilului înscris în cartea funciară nr. x a municipiului București sectorul l, număr cadastral x, situat la adresa din București, compus din teren și construcție; rectificarea cărții funciare nr. x a municipiului București sectorul l, poziția B5, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. B. S.A. și al intabulării dreptului de proprietatea în favoarea reclamantului și pârâților persoane fizice; să se ia act că solicită recuperarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 563 și ale art. 643 C. civ.

Pârâta B. S.A. a formulat cerere de chemare în garanție, prin care a solicitat obligarea chematei în garanție Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), în cazul în care bunul revendicat va fi restituit în natură, în calitate de succesoare în drepturi și obligații a fostului FPS, la plata către pârâtă, în calitate de succesoare în drepturi și obligații a S.C. C., a sumei de 10.815.478,14 RON, reprezentând valoarea imobilului revendicat înregistrată în contabilitate.

Reclamantul A. a formulat cerere adițională, prin care a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 39.582 euro reprezentând contravaloarea chiriilor încasate până la data cererii și în continuare, până la data restituirii imobilului revendicat către coproprietari.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului-pârât reconvențional A. la plata cheltuielilor efectuate pentru obținerea chiriilor (fructelor) în conformitate cu prevederile art. 550 alin. (4) și art. 1645 alin. (2) C. civ., pentru întreaga perioadă pentru care vor fi restituite fructele.

Prin sentința civilă nr. 11470/23.06.2016, Judecătoria sectorului I București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 06.07.2016 sub nr. x/2016.

La data de 15.11.2016 reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a precizat faptul că, prin capetele 1 și 2 ale cererii principale, solicită numai imobilul restituit prin decizia civilă nr. 1342/23.09.2014.

Pârâta S.C. C. a depus cerere prin care a achiesat la acțiunea în revendicare și rectificare carte funciară formulată de reclamantul A., în limita deciziei nr. 1342/23.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2003.

Prin sentința civilă nr. 1455/15.11.2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în temeiul art. 436 alin. (2) C. proc. civ., a admis capetele de cerere nr. x și 2, astfel cum au fost formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A., S.C. C., D., F., E., H., I., G..

A obligat pârâta S.C. B. S.A. să restituie reclamantului și pârâților G., D., F., E., H., I. imobilul situat în București, Bd. x, compus din clădirea "J.", astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit de dl. expert K. în dosarul nr. x/2003 înregistrat la Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, respectiv: spațiul cu suprafața construită de 225,90 mp (din care suprafața utilă de 132,35 mp) situat la subsol și spațiul cu suprafața construită de 778,36 mp (din care suprafața utilă de 610,87 mp) situat la parter, precum și terenul situat sub aceste construcții, cu suprafața de 778,36 mp, identificat prin același raport de expertiză.

S-a dispus rectificarea cărții funciare nr. x a mun. București, Sector l, poziția B5, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. B. S.A. și intabulării dreptului de proprietate în favoarea reclamantului și pârâților G., D., F., E., H., I., cu privire la imobilul având descrierea de mai sus.

A dispus rectificarea cărții funciare nr. x a municipiului București sector I poz. B5, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. B. S.A. și intabulării dreptului de proprietate în favoarea reclamantului și pârâților G., D., F., E., H., I., cu privire la imobilul având descrierea de mai sus.

A admis în principiu cererea de chemare în garanție a AAAS, pe care a disjuns-o și a dispus formarea unui dosar distinct.

A acordat termen pentru continuarea judecății pe capătul de cerere privind contravaloarea fructelor și pe cererea reconvențională.

Prin încheierea din data de 14.02.2017, tribunalul a încuviințat pentru pârâta-reclamantă proba cu expertiza contabilă pe cererea reconvențională, având ca obiectiv calcularea cheltuielilor necesare obținerii chiriilor aferente imobilului, care constituie parte din imobilul restituit în baza deciziei civile nr. 1342/23.09.2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pentru perioada 23.09.2014 - 3.05.2016.

