ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 588/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3002 din 26 noiembrie 2007

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a respins acțiunea reclamantului C.M. formulată în contradictoriu cu Primul

Ministru al României prin care solicita anularea Deciziei nr. 209/2007 emisă de

pârât și reintegrarea sa în funcția deținută anterior deciziei atacate și

totodată a admis cererea de intervenție accesorie formulată de M.I.R.A.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că

prin Decizia Primului Ministru nr. 209 din 1 august 2007 reclamantul a

fost trecut

din funcția publică de

prefect in funcția publică de inspector guvernamental, in

temeiul art. 19

din Legea 90/2001, art. 12 lit. f) și art. 19 alin 1 lit. b) din Legea 188/1999

și art. 33 alin. (1) lit. d) din H.G. 341/2007.

Emiterea acestei dispoziții

s-a făcut la propunerea intervenientului M.I.R.A., având in vedere necesitatea

organizării acțiunilor de coordonare la nivel central, regional, teritorial și

local a proiectelor și programelor derulate in domeniul reformei

administrative.

Instanța de fond a apreciat

că pârâtul avea competența materială de a emite această decizie, in raport cu

dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea 188/1999, conform cărora

numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raportului de serviciu, precum și

sancționarea disciplinară a înalților funcționari publici se fac, in condițiile

legii, de către primul ministru, pentru funcțiile publice prevăzute la art. 12 lit.

b), d) și f), la lit. f) fiind menționată funcția de inspector guvernamental.

De asemenea, s-a reținut că

au fost respectate dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. d) din H.G. 341/2007

care stabilesc că mobilitatea pentru eficientizarea activității autorităților

și instituțiilor publice se dispune prin decizie a primului ministru pentru

funcțiile publice de inspector guvernamental.

Decizia contestată de

reclamant reprezintă actul administrativ prin care s-a dispus mobilitatea in

funcția publică a reclamantului in conformitate cu art. 93 din Legea 188/1999

care prevede că înalții funcționari publici sunt supuși mobilității în funcție

și prezintă disponibilitate la numirile in funcțiile publice prevăzute la art. 12,

cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (3).

Având în vedere aceste

dispoziții instanța de fond a apreciat că nu este necesar acordul

funcționarului public pentru trecerea într-o altă funcție publică, acesta având

cunoștință in momentul numirii in funcție că este supus mobilității in funcție,

existând astfel un acord prezumat al acestuia pentru realizarea efectivă a

mobilității.

Aceasta înseamnă că

atribuțiile inspectorului guvernamental sunt prevăzute într-o decizie distinctă

de cea de numire in funcție, legalitatea acestei din urmă decizii nefiind

afectată de lipsa mențiunilor privind activitățile specifice noii funcții.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul C.M. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică,

întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii.

A precizat recurentul că nu

contestă principiul mobilității sale în calitate de înalt funcționar public, ci

contestă doar faptul că această mobilitate s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor legale. Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele

considerente:

Examinând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele de recurs și de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin Decizia nr. 209/2007,

emisă de pârâtul-intimat, recurentul-reclamant a fost trecut în funcția de

inspector guvernamental, în conformitate cu art. 27 alin. (1) lit. a) din H.G.

nr. 341/2007.

Pentru ca această măsură să

fie și eficientă era necesar să se cunoască ce activități urmează să se

desfășoare și dacă calificările sau specializările deținute de persoana mutată

sunt suficiente pentru realizarea obiectivului propus.

Din actele depuse, rezultă

fără posibilitate de tăgadă că recurentului nu i s-au comunicat nici un fel de

informații cu privire la activitățile pe care urma să le coordoneze, fapt care

conduce la concluzia că decizia în litigiu a fost emisă cu încălcarea legii.

Prefectul ca și inspectorul guvernamental fac parte din categoria înalților funcționari

publici, potrivit art. 12 lit. c) și f din Legea nr. 188/1999, deci este fără

echivoc că în conformitate cu dispozițiile art. 19 din același act normativ,

modificarea raportului de serviciu pentru prefect se dispune de către guvern și

nu de primul ministru.

Prin decizia contestată în

cauză, sunt indicate ca temei legal dispozițiile cuprinse în H.G. nr. 341/2007

și cele prevăzute de art. 19 din Legea nr. 188/1999.

Instanța de fond a apreciat

eronat legalitatea deciziei în raport de prevederile art. 19 alin. (1) lit. a)

cu referire la art. 12 lit. c) din Legea nr. 188/1999, întrucât date fiind

efectele produse, respectiv trecerea din funcția de prefect în cea de inspector

guvernamental, s-a realizat o modificare a raporturilor de serviciu ale

recurentului-reclamant conform textelor mai sus invocate.

Modificarea raportului de

serviciu se face conform legii de Guvern pentru funcțiile publice, funcția de

prefect fiind cea prevăzută de art. 12 lit. c) din Legea nr. 188/1999

republicată.

Astfel, este fără putință de

tăgadă că raportul de serviciu modificat a fost al unui prefect numit prin H.G.,

hotărârea care nu a fost modificată sau anulată pentru ca Primul Ministru prin

decizie să poată proceda în consecință, pentru că o astfel de modificare nu se

putea face decât în baza unui act cu aceeași formă și forță juridică.

De asemenea, Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că era obligatoriu ca în decizia atacată, să se

arată scopul pentru care se realizează o astfel de mutare, cu atât mai mult cu

cât Legea nr. 188/1999 art. 87 și art. 27 din H.G. nr. 341/2007, definesc condițiile

în care se realizează mobilitatea înalților funcționari publici.

În speță, a formulat cerere

de intervenție accesorie în interesul pârâtului Ministerul Internelor și

Reformei Administrative, care din aceleași motive mai sus invocate a fost

admisă de prima instanță de asemenea în mod eronat, de vreme ce în litigiu, se

atacă decizia Primului Ministru și nu o Hotărâre de Guvern .

Față de toate aceste

considerente Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de

C.M. va modifica sentința atacată în sensul că va admite acțiunea formulată de

reclamantul C.M. Va modifica sentința atacată în sensul că va admite acțiunea formulată

de reclamantul C.M.

Va dispune anularea Deciziei

nr. 209/2007 a Primului Ministru al României și pe cale de consecință,

reîncadrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii deciziei

atacate.

Va respinge cererea de

intervenție accesorie formulată de M.I.R.A. (actualmente M.A.I.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.M. împotriva sentinței civile nr. 3002 din 26 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că admite acțiunea reclamantului C.M.

Dispune anularea Deciziei nr.

209 din 1 august 2007 a Primului Ministru al României și pe cale de consecință

reîncadrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii deciziei

atacate.

Respinge cererea de intervenție

accesorie formulată de M.I.R.A.(actualmente M.A.I.).

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2009.