ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1355/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2293/2007 pronunțată la data de 26 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării H.G. nr. 845/2007 formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Pentru a pronunța această sentință, prima Instanță a reținut că prin H.G. nr. 845 din 1 august 2007, s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 108 din Constituția României raportat la art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată și art. 33 alin. (1) lit. c) din H.G.

nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici, trecerea din funcția de prefect al Județului Argeș a reclamantului C.I., în funcția publică de subprefect al Județului Argeș. A statuat Instanța de Fond că cererea de suspendare a executării H.G. nr. 845/2007 formulată de reclamant este neîntemeiată, întrucât nu sunt întrunite cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată - cazul bine justificat și paguba iminentă, reclamantul invocând în sprijinul cererii sale doar „periculoase încălcări și sfidări ale legii" și aspecte de nelegalitate care vizează fondul cauzei, precum și o eventuală diferență de salariu în ceea ce privește funcția în care s-a dispus trecerea, respectiv funcția de subprefect, care nu poate reprezenta o pagubă iminentă în sensul dispozițiilor legale, art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

A mai reținut Instanța de Fond că nici susținerile reclamantului cu privire la prejudiciul de imagine suferit nu pot fi reținute și nu prezintă un motiv întemeiat pentru cererea de suspendare, legiuitorul stabilind în mod precis condițiile de admisibilitate ale acesteia în conținutul art. 14 din legea contenciosului administrativ. Împotriva sentinței a declarat recurs în termenul prevăzut de lege reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

- „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii" și „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii". Prin motivele de recurs formulate, recurentul arată că sentința Instanței de Fond s-a pronunțat cu încălcarea legii, pentru că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate și de procedură impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cazul bine justificat rezultând din faptul că prin punerea în aplicare a hotărârii de guvern atacată până la exercitarea de către Instanța de contencios a cenzurii pe motive de nulitate, i s-ar crea o gravă și ireparabilă nedreptate, hotărârea de guvern fiind dată cu încălcarea principiului stabilității în funcție a funcționarilor publici, al legalității, imparțialității, obiectivității și transparenței prevăzute de Legea nr. 188/1999, precum și cel al mobilității reglementat de art. 27 alin. (1) din H.G.

nr. 341/2007. În plus, arată recurentul, hotărârea de guvern este și nemotivată, iar o propunere motivată a M.I.R.A. nu există pentru trecerea sa în funcția de subprefect, așa cum de altfel nici în legislație nu există pentru noțiunea de „trecere", ca modalitate de modificare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici. Recurentul arată că „trecerea" sa în funcția de subprefect s-a făcut ca urmare a unei decizii politice, fiind un abuz în serviciu și reprezentând de fapt, retrogradarea sa din funcția de prefect, el neîncadrându-se în nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de H.G. nr. 341/2007 de realizare a mobilității înalților funcționari publici. Precizează recurentul că împrejurările de fapt și de drept în care a fost emită hotărârea de guvern creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărei suspendare o solicită, în mod netemeinic și nejustificat Instanța de Fond considerând contrariul.

În ceea ce privește paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind un prejudiciu viitor și previzibil, recurentul precizează că aceasta se concretizează prin retrogradarea sa din funcția de prefect fără a i se putea imputa ceva din punct de vedere profesional sau disciplinar, cariera sa în administrația publică fiind grav afectată, prejudiciul fiind și de natură materială (diferența de salariu) dar și unul de imagine, imposibil de cuantificat în bani. Intimații Guvernul României și M.I.R.A. au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu legislația incidență în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Articolul 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, definește cele două condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca Instanța să poată dispune suspendarea executării actului administrativ: paguba iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public; cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Reglementând instituția suspendării actului administrativ, prin art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, legiuitorul a dorit de fapt să-l apere pe cel ce se consideră vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim, împotriva unei pagube care cu greu ar putea fi acoperite, chiar și în condițiile în care actul administrativ atacat ar fi anulat.

Argumentele invocate de recurentul - reclamant în susținerea cererii de suspendare nu sunt de natură a crea convingerea că, chiar și în ipoteza în care s-ar anula actul administrativ contestat, ar fi foarte dificil sau chiar imposibil de reparat paguba cauzată. În primul rând funcția în care a fost „trecut" recurentul - reclamant este salarizată conform O.G. nr. 6/2007 și în al doilea rând, în cazul anulării actului administrativ pentru nelegalitate, se dispune repunerea acestuia în situația anterioară emiterii actului, inclusiv plata diferențelor salariale, deci nu se poate vorbi de o pagubă iminentă în sensul dispozițiilor legale. Cazul bine justificat, astfel cum este definit de lege, iarăși nu este dovedit în speță, cum bine a reținut și Instanța de Fond.

Motivele de nelegalitate a actului administrativ atacat, nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității H.G. nr. 845/2007, de trecere a recurentului - reclamant în funcția de subprefect, această măsură prin ea însăși neconstituind un caz bine justificat. Dar, de fapt, recurentul - reclamant deși trebuie să-și motiveze cererea de suspendare strict în raport de cele două condiții de admisibilitate prevăzute de lege, argumentele aduse în sprijinul acesteia, cât și motivele de recurs formulate se referă în realitate la fondul litigiului. Aspectele invocate de recurentul - reclamant referitoare la așa zisa „retrogradare nelegală" în cazul său și încălcarea principiului mobilității înalților funcționari publici, reglementat de art. 2 alin. (3) din H.G.

nr. 341/2007, pot face obiectul analizei în cadrul soluționării pe fond a acțiunii de anulare a actului administrativ contestat și nu în contextul soluționării unei cereri de suspendare a acestuia. Oricum, Instanța de Fond a interpretat corect dispozițiile legale ce reglementează suspendarea actului administrativ - H.G. nr. 845/2007, în speță, ținând seama și de faptul că aceasta se bucură de prezumția de legalitate până la anularea ei de către Instanța de judecată. Pentru toate aceste considerente, constatând că Instanța de Fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinței civile nr. 2293 din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2008.