Prin încheierea din data de 20.06.2017, tribunalul a dispus disjungerea cererii reconvenționale, având în vedere că sunt două creanțe distincte care nu se intercondiționează, compensarea putând interveni ulterior în condițiile legii.

Urmare a disjungerii cererii reconvenționale, s-a format un nou dosar cu nr. x/2017, acesta fiind soluționat prin decizia civilă nr 974/20.04.2019, prin care Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta S.C. B. S.A. în contradictoriu cu pârâtul A., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 176.449,8 RON, reprezentând cota de 1/6 din cheltuielile efectuate pentru perceperea chiriei aferente suprafeței de 695,91 mp din imobilul restituit în baza deciziei civile nr. 1342/23.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel București; a fost obligat reclamantul la plata către doamna expert L. a sumei de 1400 RON, cu titlu de onorariu suplimentar.

Împotriva sentinței civile nr. 974/20.04.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017 s-a formulat apel de către pârâtul A., apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 12.03.2019.

Prin încheierea de ședință din data de 12.10.2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția conexității și a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, cu termen de judecată la data de 19.10.2020.

Prin sentința civilă nr. 982/04.07.2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea principală adițională; a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamant a sumei de 39.582 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând chirii pentru perioada 23.09.2014-3.05.2016 aferente imobilului situat în București, Bd. x, sector 1; a luat act că reclamantul își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 982/04.072018 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016, a declarat apel S.C. B. S.A., apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 03.12.2018 sub nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 777A/17.05.2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de către apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 982/04.07.2018 pronunțate în dosarul nr. x/2016 de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., a anulat sentința apelată și încheierea din 20.06.2017 apelată cu privire la măsura disjungerii cererii reconvenționale și a trimis cauza la aceeași instanță pentru judecarea împreună a cererii de față și a cererii reconvenționale.

Împotriva deciziei civile nr. 777A/17.05.2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016, a declarat recurs reclamantul A., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 12.09.2019 sub nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 1511/15.07.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 777A/17.05.2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 729A din 10 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a decis următoarele:

În dosarul nr. x/2016 a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 982/4.07.2017, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea adițională, a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantul A. a sumei de 131.166,42 RON reprezentând chirii pentru perioada 23.09.2014 - 03.05.2015, a respins în rest cererea adițională și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

De asemenea, a respins solicitarea intimatului-reclamantul A. de obligare a apelantei-pârâte S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată aferente acestui dosar, ca nefondată.

În dosarul conexat nr. x/2017, a admis apelul declarat de pârâtul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 974/20.04.2018, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea reconvențională, a obligat pârâtul-reclamant A. la plata către reclamata-pârâtă S.C. B. S.A. a sumei de 4.335,86 RON, reprezentând cota de 1/6 din cheltuielile efectuate pentru perceperea chiriei, a menținut restul dispozițiilor sentinței și a obligat intimata S.C. B. S.A. la plata către apelantul A. a sumei de 11.788 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel (1.788 RON taxa de timbru și 10.000 RON onorariu avocațial redus).

Împotriva deciziei nr. 729A din 10 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., criticând soluția pentru nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a formulat următoarele critici:

Recurenta-pârâtă a criticat soluția instanței de apel pe motiv că a fost aplicat în mod greșit art. 566 alin. (5) și art. 1645 alin. (2) C. civ., invocând drept motiv de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurenta-pârâtă a învederat că decizia nr. 1342/23.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2003 nu poate reprezenta titlul reclamanților în prezenta cauză, pentru că autoritatea de lucru judecat este invocată în raport cu un neproprietar.

S-a mai susținut că la data pronunțării deciziei nr. 1342/23.09.2014, S.C. C. nu era proprietara imobilului revendicat, astfel că nu este în situația în care imobilul i-a fost transmis ulterior pronunțării deciziei.

De asemenea, a învederat că art. 565 C. civ. stipulează că, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciara.

Or, imobilul revendicat a fost intabulat în anul 2006 în cartea funciară, proprietar fiind S.C. B. S.A..

