ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2786/2009

Asupra

recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 5

august 2009, pronunțată în dosarul nr. 6166/2/2009, Curtea de Apel București, secția

I

penală, a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul I.A., iar pe fondul cererii a respins-o ca

neîntemeiată. Totodată, a menținut arestarea preventivă a aceluiași inculpat,

în baza art. 300 și a art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva încheierii,

a declarat recurs inculpatul I.A., solicitând revocarea măsurii arestării

preventive și punerea sa în libertate, întrucât nu se mai mențin temeiurile

care au stat la baza arestării preventive. în subsidiar, a solicitat casarea

încheierii și admiterea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, considerând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 160/2

alin. (1) C. proc. pen.

Înalta Curte constată

că recursul declarat de inculpat este nefondat, sub ambele aspecte, pentru

următoarele argumente:

Cu privire la

respingerea, pe fond, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpat, Înalta Curte consideră că soluția adoptată de prima

instanță este legală, în primul rând pentru că așa cum rezultă din redactarea

alin. (1) al art. 160/2 C. proc. pen., în cazul în care sunt îndeplinite

cerințele prevăzute în acest text, „liberarea provizorie sub control judiciar

se poate acorda", deci este lăsată la aprecierea instanței, care nu este

obligată, automat, să admită cererea.

În alin. (2) al

aceluiași articol, se arată în ce cazuri nu se acordă liberarea provizorie, Nu

se poate interpreta,

per a contrario

, că în toate celelalte cazuri,

instanța ar fi obligată să admită cererile de liberare provizorie sub control

judiciar formulate de inculpați.

Astfel, dacă instanța

apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută, deoarece

temeiurile care au determinat arestarea subzistă, va menține această măsură

preventivă, în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc.

pen., astfel cum a și procedat, în cauză.

Menținerea

arestării preventive este justificată pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 300 C.

proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată

este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

.

Conform art. 160

alin. (3) din același cod, când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Prin

încheierea atacată, instanța de fond, constatând că aceste dispoziții

procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a

bănui că inculpatul I.A. a comis faptele de luare de mită în formă

continuată și fals intelectual, prevăzute de art.

254 alin. (1) raportate la art. 6 și art. 7 din

Legea nr. 78/2000 și

art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar lăsarea

sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus

menținerea arestării preventive.

Înalta Curte

reține că încheierea instanței este legală și temeinică.

Astfel, potrivit

art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană

poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii

sale în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a

bănui că a săvârșit o infracțiune, lit. c).

Constatând că

sunt întrunite atât cerințele art. 300

2

și ale art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A. împotriva încheierii din 5

august 2009 a Curții de Apel București, secția

I

penală, pronunțată în

dosarul nr. 6166/2/2009 (1610/2009).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 august 2009.