ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2786/2009

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 5 august 2009, pronunțată în dosarul nr. 6166/2/2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.A., iar pe fondul cererii a respins-o ca neîntemeiată. Totodată, a menținut arestarea preventivă a aceluiași inculpat, în baza art. 300 și a art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Împotriva încheierii, a declarat recurs inculpatul I.A., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate, întrucât nu se mai mențin temeiurile care au stat la baza arestării preventive. în subsidiar, a solicitat casarea încheierii și admiterea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, considerând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160/2 alin. (1) C. proc.

pen. Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, sub ambele aspecte, pentru următoarele argumente: Cu privire la respingerea, pe fond, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, Înalta Curte consideră că soluția adoptată de prima instanță este legală, în primul rând pentru că așa cum rezultă din redactarea alin. (1) al art. 160/2 C. proc. pen., în cazul în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute în acest text, „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda", deci este lăsată la aprecierea instanței, care nu este obligată, automat, să admită cererea. În alin. (2) al aceluiași articol, se arată în ce cazuri nu se acordă liberarea provizorie, Nu se poate interpreta, per a contrario , că în toate celelalte cazuri, instanța ar fi obligată să admită cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați.

Astfel, dacă instanța apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută, deoarece temeiurile care au determinat arestarea subzistă, va menține această măsură preventivă, în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen., astfel cum a și procedat, în cauză. Menținerea arestării preventive este justificată pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Conform art. 160 alin. (3) din același cod, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de fond, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul I.A. a comis faptele de luare de mită în formă continuată și fals intelectual, prevăzute de art. 254 alin. (1) raportate la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive. Înalta Curte reține că încheierea instanței este legală și temeinică.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, lit. c). Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A. împotriva încheierii din 5 august 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 6166/2/2009 (1610/2009). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 august 2009.