ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1153/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii și procedura derulată în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea executării H.G. nr. x din anul 2010 și H.G. y din anul 2010, precum și reintegrarea sa în funcția publică de subprefect al Municipiului București, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii ce vizează anularea celor două acte administrative. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că nulitatea H.G. nr. x din 17 februarie 2010, prin care s-a constatat încetarea de drept a aplicabilității H.G.

nr. z din anul 2009 privind exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de subprefect al Municipiului București de către reclamantă, decurge din tardivitatea emiterii și adoptării ei, deoarece, prin H.G. nr. z din anul 2009, numirea s-a făcut sub condiția promovării concursului de definitivare pe post, fapt ce s-a împlinit la data de 29 septembrie 2009, când reclamanta a promovat concursul și a fost declarată „admis”. H.G. din 17 februarie 2010, prin care s-a dispus exercitarea funcției de subprefect al Municipiului București de către C.C.E., este lovită de nulitate, deoarece postul de subprefect al Municipiului București nu mai era vacant, revenindu-i reclamantei ca urmare a promovării concursului de definitivare pe post, încă din data de 29 septembrie 2009, în perioada de exercitare a funcției.

A mai arătat reclamanta că H.G. nr. v din anul 2009, având același obiect, a fost suspendată de Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 668 din 05 februarie 2010, până la pronunțarea instanței de fond și în consecință, H.G. nr. y din anul 2010, este suspendată de drept, în virtutea art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. A mai susținut că atât H.G. nr. x din anul 2010 cât și H.G. nr. y din anul 2010 au fost adoptate de Guvern prin abuz de putere, cu încălcarea Constituției României, Legii nr. 188/1999, H.G. nr. 341/2007, Legii nr. 340/2004, O.G. nr. 137/2000 și Legii nr. 554/2004.

În ceea ce privește paguba iminentă, reclamanta a arătat că aceasta constă în principal în prejudicierea ordinii de drept, dar și în producerea unui prejudiciu moral, reclamanta fiind frustrată de drepturile sale, deși a promovat examenul de subprefect, iar prejudiciul material viitor și previzibil îl reprezintă faptul că a fost lipsită de dreptul la muncă și la beneficiile de natură salarială aferente exercitării funcției de subprefect. De asemenea, a mai susținut că, activitatea Instituției Prefectului Municipiului București este perturbată prin emiterea actelor administrative contestate, având în vedere atribuțiile sale de punere în aplicarea unor acte normative cu caracter reparatoriu, existând riscul ca proiectele aflate în desfășurare să nu mai poată fi continuate, cu consecințe deosebit de grave asupra bunului mers al instituției și al rezolvării eficiente a problemelor cetățeanului.

La data de 26 aprilie 2010 Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată. Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Guvernul României a solicitat introducerea în cauză a intervenientei C.C.E. în temeiul art. 16¹ din Legea nr. 554/2004, suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a concursurilor organizate în data de 28 și 29 septembrie 2009 formulată de ANFP, în condițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ce face obiectul Dosarului nr. 1302/2/2010, având în vedere că actele atacate de ANFP sunt suspendate de drept, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 25 mai 2010 a fost admisă în principiu cererea de intervenție formulată de Ministerul Afacerilor Interne în interesul pârâtului Guvernul României. La data de 22 iunie 2010, C.C.E. a formulat cerere de intervenție principală, solicitând suspendarea cauzei în temeiul art. 244 C. proc. civ., iar pe fond respingerea cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată. La data de 22 iunie 2010, reclamanta a formulat o cerere precizatoare prin care a solicitat să se constate că H.G. din 17 februarie 2010 și H.G. nr. y din 17 februarie 2010 sunt suspendate de drept, conform art. 14 alin. (5) și alin. (7) din Legea nr. 554/2004, întrucât au același conținut cu H.G. nr. w din 28 octombrie 2009 și H.G.

