ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 900/2009

Asupra contestației în

anulare de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată rolul Curții de Apel București, reclamantul I.I. a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul Ministru, să se constate

nulitatea absolută a Deciziei nr. 208 din 1 august 2007 de numire a

reclamantului în funcția de inspector

guvernamental din funcția de

prefect al județului Teleorman și, pe cale

de consecință să se dispună repunerea reclamantului în funcția de Prefect al

Județului Teleorman.

Prin sentința civilă nr. 162 din

22 ianuarie 2008, Curtea de

Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins excepția

lipsei procedurii prealabile, invocate de pârâtul Guvernul României, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul

României și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantul I.I. în

contradictoriu cu acest pârât. A admis acțiunea formulată de reclamant, în

contradictoriu cu pârâtul Primul Ministru și a anulat Decizia nr. 208 din 1

august 2007 cu consecința repunerii reclamantului în funcția de Prefect al

Județului Teleorman. A respins cererea de intervenție formulată de Ministerul

Internelor și Reformei Administrative în interesul pârâtului Primul Ministru.

Recursurile declarate împotriva

acestei sentințe de către pârâtul Primul Ministru, C.P.T. și

intervenientul Ministerul Internelor și Reformei

Administrative au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 4375 din 27

noiembrie

2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

Instanța de recurs a

reținut că intimatul-reclamant a fost numit în funcția de prefect al județului

Teleorman prin H.G. nr. 37 din 7 ianuarie 2005, care potrivit art. 12 lit. c)

din Legea nr. 188/1999, republicată, face parte din categoria înalților

funcționari publici, și că, prin Decizia nr. 208 din 1 august 2007 emisă de

Primul Ministru al Guvernului României, în temeiul prevederilor art. 12 lit. f)

și art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea

nr.

188/1999, republicată, s-a dispus trecerea intimatului-reclamant

din

funcția publică de prefect al județului Teleorman în funcția publică de

inspector guvernamental, realizându-se astfel o modificare a raportului juridic

de funcție publică.

A reținut instanța că

potrivit art. 33 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 341/2007, mobilitatea pentru

eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice se dispune

prin decizie a primului-ministru, pentru funcțiile publice de inspector

guvernamental, dar a apreciat instanța că aplicabilitatea acestor dispoziții

trebuie raportată la faptul că, în cazul de față, pentru realizarea mobilității

respective, s-a produs o modificare a raportului de funcție publică al cărui

subiect era intimatul-reclamant ca titular al funcției de prefect.

Or,

a constatat instanța, potrivit art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 188/1999, republicată, modificarea

raportului de serviciu, în cazul funcției de prefect, este o atribuție dată în

competența exclusivă a Guvernului României, nu și a Primului Ministru al

Guvernului României, organ al administrației ministeriale care are o competență

proprie și distinctă de cea a guvernului.

Astfel fiind,

chiar dacă Primul Ministru al Guvernului României are competența legală să

emită o decizie prin care să dispună cu privire la mobilitatea pentru funcțiile

publice de inspector guvernamental (funcția publică în care a fost trecut

intimatul-reclamant prin Decizia nr. 208/2007), el nu are

competența

legală să dispună cu privire la modificarea unui raport de serviciu în cazul

funcției de prefect (al cărui subiect era intimatul-reclamant, ca titular al

funcției de prefect în care fusese numit de Guvernul României).

În concluzie, Înalta

Curte a reținut că prin decizia atacată, s-

a

dispus nu numai cu primire la mobilitatea în funcția de inspector

guvernamental,

ci și cu privire la modificarea raportului de

serviciu

al unui prefect, operațiune juridică ce intră în competența

exclusivă a

Guvernului României și că procedând în acest mod, primul-ministru a exercitat o

atribuție care excede competenței sale legale și a emis, astfel, un act

administrativ lovit de nulitate.

La data de 28

noiembrie, pârâtul Primul-ministru al României, în temeiul art. 318 și urm. C.

proc. civ., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțată în

recurs.

Prin contestația în

anulare formulată, acesta a solicitat instanței anularea deciziei atacate,

rejudecarea în totalitate a recursului și, considerând că punerea în executare

a deciziei contestate ar crea un precedent periculos și o perturbare gravă a

ordinii constituționale, a solicitat și suspendarea punerii în executare a

acesteia.

Contestația în anulare este nefondată.

În

conformitate cu prevederile art. 318 C. proc. civ.

hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu

contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Din analiza

lucrărilor dosarului, reiese că niciuna din cele

două motive de admisibilitate a contestației în anulare prevăzute de

dispozițiile

art. 318 C. proc. civ., nu se regăsesc în prezenta cauză.

Astfel, în ceea ce privește primul motiv prevăzut de textul de

procedură invocat de contestator, instanța

constată că așa cum doctrina și jurisprudența anterioară au stabilit, pentru ca

eroarea materială să constituie motiv de contestație în anulare, în înțelesul

art. 318 C. proc. civ., ea trebuie să existe și să poată fi sesizată în mod

concret, în dosarul în care s-a dat soluția a cărei

anulare

se cere. Or, cum în speță, nici din cererea contestatorului, și nici din

analiza lucrărilor dosarului, nu rezultă existența vreunei erori materiale de

natură să conducă la o soluționare greșită a pricinii, Înalta Curte constată că

acest motiv de admisibilitate a contestației în anulare nu poate fi reținut în

prezenta cauză.

De asemenea, nici ipoteza

potrivit căreia instanța nu s-a

pronunțat

asupra motivelor de recurs invocate nu poate fi reținută,

atâta vreme

cât ele au fost analizate la pronunțarea soluției.

Față de

considerentele expuse rezultă că, în cauză, nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

și contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de Primul-ministru al României, C.P.T.

împotriva Deciziei nr. 4375 din 27 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casației

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie

2009.