ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5234/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5234/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul acțiunii.
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal,
așa cum a fost precizată și completată, reclamantul A.I. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâții Guvernul României, M.A.I. Instituția Prefectului
Sibiu:
- anularea adresei emisă de
pârâtul Guvernul României;
- anularea adresei din 21
august 2008 emisă de M.A.I.;
- obligarea pârâților la
reintegrarea sa în funcția de Prefect al Județului Sibiu, deținută anterior
emiterii de către Primul Ministru a Deciziei nr. 300 din 19 decembrie 2007;
- obligarea pârâților la
plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu
celelalte drepturi de care ar beneficia în funcția de prefect pe perioada
cuprinsă între 21 decembrie 2007 - 25 februarie 2009;
Motivele de fapt și de
drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea acțiunii s-a
arătat că prin Decizia nr. 300 din 19 decembrie 2007 emisă de Primul Ministru
s-a dispus trecerea reclamantului din funcția de Prefect al Județului Sibiu în
funcția de inspector guvernamental.
A precizat reclamantul că
această decizie a fost atacată, prin sentința nr. 124/F/CA/2008 a Curții de
Apel Alba Iulia acest act a fost anulat, astfel încât, în baza art. 106 alin. (2)
din Legea nr. 188/1999 se impunea reintegrarea sa în funcția publică avută
anterior.
A mai arătat reclamantul că
deși a formulat plângeri prealabile, pârâtul Guvernul României i-a comunicat
refuzul de a da curs acestor cereri, același refuz fiind comunicat și de către
pârâtul M.A.I.
Totodată, a apreciat
reclamantul, în conformitate cu prevederile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999
se impune și despăgubirea cu o sumă egală cu salariile indexate majorate și recalculate
și cu alte drepturi ce i se cuveneau în funcția de prefect începând cu data de
21 decembrie 2007 și până la reintegrarea sa.
Ulterior, la termenul de
judecată din 29 aprilie 2009, întrucât prin H.G. nr. 132 din 25 februarie 2009
reclamantul a fost repus în funcția publică de prefect al Județului Sibiu,
acesta a depus la dosar declarație autentică de renunțare la judecarea
petitelor 1 și 2 din acțiune, menținând cererile doar cu privire la refuzul
nejustificat privind plata despăgubirilor, precum și la petitul 3 din acțiune.
Apărările invocate de
parați prin întâmpinare.
Pârâtul Guvernul României a
depus la dosarul cauzei întâmpinare, invocând pe cale de excepție
neîndeplinirea procedurii prealabile, tardivitatea și lipsa calității sale
procesuale pasive, pe fond solicitând respingerea cererii de reintegrare în
funcție a reclamantului.
M.A.I. a formulat de
asemenea întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale
pasive, pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii formulate.
Prin întâmpinarea depusă la
dosarul cauzei, pârâta Instituția Prefectului Sibiu a arătat că nu este
emitenta adreselor atacate, iar cu privire la petitul 3 din acțiune a solicitat
respingerea acestuia ca rămas fără obiect având în vedere faptul că prin H.G. nr.
132/2009 reclamantul a fost repus în funcție.
În ceea ce privește
obligarea la plata despăgubirilor, pârâta a arătat că în măsura în care se
constată întemeiate pretențiile reclamantului, nu se opune admiterii acestei
cereri, apreciind că în această situație ordonatorul principal de credite, în
speță M.A.I., va trebui să suplimenteze bugetul acordat instituției.
Hotărârea instanței de
fond.
Prin sentința nr. 101/CA/2009
din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ
și fiscal, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive
invocată de pârâtul Guvernul României cu privire la plata despăgubirilor
solicitate de reclamant, respingând celelalte excepții invocate de pârâți.
În baza art. 246 C. proc.
civ., instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de
cerere privind obligarea pârâților la reintegrarea în funcție, precum și de
renunțarea parțială la judecarea capetelor de cerere privind anularea
adreselor.
Totodată, instanța a respins
acțiunea formulată de A.I. în ceea ce privește capetele de cerere rămase în
litigiu.
Motivele de fapt și de
drept care au format convingerea instanței de fond.
Cu privire la excepția
lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României
referitor la plata despăgubirilor solicitate de reclamant, prima instanță a
reținut că raportul de serviciu al prefectului este unul atipic, în sensul că
numirea și eliberarea se face de către Guvernul României, iar gestionarea
activității acestuia se face de către M.A.I., care este și ordonator principal
de credite.
A apreciat prima instanță
că, în atare condiții, cum pârâtul Guvernul României și-a îndeplinit obligația de
reintegrare a reclamantului, acesta nu are calitate procesuală pasivă în raport
cu capătul de cerere privind despăgubirile.
Totodată, excepția
tardivității invocată de același pârât nu se mai impune a fi analizată având în
vedere admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
Judecătorul fondului a
respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.A.I.,
reținând că aceasta a rămas fără obiect în ce privește cererea de reintegrare a
reclamantului, fiind neîntemeiată pe aspectul despăgubirilor, întrucât pârâtul
este ordonator principal de credite, gestionând activitatea prefectului.
Pe fondul cauzei, prima
instanță a reținut că adresele atacate nu reprezintă acte administrative în
înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind puncte de
vedere formulate de pârâți la cererea reclamantului, ce nu generează, modifică
sau sting raporturi juridice.,
În ceea e privește cererea
de despăgubire, s-a reținut că începând cu data de 1 februarie 2008
reclamantul, la cererea sa, a fost suspendat din funcția publică de inspector
guvernamental pe o perioadă de 1 an, iar ulterior, prin Decizia Primului
Ministru nr. 77 din 10 aprilie 2008, s-a luat act de cererea reclamantului de
încetare a raporturilor de serviciu, prin demisie.