Recurenta-pârâtă a mai susținut că a învederat instanței de apel aplicarea în speță a art. 1645 alin. (2) C. civ., dar instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestui temei legal invocat.

În ceea ce privește aplicarea art. 566 alin. (5) C. civ., s-a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că efectul acțiunii în revendicare constă în suportarea de către proprietar a cheltuielilor făcute de posesorul neproprietar cu privire la bunul revendicat. Posesorul neproprietar este o persoană juridică, iar instanța, în mod greșit și fără a motiva, a apreciat cheltuielile ca fiind făcute de o persoană fizică.

Textul art. 566 alin. (5) C. civ. nu poate fi interpretat în sensul în care cheltuielile ar fi fost făcute de proprietar persoană fizică, dacă imobilul s-ar fi aflat în posesia sa. Este o interpretare împrumutată de instanța de apel de la apelantul-reclamant, cheltuielile necesare în speță sunt efectuate de către o persoană juridică și pentru obținerea chiriilor (fructelor), cheltuielile cu amortizarea, impozitul și salariile sunt supuse legislației fiscale aferente persoanelor juridice.

S-a mai susținut că instanța de apel trebuia să stabilească categoria cheltuielilor solicitate prin cererea reconvențională ca fiind cheltuieli necesare, iar niciuna dintre cheltuielile solicitate nu este din categoria cheltuielilor utile sau voluptorii.

Restituirea cheltuielilor necesare (care au trebuit făcute pentru conservarea lucrului) poate fi pretinsă atât de către posesorul de bună-credință, cât și de posesorul de rea-credință de la proprietar, întrucât și acesta le-ar fi făcut pentru conservarea bunului său mobil.

Cheltuielile necesare au fost făcute de persoana juridică și acestea, în cazul posesorului de rea-credință, trebuie restituite de către proprietar astfel cum au fost înscrise în contabilitatea persoanei juridice. Ele nu pot fi stabilite pe persoană fizică, iar art. 566 alin. (5) C. civ. menționează "restituirea cheltuielilor făcute de posesorul neproprietar cu privire la bunul revendicat".

Recurenta-pârâtă a mai susținut că instanța de apel, fără a motiva, a transformat cheltuielile necesare de pe persoană juridică, pe persoană fizică și a considerat că o persoană fizică nu are cheltuieli cu amortizare, igienizare, iar impozitul pe proprietate, plătit ca persoană juridică, a fost modificat la cuantumul datorat de o persoană fizică, respectiv 3575,76 RON.

De asemenea, a mai susținut că instanța de apel, referitor la cheltuielile aferente salariilor, a stabilit că sunt cheltuieli necesare salariile nete ale celor 3 angajați, fără impozitele si taxele aferente salariilor nete, impozite, CAS, CASS.

Recurenta-pârâtă consideră că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 566 alin. (5) C. civ. și a dat o interpretare eronată acestui text, considerând că, în cazul posesorului neproprietar restituirea cheltuielilor trebuie stabilite pe persoană fizică și nu în cuantumul cheltuielilor efectuate pe persoană juridică, având în vedere că la data perceperii fructelor acestea au fost încasate de o persoană juridică, fiind aplicabilă legislația fiscală pentru persoane juridice.

De asemenea, recurenta-pârâtă consideră că toate cheltuielile solicitate prin cererea reconvențională sunt din categoria cheltuielilor necesare, expertiza efectuată la prima instanță de doamna expert L. stabilind cuantumul cheltuielilor necesare pentru perceperea chiriilor înregistrate în contabilitate și, în mod greșit, prin aplicarea și interpretarea greșită a art. 566 alin. (5) C. civ., instanța de apel a considerat că:

- cheltuielile de amortizare și igienizare (fără a motiva) sunt lipsite de caracterul necesar;

- impozitul pe proprietate a fost stabilit în cuantumul datorat pentru persoana fizică și pentru salarii nu a adăugat la calcul taxele și impozitele aferente, care sunt datorate atât de persoane fizice, cât și de persoane juridice.

