ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2872/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2872/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Hotărârea instanței
de fond.
Prin sentința nr. 4790
din 21 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ
și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul C.A., în contradictoriu
cu pârâtul Guvernul României și a dispus suspendarea executării H.G. nr. 266/2010,
până la pronunțarea instanței de fond.
Motivele de fapt și
de drept care au format convingerea instanței de fond.
Din prevederile art. 14
din Legea nr. 554/2004, rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare
trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat
și paguba iminentă.
Or, apreciază prima instanță,
în speța dedusă judecății, reclamantul și-a motivat cererea de suspendare strict
în raport cu condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și a făcut dovada îndeplinirii
cumulative a acestor condiții, întreagă argumentare privind, în realitate, fondul
litigiului.
Astfel, se arată în considerentele
sentinței atacate, în baza H.G. nr. 161/2009, publicată în M. Of. nr. 117/2009,
reclamantul a exercitat, cu caracter temporar, funcția publică de subprefect al
județului Mureș. Potrivit art. 92 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, exercitarea cu caracter temporar a unei
funcții publice de conducere se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar
public care îndeplinește condițiile specifice, pe o perioadă de maxim 6 luni într-un
an calendaristic, putând fi prelungită pentru maxim 3 luni cu avizul Agenției Naționale
a Funcționarilor Publici.
Prin adoptarea H.G.
nr. 266/2010 s-a constatat încetarea de drept a aplicabilității H.G. nr. 161/2009,
privind exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de subprefect al județului
Mureș de către reclamant, ca urmare a expirării perioadei de timp.
De asemenea, arată prima
instanță, suspendarea poate fi dispusă în condițiile Legii contenciosului administrativ
numai pentru acele acte administrative care produc efecte juridice, deci acele acte
susceptibile de executare care să producă efecte în curs; or, în speța dată, actul
administrativ a cărui suspendare se solicită, respectiv H.G nr. 266/2010 creează
efecte juridice, constată încetarea de drept a efectelor H.G. nr. 161/2009 privind
exercitarea cu caracter temporar, a funcției publice de subprefect al județului
Maramureș de către reclamant, deci este de natură a produce efecte juridice.
Faptul că Guvernul României
nu a procedat la numirea reclamantului în funcția de subprefect al județului Mureș
ca urmare a concursului organizat la data de 28 septembrie 2009, constituie, în
opinia primei instanțe, o împrejurare care să creeze o îndoială serioasă în privința
actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut.
Totodată, se arată în
considerentele sentinței recurate, reclamantul dovedește iminența prejudiciului
pretins a fi suferit ca urmare a executării actului administrativ atacat.
Sub acest aspect, prima
instanță reține că motivarea unei pagube iminente care ar consta în „neplata drepturilor
bănești aferente” este suficientă și concludentă pentru a se considera că sunt întrunite
condițiile legale pentru suspendarea executării actului, întrucât o astfel de susținere
este de natură a răsturna, prin ea însăși, prezumția de legalitate a actului administrativ
contestat și produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat.
Recursul declarat de
pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 4790 din 21 noiembrie 2010 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Motivele de recurs sunt
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
3.1. Reclamantul nu a
făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea
nr. 554/2004, modificată și completată.
3.2. Actul administrativ
a cărui suspendare a fost solicitată – H.G. nr. 266/2010, nu creează efecte juridice,
ci constată încetarea de drept a efectelor H.G. nr. 161/2009 privind exercitarea
cu caracter temporar a funcției publice de subprefect al județului Maramureș, de
către reclamant.
3.3. La data emiterii
H.G. nr. 266/2010, reclamantul nu dobândise calitatea de înalt funcționar, deoarece
simpla comunicare a comisiei de concurs nu îi conferă această calitate.
3.4. Faptul că recurentul
nu a procedat la numirea intimatului în funcția de subprefect nu constituie o împrejurare
care să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ a cărui suspendare
s-a cerut.
3.5. În cauză sunt aplicabile
prevederile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999 conform cărora persoanele
care au promovat concursul național, pot fi numite în funcțiile publice corespunzătoare
categoriei înalților funcționari publici, de unde rezultă că numirea nu are caracter
obligatoriu pentru persoana care are competența legală de numire în funcția publică.
3.6. Conform dispozițiilor
art. 92 alin. (1
1
) din Legea nr. 188/1999, promovarea temporară este
o măsură cu caracter excepțional și se realizează numai dacă funcția nu se poate
ocupa prin mobilitate.
3.7. Nu a fost dovedită
nici iminența prejudiciului și nu au fost administrate probe sub acest aspect.
II. Considerentele Înaltei
Curți – instanță de recurs competentă.
Recursul este nefondat.
1.1. Contrar celor susținute
de recurentul-pârât, condițiile cumulative impuse de dispozițiile art. 14 din Legea
nr. 554/2004 sunt îndeplinite.
1.2. Este adevărat că
în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999
modificată și completată, însă numirea în categoria înalților funcționari publici,
în urma promovării concursului nu poate fi lăsată la aprecierea arbitrară a organului
ce are competența legală de numire în funcția respectivă.
Dispozițiile art. 42 din
H.G. nr. 341/2007 sunt în sensul că „înaltul funcționar public declarat admis va
fi numit, potrivit legii, în funcția publică pentru care a candidat”.
Intimatul-reclamant a
fost declarat „admis” la concurs însă organul competent refuză numirea în funcția
publică pentru care acesta a candidat, fără a-și motiva actul administrativ, invocând
doar prevederile art. 18 alin. (1) și (2) sus-menționate.
Aceste prevederi legale
se aplică numai în conformitate cu principiile ce guvernează adoptarea/ emiterea
actului administrativ, unul dintre acestea fiind motivarea opțiunii autorității.
În speță nu există nicio
motivare a actului administrativ, de unde rezultă că reclamantul se află la dispoziția
arbitrară a autorității competente.
1.3. Pentru constatarea
ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat se reține și emiterea anterioară
a unui alt act administrativ, H.G. nr. 1167/2009, act ce a fost suspendat de către
instanța de contencios administrativ.
Emiterea anterioară a
unui alt act administrativ reprezintă o altă împrejurare ce dovedește abuzul autorității.
1.4. Actul a cărui suspendare
a executării s-a cerut în prezenta cauză are efecte juridice și se încadrează în
categoria actelor administrative. decizia în sensul existenței unei cauze de încetare
de drept a aplicabilității unui alt act administrativ, nu doar constată existența
unei stări de fapt, ci se și pronunță asupra acesteia, precum și asupra situației
juridice a funcției ocupate de reclamant.
1.5. Iminența producerii
prejudiciului este dovedită prin însuși refuzul nemotivat al numirii pe funcția
publică permanentă și a lipsirii reclamantului de unica sursă de venit, nemaifiind
necesar a se face dovezi suplimentare, astfel cum susține recurentul.
Față de acestea, în
drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin.
(3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 4790 din 21 noiembrie 2010
a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 mai 2011.