ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1153/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1153/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

procedura derulată în primă instanță

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea

executării H.G. nr. x din anul 2010 și H.G. y din anul 2010, precum și reintegrarea

sa în funcția publică de subprefect al Municipiului București, până la pronunțarea

instanței de fond asupra cererii ce vizează anularea celor două acte administrative.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că nulitatea H.G. nr. x din 17 februarie 2010, prin care s-a

constatat încetarea de drept a aplicabilității H.G. nr. z din anul 2009 privind

exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de subprefect al Municipiului

București de către reclamantă, decurge din tardivitatea emiterii și adoptării ei,

deoarece, prin H.G. nr. z din anul 2009, numirea s-a făcut sub condiția promovării

concursului de definitivare pe post, fapt ce s-a împlinit la data de 29

septembrie 2009, când reclamanta a promovat concursul și a fost declarată „admis”.

H.G. din 17 februarie

2010, prin care s-a dispus exercitarea funcției de subprefect al Municipiului București

de către C.C.E., este lovită de nulitate, deoarece postul de subprefect al Municipiului

București nu mai era vacant, revenindu-i reclamantei ca urmare a promovării concursului

de definitivare pe post, încă din data de 29 septembrie 2009, în perioada de exercitare

a funcției.

A mai arătat reclamanta

că H.G. nr. v din anul 2009, având același obiect, a fost suspendată de Curtea de

Apel București, prin sentința civilă nr. 668 din 05 februarie 2010, până la pronunțarea

instanței de fond și în consecință, H.G. nr. y din anul 2010, este suspendată de

drept, în virtutea art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

A mai susținut că atât

H.G. nr. x din anul 2010 cât și H.G. nr. y din anul 2010 au fost adoptate de Guvern

prin abuz de putere, cu încălcarea Constituției României, Legii nr. 188/1999, H.G.

nr. 341/2007, Legii nr. 340/2004, O.G. nr. 137/2000 și Legii nr. 554/2004.

În ceea ce privește paguba

iminentă, reclamanta a arătat că aceasta constă în principal în prejudicierea ordinii

de drept, dar și în producerea unui prejudiciu moral, reclamanta fiind frustrată

de drepturile sale, deși a promovat examenul de subprefect, iar prejudiciul material

viitor și previzibil îl reprezintă faptul că a fost lipsită de dreptul la muncă

și la beneficiile de natură salarială aferente exercitării funcției de subprefect.

De asemenea, a mai susținut

că, activitatea Instituției Prefectului Municipiului București este perturbată prin

emiterea actelor administrative contestate, având în vedere atribuțiile sale de

punere în aplicarea unor acte normative cu caracter reparatoriu, existând riscul

ca proiectele aflate în desfășurare să nu mai poată fi continuate, cu consecințe

deosebit de grave asupra bunului mers al instituției și al rezolvării eficiente

a problemelor cetățeanului.

La data de 26 aprilie

2010 Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție în

interesul pârâtului Guvernul României, solicitând respingerea cererii de suspendare

ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă

în cauză, pârâtul Guvernul României a solicitat introducerea în cauză a intervenientei

C.C.E. în temeiul art. 16¹ din Legea nr. 554/2004, suspendarea cauzei în temeiul

art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a

cererii de anulare a concursurilor organizate în data de 28 și 29 septembrie 2009

formulată de ANFP, în condițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ce face obiectul Dosarului nr. 1302/2/2010,

având în vedere că actele atacate de ANFP sunt suspendate de drept, iar pe fond

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data

de 25 mai 2010 a fost admisă în principiu cererea de intervenție formulată de Ministerul

Afacerilor Interne în interesul pârâtului Guvernul României.

La data de 22 iunie 2010,

C.C.E. a formulat cerere de intervenție principală, solicitând suspendarea cauzei

în temeiul art. 244 C. proc. civ., iar pe fond respingerea cererii de suspendare

a executării ca neîntemeiată.

La data de 22 iunie 2010,

reclamanta a formulat o cerere precizatoare prin care a solicitat să se constate

că H.G. din 17 februarie 2010 și H.G. nr. y din 17 februarie 2010 sunt suspendate

de drept, conform art. 14 alin. (5) și alin. (7) din Legea nr. 554/2004, întrucât

au același conținut cu H.G. nr. w din 28 octombrie 2009 și H.G. nr. v din 28

octombrie 2009, suspendate anterior prin sentință definitivă a Curții de Apel București.

În ședința publică din

data de 22 iunie 2010 instanța de fond a

dispus admiterea

în principiu a cererii de intervenție formulate de

C.C.E., constatând că

sunt aplicabile dispozițiile art. 49 din C. proc. civ.

