Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
28 septembrie 2023

Decizia nr. 1466/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Ședința publică din data de 28 septembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Finanțelor, în reprezentarea Statului Român, împotriva deciziei nr. 1840A/2022 din 06 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021. Definitivă. Pronunțată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.