ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1395/2010

Examinând admisibilitatea în

principiu a cererii de contestație pendinte constată următoarele:

data de 23 februarie 2010 petentul D.S. a adresat Înaltei Curți de Casație și

Justiție cerere de „contestație în anulare” cu motivarea singulară că „mi-a

fost respins dreptul la apărare conform art. 6 pct. 1 din Drepturile Omului”

împotriva Deciziei penale nr. 594 din 16 februarie 2010 a aceluiași organ

judiciar pronunțată în Dosar nr. 1026/39/2009.

Prin decizia penală amintită

instanța supremă a respins recursul declarat de petentul contestator împotriva

sentinței penale nr. 107 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția

penală, prin care i-a fost respins ca nefondată plângerea în baza art. 278

1

C. proc. pen. cu consecința menținerii rezoluției procurorului de netrimitere în

judecată adoptată în Dosar nr. 306/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Suceava față de intimatul făptuitor D.A.

2.

Înalta Curte, examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare

în conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen. constată că cererea

pendinte sub aspectul arătat nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Potrivit

art. 391 alin. (2) C. proc. pen. instanța „admite în principiu contestația și

dispune citarea părților interesate” numai dacă constată cumulativ „că motivul

pe care sprijină contestația, este dintre cele prevăzute în art. 386 că în

sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar și că

este făcută în termenul prevăzut de lege”.

Termenul

de introducere a cererii este diferit, funcție de cazurile de contestație în

anulare prevăzute de art. 386 C. proc. pen. care se referă limitativ la

următoarele situații:

„a)

când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de

către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b)

când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a

încunoștința instanța despre această împiedicare;

c)

când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a

procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f), i), cu

privire la care existau probe în dosar;

d)

când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru

aceeași faptă.

În

speță, cererea petentului cu motivarea singulară că „mi-a fost respins dreptul

la apărare conform art. 6 pct. 1 din Drepturile Omului” care nu se regăsește în

nici unul din cazurile limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. – nefiind

depuse /invocate nici dovezile necesare în sprijinirea acesteia – nu

îndeplinește condițiile sub aspect procedural pentru admiterea sa în principiu,

indicate în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., cu consecințele juridice anterior

arătate.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul D.S. împotriva Deciziei penale

nr. 594 din 16 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 1026/39/2009.

Obligă recurentul petent la

plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 aprilie 2010.