ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1887/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 9

octombrie 2007, reclamanta M.M. a chemat în judecată Guvernul României și

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând anularea H.G. nr.

1039 din 28 octombrie 2007 prin care s-a dispus trecerea sa din funcția de

prefect al municipiului București în cea de subprefect a aceleiași localități,

cerând totodată suspendarea executării acestei măsuri și repunerea în funcția

de prefect.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că măsura dispusă este nelegală și netemeinică, fiind emisă cu încălcarea

principiului mobilității înalților funcționari publici care se poate realiza,

potrivit H.G. nr. 341/2007 numai în condițiile legii, în scopul și limitele

prevăzute de acea hotărâre, sub sancțiunea nulității.

Reclamanta a precizat că modificarea

raporturilor sale de serviciu prin trecerea dintr-o funcție publică în alta, nu

se înscrie între modalitățile expres prevăzute de H.G. nr. 341/2007 privind

intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul carierei și

mobilitatea înalților funcționari publici, actul atacat încălcând principiile

prevăzute de Legea nr. 188/1999 referitoare la stabilitate, legalitate,

imparțialitate, obiectivitate și transparență.

Prin sentința civilă nr. 220 din 24

ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,

în majoritate, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că actul atacat indică temeiul de drept a măsurii dispuse,

respectiv art. 19 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 188/1999, trecerea

reclamantei din funcția publică de prefect în funcția publică de subprefect al

aceleiași localități dispunându-se cu respectarea principiului mobilității

înalților funcționari publici, prin aplicarea prevederilor art. 95 din legea

privind Statutul funcționarilor publici și art. 29 din H.G. nr. 341/2007.

Instanța a constatat că hotărârea

emisă de Guvernul României nu încalcă principiile transparenței și legalității,

fiind dispusă pentru eficientizarea activității instituției prefectului și

avându-se în vedere interesul public, respectiv rolul instituției prefectului

pentru procesul de reformă și calitatea acestui înalt funcționar public de

reprezentant al Guvernului în teritoriu.

Instanța a mai reținut că măsura

dispusă nu reprezintă o retrogradare și nici o sancțiune disciplinară, întrucât

nu s-a imputat reclamantei săvârșirea vreunei abateri disciplinare și nici nu

s-a contestat legalitatea numirii sale, ci doar s-a decis punerea în practică a

principiului mobilității înalților funcționari publici, decizia nefiind

condiționată de acordul persoanei în cauză.

Prin încheierea din aceeași dată, 24

ianuarie 2008, instanța a admis cererea reclamantei privind rectificarea

încheierii de ședință din 10 ianuarie 2008, în sensul că a constatat lipsa

notei de fundamentare de la dosarul cauzei, în timpul concluziilor orale ale

reprezentantului Guvernului României și a solicitat depunerea actului.

De asemenea, instanța a respins cererea

formulată de pârâtul Guvernul României privind rectificarea aceleiași

încheieri, precum și excepția decăderii din probă, invocată de reclamantă.

Împotriva sentinței și a încheierii din

24 ianuarie 2008 a formulat recurs reclamanta M.M., criticându-le pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a arătat că instanța a

greșit, nereținând nelegalitatea actului contestat, care nu cuprinde în fapt, motivarea

măsurii dispuse, rezumându-se să indice un text de lege ce ar reprezenta o

justificare suficientă a hotărârii de guvern.

Reclamanta a criticat sentința și sub

aspectul constatării eronate că prin măsura dispusă nu ar fi fost încălcate

principiile transparenței, legalității și mobilității, deși nu s-a motivat în

care dintre cazurile de mobilitate se încadrează noțiunea de „trecere” din

funcția de prefect în cea de subprefect și nici în ce mod se realizează prin

această măsură eficientizarea activității instituției prefectului.

În realitate, a susținut reclamanta,

măsura a fost dispusă în mod discreționar și abuziv, reprezentând o adevărată

retrogradare din funcție cu un evident caracter politic, fiind luată fără a se

analiza rezultatele profesionale obținute ca prefect.

Astfel, a mai arătat reclamanta, au fost

încălcate principiile stabilității, legalității, imparțialității,

obiectivității și transparenței prevăzute la art. 3 din Legea nr. 188/1999,

retrogradarea din funcție dispunându-se fără nici un motiv concret, fără

imputarea unei activități necorespunzătoare sau a unei abateri disciplinare. De

asemenea nu au fost respectate nici prevederile art. 28 alin. (1) din H.G. nr.

341/2007, potrivit cărora mobilitatea înalților funcționari publici se poate

realiza și poate fi dispusă numai în condițiile legii, în scopul și limitele

expres prevăzute de hotărârea de guvern, sub sancțiunea nulității acestei

măsuri.

Reclamanta a mai invocat greșita

respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ până la

soluționarea irevocabilă a cauzei, deși cererea îndeplinea condițiile prevăzute

de art. 14 cu referire la art. 15 din Legea nr. 554/2004, privind existența

unui caz bine justificat și iminența unei pagube.

Critica privind încheierea de ședință din

24 ianuarie 2008, vizează atitudinea instanței care, în timpul dezbaterilor pe

fond a cerut reprezentantului Guvernului României să depună la dosar nota de

fundamentare, act ce nu a fost comunicat reclamantei și care nu mai putea fi

administrat, potrivit art. 167 alin. (2) C. proc. civ. Instanța de fond ar fi

trebuit, susține în recurs reclamanta, să dispună decăderea pârâtului din proba

cu acte, ce fusese încuviințată la 22 noiembrie 2007, astfel încât, respingerea

acestei solicitări apare ca nelegală.

