ÎCCJ, decizie (scj.ro #84881)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84881) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Înalt

funcționar public. Modificarea raportului de serviciu în virtutea

principiului mobilității. Condiții de legalitate.

Legea nr. 188/1999

Cuprins

pe materii: Dreptul funcției publice

Indice

alfabetic: Înalt funcționar public

Funcție publică

Principiul mobilității. Înțeles

Raport de serviciu. Modificare

Decizia prin care s-a dispus modificarea raportului de serviciu prin

mobilitate, în interes public, al unui înalt funcționar public,

fără ca acesta să fie numit într-o altă funcție

publică din cele enumerate la art. 12 din Legea nr. 188/1999,

echivalează cu o încetare nelegală a raportului de serviciu,

principiul mobilității ce guvernează funcția publică,

neputând fi, în acest caz, invocat ca argument în justificarea

legalității acestei decizii.

Î.C.C.J,

Secția contencios administrativ și fiscal

Decizia

nr. 3389 din 24 iunie 2010

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București -

Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal , reclamantul MA a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primul Ministru al României

și Ministerul Administrației și Internelor, anularea Deciziei

nr. 43 din 9 ianuarie 2009 pentru modificarea raporturilor sale de serviciu

prin mobilitate în interes public. De asemenea, a solicitat recunoașterea

continuității raporturilor de muncă și plata drepturilor

aferente.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin decizia

atacată s-au modificat raporturile sale de serviciu în aceeași zi în

care au fost modificate raporturile de serviciu ale tuturor înalților

funcționari publici din Ministerul Administrației și Internelor,

fapt contrar dispozițiilor art. 27 alin. (3) din H.G. nr.341/2007.

Deși

decizia este întemeiată pe „interes public"  ea   nu a

vizat satisfacerea unei nevoi comunitare  sau realizarea

competenței vreunei   instituții publice. De asemenea, nu

se precizează când va fi numit reclamantul într-o altă funcție

publică și în ce funcție publică va fi  numit, ceea

ce  echivalează  cu   o suspendare  a

raporturilor

de  serviciu.

Prin

întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor a invocat lipsa calității procesuale pasive, iar pe fond a

arătat că decizia este în deplină concordanță cu

dispozițiile H.G. nr. 341/2007, fiind o măsură care

privește mobilitatea înalților funcționari publici, act ce nu

era condiționat de existența unei funcții publice

corespunzătoare vacante.

Pârâtul

Primul Ministru al României, prin întâmpinarea formulată, a susținut

că nu s-a procedat la modificarea raporturilor tuturor înalților

funcționari publici. În ceea ce privește numirea într-o altă

funcție vacantă, a arătat că aceasta este atributul

Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Mobilitatea în

interes public nu presupune existența unei funcții vacante.

Curtea

de Apel București

-Secția

a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.3612

din data de 3 noiembrie 2009 , a admis acțiunea formulată de reclamantul

MA în contradictoriu cu pârâții Primul Ministru al României și

Ministerul Administrației și Internelor, a anulat

Decizia

nr.43/2009 emisă de Primul Ministru și a dispus reintegrarea

reclamantului în funcția de secretar general adjunct la Ministerul

Administrației și Internelor.

Totodată,

a obligat Ministerul Administrației și Internelor la plata

drepturilor salariale aferente acestei funcții de la data eliberării

din funcție până la data reintegrării efective.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a

reținut, în esență, că decizia Primului - ministru este

nelegală, pe de o parte, pentru că nu este motivată  în

fapt pentru a se putea verifica  îndeplinirea condițiilor prevăzute

de art.27 alin.(1)

lit.b

) pentru

mobilitatea  înalților funcționari publici și, pe de

altă parte, pentru că dispozitivul este contradictoriu, se

referă la „modificarea” raporturilor de serviciu fără a preciza

elementul supus modificării,  în realitate fiind vorba despre o încetare

a raportului de serviciu.

Reintegrarea

în funcția deținută anterior și plata tuturor drepturilor

salariale aferente au fost dispuse ca o modalitate de repunere în situația

anterioară emiterii deciziei,  în vederea înlăturării

retroactive a efectelor ei vătămătoare.

Ambii

pârâți au atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o

pentru

nelegalitate

și netemeinicie.

Recurentul

–pârât Guvernul României – Primul Ministru și-a întemeiat în drept calea

de atac pe prevederile art.304 pct.8 și 9 și art.304

1

Cod

procedură civilă, arătând, în esență, că decizia

contestată a fost emisă cu respectarea competenței ce revine

Primului Ministru potrivit Constituției României  și Legii

nr.90/2001 și a fost motivată în drept conform prevederilor

legale în vigoare.

