ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1355/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2293/2007 pronunțată la data

de 26 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a

executării H.G. nr. 845/2007 formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu

pârâtul Guvernul României.

Pentru a

pronunța această sentință, prima Instanță a reținut că

prin H.G. nr. 845 din 1 august 2007, s-a dispus în

temeiul dispozițiilor art. 108 din Constituția României raportat la art. 19

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată și art. 33 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 341/2007 privind

intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul carierei și

mobilitatea înalților funcționari publici, trecerea din funcția de prefect al

Județului Argeș a reclamantului C.I., în funcția publică de subprefect al

Județului Argeș.

A statuat Instanța de Fond că

cererea de suspendare a executării H.G. nr. 845/2007 formulată de reclamant este

neîntemeiată, întrucât nu sunt întrunite cele două condiții prevăzute de art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată - cazul bine

justificat și paguba iminentă, reclamantul invocând în sprijinul cererii sale

doar „periculoase încălcări și sfidări ale legii" și aspecte de

nelegalitate care vizează fondul cauzei, precum și o eventuală diferență de

salariu în ceea ce privește funcția în care s-a dispus trecerea, respectiv

funcția de subprefect, care nu poate reprezenta o pagubă iminentă în sensul

dispozițiilor legale, art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

A mai reținut Instanța de Fond

că nici susținerile reclamantului cu privire la prejudiciul de imagine suferit

nu pot fi reținute și nu prezintă un motiv întemeiat pentru cererea de

suspendare, legiuitorul stabilind în mod precis condițiile de admisibilitate

ale acesteia în conținutul art. 14 din legea contenciosului administrativ.

Împotriva sentinței a

declarat recurs în termenul prevăzut de lege reclamantul, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând motivele de casare sau modificare

prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. - „când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii" și „când hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii".

Prin motivele de recurs

formulate, recurentul arată că sentința Instanței de Fond s-a pronunțat cu

încălcarea legii, pentru că în cauză sunt întrunite condițiile de

admisibilitate și de procedură impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cazul bine justificat rezultând din

faptul că prin punerea în aplicare a hotărârii de

guvern atacată până

la exercitarea de către Instanța de contencios a

cenzurii pe motive de nulitate, i s-ar crea o gravă și ireparabilă nedreptate,

hotărârea de guvern fiind dată cu încălcarea principiului stabilității în

funcție

a funcționarilor publici, al

legalității, imparțialității, obiectivității și

transparenței prevăzute

de Legea nr. 188/1999, precum și cel al mobilității reglementat de art. 27

alin. (1) din H.G. nr. 341/2007.

În plus, arată recurentul,

hotărârea de guvern este și nemotivată, iar o propunere motivată a M.I.R.A. nu

există pentru trecerea sa în funcția de subprefect, așa cum de altfel nici în

legislație nu există pentru

noțiunea de

„trecere", ca modalitate de modificare a raporturilor de

serviciu

ale funcționarilor publici.

Recurentul arată că

„trecerea" sa în funcția de subprefect s-a făcut ca urmare a unei decizii

politice, fiind un abuz în serviciu și reprezentând de fapt, retrogradarea sa

din funcția de prefect, el neîncadrându-se în nici unul din cazurile expres și

limitativ prevăzute de H.G. nr. 341/2007 de realizare a mobilității înalților

funcționari publici.

Precizează recurentul că

împrejurările de fapt și de drept în care a fost emită hotărârea de guvern

creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a

cărei suspendare o solicită, în mod netemeinic și nejustificat Instanța de Fond

considerând contrariul.

În ceea ce privește paguba

iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind

un prejudiciu viitor și previzibil, recurentul precizează că aceasta se

concretizează prin

retrogradarea sa din

funcția de prefect fără a i se putea imputa ceva

din punct de vedere

profesional sau disciplinar, cariera sa în administrația publică fiind grav

afectată, prejudiciul fiind și de natură materială (diferența de salariu) dar

și unul de imagine, imposibil de cuantificat în bani.

Intimații Guvernul României și

M.I.R.A. au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat și

menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Analizând recursul formulat,

prin prisma motivelor invocate și în raport cu legislația incidență în cauză,

Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Articolul 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, definește

cele două condiții

ce trebuie îndeplinite

cumulativ pentru ca Instanța să poată dispune

suspendarea executării

actului administrativ: paguba iminentă - prejudiciul material viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public; cazuri bine justificate -

împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Reglementând instituția

suspendării actului administrativ, prin art. 14 din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată, legiuitorul a dorit de fapt să-l apere pe cel ce se

consideră vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim, împotriva

unei pagube care cu greu ar putea fi acoperite, chiar și în condițiile în care

actul administrativ atacat ar fi anulat.

Argumentele invocate de

recurentul - reclamant în susținerea cererii de suspendare nu sunt de natură a

crea convingerea că, chiar și în ipoteza în care s-ar anula actul administrativ

contestat, ar fi foarte dificil sau chiar imposibil de reparat paguba cauzată.

În primul rând funcția în care a

fost „trecut" recurentul - reclamant este salarizată conform O.G. nr.

6/2007 și în al doilea rând, în cazul anulării actului administrativ pentru

nelegalitate, se dispune repunerea acestuia în situația anterioară emiterii

actului, inclusiv plata diferențelor salariale, deci nu se poate vorbi de o

pagubă iminentă în sensul dispozițiilor legale.

Cazul bine

justificat, astfel cum este definit de lege, iarăși nu

este dovedit în speță, cum bine a reținut și Instanța

de Fond.

Motivele de nelegalitate a

actului administrativ atacat, nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă în

privința legalității H.G. nr. 845/2007, de trecere a recurentului - reclamant

în funcția de subprefect, această măsură prin ea însăși neconstituind un caz

bine justificat.

Dar, de fapt, recurentul -

reclamant deși trebuie să-și motiveze cererea de suspendare strict în raport de

cele două condiții de admisibilitate prevăzute de lege, argumentele aduse în

sprijinul acesteia, cât și motivele de recurs formulate se referă în realitate

la fondul litigiului.

Aspectele invocate de

recurentul - reclamant referitoare la așa zisa „retrogradare nelegală" în

cazul său și încălcarea principiului mobilității înalților funcționari publici,

reglementat de art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 341/2007, pot face obiectul

analizei în cadrul soluționării pe fond a acțiunii de anulare a actului

administrativ

contestat și nu în contextul

soluționării unei cereri de suspendare a

acestuia.

Oricum, Instanța de Fond a

interpretat corect dispozițiile legale ce reglementează suspendarea actului

administrativ - H.G. nr. 845/2007, în speță, ținând seama și de faptul că

aceasta se bucură de prezumția de legalitate până la anularea ei de către

Instanța de judecată.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că Instanța de

Fond

a pronunțat o sentință legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

recursul declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

C.I. împotriva sentinței civile nr. 2293 din 26 septembrie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 martie 2008.