ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3843/2009

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 10567/2/2009, inculpatul R.D. a solicitat

liberarea provizorie sub control judiciar cu motivarea că în prezent, după

arestarea preventivă a acestuia la 6 noiembrie 2009, sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 160

b

C. proc. pen., întrucât pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa nu depășește 18

ani și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe

acesta în săvârșirea altor infracțiuni sau că el va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea unor părți ori martori ori să distrugă

mijloacele de probă.

Prin

încheierea din 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a

respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie.

În

esență, s-a motivat că, deși datele ce caracterizează persoana inculpatului

sunt favorabile, rămâne gradul deosebit de pericol social al infracțiunii

săvârșite care este de natură să afecteze credibilitatea întregului sistem

judiciar și că în raport de prevederile textului art. 160

2

C. proc.

pen., din care rezultă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al

inculpatului ci doar o vocație, în cazul concret dat, nu se justifică liberarea

provizorie a acestuia.

Prin

recursul declarat, inculpatul, prin apărătorii săi, susțin că motivarea

încheierii de respingere este greșită, întrucât nu s-a referit la instituția

liberării provizorii sub control judiciar, ci la cea a prelungirii arestării

preventive și că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a

se dispune liberarea provizorie sub control judiciar.

Recursul

nu este fondat.

Așa cum

s-a motivat în considerentele încheierii, liberarea provizorie sub control

judiciar nu este un drept al inculpatului care se acordă automat prin

constatarea îndeplinirii unor condiții, ci este o vocație, așa cum rezultă din

economia dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) și (2) C. pen.

Într-adevăr,

chiar din modul de redactare al textului art. 160

2

alin. (1) C.

proc. pen., rezultă că liberarea sub control judiciar este doar o posibilitate

care urmează a fi evaluată de către instanța de judecată atunci când sunt

îndeplinite anumite condiții.

Or, din

analiza acestui text de lege, în corelație cu întreaga reglementare a instituției

liberării provizorii, se desprinde concluzia că rolul instanței nu se rezervă

la constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, în prezența cărora

să dispună liberarea provizorie, ci instanța are posibilitatea de a face o

evaluare complexă asupra tuturor datelor ce țin de faptă, cât și de cele care

privesc persoana inculpatului și numai în urma unei asemenea evaluări, va

trebui să se pronunțe, motivat, dacă soluția corectă este cea de admitere

orieste cea de respingere a cererii de liberare.

Ori, în

cazul dat, instanța în urma evaluării a ajuns motivat, la concluzia

respingerii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul inculpat R.D. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2009 a Curții de

Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar nr. 10567/2/2009

(2625/2009).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției și libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 noiembrie

2009.