La același termen, Curtea

a

respins cererea de suspendare a judecății în baza

dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Curții de apel

Prin sentința civilă

nr. 3158 din 5 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei și a admis

cererile de intervenție formulate de Ministerul Administrației și Internelor și

C.C.E.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că prin H.G. din 17 februarie 2010 s-a constatat încetarea

de drept a aplicabilității Hotărârii Guvernului nr. 259/2009 privind exercitarea,

cu caracter temporar, a funcției publice de subprefect al municipiului București

de către doamna C.M., ca urmare a expirării perioadei de timp pentru care a fost

emisă.

Această hotărâre a fost

emisă avându-se în vedere sentința civilă nr. 668/2010, dispozițiile art. 19

alin. (1) lit. a), ale art. 89 și 92 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare și dispozițiile

art. 108 din Constituția României, republicată.

Prin H.G. din 17

februarie 2010 Guvernul României a hotărât ca intervenientei C.C.E., care are calitatea

de înalt funcționar public, să i se aplice mobilitatea pentru funcția publică de

subprefect al municipiului București.

Conform preambulului,

la baza emiterii acestei hotărâri se află sentința civilă nr. 668/2010, dispozițiile

art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 33

alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalților

funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari

publici, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile

art. 108 din Constituția României, republicată.

Anterior, au mai fost

emise două Hotărâri de Guvern,

nr. 1273 și nr. 1274 din 28 octombrie 2009, care au avut,

în esență, același obiect cu H.G. nr. x  și y din anul 2010.

Prin sentința civilă

nr. 668 din 05 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a dispus suspendarea executării H.G. nr. w și v, până la

pronunțarea instanței de fond, împotriva sentinței fiind declarat recurs la data

de 15 februarie 2010 de către pârâtul Guvernul României.

Prin încheierea din data

de 26 martie 2010, dată în Camera de consiliu, s-a lămurit întinderea dispozitivului

sentinței menționate în sensul dispunerii reintegrării reclamantei C.M. în funcția

de subprefect al Municipiului București.

Curtea a reținut că atât

H.G. nr. z din 11 martie 2009, prin care reclamanta a fost desemnată să exercite

cu caracter temporar funcția publică de subprefect al Municipiului București, cât

și H.G. nr. w și v din data de 28 octombrie 2009, a căror executare a fost suspendată

de către instanță, au vizat detașarea temporară a funcționarului public și apoi,

după expirarea termenului pentru care se dispusese detașarea, aplicarea mobilității

pentru aceeași funcție publică, aspect distinct de numirea pe funcția publică, urmare

a promovării concursului, care constituie un alt raport juridic, ce privește intrarea

în categoria înalților funcționari publici, reglementat de Capitolul 3 din Legea

nr. 188/1999.

Prin urmare, distinct

de emiterea sau nu a unui act administrativ prin care, urmare a valorificării rezultatului

concursului, Guvernul trebuia să dispună numirea reclamantei pe postul ocupat, sentința

civilă nr. 668 din 05 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a suspendat executarea hotărârilor, prin care

se dispunea exercitarea temporară a funcției publice și aplicarea mobilității, și

a dispus reintegrarea până la pronunțarea instanței de fond.

Curtea a mai arătat că

această hotărâre își produce efectele, atâta timp cât nu s-a soluționat recursul,

nu a expirat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1), timp în care

reclamanta poate introduce acțiunea în anulare, astfel încât reclamanta se află

în exercitarea temporară a funcției publice, deși durata stabilită prin H.G.

nr. z din 11 martie 2009 a expirat.

Instanța de fond a mai

reținut că la data de 12 februarie 2010, anterior emiterii H.G. nr. x din 17

februarie 2010 și H.G. nr. y din 17 februarie 2010, prin cererea formulată, în condițiile

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

ce face obiectul Dosarului nr. 1302/2/2010 al Curții de Apel București, în virtutea

dreptului de tutelă administrativă, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a

solicitat anularea rezultatului concursului promovat de reclamantă, alături de alte

concursuri organizate la nivel de județe, pentru ocuparea unor funcții de prefecți

și subprefecți. în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, rezultatul concursului a fost suspendat

de drept, astfel încât reclamanta nu mai putea fi numită pe funcția de subprefect

al municipiului București, în baza rezultatului concursului.

În această situație, a

precitat instanța de fond, este inadmisibil ca instanța de contencios administrativ

să dispună suspendarea executării unor acte administrative, în condițiile în care,

potrivit art. 22 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, actul atacat potrivit alin. (3),

respectiv rezultatul concursului, este suspendat de drept, iar potrivit art. 3 din

Legea nr. 554/2004, până la soluționarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (2)

este suspendat de drept.