nr. v din 28 octombrie 2009, suspendate anterior prin sentință definitivă a Curții de Apel București. În ședința publică din data de 22 iunie 2010 instanța de fond a dispus admiterea în principiu a cererii de intervenție formulate de C.C.E., constatând că sunt aplicabile dispozițiile art. 49 din C. proc. civ. La același termen, Curtea a respins cererea de suspendare a judecății în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 3158 din 5 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei și a admis cererile de intervenție formulate de Ministerul Administrației și Internelor și C.C.E.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin H.G. din 17 februarie 2010 s-a constatat încetarea de drept a aplicabilității Hotărârii Guvernului nr. 259/2009 privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcției publice de subprefect al municipiului București de către doamna C.M., ca urmare a expirării perioadei de timp pentru care a fost emisă. Această hotărâre a fost emisă avându-se în vedere sentința civilă nr. 668/2010, dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. a), ale art. 89 și 92 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare și dispozițiile art. 108 din Constituția României, republicată. Prin H.G. din 17 februarie 2010 Guvernul României a hotărât ca intervenientei C.C.E., care are calitatea de înalt funcționar public, să i se aplice mobilitatea pentru funcția publică de subprefect al municipiului București.

Conform preambulului, la baza emiterii acestei hotărâri se află sentința civilă nr. 668/2010, dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 33 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art. 108 din Constituția României, republicată. Anterior, au mai fost emise două Hotărâri de Guvern, nr. 1273 și nr. 1274 din 28 octombrie 2009, care au avut, în esență, același obiect cu H.G. nr. x și y din anul 2010. Prin sentința civilă nr. 668 din 05 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea executării H.G.

nr. w și v, până la pronunțarea instanței de fond, împotriva sentinței fiind declarat recurs la data de 15 februarie 2010 de către pârâtul Guvernul României. Prin încheierea din data de 26 martie 2010, dată în Camera de consiliu, s-a lămurit întinderea dispozitivului sentinței menționate în sensul dispunerii reintegrării reclamantei C.M. în funcția de subprefect al Municipiului București. Curtea a reținut că atât H.G. nr. z din 11 martie 2009, prin care reclamanta a fost desemnată să exercite cu caracter temporar funcția publică de subprefect al Municipiului București, cât și H.G.

nr. w și v din data de 28 octombrie 2009, a căror executare a fost suspendată de către instanță, au vizat detașarea temporară a funcționarului public și apoi, după expirarea termenului pentru care se dispusese detașarea, aplicarea mobilității pentru aceeași funcție publică, aspect distinct de numirea pe funcția publică, urmare a promovării concursului, care constituie un alt raport juridic, ce privește intrarea în categoria înalților funcționari publici, reglementat de Capitolul 3 din Legea nr. 188/1999.

Prin urmare, distinct de emiterea sau nu a unui act administrativ prin care, urmare a valorificării rezultatului concursului, Guvernul trebuia să dispună numirea reclamantei pe postul ocupat, sentința civilă nr. 668 din 05 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a suspendat executarea hotărârilor, prin care se dispunea exercitarea temporară a funcției publice și aplicarea mobilității, și a dispus reintegrarea până la pronunțarea instanței de fond. Curtea a mai arătat că această hotărâre își produce efectele, atâta timp cât nu s-a soluționat recursul, nu a expirat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1), timp în care reclamanta poate introduce acțiunea în anulare, astfel încât reclamanta se află în exercitarea temporară a funcției publice, deși durata stabilită prin H.G.

nr. z din 11 martie 2009 a expirat. Instanța de fond a mai reținut că la data de 12 februarie 2010, anterior emiterii H.G. nr. x din 17 februarie 2010 și H.G. nr. y din 17 februarie 2010, prin cererea formulată, în condițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ce face obiectul Dosarului nr. 1302/2/2010 al Curții de Apel București, în virtutea dreptului de tutelă administrativă, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a solicitat anularea rezultatului concursului promovat de reclamantă, alături de alte concursuri organizate la nivel de județe, pentru ocuparea unor funcții de prefecți și subprefecți. în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, rezultatul concursului a fost suspendat de drept, astfel încât reclamanta nu mai putea fi numită pe funcția de subprefect al municipiului București, în baza rezultatului concursului.

În această situație, a precitat instanța de fond, este inadmisibil ca instanța de contencios administrativ să dispună suspendarea executării unor acte administrative, în condițiile în care, potrivit art. 22 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, actul atacat potrivit alin. (3), respectiv rezultatul concursului, este suspendat de drept, iar potrivit art. 3 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (2) este suspendat de drept. Instanța de contencios administrativ nu poate face analiza pe fond a condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta este în postura de câștigător al concursului, actele administrative care constată această calitate sunt valabile, în condițiile în care nu au fost anulate sau revocate, efectele lor fiind suspendate până la soluționarea acțiunii în tutelă administrativă.