Ca atare, a apreciat prima
instanță, după data de 01 februarie 2008, reclamantul nu mai are temei să ceară
daune reprezentând salarii indexate, majorate și recalculate ulterior acestei
date.
S-a constatat că în perioada
21 decembrie 2007 -01 februarie 2008 reclamantul a îndeplinit funcția de
inspector guvernamental, când a beneficiat de toate drepturile salariale și
sporurile legale, astfel încât, a apreciat judecătorul fondului, nu se mai
impune pe această scurtă perioadă calcularea și plata diferenței salariale care
nu este în cuantum deosebit de semnificativ.
Recursul formulat de
reclamantul I.A.
Motive de recurs ce pot fi
încadrate la art. 304
1
C. proc. civ.
6.1. Referitor la cererea de
anulare parțială a adreselor din 21 august 2008 emise de Guvernul României și M.A.I.,
cerere ce a fost respinsă de instanța de fond pe considerentul că nu reprezintă
acte administrative în accepțiunea Legii nr. 554/2004.
Recurentul critică această
soluție și arată că cele două adrese sunt acte administrative deoarece
reprezintă refuzul nejustificat al intimaților-pârâți de a soluționa cererea
referitoare la dreptul său la reintegrare în funcția publică de prefect al
județului Sibiu.
6.2. Cu privire la cererea
de obligare a intimaților-pârâți la plata unei despăgubiri egale cu salariile
indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care recurentul
ar fi beneficiat în funcția de prefect pe perioada cuprinsă între 21 decembrie 2007
– 25 februarie 2009.
Cererea de despăgubiri este
formulată în baza art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 iar izvorul dreptului
la despăgubire este actul nelegal prin care a încetat raportul de serviciu.
Recurentul consideră că nu
are relevanță dacă ulterior emiterii Deciziei nr. 300/2007 s-a mai păstrat
calitatea de înalt funcționar public.
De asemenea, se critică
soluția instanței de fond și în ceea ce privește respingerea dreptului la
despăgubiri pentru perioada cuprinsă între data emiterii Deciziei nr. 300/2007
și data la care recurentul a demisionat, pe motivul că cuantumul nu este
semnificativ.
Întâmpinarea formulată de
intimatul-pârât M.A.I.
Intimatul a solicitat
respingerea recursului ca nefondat, menținând aprecierile făcute de instanța
fondului cu privire la inexistența caracterului de act administrativ al celor
două adrese și la temeinicia cererii de obligare la despăgubiri.
II. Considerentele instanței
de recurs.
Primul motiv de recurs
este nefondat.
Recurentul a renunțat la
judecarea capătului de cerere privind anularea celor două adrese, iar instanța
de fond a luat act de voința părții in dispozitivul sentinței recurate.
În mod greșit, judecătorul
fondului a făcut aprecieri legate de caracterul adreselor, după ce a luat act
de renunțarea la judecarea acestui capăt de cerere.
Recursul formulat pe acest
aspect nu modifică hotărârea instanței de fond, deoarece primează voința părții
de renunțare la judecarea cererii.
Totuși, pentru că s-a
formulat un motiv de recurs, se va constata că raționamentul instanței de fond
este corect.
Cele două adrese nu
reprezintă acte administrative, ci opinia autorității formulată în cadrul
răspunsului la plângerea prealabilă, iar actul administrativ asimilat este
refuzul aceleiași autorități de reintegrare în funcția de prefect.
Motivul de recurs este
nefondat.
Ce de-al doilea motiv de
recurs este parțial fondat.
Este adevărat că, în
principiu, anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea
raportului de serviciu, conduc la repararea pagubei cauzate prin plata tuturor
drepturilor bănești de care recurentul ar fi beneficiar pe perioada cuprinsă
între data încetării raportului de serviciu și data reintegrării în funcție.
Nu se poate face abstracție
de evenimentele intervenite după data emiterii Deciziei nr. 300 din 19
decembrie 2007, întrucât raporturile de serviciu ale recurentului au fost suspendate
pentru o perioadă de un an, la cererea sa, de la 1 februarie 2008, iar ulterior
recurentul a demisionat, începând cu data de 14 aprilie 2008.
Recurentul a îndeplinit
funcția de inspector guvernamental în perioada 21 decembrie 2007 – 1 februarie 2008.
Numai pentru perioada 21
decembrie 2007 – 1 februarie 2008 recurentul are dreptul la despăgubiri egale
cu drepturile salariale actualizate la data plății.
Recurentul putea încasa
salariul numai pentru perioada în care avea calitatea de funcționar public, nu
și pentru perioada suspendării raporturilor de serviciu sau după prezentarea
demisiei.
Nu are relevanță cuantumul
despăgubirii, critica adusă hotărârii instanței de fond cu privire la acest
aspect fiind întrunită.
Față de acestea, urmează
ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, să se
dispună admiterea recursului declarat și modificarea sentinței recurate în
sensul obligării pârâților M.A.I. și Instituția Prefectului județului Sibiu la
plata către reclamant a despăgubirilor reprezentând drepturi salariale pentru
perioada 21 decembrie 2007 – 1 februarie 2008, actualizate la data plății.
Se vor menține celelalte
dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
A.I. împotriva sentinței nr. 101/CA/2009 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în
sensul că admite cererea sub aspectul obligării pârâților M.A.I. și Instituția
Prefectului județului Sibiu la plata către reclamant a despăgubirilor
reprezentând drepturi salariale pentru perioada 21 decembrie 2007 – 1 februarie
2008 actualizate la data plății.
Menține celelalte dispoziții
ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 noiembrie 2009.