Reclamanta a invocat și încălcarea

dreptului său la apărare prin admiterea de către instanța de fond a depunerii

notei de fundamentare după începerea dezbaterilor pe fond, act de altfel

nevalabil, în lipsa mai multor elemente de fond și de formă.

Analizând actele și lucrările dosarului

în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304/1 C.

proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, sentința criticată reflectă

analiza corectă a probelor administrate și interpretarea justă a prevederilor

legale incidente în cauză, reținând în mod întemeiat că Guvernul României, prin

emiterea actului administrativ contestat, și-a exercitat dreptul de apreciere,

în limitele conferite de lege și nu în mod abuziv și arbitrar cum a susținut

reclamanta.

În acest sens, Curtea reține că instanța

de fond a analizat pertinent susținerile și apărările părților, în raport cu

specificul raporturilor de drept administrativ, punând în balanță, pe de o

parte, interesul public al bunei funcționări a instituțiilor statului, pe care pârâții

au obligația să îl ocrotească, în limitele propriilor competențe prevăzute de

dispozițiile legale, iar pe de altă parte, conținutul dreptului sau al

interesului legitim privat căruia i s-ar fi putut aduce atingere.

Astfel, instanța, constatând inexistența

unei vătămări produse reclamantei într-un drept sau interes legitim, a decis în

mod întemeiat asupra legalității hotărârii de guvern de trecere a unui înalt

funcționar public într-o altă funcție de conducere în cadrul aceleiași

instituții.

Curtea reține că instanța de fond a analizat

în mod judicios contextul în care a fost emisă hotărârea atacată, la adoptarea

măsurii dispuse, care implică și o componență subiectivă, fiind luate în considerare

nu numai competența, performanțele profesionale sau integritatea reclamantei,

ci și aptitudinile acesteia de comunicare în teritoriu ca reprezentant al

Guvernului României, urmărindu-se creșterea gradului de eficientizare a

activității instituției prefectului în municipiul București.

Criticile aduse sentinței cu privire la

legalitatea actului administrativ nu sunt fondate, elaborarea hotărârii de

guvern prin care s-a dispus modificarea raporturilor de serviciu ale

reclamantei având la bază prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) art. 87 și art.

93 din Legea nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcționarilor

publici, precum și dispozițiile art. 27-30 și art. 33 din H.G. nr. 341/2007

privind intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul

carierei și mobilitatea înalților funcționari publici.

Potrivit acestor prevederi, înalții

funcționari publici sunt supuși mobilității în funcție și prezintă

disponibilitate la numirile în aceste funcții, necondiționându-se mobilitatea

de acordul acestor funcționari la mutarea de pe o funcție publică în alta.

Dispozițiile legale aplicabile acestei categorii de funcționari publici nu

consfințesc dreptul unei persoane de a fi păstrată într-o anumită funcție sau

pe un anumit nivel ierarhic, oportunitatea modificării raporturilor de serviciu

urmând a fi apreciată de cel căruia îi revine competența legală de numire în

funcție, în scopul și în limitele prevăzute de lege.

Astfel cum a reținut instanța de fond, în

preambulul hotărârii sunt indicate temeiurile de drept ale trecerii reclamantei

din funcția de prefect în cea de subprefect, iar motivele luării acestei măsuri

sunt prevăzute în nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului

administrativ, întocmită de Ministerul Internelor și Reformei administrative,

respectiv eficientizarea activității instituției și interesul public, neavând

suport susținerile privind nerespectarea principiilor care stau la baza

exercitării funcției publice .

Astfel cum a reținut instanța de fond,

actul atacat, care modifică raporturile de serviciu ale reclamantei nu

reprezintă o sancțiune disciplinară, prin măsura dispusă neurmărindu-se retrogradarea

reclamantei, ori vătămarea unui drept subiectiv legitim, ci eficientizarea

activității instituției prefectului.

Referitor la criticile privind

respingerea cererii de suspendare a executării hotărârii atacate, acestea nu au

suport legal, neaflându-ne în prezența unui caz bine justificat cum impun prevederile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât timp instanța de fond a reținut legalitatea

și temeinicia actului administrativ atacat.

În raport de motivele expuse mai sus,

Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat împotriva sentinței

pronunțate.

Aceeași soluție se impune și față de

criticile aduse încheierii datate 24 ianuarie 2008, fiind corectă soluția de

respingere a cererii reclamantei de decădere a Guvernului României din proba

constând în nota de fundamentare ce a însoțit proiectul de hotărâre inițiat de

Ministrul Internelor și Reformei Administrative și însușit ulterior de executiv,

proba fiind admisă anterior, iar necesitatea depunerii înscrisului rezultând și

din dezbateri.

Nici critica privind încălcarea dreptului

la apărare prin depunerea notei de fundamentare în timpul dezbaterilor nu este

întemeiată, reclamanta având timp util la dispoziție pentru a studia înscrisul

și posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta apărările, având în vedere faptul

că instanța de fond a dispus repunerea cauzei pe rol și amânarea judecății cu

două săptămâni.

În consecință, pentru considerentele

expuse, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.M.

împotriva sentinței civile nr. 220 din 24 ianuarie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge ca nefondat și recursul declarat

de reclamantă împotriva încheierii din 24 ianuarie 2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

mai 2008.