ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2811/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 14 din 27

ianuarie 2003, Tribunalul Militar Teritorial București, a admis contestația la

executare formulată de condamnatul M.R., împotriva sentinței nr. 188/1998,

definitivă prin decizia nr. 5664 din 19 decembrie 2001, a Curții Supreme de

Justiție.

A fost dedusă din pedeapsa

rezultantă de 6 ani închisoare, aplicată condamnatului durata arestului

preventiv din perioadele 19 aprilie 1996, 28 noiembrie 1996 inclusiv; 27

aprilie 1999, 25 iunie 1999 inclusiv și arestul din 14 martie 2002, până la zi.

A fost anulat mandatul de executare

a pedepsei emis cu nr. 421/1998 din 21 ianuarie 2002, de către Tribunalul

Militar Teritorial și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a

pedepsei rezultante în sensul sentinței nr. 14 din 27 ianuarie 2003.

Pentru această hotărâre, prima

instanță a reținut că printr-o cerere condamnatul M.R. a solicitat instanței că

perioada arestării preventive de la 27 aprilie 1999, până la 25 iunie 1999, să

fie dedusă din durata prevenției așa cum a fost menționată în sentința penală

nr. 188/1998, definitivă prin decizia nr. 5664 din 19 decembrie 2001, a Curții

Supreme de Justiție.

S-a mai reținut că petiționarul

condamnat a arătat că prin sentința nr. 188/1998, menționată mai sus, i-a fost

aplicată inculpatului pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, cu aplicarea

art. 71 și art. 64 C. pen., pedeapsă din care s-a dedus arestul preventiv de la

19 aprilie 1996, până la 28 noiembrie 1996, apoi a fost emis mandatul de

executare cu nr. 421 din 21 ianuarie 2002, fiind arestat în vederea executării

pedepsei la 14 martie 2002.

În consecință, condamnatul în baza

art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a solicitat deducerea perioadei de

arest preventiv din durata pedepsei rezultante aplicate.

Prima instanță a mai reținut că pe

timpul soluționării cauzei, prin încheierea din 10 noiembrie 1997, s-a dispus

arestarea preventivă a inculpatului, pentru sustragerea de la judecată și a

fost emis mandatul de arestare nr. 389 din 27 noiembrie 1997, acesta fiind pus

în executare la 27 aprilie 1999, când cauza se afla pe rolul Curții Militare de

Apel, în vederea soluționării apelurilor.

La data de 24 aprilie 1999, Curtea

Militară de Apel a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 140

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece durata arestării preventive a inculpatului

depășește 30 zile, astfel că s-a dispus punerea în libertate a inculpatului,

instanța competentă ne mai prelungind starea de arest.

Ca urmare, inculpatul a fost pus în

libertate la data de 25 aprilie 1999.

De asemenea, s-a mai reținut că

pronunțând decizia nr. 56 din 11 mai 2000, Curtea Militară de Apel a omis să se

pronunțe cu privire la perioada de arest menționată anterior, omisiune

menținută și prin decizia nr. 5664 din 19 decembrie 2001, a Curții Supreme de

Justiție.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel condamnatul M.R. solicitând reducerea pedepsei aplicate.

Prin decizia nr. 19 din 27 februarie

2003, Curtea Militară de Apel a respins, ca tardiv apelul declarat de

condamnatul M.R., obligându-l la 800.000 lei cheltuieli judiciare statului, din

care 300.000 lei reprezentând onorariul avocat oficiu se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs condamnatul M.R., solicitând admiterea lui și reducerea

pedepsei aplicate și deducerea corectă din pedeapsă, a arestului preventiv de

la 27 aprilie 1999, la 25 iunie 1999.

Recursul declarat nu este fondat,

pentru considerentele ce urmează:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că la data de 27 ianuarie 2003, prima instanță a

pronunțat sentința în prezența condamnatului M.R., această hotărâre fiind dată

cu drept de apel în 10 zile de la pronunțare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel condamnatul la data de 13 februarie 2003, peste termenul prevăzut

de art. 363 alin. (3) C. proc. pen., respectiv 10 zile de la pronunțare.

Așa fiind, se constată că în mod

justificat instanța de control judiciar a apreciat că apelul a fost declarat

tardiv, de către condamnat și l-a respins ca atare.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul

declarat de condamnatul M.R. să fie respins ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul M.R., împotriva deciziei penale nr. 19 din 27 februarie

2003, a Curții Militare de Apel.

Obligă pe recurentul condamnat la

plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 iunie 2003.