ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3116/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, la data de 20 octombrie 2009, reclamanta M.R. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și B.K.G. și în conformitate

cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea, până la pronunțarea

instanței pe fond, a H.G. nr. 1158 din 3 octombrie 2009, prin care pârâtul K.G.

a fost numit, temporar, în funcția de subprefect al Județului Brașov.

În cauză, pârâtul Guvernul României

a invocat prin întâmpinarea depusă excepția lipsei de interes în promovarea

acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4291 din 3

decembrie 2009, a respins excepțiile invocate și, pe fond, a respins, ca

neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamantă.

În acest sens instanța a reținut că în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1, art. 2 și art. 7 alin. (7) din Legea

nr. 554/2004, care permit și terței persoane pretins vătămată să formuleze acțiune

în anularea unui act administrativ individual care nu o vizează direct și pe

cale de consecință, aceeași persoană are calitate procesuală activă de a

formula cerere de suspendare a executării unui astfel de act administrativ.

Pe fondul cererii s-a apreciat că nu

sunt îndeplinite, în cauză, condițiile cumulativ prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Astfel, cu privire la neîndeplinirea

condiției existenței unui caz bine justificat, curtea de apel a reținut că H.G.

nr. 1158 din 3 octombrie 2009, prin care s-a dispus exercitarea, cu caracter

temporar, a funcției publice de subprefect al județului Brașov, de către pârâtul

B.K.G. este legal emisă, în baza art. 108 din Constituția României deoarece s-a

avut în vedere existența unui post vacant, în condițiile în care reclamantei îi

încetase exercitarea acestei funcții, în care fusese numită de asemenea cu

caracter temporar, astfel cum rezultă din H.G. nr. 1157/2009.

În ceea ce privește cerința existenței

unei pagube iminente, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 instanța de fond a constatat că reclamanta nu a probat în ce anume constă

paguba pretinsă pentru sine și pentru instituție în sensul perturbării activității

acesteia.

M.R.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs reclamanta M.R.

Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea

primei instanțe, pe care a apreciat-o ca fiind pronunțată cu greșita aplicare a

legii, susținând, în esență, în temeiul arătat al art. 304

1

C. proc.

civ., următoarele:

- există în cauză, contrar celor reținute

de prima instanță, îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului atacat,

legate de aparenta încălcare a dispozițiilor Legii nr. 188/1999 și ale H.G. nr.

341/2007;

- la data de 3 octombrie 2009, în

ședința de Guvern s-a adoptat hotărârea prin care s-a dispus încetarea

exercitării de către reclamantă a funcției de subprefect și la aceeași dată a

fost numit, tot cu caracter temporar, pe același post de subprefect, pârâtul B.K.,

până la organizarea concursului în vederea ocupării definitive a postului,

concurs care fusese deja organizat la 29 septembrie 2009 și pe care l-a și

promovat reclamanta;

- modalitatea în care a fost emisă hotărârea

atacată este de natură a pune la îndoială existența unei justificări obiective

privind calea aleasă pentru înlocuirea sa intempestivă din funcție;

- greșit a reținut prima instanță că

hotărârea de guvern a avut în vedere un post vacant întrucât prin avizul Guvernului

României din 31 iulie 2009 s-a prelungit până la 30 octombrie 2009 exercitarea funcției

de subprefect de către reclamantă;

- noțiunea de pagubă iminentă vizează

respectarea ordinii de drept, iar, în ceea ce o privește, se află în situația

de a nu beneficia de un alt loc de muncă.

Guvernul României

Intimatul-pârât a formulat

întâmpinare la motivele de recurs ale recurentei-reclamante arătând că apreciază

că sentința atacată cu recurs este temeinică și legală astfel că se impune respingerea

recursului promovat.