În ceea ce privește admiterea motivului de apel de ordine publică, referitoare la precizarea cererii după închiderea dezbaterilor, recurenta-pârâtă susține că, prin cererea reconvențională, a solicitat să îi fie restituite cheltuielile în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză.

S-a mai susținut că obiectul cererii este determinabil, iar instanța nu i-a pus în vedere, față de obiectul cererii, să precizeze câtimea obiectului acesteia după depunerea raportului de expertiză și răspunsului la obiecțiuni.

De asemenea, susține că nu putea fi pusă în discuție câtimea obiectului cererii reconvenționale, întrucât la termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2017 la dosarul cauzei nu fusese depus raportul de expertiză.

Prin urmare, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel a pronunțat hotărârea și cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) și art. 394 alin. (3) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant A. la data de 15 septembrie 2022 .

La data de 12 octombrie 2022, intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte S.C. B. S.A. la data de 17 octombrie 2022, aceasta nedepunând răspuns la întâmpinare.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 18 august 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .

Prin rezoluția aplicată în dosar s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că în opinia raportorului, recursul este formulat împotriva unei hotărâri supuse acestei căi de atac, urmând a aprecia completul asupra încadrării motivelor de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost comunicat părților la data de 22 decembrie 2022, conform mențiunilor înscrise în dovezile de comunicare aflate la dosar.

Intimatul-reclamant A. a depus punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului prin care a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 14 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului declarat de pârâta S.C. B. S.A., invocată de reclamantul A.. A fost admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 729A din 10 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta S.C. B. S.A. are caracter nefondat, pentru argumentele ce succed.

Susține recurenta pârâtă, într-un prim motiv de recurs, încadrabil în ipoteza de casare prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., greșita aplicare a dispozițiilor art. 566 alin. (5) și art. 1645 alin. (2) C. civ. de către instanța de apel.

În acest sens, arată că nu se poate reține că a fost de rea-credință, întrucât la data pronunțării deciziei nr. 1342/23.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2023, S.C. C. nu era proprietarul imobilului revendicat, proprietar tabular fiind din anul 2006 S.C. B. S.A.

Mai critică faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra incidenței în cauză a dispozițiilor art. 1645 alin. (2) C. civ.

Cât privește critica interpretării greșite a art. 566 alin. (5) C. civ. de către instanța de apel, susține că aceste cheltuieli sunt necesare, pentru conservarea lucrului, fiind efectuate de către o persoană juridică, nu fizică.

Criticile astfel expuse prin cererea de recurs sunt nefondate.

a. Cu privire la absența calității de proprietar a recurentei la data pronunțării deciziei nr. 1342 din 23.09.2014 a Curții de Apel București, instanța de recurs observă că argumentarea nu este suficient de clară cu privire la obiectul criticii formulate; aparent, se critică admiterea în cauza de față a cererii de revendicare a imobilului, dar acest capăt de cerere a fost soluționat în baza recunoașterii de către pârâtă a pretențiilor reclamanților, prin hotărâre parțială pronunțată conform art. 436 C. proc. civ., care putea fi atacată numai cu recurs la instanța superioară (care în speță era Curtea de Apel).

Or, obiectul recursului de față fiind constituit de decizia instanței de apel care a cenzurat temeinicia și legalitatea sentinței prin care au fost soluționate cererea reconvențională și cererea adițională a reclamantului A., rezultă că motivle de recurs privind admiterea cererii de revendicare formulată împotriva recurentei pârâte Ambasador nu pot fi primite în acest cadru procesual.

b. Critica privind omisiunea instanței de apel de a cerceta incidența în cauză a dispozițiilor art. 1645 alin. (2) C. civ. este, de asemenea, nefondată, întrucât această chestiune a fost dezlegată definitiv în primul ciclu procesual prin decizia nr. 1511 din 15 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, în sensul că aceste prevederi nu se aplică.

Înalta Curte a reținut în decizia sus-menționată că, "în ipoteza revendicării, au fost adoptate norme speciale, care reglementează obligațiile ce revin proprietarului, respectiv posesorului neproprietar, în privința restituirii fructelor și a cheltuielilor necesare producerii acestora și care se aplică cu prioritate.

