ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3843/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 10567/2/2009, inculpatul R.D. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar cu motivarea că în prezent, după arestarea preventivă a acestuia la 6 noiembrie 2009, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 b C. proc. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa nu depășește 18 ani și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe acesta în săvârșirea altor infracțiuni sau că el va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți ori martori ori să distrugă mijloacele de probă. Prin încheierea din 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie.

În esență, s-a motivat că, deși datele ce caracterizează persoana inculpatului sunt favorabile, rămâne gradul deosebit de pericol social al infracțiunii săvârșite care este de natură să afecteze credibilitatea întregului sistem judiciar și că în raport de prevederile textului art. 160 2 C. proc. pen., din care rezultă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al inculpatului ci doar o vocație, în cazul concret dat, nu se justifică liberarea provizorie a acestuia. Prin recursul declarat, inculpatul, prin apărătorii săi, susțin că motivarea încheierii de respingere este greșită, întrucât nu s-a referit la instituția liberării provizorii sub control judiciar, ci la cea a prelungirii arestării preventive și că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar.

Recursul nu este fondat. Așa cum s-a motivat în considerentele încheierii, liberarea provizorie sub control judiciar nu este un drept al inculpatului care se acordă automat prin constatarea îndeplinirii unor condiții, ci este o vocație, așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) și (2) C. pen. Într-adevăr, chiar din modul de redactare al textului art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că liberarea sub control judiciar este doar o posibilitate care urmează a fi evaluată de către instanța de judecată atunci când sunt îndeplinite anumite condiții.

Or, din analiza acestui text de lege, în corelație cu întreaga reglementare a instituției liberării provizorii, se desprinde concluzia că rolul instanței nu se rezervă la constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, în prezența cărora să dispună liberarea provizorie, ci instanța are posibilitatea de a face o evaluare complexă asupra tuturor datelor ce țin de faptă, cât și de cele care privesc persoana inculpatului și numai în urma unei asemenea evaluări, va trebui să se pronunțe, motivat, dacă soluția corectă este cea de admitere orieste cea de respingere a cererii de liberare. Ori, în cazul dat, instanța în urma evaluării a ajuns motivat, la concluzia respingerii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat R.D. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar nr. 10567/2/2009 (2625/2009). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 noiembrie 2009.