Decizia nr. 5234/2009 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, așa cum a fost precizată și completată, reclamantul A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, M.A.I. Instituția Prefectului Sibiu: - anularea adresei emisă de pârâtul Guvernul României; - anularea adresei din 21 august 2008 emisă de M.A.I.; - obligarea pârâților la reintegrarea sa în funcția de Prefect al Județului Sibiu, deținută anterior emiterii de către Primul Ministru a Deciziei nr. 300 din 19 decembrie 2007; - obligarea pârâților la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar beneficia în funcția de prefect pe perioada cuprinsă între 21 decembrie 2007 - 25 februarie 2009;

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Decizia nr. 300 din 19 decembrie 2007 emisă de Primul Ministru s-a dispus trecerea reclamantului din funcția de Prefect al Județului Sibiu în funcția de inspector guvernamental. A precizat reclamantul că această decizie a fost atacată, prin sentința nr. 124/F/CA/2008 a Curții de Apel Alba Iulia acest act a fost anulat, astfel încât, în baza art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 se impunea reintegrarea sa în funcția publică avută anterior. A mai arătat reclamantul că deși a formulat plângeri prealabile, pârâtul Guvernul României i-a comunicat refuzul de a da curs acestor cereri, același refuz fiind comunicat și de către pârâtul M.A.I. Totodată, a apreciat reclamantul, în conformitate cu prevederile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 se impune și despăgubirea cu o sumă egală cu salariile indexate majorate și recalculate și cu alte drepturi ce i se cuveneau în funcția de prefect începând cu data de 21 decembrie 2007 și până la reintegrarea sa. Ulterior, la termenul de judecată din 29 aprilie 2009, întrucât prin H.G. nr. 132 din 25 februarie 2009 reclamantul a fost repus în funcția publică de prefect al Județului Sibiu, acesta a depus la dosar declarație autentică de renunțare la judecarea petitelor 1 și 2 din acțiune, menținând cererile doar cu privire la refuzul nejustificat privind plata despăgubirilor, precum și la petitul 3 din acțiune.

Apărările invocate de parați prin întâmpinare. Pârâtul Guvernul României a depus la dosarul cauzei întâmpinare, invocând pe cale de excepție neîndeplinirea procedurii prealabile, tardivitatea și lipsa calității sale procesuale pasive, pe fond solicitând respingerea cererii de reintegrare în funcție a reclamantului. M.A.I. a formulat de asemenea întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii formulate. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta Instituția Prefectului Sibiu a arătat că nu este emitenta adreselor atacate, iar cu privire la petitul 3 din acțiune a solicitat respingerea acestuia ca rămas fără obiect având în vedere faptul că prin H.G. nr. 132/2009 reclamantul a fost repus în funcție. În ceea ce privește obligarea la plata despăgubirilor, pârâta a arătat că în măsura în care se constată întemeiate pretențiile reclamantului, nu se opune admiterii acestei cereri, apreciind că în această situație ordonatorul principal de credite, în speță M.A.I., va trebui să suplimenteze bugetul acordat instituției.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 101/CA/2009 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României cu privire la plata despăgubirilor solicitate de reclamant, respingând celelalte excepții invocate de pârâți. În baza art. 246 C. proc. civ., instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâților la reintegrarea în funcție, precum și de renunțarea parțială la judecarea capetelor de cerere privind anularea adreselor. Totodată, instanța a respins acțiunea formulată de A.I. în ceea ce privește capetele de cerere rămase în litigiu.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României referitor la plata despăgubirilor solicitate de reclamant, prima instanță a reținut că raportul de serviciu al prefectului este unul atipic, în sensul că numirea și eliberarea se face de către Guvernul României, iar gestionarea activității acestuia se face de către M.A.I., care este și ordonator principal de credite. A apreciat prima instanță că, în atare condiții, cum pârâtul Guvernul României și-a îndeplinit obligația de reintegrare a reclamantului, acesta nu are calitate procesuală pasivă în raport cu capătul de cerere privind despăgubirile. Totodată, excepția tardivității invocată de același pârât nu se mai impune a fi analizată având în vedere admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia. Judecătorul fondului a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.A.I., reținând că aceasta a rămas fără obiect în ce privește cererea de reintegrare a reclamantului, fiind neîntemeiată pe aspectul despăgubirilor, întrucât pârâtul este ordonator principal de credite, gestionând activitatea prefectului. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că adresele atacate nu reprezintă acte administrative în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind puncte de vedere formulate de pârâți la cererea reclamantului, ce nu generează, modifică sau sting raporturi juridice., În ceea e privește cererea de despăgubire, s-a reținut că începând cu data de 1 februarie 2008 reclamantul, la cererea sa, a fost suspendat din funcția publică de inspector guvernamental pe o perioadă de 1 an, iar ulterior, prin Decizia Primului Ministru nr. 77 din 10 aprilie 2008, s-a luat act de cererea reclamantului de încetare a raporturilor de serviciu, prin demisie. Ca atare, a apreciat prima instanță, după data de 01 februarie 2008, reclamantul nu mai are temei să ceară daune reprezentând salarii indexate, majorate și recalculate ulterior acestei date. S-a constatat că în perioada 21 decembrie 2007 -01 februarie 2008 reclamantul a îndeplinit funcția de inspector guvernamental, când a beneficiat de toate drepturile salariale și sporurile legale, astfel încât, a apreciat judecătorul fondului, nu se mai impune pe această scurtă perioadă calcularea și plata diferenței salariale care nu este în cuantum deosebit de semnificativ.