Curtea a mai stabilit că instanța nu poate proceda nici la reintegrarea reclamantei, având în vedere, pe de o parte, că durata stabilită prin H.G. nr. z din 11 martie 2009 a expirat, iar eventuala suspendare a H.G. nr. x din anul 2010 și H.G. nr. y din anul 2010 nu poate conduce la numirea reclamantei pe o altă perioadă sau prin mobilitate, aceasta fiind apanajul autorității. 3. Recursul reclamantei Împotriva acestei sentințe a făcut recurs reclamanta C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304 1 C. proc. civ. În esență, recurenta-reclamantă a invocat greșita admitere a excepției de inadmisibilitate a acțiunii, care nu a fost pusă în discuția părților și nu este întemeiată, în raport cu elementele speței.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță nu a analizat inadmisibilitatea ca pe o apărare de fond, ci ca pe o excepție propriu-zisă de fond, încălcând principiul contradictorialității și producând efectul împiedicării judecății pe fond. Cu privire la netemeinicia soluției, recurenta-reclamantă a arătat că instanța a făcut o apreciere greșită a situației concrete și a confundat actele administrative ce fac obiectul diferitelor cereri în justiție, pentru că, în realitate, efectul suspendării de drept al rezultatelor concursului atacat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în temeiul art. 3 din Legea nr. 554/2004 nu se răsfrânge și asupra H.G. nr. x și y din anul 2010. Instanța de contencios administrativ avea obligația legală de a trece la analiza pe fond a cererii și de a verifica existența celor două condiții – cazul bine justificat și paguba iminentă.

4. Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar, Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că în cauză a fost respectat principiul contradictorialității și au fost interpretate corect prevederile pertinente din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. A precizat că recurenta-reclamantă a fost desemnată numai temporar să ocupe temporar funcția de subprefect al Municipiului București, iar la data emiterii H.G. nr. x din anul 2010 expirase termenul maxim pentru când postul putea fi ocupat legal cu titlu temporar, împrejurare ce rezultă din proba cu înscrisuri administrată în cauză.

Intimatul-intervenient Ministerul Administrației și Internelor a formulat, de asemenea, întâmpinare prin care a arătat că inadmisibilitatea a fost pusă în discuția contradictorie a părților și că întreaga motivare a recursului pornește de la ideea că acțiunea de față nu ar avea nicio legătură cu cererea de chemare în judecată formulată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în temeiul art. 3 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, a arătat că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, argumentele expuse de reclamant vizând exclusiv fondul cauzei. Apărările formulate de intimata-intervenientă C.C.E. prin întâmpinarea depusă la dosar se referă, pe de o parte, la inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării H.G.

nr. x și z din anul 2010, ca efect al suspendării de drept a rezultatelor concursului organizat la data de 28-29 septembrie 2009, contestat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în temeiul art. 3 din Legea nr. 554/2004 și pe de altă parte, la netemeinicia cererii de suspendare, pentru care recurenta-reclamantă nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu cerere formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având ca obiect suspendarea executării a două acte administrative individuale: H.G.

nr. x din anul 2010, pentru constatarea încetării de drept a aplicabilității H.G. nr. z din anul 2009 privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcției publice de subprefect al Municipiului București de către C.M., ca urmare a expirării perioadei de timp pentru care a fost emisă și H.G. nr. y din anul 2010, privind aplicarea mobilității intervenientei C.C.E. în funcția publică de subprefect al municipiului București. Ulterior, recurenta-reclamantă și-a precizat cererea, solicitând să se constate că H.G. nr. x și y din anul 2010 sunt suspendate de drept, conform art. 14 alin. (5) și (7) din Legea nr. 554/2004, întrucât au același conținut cu H.G. nr. w din anul 2009 și H.G. nr. v din anul 2009, acte administrative a căror suspendare de executare a fost dispusă prin sentința nr. 668 din 5 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1129/2/2009 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Conform dispozitivului sentinței recurate, cererea a fost respinsă ca efect al unei așa numite excepții de inadmisibilitate, dar considerentele sentinței cuprind o analiză amplă și detaliată a conținutului și efectelor actelor juridice succesive intervenite cu privire la raportului de funcție al reclamantei și intervenientei, din perspectiva condiției impuse prin art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea de drept a actului administrativ. Pe baza acestei analize, judecătorul fondului a ajuns la concluzia că motivele avute în vedere atunci când s-a dispus suspendarea executării H.G. nr. w și v din anul 2009 nu mai subzistau la data emiterii H.G.