În acest sens, art. 566 alin. (2) din C. civ. stabilește că, în cazul admiterii acțiunii în revendicare, posesorul de rea credință este obligat să restituie fructele naturale, civile sau industriale percepute, care se cuveneau proprietarului conform art. 550 alin. (1) din C. civ., iar art. 566 alin. (3) din C. civ., prevede că proprietarul poate fi obligat la restituirea cheltuielilor necesare pe care posesorul le-a făcut pentru producerea sau culegerea fructelor sau a productelor.

Cum art. 566 alin. (3) din C. civ. prevede că proprietarul poate fi obligat, la cerere, la restituirea cheltuielilor necesare pe care posesorul le-a făcut pentru producerea sau culegerea fructelor sau a productelor, este corectă aprecierea recurentului în sensul că, restituirea cheltuielilor pentru obținerea fructelor este condiționată de legiuitor de formularea unei cereri cu acest obiect, restituirea fructelor reprezentând, în acest caz un efect al admiterii acțiunii în revendicare, iar nu o consecință a constatării deținerii fără drept a unor bunuri primite de la proprietar și pe care debitorul este ținut să le restituie, în temeiul legii - ipoteza avută în vedere de art. 1635 din C. civ.

O atare concluzie, deși relevă justețea argumentului recurentului în sensul că, în speță, nu erau incidente prevederile generale din C. civ. care reglementează regulile restituirii prestațiilor, ci normele speciale anterior relevate, nu semnifică înlăturarea posibilității pârâtei de a pretinde, în speță, aplicarea compensației (aspect ce rezultă cu evidență din conținutul cererii reconvenționale coroborat cu modalitatea în care pârâta și-a construit apărarea în cauză, inclusiv în cadrul dezbaterilor contradictorii care au vizat aplicarea măsurii disjungerii), chiar dacă, pentru rigoarea raționamentului judiciar, în cauză, erau incidente, sub acest aspect, normele generale care reglementează instituția compensației, iar nu dispozițiile art. 1645 alin. (2) din C. civ., adoptate de legiuitor în materia restituirii contravalorii folosinței bunului."

Față de prevederile imperative ale art. 501 alin. (1) C. proc. civ., acest motiv de recurs nu poate fi primit.

c. Cât privește critica interpretării greșite a art. 566 alin. (5) C. civ. de către instanța de apel, se susține că cheltuielile solicitate sunt necesare pentru conservarea lucrului, fiind efectuate de către o persoană juridică, nu fizică, astfel încât în mod greșit ele au fost dimensionate ca fiind efectuate de o persoană fizică. Arată recurenta-pârâtă că toate cheltuielile solicitate prin cererea reconvențională sunt din categoria cheltuielilor necesare, expertiza efectuată la prima instanță de doamna expert L. stabilind cuantumul cheltuielilor necesare pentru perceperea chiriilor înregistrate în contabilitate și, în mod greșit, prin aplicarea și interpretarea greșită a art. 566 alin. (5) C. civ., instanța de apel a considerat că nu au caracter necesar cheltuielile de amortizare și igienizare, iar impozitul pe proprietate a fost stabilit în cuantumul datorat pentru persoana fizică; pentru salarii nu s-au adăugat la calcul taxele și impozitele aferente, care sunt datorate atât de persoane fizice, cât și de persoane juridice.

Înalta Curte reține că art. 566 alin. (3)-(8) C. civ. reglementează situația cheltuielilor făcute de pârât pe timpul cât a deținut bunul supus restituirii, după distincția în materie: cheltuieli necesare, cheltuieli utile și cheltuieli voluptuare.

Art. 566 alin. (3) C. civ. dispune că proprietarul va fi obligat, la cererea pârâtului, să restituie acestuia cheltuielile necesare pe care le-a efectuat asupra bunului; de asemenea, potrivit art. 566 alin. (4) C. civ., în aceleași condiții, proprietarul va fi obligat la restituirea cheltuielilor utile, în măsura în care acestea au sporit valoarea bunului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Alin. (5) arată că proprietarul va putea fi obligat, la cerere, la restituirea cheltuielilor necesare pentru producerea și culegerea fructelor sau productelor.

