ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 588/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3002 din 26 noiembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului C.M. formulată în contradictoriu cu Primul Ministru al României prin care solicita anularea Deciziei nr. 209/2007 emisă de pârât și reintegrarea sa în funcția deținută anterior deciziei atacate și totodată a admis cererea de intervenție accesorie formulată de M.I.R.A. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Decizia Primului Ministru nr. 209 din 1 august 2007 reclamantul a fost trecut din funcția publică de prefect in funcția publică de inspector guvernamental, in temeiul art. 19 din Legea 90/2001, art. 12 lit. f) și art. 19 alin 1 lit. b) din Legea 188/1999 și art. 33 alin. (1) lit. d) din H.G.

341/2007. Emiterea acestei dispoziții s-a făcut la propunerea intervenientului M.I.R.A., având in vedere necesitatea organizării acțiunilor de coordonare la nivel central, regional, teritorial și local a proiectelor și programelor derulate in domeniul reformei administrative. Instanța de fond a apreciat că pârâtul avea competența materială de a emite această decizie, in raport cu dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea 188/1999, conform cărora numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raportului de serviciu, precum și sancționarea disciplinară a înalților funcționari publici se fac, in condițiile legii, de către primul ministru, pentru funcțiile publice prevăzute la art. 12 lit. b), d) și f), la lit. f) fiind menționată funcția de inspector guvernamental.

De asemenea, s-a reținut că au fost respectate dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. d) din H.G. 341/2007 care stabilesc că mobilitatea pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice se dispune prin decizie a primului ministru pentru funcțiile publice de inspector guvernamental.

Decizia contestată de reclamant reprezintă actul administrativ prin care s-a dispus mobilitatea in funcția publică a reclamantului in conformitate cu art. 93 din Legea 188/1999 care prevede că înalții funcționari publici sunt supuși mobilității în funcție și prezintă disponibilitate la numirile in funcțiile publice prevăzute la art. 12, cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (3). Având în vedere aceste dispoziții instanța de fond a apreciat că nu este necesar acordul funcționarului public pentru trecerea într-o altă funcție publică, acesta având cunoștință in momentul numirii in funcție că este supus mobilității in funcție, existând astfel un acord prezumat al acestuia pentru realizarea efectivă a mobilității.

Aceasta înseamnă că atribuțiile inspectorului guvernamental sunt prevăzute într-o decizie distinctă de cea de numire in funcție, legalitatea acestei din urmă decizii nefiind afectată de lipsa mențiunilor privind activitățile specifice noii funcții. Împotriva acestei hotărâri reclamantul C.M. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii. A precizat recurentul că nu contestă principiul mobilității sale în calitate de înalt funcționar public, ci contestă doar faptul că această mobilitate s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale. Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs și de dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin Decizia nr. 209/2007, emisă de pârâtul-intimat, recurentul-reclamant a fost trecut în funcția de inspector guvernamental, în conformitate cu art. 27 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 341/2007. Pentru ca această măsură să fie și eficientă era necesar să se cunoască ce activități urmează să se desfășoare și dacă calificările sau specializările deținute de persoana mutată sunt suficiente pentru realizarea obiectivului propus. Din actele depuse, rezultă fără posibilitate de tăgadă că recurentului nu i s-au comunicat nici un fel de informații cu privire la activitățile pe care urma să le coordoneze, fapt care conduce la concluzia că decizia în litigiu a fost emisă cu încălcarea legii.

Prefectul ca și inspectorul guvernamental fac parte din categoria înalților funcționari publici, potrivit art. 12 lit. c) și f din Legea nr. 188/1999, deci este fără echivoc că în conformitate cu dispozițiile art. 19 din același act normativ, modificarea raportului de serviciu pentru prefect se dispune de către guvern și nu de primul ministru. Prin decizia contestată în cauză, sunt indicate ca temei legal dispozițiile cuprinse în H.G. nr. 341/2007 și cele prevăzute de art. 19 din Legea nr. 188/1999. Instanța de fond a apreciat eronat legalitatea deciziei în raport de prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) cu referire la art. 12 lit. c) din Legea nr. 188/1999, întrucât date fiind efectele produse, respectiv trecerea din funcția de prefect în cea de inspector guvernamental, s-a realizat o modificare a raporturilor de serviciu ale recurentului-reclamant conform textelor mai sus invocate.

Modificarea raportului de serviciu se face conform legii de Guvern pentru funcțiile publice, funcția de prefect fiind cea prevăzută de art. 12 lit. c) din Legea nr. 188/1999 republicată. Astfel, este fără putință de tăgadă că raportul de serviciu modificat a fost al unui prefect numit prin H.G., hotărârea care nu a fost modificată sau anulată pentru ca Primul Ministru prin decizie să poată proceda în consecință, pentru că o astfel de modificare nu se putea face decât în baza unui act cu aceeași formă și forță juridică. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că era obligatoriu ca în decizia atacată, să se arată scopul pentru care se realizează o astfel de mutare, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 188/1999 art. 87 și art. 27 din H.G.

nr. 341/2007, definesc condițiile în care se realizează mobilitatea înalților funcționari publici. În speță, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, care din aceleași motive mai sus invocate a fost admisă de prima instanță de asemenea în mod eronat, de vreme ce în litigiu, se atacă decizia Primului Ministru și nu o Hotărâre de Guvern . Față de toate aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de C.M. va modifica sentința atacată în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamantul C.M. Va modifica sentința atacată în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamantul C.M.

Va dispune anularea Deciziei nr. 209/2007 a Primului Ministru al României și pe cale de consecință, reîncadrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii deciziei atacate. Va respinge cererea de intervenție accesorie formulată de M.I.R.A. (actualmente M.A.I.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.M. împotriva sentinței civile nr. 3002 din 26 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului C.M. Dispune anularea Deciziei nr. 209 din 1 august 2007 a Primului Ministru al României și pe cale de consecință reîncadrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii deciziei atacate. Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de M.I.R.A.(actualmente M.A.I.). Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 februarie 2009.