În esență, s-a arătat că recurenta-reclamantă

nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, republicată, întrucât H.G. nr. 1158/2009 a fost emisă în

condiții de deplină legalitate, la data la care postul de subprefect al județului

Brașov era vacant deoarece și recurenta-reclamantă încetase să mai exercite

temporar această funcție, printr-o altă hotărâre de guvern, nr. 1157/2009, ce

nu a fost contestată în cauză.

de recurs

Recursul nu este fondat.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale

incidente, dar și față de apărările formulate de intimatul-pârât, Înalta Curte

reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună fie

casarea, fie modificarea sentinței pronunțate de prima instanță, în considerarea

celor în continuare arătate.

Înalta Curte a statuat constant în

jurisprudența sa în materie în sensul că suspendarea actului administrativ,

care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și

intereselor particularilor până la momentul la care instanța va cenzura

legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea

efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului

atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, respectiv cazul bine

justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și

t) din același act normativ.

În cauză, raportat la situația de

fapt corect reținută și de prima instanță și evidențiată de conținutul actului

administrativ a cărui suspendare de executare s-a solicitat, în mod corect s-a apreciat

că nici una din condițiile impuse de textul de lege arătat nu este îndeplinită.

Astfel, contrar susținerilor

recurentei-reclamante, îndoielile serioase cu privire la legalitatea actului

atacat nu au fost demonstrate, în condițiile în care numirea domnului B.K.G.,

prin H.G. nr. 1158 din 3 octombrie 2009, în vederea exercitării cu caracter temporar

a funcției publice de subprefect al județului Brașov, s-a făcut în limitele competențelor

prevăzute de lege, conferite autorității emitente și cu respectarea, prima

facie, a situației posturilor existente.

Fără a prejudeca fondul cauzei,

Înalta Curte reține, în acord cu prima instanță că succesiunea actelor

administrative adoptate a demonstrat că la data emiterii H.G. nr. 1158/2009

postul în discuție era vacant, întrucât printr-o hotărâre anterioară, cu nr.

1157/2009, s-a dispus încetarea exercitării aceleiași funcții de către recurenta-reclamantă.

Aceasta fusese anterior promovată în această funcție prin detașare și la rândul

său, numită numai temporar, fără definitivare pe post.

Împrejurarea că reclamanta recurentă

a participat la un concurs organizat la data de 29 septembrie 2009, pe care l-a

și promovat, după cum s-a învederat, nu reprezintă un indiciu de nelegalitate a

actului a cărui suspendare s-a solicitat, adresat unui alt subiect de drept,

câtă vreme, după cum s-a arătat și numirea acestei din urmă persoane s-a realizat

tot temporar. Totodată, simpla comunicare a rezultatului concursului nu

echivalează automat cu finalizarea procedurii concursului, în lipsa dovezii validării

rezultatelor raportat la prevederile Legii nr. 188/1999. Și aceasta cu atât mai

mult cu cât această procedură, la rândul ei, a fost contestată, în sensul că s-a

solicitat anularea respectivului concurs, după cum rezultă din înscrisurile depuse

de către intimatul-pârât Guvernul României (fila 48 dosar recurs – certificat

ce atestă existența dosarului nr. 1302/2/2010 pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având ca obiect constatarea

nulității concursurilor organizate în vederea ocupării mai multor funcții

publice vacante corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici de prefect

al mai multor județe, printre care se află și județul Brașov).

Nici criticile recurentei vizând modalitatea

în care prima instanță a apreciat asupra neîndeplinirii cerinței pagubei

iminente nu sunt fondate.

Suspendarea executării actului administrativ

are caracter facultativ pentru instanță astfel că pentru a fi dispusă este

necesar ca recurenta-reclamantă să facă dovada că este amenințată, prin

executarea actului cu o pagubă iminentă, în sensul definit de lege, ceea ce însă

în cauză nu s-a probat nici în ceea ce o privește direct pe recurentă care,

conform celor învederate a revenit la funcția publică deținută anterior, ca

efect al încetării detașării și cu atât mai puțin în sensul perturbării funcționării

autorității publice în discuție, față de cele sus arătate.

În consecință, în temeiul art. 12 C.

proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.R. împotriva

sentinței civile nr. 4291 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iunie

2010.