Instanța de contencios

administrativ nu poate face analiza pe fond a condițiilor cumulative prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta este în postura de câștigător

al concursului, actele administrative care constată această calitate sunt valabile,

în condițiile în care nu au fost anulate sau revocate, efectele lor fiind suspendate

până la soluționarea acțiunii în tutelă administrativă.

Curtea a mai stabilit

că instanța nu poate proceda nici la reintegrarea reclamantei, având în vedere,

pe de o parte, că durata stabilită prin H.G. nr. z din 11 martie 2009 a expirat,

iar eventuala suspendare a H.G. nr. x din anul 2010 și H.G. nr. y din anul 2010

nu poate conduce la numirea reclamantei pe o altă perioadă sau prin mobilitate,

aceasta fiind apanajul autorității.

Împotriva acestei sentințe

a făcut recurs reclamanta C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

în baza art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, recurenta-reclamantă

a invocat greșita admitere a excepției de inadmisibilitate a acțiunii, care nu a

fost pusă în discuția părților și nu este întemeiată, în raport cu elementele speței.

În dezvoltarea criticilor

formulate, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță nu a analizat inadmisibilitatea

ca pe o apărare de fond, ci ca pe o excepție propriu-zisă de fond, încălcând principiul

contradictorialității și producând efectul împiedicării judecății pe fond.

Cu privire la netemeinicia

soluției, recurenta-reclamantă a arătat că instanța a făcut o apreciere greșită

a situației concrete și a confundat actele administrative ce fac obiectul diferitelor

cereri în justiție, pentru că, în realitate, efectul suspendării de drept al rezultatelor

concursului atacat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în temeiul

art. 3 din Legea nr. 554/2004 nu se răsfrânge și asupra H.G. nr. x și y din

anul 2010. Instanța de contencios administrativ avea obligația legală de a trece

la analiza pe fond a cererii și de a verifica existența celor două condiții – cazul

bine justificat și paguba iminentă.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând,

în esență, că în cauză a fost respectat principiul contradictorialității și au fost

interpretate corect prevederile pertinente din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici și Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

A precizat că recurenta-reclamantă

a fost desemnată numai temporar să ocupe temporar funcția de subprefect al Municipiului

București, iar la data emiterii H.G. nr. x din anul 2010 expirase termenul maxim

pentru când postul putea fi ocupat legal cu titlu temporar, împrejurare ce rezultă

din proba cu înscrisuri administrată în cauză.

Intimatul-intervenient

Ministerul Administrației și Internelor a formulat, de asemenea, întâmpinare prin

care a arătat că inadmisibilitatea a fost pusă în discuția contradictorie a părților

și că întreaga motivare a recursului pornește de la ideea că acțiunea de față nu

ar avea nicio legătură cu cererea de chemare în judecată formulată de Agenția Națională

a Funcționarilor Publici în temeiul art. 3 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, a arătat

că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, argumentele expuse de reclamant vizând exclusiv fondul cauzei.

Apărările formulate de

intimata-intervenientă C.C.E. prin întâmpinarea depusă la dosar se referă, pe de

o parte, la inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării H.G. nr. x și z

din anul 2010, ca efect al suspendării de drept a rezultatelor concursului organizat

la data de 28-29 septembrie 2009, contestat de Agenția Națională a Funcționarilor

Publici în temeiul art. 3 din Legea nr. 554/2004 și pe de altă parte, la netemeinicia

cererii de suspendare, pentru care recurenta-reclamantă nu a dovedit îndeplinirea

condițiilor prevăzute în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Argumente de fapt și de

drept relevante

Recurenta-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu cerere formulată în temeiul

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având ca obiect suspendarea executării

a două acte administrative individuale: H.G. nr. x din anul 2010, pentru constatarea

încetării de drept a aplicabilității H.G. nr. z din anul 2009 privind exercitarea,

cu caracter temporar, a funcției publice de subprefect al Municipiului București

de către C.M., ca urmare a expirării perioadei de timp pentru care a fost emisă

și H.G. nr. y din anul 2010, privind aplicarea mobilității intervenientei C.C.E.

în funcția publică de subprefect al municipiului București.

