ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1395/2010

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de contestație pendinte constată următoarele: 1. La data de 23 februarie 2010 petentul D.S. a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție cerere de „contestație în anulare” cu motivarea singulară că „mi-a fost respins dreptul la apărare conform art. 6 pct. 1 din Drepturile Omului” împotriva Deciziei penale nr. 594 din 16 februarie 2010 a aceluiași organ judiciar pronunțată în Dosar nr. 1026/39/2009. Prin decizia penală amintită instanța supremă a respins recursul declarat de petentul contestator împotriva sentinței penale nr. 107 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală, prin care i-a fost respins ca nefondată plângerea în baza art. 278 1 C. proc.

pen. cu consecința menținerii rezoluției procurorului de netrimitere în judecată adoptată în Dosar nr. 306/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava față de intimatul făptuitor D.A. 2. Înalta Curte, examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare în conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen. constată că cererea pendinte sub aspectul arătat nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen. instanța „admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate” numai dacă constată cumulativ „că motivul pe care sprijină contestația, este dintre cele prevăzute în art. 386 că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar și că este făcută în termenul prevăzut de lege”.

Termenul de introducere a cererii este diferit, funcție de cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 C. proc. pen. care se referă limitativ la următoarele situații: „a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f), i), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

În speță, cererea petentului cu motivarea singulară că „mi-a fost respins dreptul la apărare conform art. 6 pct. 1 din Drepturile Omului” care nu se regăsește în nici unul din cazurile limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. – nefiind depuse /invocate nici dovezile necesare în sprijinirea acesteia – nu îndeplinește condițiile sub aspect procedural pentru admiterea sa în principiu, indicate în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., cu consecințele juridice anterior arătate. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.S. împotriva Deciziei penale nr. 594 din 16 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1026/39/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2010.