nr. x și y din anul 2010, pentru că între timp rezultatele concursului din septembrie 2009 fuseseră suspendate de drept ca efect al acțiunii promovate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în exercitarea atribuției sale de tutelă administrativă în materia funcției publice, conform art. 3 din Legea nr. 554/2004 și art. 22 alin. (3)-(4) din Legea nr. 188/1999. Reținând, așadar, că judecătorul primei instanțe a analizat, în realitate, temeinicia cererii reclamantei, pe baza argumentelor dezbătute pe larg, în contradictoriu, conform încheierii de dezbateri din data de 22 iunie 2010, instanța de control judiciar constată că inadmisibilitatea consemnată în dispozitiv ca modalitate de respingere a cererii nu constituie un veritabil fine de neprimire care să fi făcut de prisos cercetarea fondului cauzei, în sensul art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. Având în vedere obiectul cererii, noțiunea de „fond al cauzei” are semnificația specifică procedurii sumare a suspendării de executare reglementate în art. 14 din Legea nr. 554/2004, care nu îngăduie prejudecarea fondului raportului juridic litigios. Asupra legalității soluției de respingere a cererii, așa cum a fost precizată de reclamantă prin cererea depusă la dosarul de fond la data de 22 iunie 2010, Înalta Curte constată că în pofida unor considerentele contradictorii a căror înlăturare nu afectează validitatea soluției, prima instanță a interpretat corect prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în raport cu circumstanțele cauzei, ținând seama de împrejurarea că motivul determinant reținut în sentința nr. 668 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru suspendarea H.G.

nr. w din anul 2009 și H.G. nr. v din anul 2009 a fost promovarea, de către recurenta-reclamantă, a concursului pentru ocuparea funcțiilor publice vacante de subprefect al municipiului București, organizat la data de 29 septembrie 2009. Acest motiv nu mai subzistă ca urmare a efectului suspensiv de drept al acțiunii prin care Agenția Națională a Funcționarilor Publici a atacat acel concurs în temeiul art. 3 alin. (2)-(3) din Legea nr. 554/2004 și art. 22 alin. (3)-(4) din Legea nr. 188/1999 (Dosar nr. 1302/2/2010). În plus față de considerentul menționat, instanța de control judiciar are în vedere împrejurarea, relevată cu ocazia judecării recursului, că sentința nr. 668 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost modificată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării H.G.

nr. w și q din anul 2009, prin decizia nr. 3748 din 22 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Așa fiind, nu se mai poate pune problema existenței unui nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, în sensul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. În fine, Înalta Curte constată neîntemeiată și critica vizând îndeplinirea condițiilor prevăzute cumulativ în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiții care nu pot fi analizate decât prin prisma obiectului determinat al actelor administrative contestate. Or, atâta vreme cât H.G. nr. x din anul 2009 nu a făcut decât să constate încetarea de drept a exercitării cu caracter temporar a funcției de subprefect, ca urmare a expirării perioadei de timp permise de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, iar H.G.

nr. y din anul 2009 constituie o aplicare a principiului mobilității pentru funcția vacantă, în sensul art. 92 alin. (1 1 ) teza finală din aceeași lege, nu poate fi reținută o aparență de nelegalitate care să constituie caz bine justificat potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, lămurirea aspectelor legate de efectele concursului din 29 septembrie 2009 depinzând modul în care va fi soluționat irevocabil litigiul promovat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și presupunând o analiză aprofundată a fondului cauzei, care nu poate fi efectuată în cadrul prezentului litigiu. Întrucât suspendarea executării actului nu ar putea fi dispusă decât în situația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, inexistența unui caz bine justificat face inutilă examinarea condiției pagubei iminente.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către recurenta-reclamantă C.M. împotriva sentinței civile nr. 3158 din 5 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.