În

continuare, recurentul-pârât a făcut o expunere teoretică a regimului

juridic al mobilității înalților funcționari publici, cu

referire la prevederile corespunzătoare cuprinse  în Legea

nr.188/1999 și  în H.G.nr.341/2007, privind intrarea în categoria

înalților funcționari publici, managementul carierei și

mobilitatea  înalților funcționari publici, după care a

prezentat, în rezumat, procedura de elaborare, avizare și prezentare a

proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative,

precum și a altor documente,  în vederea

adoptării/aprobării, conform Regulamentului aprobat prin

H.G.nr.561/2009.

A

concluzionat în sensul că acțiunea reclamantului nu este

întemeiată, pentru că mobilitatea în interes public nu presupune

existența unei funcții publice corespunzătoare vacante sau

temporar vacante și nu se prevede o  interdicție  în sensul

că mobilitatea în interes public să fie dispusă în vederea

numirii ulterioare pe o funcție publică corespunzătoare.

Recurentul-pârât

Ministerul Administrației și Internelor

a invocat

prevederile art.304

1

Cod procedură civilă,  criticând

sentința sub următoarele aspecte:

-

Instanța a respins în mod eronat excepția lipsei calității

procesuale pasive a ministerului, fără a avea în vedere limitele

cadrului procesual impuse prin obiectul acțiunii  și prevederile

Legii nr.554/2004, care converg către ideea că  în contenciosul

administrativ, calitate procesuală pasivă poate avea numai

autoritatea emitentă sau, ca excepție, autoritatea ierarhic

superioară.

-

În subsidiar, dacă excepția nu este primită, a solicitat să

fie discutată cererea de intervenție accesorie  în interesul

pârâtului Guvernul

României-Primul

Ministru, pe care

o formulează  în temeiul art.49 alin.(3) și art.51 Cod

procedură civilă,  în calitatea sa de inițiator al actului

administrativ atacat.

-

Cu privire la fondul cauzei, a invocat două aspecte de

nelegalitate

a sentinței: pe de o parte, a arătat, contrar concluziei primei

instanțe, că decizia respectă toate condițiile legale

pentru mobilitatea  înalților funcționari publici și nu aduce

atingere niciunui drept recunoscut de lege sau interes legitim, în sensul Legii

nr.554/2004, astfel că nu există motive de anulare a actului

administrativ și, pe de altă parte, a arătat că

intimatul-reclamant este pensionar și măsura de reintegrare în

funcție și de obligare la plata drepturilor salariale aferente

funcției  încalcă prevederile Legii nr.329/2009 privind

reorganizarea unor autorități și instituții publice,

raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri

și respectarea acordurilor –cadru cu Comisia Europeană și Fondul

Monetar Internațional.

Recursurile

nu sunt fondate.

Actul

administrativ supus controlului de legalitate exercitat de instanța de

contencios administrativ este decizia nr.43 din 9 ianuarie 2009, prin care Primul

ministru al Guvernului României a dispus următoarele:

„Pe data intrării  în vigoare a prezentei decizii, domnului MA,

secretar general adjunct  în cadrul Ministerul Administrației și

Internelor, i se modifică raporturile de serviciu prin mobilitate în

interes public, urmând să fie numit într-o altă funcție

publică”.

Decizia

a fost emisă în temeiul art.19 alin.(1)

lit.b

)

din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici și al

art.27 alin.(1)

lit.b

), art.31

lit.a

)

și art.34 din H.G. nr.341/2007 privind intrarea în categoria

înalților funcționari publici, managementul carierei și

mobilitatea înalților funcționari publici, cu modificările

și completările ulterioare.

Cu privire la calitatea procesuală a Ministerului Administrației

și Internelor

Deși

actul administrativ a fost emis de Primul Ministru al Guvernului României,

calitatea procesuală pasivă a Ministerul Administrației și

Internelor decurge, în acord cu regulile și principiile mecanismului

contenciosului administrativ, din  existența capătului de cerere

accesoriu privind reintegrarea în funcție și obligarea la plata

drepturilor salariale, funcția publică în discuție fiind aceea

de secretar general adjunct al ministerului.

Calitatea

procesuală de pârât pe care a avut-o Ministerul Administrației

și Internelor, care și-a putut face apărările necesare în

acest cadru procesual, exclude incidența normelor privind intervenția

terților  în proces,  în sensul art.49 și următoarele

Cod procedură civilă, critica formulată  în acest sens

fiind  lipsită de fundament juridic.

Cu

privire la legalitatea actului administrativ atacat:

Având

în vedere conținutul al deciziei, Înalta Curte constată,  în mod

corespunzător celor reținute de prima instanță, că

validitatea actului este afectată atât prin neîndeplinirea condiției

motivării, cât și prin caracterul neclar, contradictoriu, al

măsurilor cuprinse  în dispozitiv, concluzia instanței de fond

nefiind combătută în mod convingător de

niciunul

dintre recurenții-pârâți.