Recursul formulat de reclamantul I.A. Motive de recurs ce pot fi încadrate la art. 304 1 C. proc. civ. 6.1. Referitor la cererea de anulare parțială a adreselor din 21 august 2008 emise de Guvernul României și M.A.I., cerere ce a fost respinsă de instanța de fond pe considerentul că nu reprezintă acte administrative în accepțiunea Legii nr. 554/2004. Recurentul critică această soluție și arată că cele două adrese sunt acte administrative deoarece reprezintă refuzul nejustificat al intimaților-pârâți de a soluționa cererea referitoare la dreptul său la reintegrare în funcția publică de prefect al județului Sibiu. 6.2. Cu privire la cererea de obligare a intimaților-pârâți la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care recurentul ar fi beneficiat în funcția de prefect pe perioada cuprinsă între 21 decembrie 2007 – 25 februarie 2009. Cererea de despăgubiri este formulată în baza art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 iar izvorul dreptului la despăgubire este actul nelegal prin care a încetat raportul de serviciu. Recurentul consideră că nu are relevanță dacă ulterior emiterii Deciziei nr. 300/2007 s-a mai păstrat calitatea de înalt funcționar public. De asemenea, se critică soluția instanței de fond și în ceea ce privește respingerea dreptului la despăgubiri pentru perioada cuprinsă între data emiterii Deciziei nr. 300/2007 și data la care recurentul a demisionat, pe motivul că cuantumul nu este semnificativ.

Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât M.A.I. Intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținând aprecierile făcute de instanța fondului cu privire la inexistența caracterului de act administrativ al celor două adrese și la temeinicia cererii de obligare la despăgubiri. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Primul motiv de recurs este nefondat. Recurentul a renunțat la judecarea capătului de cerere privind anularea celor două adrese, iar instanța de fond a luat act de voința părții in dispozitivul sentinței recurate. În mod greșit, judecătorul fondului a făcut aprecieri legate de caracterul adreselor, după ce a luat act de renunțarea la judecarea acestui capăt de cerere. Recursul formulat pe acest aspect nu modifică hotărârea instanței de fond, deoarece primează voința părții de renunțare la judecarea cererii. Totuși, pentru că s-a formulat un motiv de recurs, se va constata că raționamentul instanței de fond este corect. Cele două adrese nu reprezintă acte administrative, ci opinia autorității formulată în cadrul răspunsului la plângerea prealabilă, iar actul administrativ asimilat este refuzul aceleiași autorități de reintegrare în funcția de prefect. Motivul de recurs este nefondat. 2. Ce de-al doilea motiv de recurs este parțial fondat. Este adevărat că, în principiu, anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, conduc la repararea pagubei cauzate prin plata tuturor drepturilor bănești de care recurentul ar fi beneficiar pe perioada cuprinsă între data încetării raportului de serviciu și data reintegrării în funcție. Nu se poate face abstracție de evenimentele intervenite după data emiterii Deciziei nr. 300 din 19 decembrie 2007, întrucât raporturile de serviciu ale recurentului au fost suspendate pentru o perioadă de un an, la cererea sa, de la 1 februarie 2008, iar ulterior recurentul a demisionat, începând cu data de 14 aprilie 2008. Recurentul a îndeplinit funcția de inspector guvernamental în perioada 21 decembrie 2007 – 1 februarie 2008. Numai pentru perioada 21 decembrie 2007 – 1 februarie 2008 recurentul are dreptul la despăgubiri egale cu drepturile salariale actualizate la data plății. Recurentul putea încasa salariul numai pentru perioada în care avea calitatea de funcționar public, nu și pentru perioada suspendării raporturilor de serviciu sau după prezentarea demisiei. Nu are relevanță cuantumul despăgubirii, critica adusă hotărârii instanței de fond cu privire la acest aspect fiind întrunită. 3. Față de acestea, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, să se dispună admiterea recursului declarat și modificarea sentinței recurate în sensul obligării pârâților M.A.I. și Instituția Prefectului județului Sibiu la plata către reclamant a despăgubirilor reprezentând drepturi salariale pentru perioada 21 decembrie 2007 – 1 februarie 2008, actualizate la data plății. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.