În cauză, după cum rezultă din cererea reconvențională formulată, s-a solicitat restituirea cheltuielilor necesare pentru producerea și culegerea fructelor sau a productelor, prevăzute de art. 566 alin. (5) C. civ.

Împrejurarea că pârâta reclamantă a considerat că în cuprinsul cheltuielilor efectuate cu producerea fructelor (în speță cheltuieli pentru perceperea chiriilor) se includ și cheltuielile de amortizare a mijloacelor fixe și cele privind întreținerea (igienizarea) imobilului nu schimbă limitele învestirii prin cererea reconvențională, revenind instanței sarcina de a determina care dintre cheltuielile solicitate și dovedite de titularul cererii se încadrează în categoria indicată de norma invocată prin cererea părții.

Instanța de apel a apreciat, exercitând atribuția sa suverană de examinare a situației de fapt și a probelor administrate, că nu fac parte din categoria cheltuielilor necesare cele privind amortizarea mijloacelor fixe și cheltuielile de întreținere (igienizare), considerând că acestea nu sunt necesar a fi efectuate de către posesorul neproprietar cu producerea fructelor.

Cheltuielile cu impozitul pe proprietate au fost stabilite de către curtea de apel prin raportare la faptul că acestea ar fi fost datorate și de proprietarul A., care este o persoană fizică.

În privința cheltuielilor de igienizare și pentru amortizarea imobilului, după cum în mod corect arată reclamantul, acestea sunt cheltuieli necesare pentru conservarea imobilului, fiind destinate în principal păstrării proprietății - și nu cheltuieli necesare pentru producerea fructelor.

Or, aceste două categorii de cheltuieli sunt reglementate distinct în art. 556 alin. (5), respectiv alin. (3) din C. civ., astfel încât în mod corect ele nu au fost recunoscute de instanțele de fond, care au fost învestite de recurentă exclusiv cu o cerere privitoare la restituirea cheltuielilor efectuate cu producerea fructelor, cum s-a arătat mai sus.

În ceea ce privește determinarea cheltuielilor cu impozitele raportat la o persoană juridică (pârâta ce a fost posesor al bunului, neproprietar) și nu la o persoană fizică (reclamanții, care au fost adevărații proprietari neposesori în perioada de referință), argumentarea Curții de apel este pertinentă și urmărește scopul reglementării.

Astfel, statuând asupra modului de restituire după admiterea acțiunii în revendicare a cheltuielilor efectuate de posesor cu bunul cât timp s-a aflat în stăpânirea sa, art. 566 alin. (3)-(8) C. civ. are în vedere necesitatea ca adevăratul proprietar, ce primește bunul în deplină și liniștită proprietate și folosință, să nu se îmbogățească prin plata de către posesor a unor cheltuieli care erau, în realitate în sarcina proprietarului.

În acest context, reperul Curții de apel este corect, pentru că aceasta s-a raportat la cheltuiala cu impozitul ca și cum ar fi fost suportată de adevăratul proprietar și nu de posesorul neproprietar.

Cu privire la celelalte critici, care se referă la modul de dimensionare a cheltuielilor cu salariile, Înalta Curte constată că argumentația recurentei se circumscrie unor critici de netemeinicie a hotărârii, nu de nelegalitate, neputând fi analizate de instanța de recurs.

Mai invocă recurenta pârâtă reclamantă greșita aplicare a dispozițiilor art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) și art. 394 alin. (3) C. proc. civ., care, deși sunt menționate a fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pot fi încadrate numai în motivul de nelegalitate aferent punctului 5 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece se referă la pretinsa încălcare a normelor de procedură evocate mai sus.

Înalta Curte reține drept nefondate aceste critici de recurs expuse de pârâtă.

