ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2872/2011

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 4790 din 21 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul C.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a dispus suspendarea executării H.G. nr. 266/2010, până la pronunțarea instanței de fond.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond. Din prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba iminentă. Or, apreciază prima instanță, în speța dedusă judecății, reclamantul și-a motivat cererea de suspendare strict în raport cu condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiții, întreagă argumentare privind, în realitate, fondul litigiului. Astfel, se arată în considerentele sentinței atacate, în baza H.G. nr. 161/2009, publicată în M. Of. nr. 117/2009, reclamantul a exercitat, cu caracter temporar, funcția publică de subprefect al județului Mureș. Potrivit art. 92 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește condițiile specifice, pe o perioadă de maxim 6 luni într-un an calendaristic, putând fi prelungită pentru maxim 3 luni cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Prin adoptarea H.G. nr. 266/2010 s-a constatat încetarea de drept a aplicabilității H.G. nr. 161/2009, privind exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de subprefect al județului Mureș de către reclamant, ca urmare a expirării perioadei de timp. De asemenea, arată prima instanță, suspendarea poate fi dispusă în condițiile Legii contenciosului administrativ numai pentru acele acte administrative care produc efecte juridice, deci acele acte susceptibile de executare care să producă efecte în curs; or, în speța dată, actul administrativ a cărui suspendare se solicită, respectiv H.G nr. 266/2010 creează efecte juridice, constată încetarea de drept a efectelor H.G. nr. 161/2009 privind exercitarea cu caracter temporar, a funcției publice de subprefect al județului Maramureș de către reclamant, deci este de natură a produce efecte juridice. Faptul că Guvernul României nu a procedat la numirea reclamantului în funcția de subprefect al județului Mureș ca urmare a concursului organizat la data de 28 septembrie 2009, constituie, în opinia primei instanțe, o împrejurare care să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut. Totodată, se arată în considerentele sentinței recurate, reclamantul dovedește iminența prejudiciului pretins a fi suferit ca urmare a executării actului administrativ atacat. Sub acest aspect, prima instanță reține că motivarea unei pagube iminente care ar consta în „neplata drepturilor bănești aferente” este suficientă și concludentă pentru a se considera că sunt întrunite condițiile legale pentru suspendarea executării actului, întrucât o astfel de susținere este de natură a răsturna, prin ea însăși, prezumția de legalitate a actului administrativ contestat și produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat.

Recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 4790 din 21 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 3.1. Reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. 3.2. Actul administrativ a cărui suspendare a fost solicitată – H.G. nr. 266/2010, nu creează efecte juridice, ci constată încetarea de drept a efectelor H.G. nr. 161/2009 privind exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de subprefect al județului Maramureș, de către reclamant. 3.3. La data emiterii H.G. nr. 266/2010, reclamantul nu dobândise calitatea de înalt funcționar, deoarece simpla comunicare a comisiei de concurs nu îi conferă această calitate. 3.

Faptul că recurentul nu a procedat la numirea intimatului în funcția de subprefect nu constituie o împrejurare care să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut. 3.

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999 conform cărora persoanele care au promovat concursul național, pot fi numite în funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, de unde rezultă că numirea nu are caracter obligatoriu pentru persoana care are competența legală de numire în funcția publică. 3.

Conform dispozițiilor art. 92 alin. (1 1 ) din Legea nr. 188/1999, promovarea temporară este o măsură cu caracter excepțional și se realizează numai dacă funcția nu se poate ocupa prin mobilitate. 3.

Nu a fost dovedită nici iminența prejudiciului și nu au fost administrate probe sub acest aspect. II. Considerentele Înaltei Curți – instanță de recurs competentă. 1. Recursul este nefondat. 1.1. Contrar celor susținute de recurentul-pârât, condițiile cumulative impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite. 1.2. Este adevărat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999 modificată și completată, însă numirea în categoria înalților funcționari publici, în urma promovării concursului nu poate fi lăsată la aprecierea arbitrară a organului ce are competența legală de numire în funcția respectivă. Dispozițiile art. 42 din H.G. nr. 341/2007 sunt în sensul că „înaltul funcționar public declarat admis va fi numit, potrivit legii, în funcția publică pentru care a candidat”. Intimatul-reclamant a fost declarat „admis” la concurs însă organul competent refuză numirea în funcția publică pentru care acesta a candidat, fără a-și motiva actul administrativ, invocând doar prevederile art. 18 alin. (1) și (2) sus-menționate. Aceste prevederi legale se aplică numai în conformitate cu principiile ce guvernează adoptarea/ emiterea actului administrativ, unul dintre acestea fiind motivarea opțiunii autorității. În speță nu există nicio motivare a actului administrativ, de unde rezultă că reclamantul se află la dispoziția arbitrară a autorității competente. 1.3. Pentru constatarea ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat se reține și emiterea anterioară a unui alt act administrativ, H.G. nr. 1167/2009, act ce a fost suspendat de către instanța de contencios administrativ. Emiterea anterioară a unui alt act administrativ reprezintă o altă împrejurare ce dovedește abuzul autorității. 1.4. Actul a cărui suspendare a executării s-a cerut în prezenta cauză are efecte juridice și se încadrează în categoria actelor administrative. decizia în sensul existenței unei cauze de încetare de drept a aplicabilității unui alt act administrativ, nu doar constată existența unei stări de fapt, ci se și pronunță asupra acesteia, precum și asupra situației juridice a funcției ocupate de reclamant. 1.5. Iminența producerii prejudiciului este dovedită prin însuși refuzul nemotivat al numirii pe funcția publică permanentă și a lipsirii reclamantului de unica sursă de venit, nemaifiind necesar a se face dovezi suplimentare, astfel cum susține recurentul. 2. Față de acestea, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.