Este adevărat că intimatul-reclamant, prin  funcția de

secretar general adjunct al unui minister, se înscria în categoria

înalților funcționari publici, potrivit art.12

lit.d

)

din Legea nr.188/1999, în această calitate fiind supus principiului

mobilității  în funcție și având obligația de a

prezenta disponibilitate la numirile în funcțiile publice, conform art.93

alin.(1) din aceeași lege.

„Mobilitatea” nu este însă o noțiune  abstractă, ci se

concretizează, potrivit art.87 din Legea nr.188/1999, prin modificarea

raportului de serviciu, pentru a) eficientizarea activității

autorităților și instituțiilor publice; b) în interes

public; c) în interesul funcționarului public, pentru dezvoltarea carierei

în funcția publică.

În cazul înalților funcționari publici, mobilitatea se

realizează prin numirea într-o altă funcție dintre cele

enumerate la art.12 din Legea nr.188/1999.

Numai în cazul în care înaltul funcționar public refuză neîntemeiat

numirea, este eliberat din funcția publică, intră în corpul de

rezervă și beneficiază de dreptul de a fi ulterior redistribuit

pe o funcție publică de execuție sau de conducere vacantă,

conform art.93 alin.(2) din aceeași lege.

Or, în speță, Primul ministru a luat o măsură al cărei

de conținut se depărtează de regulile expuse mai sus, dispunând

„modificarea raporturilor de serviciu prin mobilitate în interes public”

fără să-l mai  numească pe intimatul-reclamant

într-o altă funcție publică, ceea ce echivalează cu o

încetare a raportului de serviciu.

Totodată, așa cum a reținut și prima instanță, în

lipsa oricărei motivări în fapt  a deciziei, nu poate fi

verificată respectarea condiției existenței unui interes public

care a determinat luarea măsurii și a echilibrului rezonabil  între

interesul public și  sarcina impusă destinatarului actului.

Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ

se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare și

constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice,

impunându-se cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se

sprijină drepturi subiective sau situații juridice individuale.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la norme de

competență a autorității  emitente, ci trebuie să

conțină elemente de fapt și de drept care să permită,

pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze

temeiurile și efectele deciziei, iar pe de altă parte să facă

posibilă exercitarea controlului asupra modului în care autoritatea

emitentă și-a exercitat dreptul de apreciere.

Cu privire la capetele de cerere accesorii:

Reintegrarea în funcție și plata drepturilor salariale aferente

funcției constituie o modalitate adecvată de restabilire a dreptului

vătămat și de reparare a prejudiciului produs prin actul

administrativ nelegal, principii a căror aplicare în materia funcției

publice o face art.106 din Legea nr.188/1999.

Cât privește fondul rezolvării date capetelor de cerere accesorii,

prin prisma criticilor legate de intrarea în vigoare a Legii nr.329/2009,

Înalta Curte reține că acest nou act normativ nu poate fundamenta o

soluție contrară celei pronunțate de prima instanță.

Într-adevăr, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare, Capitolul IV din

Legea nr.329/2009  instituie o serie de măsuri privind regimul

cumulului pensiilor cu veniturile salariale, cumul permis, conform art.17

alin.(1) din lege, numai dacă nivelul pensiei nete nu

depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la

fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin

legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Conform art.17 alin.(2), prevederile alin.(1) sunt aplicabile persoanelor care:

„

a)

la data intrării în vigoare a

prezentului capitol sunt pensionari cumularzi; b)

după data intrării în vigoare a

prezentului capitol devin pensionari cumularzi”.

Potrivit art.18 din aceeași

lege,

„(1)

Pensionarii

prevăzuți la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfășoară

activități profesionale pe bază

de

contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de

numire în funcție au

obligația

ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului

capitol, să își exprime în scris opțiunea între suspendarea

plății pensiei pe durata exercitării activității

și încetarea raporturilor

de muncă, de serviciu sau a actului

de numire în funcție, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată

depășește nivelul salariului mediu

brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor

Sociale

de stal. aprobai

prin

legea bugetului

asigurărilor

sociale de

stat.

(2) Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. b) au obligația

ca, în termen de 15 zile de la data

survenirii

situației de cumul, să își exprime în scris opțiunea între

suspendarea plății pensiei pe

durata

exercitării activității și încetarea raporturilor de

muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcție, dacă

nivelul pensiei nete aflate în plată depășește nivelul

salariului mediu brut pe economie

utilizat

la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin

legea bugetului

asigurărilor sociale de stat”.

Având în vedere că, la data intrării  în vigoare a Capitolului

IV, intimatul-reclamant se afla sub efectul deciziei contestate, deci nu cumula

pensia cu un salariu, situația sa poate fi încadrată în prevederile

art.18 alin.(2) din lege, având obligația ca în termen de 15 zile de la

data  survenirii situației de cumul, prin reintegrarea  în

funcție, să își exprime opțiunea în sensul textului legal

menționat.

Pentru toate aceste argumente, recursurile au fost respinse ca nefondate.