Ulterior, recurenta-reclamantă

și-a precizat cererea, solicitând să se constate că H.G. nr. x și y din anul 2010

sunt suspendate de drept, conform art. 14 alin. (5) și (7) din Legea nr. 554/2004,

întrucât au același conținut cu H.G. nr. w din anul 2009 și H.G. nr. v din anul

2009, acte administrative a căror suspendare de executare a fost dispusă prin sentința

nr. 668 din 5 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1129/2/2009 al Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Conform dispozitivului

sentinței recurate, cererea a fost respinsă ca efect al unei așa numite excepții

de inadmisibilitate, dar considerentele sentinței cuprind o analiză amplă și detaliată

a conținutului și efectelor actelor juridice succesive intervenite cu privire la

raportului de funcție al reclamantei și intervenientei, din perspectiva condiției

impuse prin art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea de drept

a actului administrativ. Pe baza acestei analize, judecătorul fondului a ajuns la

concluzia că motivele avute în vedere atunci când s-a dispus suspendarea executării

H.G. nr. w și v din anul 2009 nu mai subzistau la data emiterii H.G. nr. x și y

din anul 2010, pentru că între timp rezultatele concursului din septembrie 2009

fuseseră suspendate de drept ca efect al acțiunii promovate de Agenția Națională

a Funcționarilor Publici în exercitarea atribuției sale de tutelă administrativă

în materia funcției publice, conform art. 3 din Legea nr. 554/2004 și art. 22

alin. (3)-(4) din Legea nr. 188/1999.

Reținând, așadar, că judecătorul

primei instanțe a analizat, în realitate, temeinicia cererii reclamantei, pe baza

argumentelor dezbătute pe larg, în contradictoriu, conform încheierii de dezbateri

din data de 22 iunie 2010, instanța de control judiciar constată că inadmisibilitatea

consemnată în dispozitiv ca modalitate de respingere a cererii nu constituie un

veritabil fine de neprimire care să fi făcut de prisos cercetarea fondului cauzei,

în sensul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Având în vedere obiectul cererii, noțiunea

de „fond al cauzei” are semnificația specifică procedurii sumare a suspendării de

executare reglementate în art. 14 din Legea nr. 554/2004, care nu îngăduie prejudecarea

fondului raportului juridic litigios.

Asupra legalității soluției

de respingere a cererii, așa cum a fost precizată de reclamantă prin cererea depusă

la dosarul de fond la data de 22 iunie 2010, Înalta Curte constată că în pofida

unor considerentele contradictorii a căror înlăturare nu afectează validitatea soluției,

prima instanță a interpretat corect prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr.

554/2004, în raport cu circumstanțele cauzei, ținând seama de împrejurarea că motivul

determinant reținut în sentința nr. 668 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru suspendarea H.G. nr.

w din anul 2009 și H.G. nr. v din anul 2009 a fost promovarea, de către recurenta-reclamantă,

a concursului pentru ocuparea funcțiilor publice vacante de subprefect al municipiului

București, organizat la data de 29 septembrie 2009. Acest motiv nu mai subzistă

ca urmare a efectului suspensiv de drept al acțiunii prin care Agenția Națională

a Funcționarilor Publici a atacat acel concurs în temeiul art. 3 alin. (2)-(3) din

Legea nr. 554/2004 și art. 22 alin. (3)-(4) din Legea nr. 188/1999 (Dosar nr. 1302/2/2010).

În plus față de considerentul

menționat, instanța de control judiciar are în vedere împrejurarea, relevată cu

ocazia judecării recursului, că sentința nr. 668 din 5 februarie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost modificată,

în sensul respingerii cererii de suspendare a executării H.G. nr. w și q din

anul 2009, prin decizia nr. 3748 din 22 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Așa fiind, nu se mai

poate pune problema existenței unui nou act administrativ cu același conținut ca

și cel suspendat de către instanță, în sensul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

În fine, Înalta Curte

constată neîntemeiată și critica vizând îndeplinirea condițiilor prevăzute cumulativ

în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiții care nu pot fi analizate decât

prin prisma obiectului determinat al actelor administrative contestate.

Or, atâta vreme cât H.G.

nr. x din anul 2009 nu a făcut decât să constate încetarea de drept a exercitării

cu caracter temporar a funcției de subprefect, ca urmare a expirării perioadei de

timp permise de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, iar H.G. nr. y din

anul 2009 constituie o aplicare a principiului mobilității pentru funcția vacantă,

în sensul art. 92 alin. (1

1

) teza finală din aceeași lege, nu poate fi

reținută o aparență de nelegalitate care să constituie caz bine justificat potrivit

art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, lămurirea aspectelor legate de

efectele concursului din 29 septembrie 2009 depinzând modul în care va fi soluționat

irevocabil litigiul promovat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și presupunând

o analiză aprofundată a fondului cauzei, care nu poate fi efectuată în cadrul prezentului

litigiu.

Întrucât suspendarea executării

actului nu ar putea fi dispusă decât în situația îndeplinirii cumulative a condițiilor

prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, inexistența unui caz bine

justificat face inutilă examinarea condiției pagubei iminente.

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la

art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de către recurenta-reclamantă C.M. împotriva sentinței civile nr. 3158 din 5 iulie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2011.