Instanța de apel a arătat, în esență, că pârâta nu a formulat o cerere de majorare a cuantumului obiectului cererii, în acord cu evaluarea realizată de expert, în cuantum de 1/6 din totalul cheltuielilor evaluate la suma de 1.058.698,83 RON până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului, precizarea depusă la 02.04.2018 privind majorarea cuantumului fiind depusă la dosar după data închiderii dezbaterilor în fond, și anume 20 martie 2018.

Dispozițiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă.

De asemenea, art. 204 C. proc. civ., care reglementează modificarea cererii de chemare în judecată, prevede că reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care este legal citat, cu excepția cazului în care se mărește sau se micșorează cuantumul obiectului cererii, modificare care poate fi făcută oricând pe parcursul judecății - dar, văzând și dispozițiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ. mai sus evocate, numai până la închiderea dezbaterilor asupra fondului.

Potrivit cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă C. a solicitat obligarea reclamantului A. la plata cheltuielilor efectuate pentru obținerea chiriilor, evaluate inițial provizoriu la suma de 15.000 euro.

Raportul de expertiză judiciară în specialitatea contabilitate având ca obiectiv stabilirea valorii cheltuielilor necesare obținerii chiriilor aferente imobilului ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/31.07.2013, care constituie parte din imobilul restituit în baza deciziei civile nr. 1342/2019 a Curții de Apel București, secția a III-a, pentru perioada 23.09.2014 - 3.05.2016, a fost depus la dosar la data de 10.04.2017, iar răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de către pârâtul A. a fost depus la data de 22.12.2017, totalul cheltuielilor fiind evaluat la suma de 1.058.698,83 RON.

Ulterior administrării probei, pârâta-reclamantă B. S.A. nu a formulat o cerere de majorare a cuantumului obiectului cererii, în acord cu evaluarea realizată de către expertul în specialitatea contabilitate, respectiv 1/6 din totalul cheltuielilor evaluate la suma de 1.058.698,83 RON, până la momentul închiderii dezbaterilor asupra fondului, depunând în schimb la 02.04.2018, ulterior închiderii dezbaterilor, o astfel de cerere, prin care solicita majorarea cuantumului pretențiilor la suma de 39.582 euro.

Aplicând art. 394 alin. (3) coroborat cu art. 204 C. proc. civ. sus-citate în cauză, se constată că înscrisul cu caracter precizator depus la 02.04.2018, după închiderea dezbaterilor în cauză, nu mai putea fi depus, sancțiunea care i se aplica fiind aceea de a nu fi luat în seamă.

Atunci când în cuprinsul unei cereri partea solicită o sumă indicată cu caracter estimativ, provizoriu, sub rezerva administrării de probe cu privire la întinderea pretențiilor, deoarece cuantumul acestora nu poate fi cunoscut cu certitudine anterior etapei administrării probelor, o eventuală redimensionare a obiectului cauzei va fi necesară în funcție de rezultatul acestei etape a cercetării judecătorești.

Astfel, principiul disponibilității procesului civil împiedică instanța a acorda mai mult decât ceea ce s-a cerut inițial prin acțiune, în absența unei solicitări exprese de mărire a câtimii pretențiilor, chiar dacă probatoriul administrat confirmă îndreptățirea părții la o sumă superioară.

De aceea, instanța de apel în mod corect a reținut caracterul just al acestui motiv de apel, admițându-l, în considerarea tocmai a articolelor pretins de către recurentă a fi fost încălcate, respectiv art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) și art. 394 alin. (3) C. proc. civ., care se constată că au fost aplicate în mod corespunzător.

Pentru toate aceste considerente, reținând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 729A din 10 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Cât privește cererea formulată de intimatul-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, aceasta urmează a fi admisă, recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluția care urmează a se pronunța asupra recursului declarat de aceasta.

În consecință, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1950 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plății, reprezentând onorariu avocat, către intimatul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 729A din 10 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. la plata sumei de cheltuielilor de judecată în cuantum de 1950 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din data efectuării plății, reprezentând onorariu avocat, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2023.